vineri, 12 octombrie 2018

Roland Garros 2018 - One moment in time

Am tot amanat sa scriu despre Roland Garros, fiindca mi se parea ca indiferent ce as scrie, nu se va putea ridica la inaltimea momentului respectiv. Unele lucruri nu pot fi descrise in cuvinte, dar macar voi incerca sa fac o mica relatare a ceea ce am trait la inceput de iunie pe arenele turneului parizian.

Am mai fost la Roland Garros in 2014. Mi-a placut mult atunci si oarecum am amanat revenirea pentru a nu strica vraja care imi ramasese in memorie de atunci. In martie, cand s-au pus biletele in vanzare, am luat bilete pentru doua zile din prima saptamana si pentru finala feminina.  Imi luasem deja bilete de avion pentru 30 mai - 3 iunie, cat si pentru 8-10 iunie. Era pentru prima data cand imi luam bilet la o finala de Mare Slem. Am avut speranta ca o pot vedea pe Simona jucand in ea. Planul de rezerva, in cazul in care ea nu ajungea acolo, era sa vand biletul si fie sa ma duc sa ma plimb prin oras, fie sa renunt de tot la intoarcerea in Paris.

Ziua de 30 mai a inceput cu mari emotii. Aeroportul din Craiova, desi are putine curse, are prostul obicei sa programeze cate doua la aceeasi ora. Pe langa asta, dau drumul la o singura poarta de scanare a bagajelor. Cum de acasa pana la aeroport fac 5 minute cu masina, am ajuns cu mai putin de o ora inainte de ora decolarii. Am avut surpriza sa constat ca e o coada uriasa la imbarcare, care se misca foarte incet, acolo fiind asezati si pasagerii zborului de Londra care decola o jumatate de ora mai tarziu. Cand o prietena m-a sunat sa-mi zica ca a urcat deja in avion iar eu vedeam ca stau pe loc la o coada uriasa, deja incepusem sa ma gandesc serios la varianta in care avionul va decola fara mine. Pana la urma, ne-au lasat pe cei cu zborul de Paris in fata, probabil a mai asteptat si avionul dupa noi sa ne imbarcam, iar in final am rasuflat usurat.

Am aterizat pe indepartatul aeroport Beauvais in jurul orei 8, am luat autobuzul spre oras, timp in care mi-am dat seama ca si in Paris sunt ambuteiaje, apoi am luat metroul, iar la 11:05 intram pe arena Philippe Chatrier, unde Simona tocmai termina incalzirea si se pregatea sa inceapa meciul din primul tur cu Alison Riske. Nici n-am apucat bine sa ma dezmeticesc, ca americanca a si ajuns la 5-0. Pericol! Desi pierde primul set, Simona da semne de revenire, asa ca nu ma panichez mai mult decat e cazul. Din fericire, seturile doi si trei sunt castigate lejer de Simo, care trece cu bine de hopul primului tur. In mod normal, meciul trebuia sa se fi jucat in ziua precedenta, dar din cauza ploii s-a amanat. Numai bine ca sa pot ajunge si eu.


Ies afara, cu intentia de a o astepta pe Simo la iesire pentru a-i da un trandafir pe care il cumparasem inainte sa intru in complex. E o zona langa Philippe Chatrier pe unde intra jucatorii, dar dupa multe ore de asteptare aveam sa imi dau seama ca mai exista si alte iesiri, cum ar fi un tunel prin care jucatorii ies direct afara, la masini. Asta e, nu e prima data cand o astept degeaba, dar acum am stabilit un nou record de timp. Dupa ce trece suficient de mult timp incat trandafirul incepe sa se plosteasca, ma duc sa vad ce meciuri au mai ramas de desfasurat.

A doua zi aveam bilete pe Suzanne Lenglen, iar de data asta ma insoteau la arene Costi si Artemis. Simona trebuie sa joace din nou, cu Taylor Townsend, si e programata tot pe Chatrier. Facem o eschiva, scoatem la vanzare biletele de pe Leglen, care se dau ca painea calda, fiindca acolo e programat Nadal, si cumparam bilete pe Chatrier. Roland Garros a implementat acest sistem foarte folositor in care poti revinde bilete, un sistem din care Wimbledonul ar avea ce invata.

Americanca cea plinuta nu reuseste sa-i faca fata Simonei, care se impune in doua seturi fara emotii.

Dupa meci, Simo da un interviu celor de la Digi, dar la un moment dat pleaca brusc, probabil suparata de o intrebare care i-a fost adresata.

