joi, 26 aprilie 2018

Fed Cup - drumul spre grupa mondiala prin ochii unui fan

Weekend-ul trecut, echipa feminina de tenis a Romaniei s-a calificat intre cele mai bune opt echipe din lume. Cu aceasta ocazie m-am gandit sa scriu cateva impresii din deplasarile pe care le-am facut pentru a sustine aceasta frumoasa echipa. Din 2014 incoace, am fost la opt dintre cele noua intalniri pe care Romania le-a disputat. Am avut norocul sa jucam acasa de opt ori si o singura data in deplasare. Am lipsit doar de la disputa din Canada. In rest, am fost de 4 ori la Cluj(cu Cehia, Germania, Canada, Elvetia), de 2 ori la Bucuresti(Serbia, Belgia), o data la Galati(Spania) si o data la Constanta(Marea Britanie).


Romania - Serbia
Bucuresti, aprilie 2014

A fost prima disputa de Fed Cup la care cam participat si una dintre cele mai frumoase. De fapt, au fost printre primele meciuri de tenis pe care le vedeam live si printre primele ocazii in care o vedeam pe Simona. Mai fusesem in toamna precedenta la turneul de la Sofia si o mai intalnisem fata in fata o singura data pe Simo.

Aici m-am intalnit pentru prima data cu alti fani pe care ii stiam de pe net, de pe grupul de facebook "Simona Halep - Top 10 WTA". M-am intalnit si cu Imperator, unul dintre cei mai mari calatori romani. Dar evident ca punctul culminant a fost intalnirea cu Simo. Dupa ce am incercat fara succes sa-l fac pe paznic sa ma lase sa intru mai devreme in complex, la scurt timp dupa ce s-a permis accesul publicului am vazut-o pe Simona facand incalzirea de dinainte de meci in parcul de langa arene si m-am dus catre ea, tinand in mana steagul Romaniei. Acum daca ma gandesc in urma, nu as mai face acelasi lucru fiindca inainte de meci nu vrea sa fie deranjata, dar atunci, nestiind care sunt practicile jucatorilor, nu mi-am dat prea bine seama de asta decat atunci cand am ajuns langa ea, cand, si din cauza emotiilor, n-am putut decat sa-i spun decat un "Succes, Simona!" si apoi m-am retras. Foarte amabil, Teo Cercel, preparatorul ei fizic cu care facea incalzirea, mi-a cerut drapelul pe care il aveam in mana si s-a oferit sa ia autografe de la jucatoare pentru mine. Asa ca i l-am lasat lui si m-am intors pe arena.

Romania a invins Serbia cu 4-1. In primul meci, Sorana Cirstea a invins-o surprinzator pe prietena sa Ana Ivanovic. Apoi a intrat pe teren SuperSimo, in meciul cu Bojana Jovanovski. La 3-1 pentru Simo in primul set, a inceput o ploaie torentiala. Organizatorii nu au avut prelata cu care sa acopere terenurile si astfel ca acestea au fost inundate, nemaifiind posibila reluarea jocului in aceeasi zi. Totusi, la oprirea ploii, m-am intors in complex sperand ca se va relua jocul. Dar in scurt timp, in prezenta a doar 10-20 de spectatori care mai rezistasera, s-a anuntat ca meciurile se vor relua numai a doua zi.

Ziua urmatoare, duminica, era Pastele. Dar ce mod mai placut de a petrece Pastele poate fi decat urmarind-o pe Simona jucand tenis? La fel au gandit si ceilalti oameni ce au venit la arena, care chiar daca nu a fost plina, totusi nici prea multe locuri goale nu mai erau. Simo a invins-o lejer pe Jovanovski, apoi dupa o pauza de doar o ora a trebuit sa o infrunte pe Ana Ivanovic. Dupa doua seturi disputate, oboseala s-a spus cuvantul si sarboaica a reusit sa se impuna. In urmatorul meci, Sorana reuseste si ea sa o invinga pe Bojana, astfel incat echipa Romaniei se califica in grupa mondiala II. A inceput sa se joace si meciul de dublu, dar dupa numai doua ghemuri, jucatoarele adverse s-au prefacut accidentate si s-au retras, ignorand indemnurile spectatorilor din tribune care le strigau ca le mai place si lor cateodata sa se prefaca dar nu chiar asa pe fata.

