Natura in toata splendoarea sa
Pret: 1200 euro - din Romania / 400 euro - din Brazilia -> 7-10 zile
Siguranta: 5
Jungla amazoniana este cea mai mare padure tropicala din lume, ocupand aproape jumatate din continentul Sud-American. Doar taigaua siberiana o intrece in dimensiuni. Spre deosebire de padurile tropicale din Africa sau Asia, jungla amazoniana a fost mai putin afectata. Cel putin pana acum, pentru ca se afla intr-un mare pericol. Fata de suprafata sa initiala, padurea a pierdut sute de milioane de hectare si in prezent se micsoreaza cu cateva milioane de hectare pe an.
Padurea asta traieste, e mai vie decat oricare alta, si are un suflet: Amazonul. Uriasul fluviu isi intinde tentaculele peste tot. Aproape orice paraias ajunge sa se verse in Atlantic prin intermediul Amazonului. Este fluviul cu cel mai mare debit din lume, 200000 m cubi/s. Atlanticul are apa dulce la multi kilometri in larg de la gura de varsare a Amazonului. Este al doilea fluviu ca lungime, Nilul depasindu-l cu putin. Referitor la apa dulce a oceanului, imi aduc aminte de una dintre cartile lui Jules Verne, "Supravietuitorii Cancelarului", in care niste naufragiati aflati de multe zile pe mare trasesera la sorti pe care dintre ei sa-l manance, si inainte sa-i faca astuia de petrecanie, unul dintre ei cade in apa si vede ca e dulce, desi ei se aflau pe ocean si nu se vedea niciun tarm la orizont. Atunci isi dau seama ca nu se pot afla decat in apropierea gurii de varsare a Amazonului. Si asa se salveaza toti, dar mai ales tovarasul lor, care scapa de a fi mancat. Si daca tot am adus vorba de Jules Verne, acesta mai are o carte, extrem de interesanta, in care actiunea se petrece in Amazonia: "800 de leghe pe Amazon".
Majoritatea tarilor sud-americane contin o parte din padurea amazoniana, dar cel mai mult contine, evident, Brazilia: in jur de 5 milioane de kilometri patrati. Asa ca Brazilia e poate cea mai potrivita tara pentru a incepe calatoria in Amazonia. La confluenta dintre Rio Negro si Amazon se afla cel mai mare oras din Amazonia, Manaus, cu doua milioane si jumatate de locuitori. De aici pornesc multe croaziere pe Amazon precum si excursii prin jungla sau in diferite parcuri naturale. Un alt loc bun de a incepe calatoria este din Peru, mai precis, orasul Iquitos, asta pentru ca Peru are nenumarate alte atractii.
Amazonia este cel mai uimitor ecosistem al planetei, care e distrus pe zi ce trece; dar asa suntem noi oamenii, ne distrugem planeta. Pentru cei care inca nu stiu cum va fi sfarsitul omenirii, daca va exista, raspunsul e simplu: prin autodistrugere. Noi suntem norocosi, ne-am nascut intr-un moment ideal, cand poti calatori relativ simplu, iar planeta e inca "in viata". Padurea Amazoniana trebuie vazuta cat e inca intreaga, si ar fi bine sa ramana asa mult timp de acum inainte. In alta ordine de idei, America de Sud este o zona relativ periculoasa, mai ales in suburbiile marilor orase, asa ca trebuie pastrata o atentie sporita!
3 comentarii:
Pretul tau estimat mi se pare cam mic, eu as zice ca abia iti acopera zborul. Daca esti flexibil si stai sa vanezi ofertele de zboruri de avion poti iesi mai ieftin, dar tot va bate spre 1000 de euro. Sau imi scapa mie ceva si stii ceva zbor ieftin spre Brazilia?
PS: la urmatorea destinatie - nr. 29 Zimbabwe/Zambia - pentru Zimbabwe ai nevoie de viza si o obtii la Viena sau la Londra, ceea ce iti mai ridica bugetul un pic.
Toate preturile estimate sunt preturi oarecum minime si se bazeaza pe achizitionarea biletelor de avion in timpul ofertelor. In Brazilia se poate ajunge cu 7-800 euro.
Chiar ca pare mic pretul
Trimiteți un comentariu