Sambata e ultima zi petrecuta in Paris si imi propusesem sa vizitez orasul. Dar planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din Roland Garros. Cand ma uit seara pe programul de sambata, vad ca liderul mondial e programat pe mica arena cu numarul 18, unde biletele sunt ieftine si spectatorii stau aproape de teren. Asa ca dupa multe refresh-uri reusesc sa-mi cumpar bilet pentru a doua zi, cu doar 35 de euro. Pentru zilele anterioare pe Chatrier, dadusem in jur de 70-80.

Problema cu arenele mici e ca sunt mai tot timpul pline. Iar daca vrei sa vezi un jucator important trebuie sa vii din timp sa ocupi loc. Simona joaca cu Andrea Petkovic in al treilea meci al zilei. Primul meci incepe de la ora 11. Ecuatia e simpla: trebuie sa ajung pe terenul 18 la ora 10, cand se deschide intrarea si sa raman pe acel loc neintrerupt pana cand se va termina meciul Simonei. Ocup loc in transee in primul rand, imi fac provizii de apa si mancare. Va fi mai greu de rezistat fara sa merg la toaleta, dar incerc sa consum doar strictul necesar de lichide. Alaturi de mine, procedeaza la fel cativa amici pe care ii stiu de pe forumul treizecizero.ro, cu care ma mai intalnisem si in alte ocazii si care au venit in aceeasi perioada cu mine la RG.

Cele doua meciuri de dinainte se lungesc, mai ales lupta dintre Sloane Stephens si Camila Giorgi. Apoi urmeaza micutul Diego Schwartzman, pe care il vazusem tot aici in urma cu 4 ani, contra lui Roger Federer. Cand Simona si Petkovic intra pe teren, arena erupe. Arenele astea mijlocii, intre 1000 si 4000 de locuri sunt preferatele mele. Cea mai frumoasa atmosfera pe astfel de arene o gasesti. Iar faptul ca esti atat de aproape de teren e un mare plus. Contrar asteptarilor, suporterii germani ne depasesc numeric. Ambele tabere isi incurajeaza neincetat favorita. Scandarile Pet-ko, Pet-ko se termina in Si-mo, Si-mo! Pe teren meciul e greu. Jucatoarea germana rezista bine, duce setul in prelungiri si Simona se impune greu cu 7-5. Dar la inceputul setului doi, Petkovic se accidenteaza. Desi ramane pe teren pana la final, nu mai reuseste sa opuna o rezistenta suficienta si Simo castiga cu 6-0. Reusesc performanta de a sta 4 zile la Paris si de a o vedea pe Simona in 3 meciuri. Speranta mea de a reveni saptamana viitoare pentru a o vedea jucand in finala ramane vie.



Marea finala
Si veni timpul marii finale! Batu Simo tot ce prinse: de la defilarea cu Mertens, la meciul muncit cu Kerber si surclasarea Muguruzei intr-un meci de pus in rama. Mai ramanea un ultim obstacol, campioana de la US Open, numarul 10 mondial, Sloane Stephens

Ca sa ajung la Paris de data asta fac un mic artificiu, pentru ca vinerea nu avem zboruri din Craiova. Asa ca zbor la Koln, de unde iau trenul de mare viteza spre Paris. E o varianta pe care o recomand. Luat din timp, cu 3 luni inainte, biletul de tren costa 35 de euro. Dar din acestia se scad cei 17 euro pe care oricum ar fi trebuit sa-i dau pe autobuz de la Beauvais pana in oras. Iar legatura intre aeroportul din Koln si gara se face usor, rapid si ieftin. De emotii nu scap nici de data asta, pentru ca decolarea se amana cam o ora din cauza unor probleme tehnice, iar timpul dintre aterizare plecarea trenului e destul de strans. In final ajung la timp, iar dupa inca 3 ore si jumatate cobor in Gare du Nord.

Dupa ce ma cazez ajung in locul in care ajunge inevitabil oricine viziteaza Parisul, iar si iar: Champ de Mars. Ma asez pe iarba si admir turnul Eiffel. E noaptea de dinainte de finala.

9 iunie 2018 - O zi care va ramane in istoria sportului romanesc.