Dupa victoria finala, jucatoarele, impreuna cu capitanul Alina Tecsor si ceilalti membri din staf au pornit hora bucuriei, flutrand drapelul meu pe care Teo stransese autografe, si pe care l-au arborat la loja lor in timpul meciurilor.

M-am bucurat mult cand am primit un mesaj pe facebook de la Simo, ca sa-mi zica sa ma duc in loja lor sa-mi dea Teo steagul. Chiar daca intalnirea de dimineata fusese de doar cateva secunde, ma recunoscuse.

Dupa disputa cu Serbia am facut si un mic filmulet cu ea:

Romania - Spania
Galati, februarie 2015

La Galati trebuia sa ma duc cu masina, impreuna cu doi prieteni, insa calculele de acasa nu s-au potrivit cu cele din targ. In ziua de dinaintea partidei, s-a abatut viscolul peste partea de sud a Romaniei, iar prietenii mei s-au speriat de prognoza de la TV si de drumurile inchise si au renuntat. Asa ca am pornit reconfigurarea traseului. Sa ma duc singur cu masina, ieseam prea scump. Asa ca am luat trenul vineri seara intre Craiova si Bucuresti, am dormit la un prieten, iar sambata am plecat cu masina impreuna cu trei fane pe care le stiam de pe grupul de facebook. Tocmai atunci aparuse si tricoul halepeno, iute ca Simo, numai bun sa infrunti viscolul cu el :)

In Galati, meciurile se disputau in interiorul unui fost patinoar, o sala veche cu 4000 de locuri. Inainte de meci am reusit vand cuiva unul dintre biletele prietenilor care nu mai venisera, moment in care m-au luat la ochi doi jandarmi. M-au lasat in pace insa cand au vazut ca il dadusem cu pretul oficial si ca eram din Craiova. Probabil nu vii tocmai din Craiova la Galati ca sa faci specula cu bilete.

Spania venea fara Carla Suarez Navarro, insa avea in lot o jucatoare tanara care promitea, Garbine Muguruza pe numele ei. Aici a cam fost perioada in care Muguruza a inceput sa urce in clasament, dar si ca joc. Spaniola a castigat ambele meciuri de simplu. Dupa meciurile de simplu scorul era 2-2, asa ca am trait cu sufletul la gura meciul decisiv de dublu. Monica Niculescu si Irina Begu infruntau cuplul spaniol in care evolua din nou Garbine Muguruza. Meciul a fost dramatic dar din fericire s-a incheiat cu victoria jucatoarelor noastre.

Nu am apucat sa vad prea multe din Galati. Nu am avut timp, dar nici vremea nu era prietenoasa. Am iesit seara cu un grup de fani la un restaurant situat pe malul Dunarii, Summertime.


Canada - Romania
Montreal, aprilie 2015

In Canada n-am fost, era prea departe. Stuttgartul era insa mai aproape asa ca m-am dus acolo. Avea un mare avantaj: o avea printre participante pe cea mai dragalasa jucatoare din lume. Pai da, sa nu credeti ca Simo a ajuns numarul 1 intr-un domeniu tocmai in 2017 :)

Am reusit insa sa vad unele meciuri pe telefon. Aici jucatoarea de top 10 Eugenie Bouchard, aflata in cadere libera, a fost infranta atat de Alex Dulgheru cat si de Andreea Mitu. Astfel, Romania reusea sa atinga cea mai buna performanta din istoria echipei, calificarea in grupa mondiala, intre primele opt natiuni din lume.


Romania - Cehia
Cluj, februarie 2016

In grupa mondiala am picat cu cea mai titrata echipa din ultima vreme, castigatoare a 4 editii in ultimii 5 ani. Si am fost destul de aproape, puteam sa le dam 3-0.

A fost prima intalnire din seria celor jucate la Cluj. Intre Craiova si Cluj orice mijloc de transport in afara de masina personala iese repede din calcul. Cu trenul sau autocarul faci peste 9 ore si nu se potriveste orarul. M-am uitat si la avioane, cu escala in vreun oras europen, dar nu se potrivesc escalele. Cu masina faci cam 6 ore, iar daca o iei pe valea Jiului, drumul intre Craiova si Sebes e destul de liber si bun. Segmentul problematic e intre Sebes si Turda. In lipsa unei autostrazi, cel mai important drum care leaga sudul de inima Transilvaniei este aglomerat si cu denivelari. Dar cu rabdare se rezolva. De data asta am plecat cu trei suporteri ai sportului, din Bailesti, in frunte cu nea Cornel Gaciu, cu care fusesem si in Dubai.

Sala polivalenta din Cluj arata foarte bine si are dimensiunea potrivita, nici prea mica dar nici foarte mare. Se poate bate cu orice sala din Europa. Este pozitionata relativ aproape de centru, astfel incat se poate ajunge pe jos in mai putin de o jumatate de ora.

Simona are un palmeres foarte bun cu cehoaicele, dar tocmai acum s-a gasit Pliskova sa obtina singura sa victorie in fata favoritei noastre. A obtinut-o greu, dupa ce Simo a fost la doar un ghem distanta de victorie. In meciul a doilea, Monica Niculescu a facut spectacol pe teren. A buimacit-o complet pe Kvitova cu scurte si mingi pline de efect. A doua zi, Simo a reusit si ea sa o invinga pe Kvitova, astfel ca Romania a preluat conducerea. Insa Monica nu a mai reusit acelasi joc impotriva Pliskovei, iar o decizie neinspirata de a le pune pe Olaru si Mitu sa joace meciul decisiv ne-au facut sa pierdem aceasta intalnire pe care fusesem destul de aproape sa o castigam.


Romania - Germania
Cluj, aprilie 2016

Inapoi la Cluj, pe o vreme mai frumoasa, dar din pacate cu o noua infrangere pentru echipa Romaniei. Meciurile decisive s-au jucat intre Simo si Kerber si intre Monica Niculescu si Petkovic. Primul a pus fata in fata o Simo inca usor accidentata si o Kerber aflata in anul ei de gratie. Simo pierde meciul clar, spre dezamagirea matusii mele care venise cu mine la meci. In meciul urmator, Monica plecase in meci ca din tun, dar din pacate s-a stins pe final si echipa noastra retrogradeaza in grupa a doua.

Ce imi place la Cluj e ca poti vedea antrenamentele echipei. In timpul saptamanii e greu, fiindca ar trebui sa imi iau concediu si sa vin mai devreme. Dar mai exista posibilitatea sa le urmaresti si dimineata inainte de meciuri. Portile se deschid cu aproximativ doua ore inainte de ora oficiala de start. Iar sa o vezi pe Simo de aproape e de nepretuit.


Romania - Belgia
Bucuresti, februarie 2017

Intalnirea cu Belgia se anunta una echilibrata din cauza ca Simo nu putea sa participe din cauza uni accidentari care o bantuia inca de la Singapore. Insa chiar daca nu a putut fi pe teren, motata s-a transformat in cel mai aprig sustinator al echipei. Iar sa o vezi pe Simo, chiar daca nu joaca, merita cu prisosinta!

Am venit cu trenul pe o vreme rece, am luat metroul si am inceput sa caut sala polivalenta cu mainile inghetandu-mi pe telefon. O gasesc cu greu, o cladire veche dar care din interior inca arata destul de bine. Pe teren, belgiencele nu ne dau prea multe sanse si pierdem fara drept de apel. Seara incerc sa ma incalzesc un pic la protestele antiguvernamentale din Piata Victoriei, insa nu mai erau adunati foarte multi oameni asa cum au fost in saptamanile precedente.


Romania - Marea Britanie
Constanta, aprilie 2017

Constanta, sau Simonapolis :) , este unul dintre orasele mele preferate. Pentru ca are iesire la mare si pentru ca aici veneam cand eram mic. Practic primele amintiri legate de calatorii pe care le am sunt legate de Constanta.

De data asta am venit mai devreme, de joi seara. Voiam sa o vad pe Simo la antrenamente, dar nu prea am avut noroc. In primul rand, vremea era pur si simplu cainoasa. Temperatura maxima ajungea pe la 4 grade, ploua si fulguia, iar din cauza vantului resimteai niste temperaturi mult mai joase. Mie, cu manusile in maini, imi inghetau mainile in buzunare. Sunt aproape sigur ca daca ar fi trebuit sa se dispute meciurile vineri, ar fi fost imposibil. Si nu din cauza ploii, care mai tarziu s-a oprit, ci pentru ca le-ar fi inghetat mainile pe rachete si nu le-ar mai fi putut simti.