Plec de dimineata de la hotel si ma indrept catre metrou. Orice iubitor al tenisului stie ca la inceput de iunie descifrarea labirintului de linii ale metroului parizian are un singur scop: gasirea rutei cea mai scurta catre Porte d'Auteuil. Eu ajung devreme, nu e nici 10 dimineata, dar nu vreau sa ratez niciun moment. Pe aleile complexului nu mai e agitatia din prima saptamana. Din cele 128 de jucatoare si 128 de jucatori au mai ramas doar cate doi. 126 sunt deja acasa, asteptand si ei cu un pop-corn in mana sa vada ultima lupta. Usor-usor lumea incepe sa vina, se cumpara ultimele suveniruri, se vizioneaza meciuri demonstrative. Incepe sa se auda un usor freamat, se simte emotia in aer.

Sunt multi romani. Ii aud vorbind, ii vad afisand cu mandrie tricolorul. Multi se fotografiaza cu peretele rosiatic cu inscriptia turneului. Zidul care a doua zi va deveni locul in care campioana va avea sedinta foto cu trofeul. Urmez si eu exemplul lor. 

Aerul de legenda e completat de cele 3 personaje echipate in costume de demult.

Ma duc la finala junioarelor, ma intalnesc cu Laur, cu care statusem pe baricade in turul 3 la meciul cu Petkovic, iar cand se deschid portile pe Philippe Chatrier ma duc pe locul meu aflat tocmai in inaltul tribunei si astept nerabdator sa inceapa ultimul act. Imi amintesc cum traisem finala din anul precedent, cu Ostapenko. Fiind plecat intr-un team building am vazut meciul pe telefon, asezat pe o bordura din micul oras buzoian Nehoiu. Acel meci, pe care Simona l-a avut la un moment dat in mana a fost o infrangere foarte dura. Acum, un an mai tarziu, iat-o pe Simona castigandu-si dreptul la o noua sansa, iar pe mine inlocuind bordura buzoiana cu scaunul de pe Chatrier.

Sutele de romani intra primii pe arena, de ai impresia ca esti la Bucuresti. Vin si francezii, iar cand jucatoarele intra pe teren, tribunele sunt deja pline.

Emotiile sunt mari si cresc pe masura ce meciul inainteaza. Speram ca Simo sa intre bine in meci, sa o surclaseze pe americanca, sa-i arate de la inceput ca zgura e pentru europeni, americanii sa ramana la cimentul lor. Dar n-avem noi norocul asta, sa avem un meci usor. Stephens returneaza mingile ca un robot, tare si bine plasate, iar Simona desi lupta din rasputeri pentru fiecare punct, majoritatea se decid in avantajul americancei. Cand Stephens are set si break, gandurile rele incep sa-si faca locul. Cat ghinion sa mai aiba fata asta, de ce trebuie sa dea mereu in finala de jucatoare care fac meciul vietii? Dar speranta ramane acolo, pana la sfarsit. 

Langa mine stau niste francezi care se bucura la punctele castigate de americanca. Romanii inca isi fac simtita prezenta, dar parca mai slab decat inainte de meci. Sunt si multi care nu prea au treaba cu tenisul. Aud multe strigate aiurea sau in momente neadecvate, poate mai multe decat la oricare alt meci la care am luat parte pana acum.

Pe teren, Simo da semne de revenire. De la 0-2 in setul 2, reuseste sa egaleze, iar apoi sa mai faca inca un break si sa intre in avantaj pentru prima oara in meci. Dupa ce totul parea sa mearga impotriva ei, dupa ce incercasem sa ma consolez cu ideea ca s-ar putea sa piarda azi, iata ca dintr-o data situatia se intoarce. Adrenalina marii victorii incepe din nou sa-si faca loc, revine visul imnului Romaniei rasunand pe aceasta arena legendara, in timp ce aceasta fata minunata tine trofeul mult ravnit in brate. Dar mai e mult pana departe. Stephens revine, face 4-4, si se apropie la o lungime de doua ghemuri de inchiderea meciului. Ghemul urmator, e poate cel mai important ghem pe care Simona avea sa-l joace in intreaga sa cariera. Modul in care a ales sa-l joace e de vazut, de revazut, de memorat, de pus in rama. Campionii au o vorba: "sometimes you win, sometimes you learn". Infrangerile sunt o etapa inevitabila din viata unui sportiv, care nu trebuie privite neaparat ca pe un esec, ci ca pe o lectie din care ai de invatat. Cu un an in urma, Simona a pierdut dramatic finala cu Ostapenko. Privind in urma, ea si-a reprosat ca a fost prea pasiva in momentele de final, dandu-i sansa letonei sa reintre in meci. Acum, cand finala cu Stephens trebuia sa o apuce intr-o directie sau alta, Simona n-a mai stat pe ganduri. Si-a luat meciul in proprile maini si n-a mai stat la mana adversarei. Intr-un moment in care ambele jucatoare atinsesera cel mai inalt nivel, Simona a atacat cu un curaj nebun si i-a pus lui Stephens niste mingi in colturile terenului pe care a fost imposibil sa le mai ajunga. Debusolata, americanca a cedat si ghemul urmator. Aveam set decisiv.

Setul decisiv a reprezentat defilarea Simonei catre trofeul pe care si l-a dorit atat de mult si pe care il merita si mai mult. A fost 1-0, 2-0, 3-0. Aici, la 3-0, intr-un ghem strans, am avut un nou flashback din finala de anul trecut. Atunci, la un scor similar, Simona a trimis o minge in lung de linie care se ducea castigator spre terenul advers. Numai ca acea minge a muscat banda fileului si traiectoria i s-a modificat, iesind in out. Acum, Stephens avea atacul decisiv, dar mingea a muscat fileul, viteza i s-a atenuat, iar Simona a replicat decisiv. Si s-a facut 4-0. La 5-0 victoria era iminenta. Stephens si-a facut serviciul la 5-1 iar Simona trebuia sa serveasca pentru meci. Desi a avut emotii uriase, asa cum marturisea ulterior, a jucat impecabil acel ghem, propulsata de atatea experiente acumulate. In momentul cand la minge de meci Stephens a trimis in fileu, visul Simonei devenea realitate. Dupa cele trei finale de Slam pierdute, toate foarte stranse si cedate dramatic, Simona isi implineste visul tot dupa o lupta plina de emotii, cu susisuri si coborasuri. Asa cum intreaga lume a tenisului a cazut de acord, nimeni n-ar fi meritat mai mult.


E greu sa descriu ce am simtit atunci cand imnul Romaniei a rasunat pe arena Philippe Chatrier, avand-o in centru pe aceasta fata care mi-e atat de draga. E un moment la care am visat si eu odata cu ea, dar nu mi-am imaginat ca il voi putea trai pe viu. Daca nu luam biletele din timp, nu mi-as fi permis sa platesc preturile exorbitante ca sa vin special pentru finala. Si e prima data cand imi iau bilet la o finala de Grand Slam. Ce mi-as putea dori mai mult ca fan? Am avut norocul sa pot asista din tribune la atatea victorii importante! Am vazut-o ridicand trofeul la Sofia, in acel turneu entuziasmant din 2013 cand am venit sa o vad pentru prima data. Am vazut-o spulberand-o pe Serena Williams cu 6-0 6-2, chiar de ziua mea. Am vazut-o cucerind in 2016 turneul de la Madrid, cea mai importanta victorie a carierei in acel moment. Iar acum, pe 9 iunie 2018, am vazut-o indeplinindu-si marele vis. Orice ar urma va fi bonus.

Am sorbit fiecare moment din sedinta foto care a urmat. Minute bune mai tarziu, cand in arena mai ramasesera doar campioana si cateva sute de spectatori, majoritatea romani, am initiat un ultim cor de Si-mo-na, Si-mo-na, in timp ce ea se pregatea sa paraseasca arena. Toti romanii s-au mutat apoi in afara arenei, unde campioana a iesit cateva zeci de secunde sa prezinte trofeul. Am vazut-o bucurandu-se pe terasa arenei, impreuna cu familia si prietenii. Am asteptat-o pana la plecare impreuna cu inca vreo 10 romani, cand francezii se pregateau sa ne evacueze din complex fiindca se facuse ora inchiderii. Dar din pacate a iesit prin tunel si n-a mai venit la noi.

M-am intors pe pajistea de la turnul Eiffel si am stat acolo pana spre dimineata. Simona era numarul unu mondial si campioana de Grand Slam. 

joi, 23 august 2018

Automobile de Cernăuți

Saptamana trecuta am fost la Cernauti. Am sa scriu mai tarziu despre oras, momentan vreau sa postez cateva poze cu masinile de pe strazile orasului. Pentru iubitorii autoturismelor din Epoca de Aur aici este raiul pe pamant. Desi pe sosele se gasesc si ultimele modele, procentul rablelor in totalul parcului auto este unul considerabil.

























joi, 26 aprilie 2018

Fed Cup - drumul spre grupa mondiala prin ochii unui fan

Weekend-ul trecut, echipa feminina de tenis a Romaniei s-a calificat intre cele mai bune opt echipe din lume. Cu aceasta ocazie m-am gandit sa scriu cateva impresii din deplasarile pe care le-am facut pentru a sustine aceasta frumoasa echipa. Din 2014 incoace, am fost la opt dintre cele noua intalniri pe care Romania le-a disputat. Am avut norocul sa jucam acasa de opt ori si o singura data in deplasare. Am lipsit doar de la disputa din Canada. In rest, am fost de 4 ori la Cluj(cu Cehia, Germania, Canada, Elvetia), de 2 ori la Bucuresti(Serbia, Belgia), o data la Galati(Spania) si o data la Constanta(Marea Britanie).