Astfel ca antrenamentele s-au mutat in baloane. Am ajuns la club Idu de dimineata, dar am fost informat ca nu este permis accesul spectatorilor la antrenamente. Exceptie faceau suporterii britanici care puteau urmari antrenamentul echipei lor. Suporteri britanici care erau minunati, dar lipseau cu desavarsire. Partea buna e ca am reusit sa o intalnesc putin pe Simo si sa fac o poza cu ea. Partea proasta e ca se grabea la conferinta de presa si iar nu am reusit sa vorbesc mai mult de cateva cuvinte cu ea.

M-am plimbat putin pe faleza din Mamaia, dar dupa 5 minute am fost nevoit sa ma intorc la masina fiindca inghetasem. Cateva ore mai tarziu m-am blindat mai bine si am dat o tura prin Constanta. Centrul vechi e mic, atmosfera estivala lipsea, dar farmecul pe care i-l ofera marea nu i-l poate lua nimeni.

Ziua de sambata a adus vreme mai buna, a iesit soarele si s-a oprit vantul. Arena principala de la clubul Idu poate gazdui in jur de 2000 de spectatori. Multe bilete cred ca au fost invitatii, asa ca probabil nu s-au vandut prea multe bilete publicului larg. Ziua s-a incheiat cu scorul de 1-1 dupa ce Simona a invins-o pe Watson, iar Sorana a fost invinsa de Konta. Dar subiectul zilei a fost scandalul in care a fost implicat Ilie Nastase. Omul n-a fost usa de biserica, le-a adresat cuvinte urate britanicelor, insa scandalul a fost amplificat exagerat. Totul a culminat cu intreruperea meciului cand Konta a acuzat faptul ca a fost amenintata de cineva din tribune. O fi fost vreun individ izolat, dar din locul in care eram eu nu s-a vazut nimic nelalocul lui, ba din contra, spectatorii mi s-a parut ca s-au comportant exemplar. In fine, important e ca a doua zi Simona a invins-o clar pe britanica si Romania a reusit sa castige aceasta intalnire importanta.

Aici am luat cu mine bannerul cu Simo pe care il mai luasem si in 2014 la Singapore.


Romania - Canada
Cluj, februarie 2018

Bianca Andreescu, tanara canadianca cu origini romanesti, avea sa fie principala adversara a achipei Romaniei. Simona, dupa lupta incredibila de la Melbourne, nu era inca refacuta, asa ca le-a lasat pe Irina si pe Sorana sa duca la capat formalitatile.

Am venit de vineri in speranta ca o sa pot vedea antrenamentele echipei si o sa o pot vedea pe Simo de aproape. Dar, surpriza, ajuns la polivalenta primesc vestea ca astazi nu este permis accesul publicului in sala. Dupa ce am tremurat ceva vreme pe afara, multumita Alinei Tecsor care ma recunoaste si ma ajuta sa intru in sala, reusesc sa vad ultima parte a antrenamentului pe care il face Simo, iar la final, draguta ca intotdeauna, vine sa faca poze poze cu fanii si sa dea autografe.

Seara, vin din nou la polivalenta, unde acum e permis accesul spectatorilor, si o mai vad inca o data pe SuperSimo la lucru. De data asta am venit si impreuna cu mama mea, care m-a insotit la Cluj vrand sa revada orasul studentiei sale. In poza de mai jos aparem si noi in primul rand.


Romania - Elvetia
Cluj, aprilie 2018

Pana acum 3 ani nu fusesem niciodata la Cluj. Acum e deja a sasea oara. Spre deosebire de anul trecut la Constanta, acum vremea este foarte calda si numai buna pantru plimbare. Aleg sa ma cazez in centru, intr-un apartament cu balcon la strada principala care iti ofera senzatia vremurilor de demult. Nu mai vin de vineri, stiind povestea cu ziua antrenamentelor inchise. Reusesc sa o vad pe Simo abia sambata dimineata si ii smulg un salut de la distanta in momentul in care ii urez succes in timp ce se retragea de pe teren.

Nu prea am avut momente de stat degeaba weekendul asta, ba din contra. Dupa meciuri sau inainte de ele am iesit cu grupuri de fani pe care ii stiam de la evenimentele anterioare, sau de pe treizecizero, tennisforum sau grupul de facebook. Sunt destul de activ pe acolo si mi se intampla uneori sa vina sa ma salute oameni pe care eu nici nu-i cunosc. Asta e una dintre frumusetile tenisului si ale sportului in general, sa relationezi cu oameni cu care impartasesti aceeasi pasiune. Au venit oameni din toate colturile tarii sa le sustina pe fete. Si nu doar din tara. M-am revazut cu fani veniti din Israel, Italia sau Anglia special pentru acest eveniment.