Romania - Serbia
Bucuresti, aprilie 2014

A fost prima disputa de Fed Cup la care cam participat si una dintre cele mai frumoase. De fapt, au fost printre primele meciuri de tenis pe care le vedeam live si printre primele ocazii in care o vedeam pe Simona. Mai fusesem in toamna precedenta la turneul de la Sofia si o mai intalnisem fata in fata o singura data pe Simo.

Aici m-am intalnit pentru prima data cu alti fani pe care ii stiam de pe net, de pe grupul de facebook "Simona Halep - Top 10 WTA". M-am intalnit si cu Imperator, unul dintre cei mai mari calatori romani. Dar evident ca punctul culminant a fost intalnirea cu Simo. Dupa ce am incercat fara succes sa-l fac pe paznic sa ma lase sa intru mai devreme in complex, la scurt timp dupa ce s-a permis accesul publicului am vazut-o pe Simona facand incalzirea de dinainte de meci in parcul de langa arene si m-am dus catre ea, tinand in mana steagul Romaniei. Acum daca ma gandesc in urma, nu as mai face acelasi lucru fiindca inainte de meci nu vrea sa fie deranjata, dar atunci, nestiind care sunt practicile jucatorilor, nu mi-am dat prea bine seama de asta decat atunci cand am ajuns langa ea, cand, si din cauza emotiilor, n-am putut decat sa-i spun decat un "Succes, Simona!" si apoi m-am retras. Foarte amabil, Teo Cercel, preparatorul ei fizic cu care facea incalzirea, mi-a cerut drapelul pe care il aveam in mana si s-a oferit sa ia autografe de la jucatoare pentru mine. Asa ca i l-am lasat lui si m-am intors pe arena.

Romania a invins Serbia cu 4-1. In primul meci, Sorana Cirstea a invins-o surprinzator pe prietena sa Ana Ivanovic. Apoi a intrat pe teren SuperSimo, in meciul cu Bojana Jovanovski. La 3-1 pentru Simo in primul set, a inceput o ploaie torentiala. Organizatorii nu au avut prelata cu care sa acopere terenurile si astfel ca acestea au fost inundate, nemaifiind posibila reluarea jocului in aceeasi zi. Totusi, la oprirea ploii, m-am intors in complex sperand ca se va relua jocul. Dar in scurt timp, in prezenta a doar 10-20 de spectatori care mai rezistasera, s-a anuntat ca meciurile se vor relua numai a doua zi.

Ziua urmatoare, duminica, era Pastele. Dar ce mod mai placut de a petrece Pastele poate fi decat urmarind-o pe Simona jucand tenis? La fel au gandit si ceilalti oameni ce au venit la arena, care chiar daca nu a fost plina, totusi nici prea multe locuri goale nu mai erau. Simo a invins-o lejer pe Jovanovski, apoi dupa o pauza de doar o ora a trebuit sa o infrunte pe Ana Ivanovic. Dupa doua seturi disputate, oboseala s-a spus cuvantul si sarboaica a reusit sa se impuna. In urmatorul meci, Sorana reuseste si ea sa o invinga pe Bojana, astfel incat echipa Romaniei se califica in grupa mondiala II. A inceput sa se joace si meciul de dublu, dar dupa numai doua ghemuri, jucatoarele adverse s-au prefacut accidentate si s-au retras, ignorand indemnurile spectatorilor din tribune care le strigau ca le mai place si lor cateodata sa se prefaca dar nu chiar asa pe fata.

Dupa victoria finala, jucatoarele, impreuna cu capitanul Alina Tecsor si ceilalti membri din staf au pornit hora bucuriei, flutrand drapelul meu pe care Teo stransese autografe, si pe care l-au arborat la loja lor in timpul meciurilor.

M-am bucurat mult cand am primit un mesaj pe facebook de la Simo, ca sa-mi zica sa ma duc in loja lor sa-mi dea Teo steagul. Chiar daca intalnirea de dimineata fusese de doar cateva secunde, ma recunoscuse.

Dupa disputa cu Serbia am facut si un mic filmulet cu ea:

Romania - Spania
Galati, februarie 2015

La Galati trebuia sa ma duc cu masina, impreuna cu doi prieteni, insa calculele de acasa nu s-au potrivit cu cele din targ. In ziua de dinaintea partidei, s-a abatut viscolul peste partea de sud a Romaniei, iar prietenii mei s-au speriat de prognoza de la TV si de drumurile inchise si au renuntat. Asa ca am pornit reconfigurarea traseului. Sa ma duc singur cu masina, ieseam prea scump. Asa ca am luat trenul vineri seara intre Craiova si Bucuresti, am dormit la un prieten, iar sambata am plecat cu masina impreuna cu trei fane pe care le stiam de pe grupul de facebook. Tocmai atunci aparuse si tricoul halepeno, iute ca Simo, numai bun sa infrunti viscolul cu el :)

In Galati, meciurile se disputau in interiorul unui fost patinoar, o sala veche cu 4000 de locuri. Inainte de meci am reusit vand cuiva unul dintre biletele prietenilor care nu mai venisera, moment in care m-au luat la ochi doi jandarmi. M-au lasat in pace insa cand au vazut ca il dadusem cu pretul oficial si ca eram din Craiova. Probabil nu vii tocmai din Craiova la Galati ca sa faci specula cu bilete.

Spania venea fara Carla Suarez Navarro, insa avea in lot o jucatoare tanara care promitea, Garbine Muguruza pe numele ei. Aici a cam fost perioada in care Muguruza a inceput sa urce in clasament, dar si ca joc. Spaniola a castigat ambele meciuri de simplu. Dupa meciurile de simplu scorul era 2-2, asa ca am trait cu sufletul la gura meciul decisiv de dublu. Monica Niculescu si Irina Begu infruntau cuplul spaniol in care evolua din nou Garbine Muguruza. Meciul a fost dramatic dar din fericire s-a incheiat cu victoria jucatoarelor noastre.

Nu am apucat sa vad prea multe din Galati. Nu am avut timp, dar nici vremea nu era prietenoasa. Am iesit seara cu un grup de fani la un restaurant situat pe malul Dunarii, Summertime.


Canada - Romania
Montreal, aprilie 2015

In Canada n-am fost, era prea departe. Stuttgartul era insa mai aproape asa ca m-am dus acolo. Avea un mare avantaj: o avea printre participante pe cea mai dragalasa jucatoare din lume. Pai da, sa nu credeti ca Simo a ajuns numarul 1 intr-un domeniu tocmai in 2017 :)

Am reusit insa sa vad unele meciuri pe telefon. Aici jucatoarea de top 10 Eugenie Bouchard, aflata in cadere libera, a fost infranta atat de Alex Dulgheru cat si de Andreea Mitu. Astfel, Romania reusea sa atinga cea mai buna performanta din istoria echipei, calificarea in grupa mondiala, intre primele opt natiuni din lume.


Romania - Cehia
Cluj, februarie 2016

In grupa mondiala am picat cu cea mai titrata echipa din ultima vreme, castigatoare a 4 editii in ultimii 5 ani. Si am fost destul de aproape, puteam sa le dam 3-0.

A fost prima intalnire din seria celor jucate la Cluj. Intre Craiova si Cluj orice mijloc de transport in afara de masina personala iese repede din calcul. Cu trenul sau autocarul faci peste 9 ore si nu se potriveste orarul. M-am uitat si la avioane, cu escala in vreun oras europen, dar nu se potrivesc escalele. Cu masina faci cam 6 ore, iar daca o iei pe valea Jiului, drumul intre Craiova si Sebes e destul de liber si bun. Segmentul problematic e intre Sebes si Turda. In lipsa unei autostrazi, cel mai important drum care leaga sudul de inima Transilvaniei este aglomerat si cu denivelari. Dar cu rabdare se rezolva. De data asta am plecat cu trei suporteri ai sportului, din Bailesti, in frunte cu nea Cornel Gaciu, cu care fusesem si in Dubai.

Sala polivalenta din Cluj arata foarte bine si are dimensiunea potrivita, nici prea mica dar nici foarte mare. Se poate bate cu orice sala din Europa. Este pozitionata relativ aproape de centru, astfel incat se poate ajunge pe jos in mai putin de o jumatate de ora.