Pe teren din nou nu s-a pus problema invingatorilor, iar in tribune spectacolul a fost ridicat la rang de arta. Batand recordul de spectatori in sala polivalenta, oamenii prezenti in sala au luat parte la o coregrafie speciala organizata de primaria Clujului. Primarie condusa de Emil Boc, care s-a implicat foarte mult in organizarea Fed Cup si se vede ca ii face placere sa urmareasca tenis si sa le sustina pe fete.

Dupa meci Simo a venit intr-un colt al salii ca sa dea un interviu, iar la final intreaga echipa s-a bucurat pe teren intr-o ploaie de confeti.


duminică, 4 februarie 2018

Cealaltă Românie - O vizită la Chişinău

Eram curios sa vad ce se intampla in orasele romanesti de dincolo de Prut. Sa vad cum scriu, sa ascult cum vorbesc, sa observ cum traiesc. Astfel ca in iunie 2016, in timpul unui weekend prelungit, mi-am planificat o scurta calatorie la Chisinau.

Sunt 4 mijloace de transport prin intermediul carora poti ajunge in capitala Moldovei: avion, tren, autobuz sau masina personala. Eu am ales varianta cea mai ieftina, autobuzul. Din Bucuresti, se pleaca de la autogara Rahova si drumul dureaza in jur de 8 ore, iar biletul costa vreo 70 de lei. E necesar sa fie facuta rezervare inainte, mai ales in perioadele aglomerate. Eu aveam sa ma conving de acest lucru mai ales la intoarcere.

Ma urc in autocar printre primii si astept sa se imbarce restul pasagerilor in timp ce ascult alternanta de melodii moldovenesti, ba in romana, ba in rusa, care rasuna din boxe. Pana la granita incerc sa dorm cat de cat, fara rezultate notabile. Odata cu rasaritul soarelui, ma uit curios pe geam, fiind prima data cand ajung in Moldova, fie ea la vest sau est de Prut. Dupa ce traversam niste dealuri care imi dau senzatia de Codrii Cosminului prin care isi facea Stefan cel Mare veacul, ajungem la granita unde suntem rugati sa completam niste declaratii in legatura cu bunurile pe care le avem la noi. Apoi, un politist rotofei, neam cu Pinalti, ne cotrobaie prin bagaje, care nu cumva sa ascundem Closca cu puii de aur printre ele. Toata operatiunea decurge totusi destul de repede astfel incat in maxim o ora rulam prin padurile Moldovei, apropiindu-ne de Chisinau.

Cobor in autogara, aflata destul de aproape de centru, si ma indrept spre Arcul de Triumf. Daca cel din Bucuresti pare pui fata de cel din Paris, asta din Chisinau pare pui fata de ala din Bucuresti! Cand intru pe sub el aproape ca ma aplec ca sa nu ma dau cu capul de sus.

Arcul de Triumf e practic kilometrul 0 al orasului. E asezat fata-n fata cu cladirea guvernului, pe bulevardul Stefan cel Mare, contemplat de monumentul lui Stefan cel Mare din parcul cu acelasi nume. Dupa cum se poate observa, Stefan cel Mare e un fel de Guru pe aici. In spatele Arcului este un parc in mijlocul caruia se afla o mica catedrala. Eu ma pravalesc putin mai la vale, cum ar zice moldoveanul, si ma duc sa schimb bani. Tot lei folosesc si ei, dar moldovenesti. Au aceeasi limba, acelasi steag, aceeasi moneda, dar totusi pretind ca sunt diferiti. Schimb eu frumos banii, dar fac greseala sa nu-i numar la timp si dupa ce ies de la casa de schimb imi dau seama ca fratele meu de peste Prut mi-a tras teapa cu 100 de lei moldovenesti, adica vreo 20 de lei romanesti. Zic bogdaproste si ma duc la hotel sa ma cazez. Hotel Zarea, cel mai ieftin din oras! Hotel comunist, camera la fel, dar e pozitionat in centru si costa 15 euro pe noapte. E timpul sa dorm putin dupa noaptea petrecuta in autocar.