Simona are un palmeres foarte bun cu cehoaicele, dar tocmai acum s-a gasit Pliskova sa obtina singura sa victorie in fata favoritei noastre. A obtinut-o greu, dupa ce Simo a fost la doar un ghem distanta de victorie. In meciul a doilea, Monica Niculescu a facut spectacol pe teren. A buimacit-o complet pe Kvitova cu scurte si mingi pline de efect. A doua zi, Simo a reusit si ea sa o invinga pe Kvitova, astfel ca Romania a preluat conducerea. Insa Monica nu a mai reusit acelasi joc impotriva Pliskovei, iar o decizie neinspirata de a le pune pe Olaru si Mitu sa joace meciul decisiv ne-au facut sa pierdem aceasta intalnire pe care fusesem destul de aproape sa o castigam.


Romania - Germania
Cluj, aprilie 2016

Inapoi la Cluj, pe o vreme mai frumoasa, dar din pacate cu o noua infrangere pentru echipa Romaniei. Meciurile decisive s-au jucat intre Simo si Kerber si intre Monica Niculescu si Petkovic. Primul a pus fata in fata o Simo inca usor accidentata si o Kerber aflata in anul ei de gratie. Simo pierde meciul clar, spre dezamagirea matusii mele care venise cu mine la meci. In meciul urmator, Monica plecase in meci ca din tun, dar din pacate s-a stins pe final si echipa noastra retrogradeaza in grupa a doua.

Ce imi place la Cluj e ca poti vedea antrenamentele echipei. In timpul saptamanii e greu, fiindca ar trebui sa imi iau concediu si sa vin mai devreme. Dar mai exista posibilitatea sa le urmaresti si dimineata inainte de meciuri. Portile se deschid cu aproximativ doua ore inainte de ora oficiala de start. Iar sa o vezi pe Simo de aproape e de nepretuit.


Romania - Belgia
Bucuresti, februarie 2017

Intalnirea cu Belgia se anunta una echilibrata din cauza ca Simo nu putea sa participe din cauza uni accidentari care o bantuia inca de la Singapore. Insa chiar daca nu a putut fi pe teren, motata s-a transformat in cel mai aprig sustinator al echipei. Iar sa o vezi pe Simo, chiar daca nu joaca, merita cu prisosinta!

Am venit cu trenul pe o vreme rece, am luat metroul si am inceput sa caut sala polivalenta cu mainile inghetandu-mi pe telefon. O gasesc cu greu, o cladire veche dar care din interior inca arata destul de bine. Pe teren, belgiencele nu ne dau prea multe sanse si pierdem fara drept de apel. Seara incerc sa ma incalzesc un pic la protestele antiguvernamentale din Piata Victoriei, insa nu mai erau adunati foarte multi oameni asa cum au fost in saptamanile precedente.


Romania - Marea Britanie
Constanta, aprilie 2017

Constanta, sau Simonapolis :) , este unul dintre orasele mele preferate. Pentru ca are iesire la mare si pentru ca aici veneam cand eram mic. Practic primele amintiri legate de calatorii pe care le am sunt legate de Constanta.

De data asta am venit mai devreme, de joi seara. Voiam sa o vad pe Simo la antrenamente, dar nu prea am avut noroc. In primul rand, vremea era pur si simplu cainoasa. Temperatura maxima ajungea pe la 4 grade, ploua si fulguia, iar din cauza vantului resimteai niste temperaturi mult mai joase. Mie, cu manusile in maini, imi inghetau mainile in buzunare. Sunt aproape sigur ca daca ar fi trebuit sa se dispute meciurile vineri, ar fi fost imposibil. Si nu din cauza ploii, care mai tarziu s-a oprit, ci pentru ca le-ar fi inghetat mainile pe rachete si nu le-ar mai fi putut simti.

Astfel ca antrenamentele s-au mutat in baloane. Am ajuns la club Idu de dimineata, dar am fost informat ca nu este permis accesul spectatorilor la antrenamente. Exceptie faceau suporterii britanici care puteau urmari antrenamentul echipei lor. Suporteri britanici care erau minunati, dar lipseau cu desavarsire. Partea buna e ca am reusit sa o intalnesc putin pe Simo si sa fac o poza cu ea. Partea proasta e ca se grabea la conferinta de presa si iar nu am reusit sa vorbesc mai mult de cateva cuvinte cu ea.

M-am plimbat putin pe faleza din Mamaia, dar dupa 5 minute am fost nevoit sa ma intorc la masina fiindca inghetasem. Cateva ore mai tarziu m-am blindat mai bine si am dat o tura prin Constanta. Centrul vechi e mic, atmosfera estivala lipsea, dar farmecul pe care i-l ofera marea nu i-l poate lua nimeni.

Ziua de sambata a adus vreme mai buna, a iesit soarele si s-a oprit vantul. Arena principala de la clubul Idu poate gazdui in jur de 2000 de spectatori. Multe bilete cred ca au fost invitatii, asa ca probabil nu s-au vandut prea multe bilete publicului larg. Ziua s-a incheiat cu scorul de 1-1 dupa ce Simona a invins-o pe Watson, iar Sorana a fost invinsa de Konta. Dar subiectul zilei a fost scandalul in care a fost implicat Ilie Nastase. Omul n-a fost usa de biserica, le-a adresat cuvinte urate britanicelor, insa scandalul a fost amplificat exagerat. Totul a culminat cu intreruperea meciului cand Konta a acuzat faptul ca a fost amenintata de cineva din tribune. O fi fost vreun individ izolat, dar din locul in care eram eu nu s-a vazut nimic nelalocul lui, ba din contra, spectatorii mi s-a parut ca s-au comportant exemplar. In fine, important e ca a doua zi Simona a invins-o clar pe britanica si Romania a reusit sa castige aceasta intalnire importanta.

Aici am luat cu mine bannerul cu Simo pe care il mai luasem si in 2014 la Singapore.


Romania - Canada
Cluj, februarie 2018

Bianca Andreescu, tanara canadianca cu origini romanesti, avea sa fie principala adversara a achipei Romaniei. Simona, dupa lupta incredibila de la Melbourne, nu era inca refacuta, asa ca le-a lasat pe Irina si pe Sorana sa duca la capat formalitatile.

Am venit de vineri in speranta ca o sa pot vedea antrenamentele echipei si o sa o pot vedea pe Simo de aproape. Dar, surpriza, ajuns la polivalenta primesc vestea ca astazi nu este permis accesul publicului in sala. Dupa ce am tremurat ceva vreme pe afara, multumita Alinei Tecsor care ma recunoaste si ma ajuta sa intru in sala, reusesc sa vad ultima parte a antrenamentului pe care il face Simo, iar la final, draguta ca intotdeauna, vine sa faca poze poze cu fanii si sa dea autografe.

Seara, vin din nou la polivalenta, unde acum e permis accesul spectatorilor, si o mai vad inca o data pe SuperSimo la lucru. De data asta am venit si impreuna cu mama mea, care m-a insotit la Cluj vrand sa revada orasul studentiei sale. In poza de mai jos aparem si noi in primul rand.


Romania - Elvetia
Cluj, aprilie 2018

Pana acum 3 ani nu fusesem niciodata la Cluj. Acum e deja a sasea oara. Spre deosebire de anul trecut la Constanta, acum vremea este foarte calda si numai buna pantru plimbare. Aleg sa ma cazez in centru, intr-un apartament cu balcon la strada principala care iti ofera senzatia vremurilor de demult. Nu mai vin de vineri, stiind povestea cu ziua antrenamentelor inchise. Reusesc sa o vad pe Simo abia sambata dimineata si ii smulg un salut de la distanta in momentul in care ii urez succes in timp ce se retragea de pe teren.

Nu prea am avut momente de stat degeaba weekendul asta, ba din contra. Dupa meciuri sau inainte de ele am iesit cu grupuri de fani pe care ii stiam de la evenimentele anterioare, sau de pe treizecizero, tennisforum sau grupul de facebook. Sunt destul de activ pe acolo si mi se intampla uneori sa vina sa ma salute oameni pe care eu nici nu-i cunosc. Asta e una dintre frumusetile tenisului si ale sportului in general, sa relationezi cu oameni cu care impartasesti aceeasi pasiune. Au venit oameni din toate colturile tarii sa le sustina pe fete. Si nu doar din tara. M-am revazut cu fani veniti din Israel, Italia sau Anglia special pentru acest eveniment.

Pe teren din nou nu s-a pus problema invingatorilor, iar in tribune spectacolul a fost ridicat la rang de arta. Batand recordul de spectatori in sala polivalenta, oamenii prezenti in sala au luat parte la o coregrafie speciala organizata de primaria Clujului. Primarie condusa de Emil Boc, care s-a implicat foarte mult in organizarea Fed Cup si se vede ca ii face placere sa urmareasca tenis si sa le sustina pe fete.

Dupa meci Simo a venit intr-un colt al salii ca sa dea un interviu, iar la final intreaga echipa s-a bucurat pe teren intr-o ploaie de confeti.