Ceva mai odihnit, plec spre seara sa descopar alte parti din oras. Atmosfera e interesanta, seamana cu ce e la noi, dar sunt si diferente destul de mari. E interesant sa-i auzi pe oameni cum vorbesc, unii cu un accent moldovenesc foarte pronuntat, altii mai aproape de cum vorbim noi. Sunt si multi care vorbesc in rusa, dar nu mi s-au parut majoritari. Pe panourile si pe afisele de pe strada scrie aproape peste tot in romana. Inclusiv pe corturile din fata guvernului unde se pare ca si ei sunt pusi pe proteste. Dar mai ales pe cortul din care niste copii ii abordeaza pe trecatori pentru a da o semnatura pentru unirea cu Romania, lucru pe care il fac si eu.

Vreau sa ma duc la gradina botanica, situata tocmai in partea de sud a orasului. Chisinaul are peste 650.000 de locuitori, si este un oras destul de intins. Pentru a ajunge in locurile mai departate, trebuie sa iei autobuzul sau troleul. O astfel de calatorie are farmecul ei. Vehiculele sunt in general vechi, probabil de fabricatie ruseasca. Nu trebuie sa-ti iei bilet dinainte, ci ii dai banii unei taxatoare, care iti da la schimb un mic bilet tiparit in ce mai pur stil sovietic. Calatoria costa foarte putin, 2 lei cu troleul si 3 lei cu autobuzul, deci de vreo 5 ori mai putin daca convertim in leii nostri.

Cobor in sudul orasului, unde admir o monstruozitate de bloc comunist ce ajunge la peste 20 de etaje.

Ce-mi place la Chisinau e ca are multe parcuri. Ma opresc putin la gradina zoologica, care nu e cine stie ce, dar fiind situata langa cea botanica, nu strica si o vizita aici. Insa mult mai draguta e gradina botanica, care practic e un parc mare pozitionat un jurul unor mici lacuri.

Tot in apropiere se gaseste o biserica de lemn, asemanatoare cu cele maramuresene.

Inainte de a se insera ma duc sa vad unde isi fac moldovenii cumparaturile. Unul dintre centrele lor comerciale a primit numele Malldova. Aici totul seamana cu ce e la noi. Mai interesant mi se pare un afis peste care dau pana sa ajung acolo. Poate omul si-o fi luat vreodata teapa cu cineva care ii vanduse casa pe Luna sau pe Marte :)

Suntem in plin campionat european de fotbal, asa ca ma bucur sa gasesc aproape de centru un Fan Zone, unde oamenii se strang si urmaresc meciurile pe un ecran urias. Punctul culminant este meciul de fotbal dintre Romania si Albania. Cei care intra in Fan Zone sunt intampinati de niste tineri care le ofera bratari din panglici tricolore (sau pamblici, ca tot suntem in Moldova :D). Oamenii au venit pregatiti cu un drapel urias, am cantat impreuna imnul Romaniei, s-au cantat cantece patriotice si s-au facut scandari impotriva rusilor. Daca s-ar fi ridicat si fotbalistii romani la inaltimea sustinatorilor, ar fi fost o seara speciala. Imediat ce a inceput intonarea imnului, transmisia s-a intrerupt din cauza unei defectiuni tehnice, cei prezenti suspectandu-i, mai in gluma, mai in serios, pe "prietenii" rusi. Insa spectatorii nu s-au lasat descurajati, ba din contra, au continuat sa cante imnul si sa scanzeze.


In cea de-a doua zi petrecuta in Chisinau ma duc sa ma trag in poza cu Fane.

In parcul lui Stefan cel Mare se mai gasesc si statuile altor personalitati romanesti: Ceorge Cosbuc, Nichita Stanescu, Ion Luca Caragiale, Adrian Paunescu. Si evident, Mihai Eminescu, poetul national. Prin parc se desfasoara un festival al energiei regenerabile. Sunt tarabe care prezinta diverse dispozitive, iar spre seara totata zona rasuna de un festival realizat prin intermediul energiei solare. Si daca tot e cu soare si e duminica, l-au numit "Sun da-i fest".

Mai vizitez inca doua parcuri: Parcul valea trandafirilor, prin care trec destul de repede, si Parcul Dendrariu. Am gasit si trandafiri, dar in cel de-al doilea.


Fac o vizita si la Muzeul National de Istorie, strajuit de lupoaice cu cei doi pui. Una dintre atractiile principale o reprezinta actul unirii dintre Moldova si Romania, semnat la 27 martie 1918. Muzeul e interesant si este compus din niste incaperi frumoase.



Dupa ce ies de la muzeu, trec pe langa ambasada Romaniei, pe langa teatrul Mihai Eminescu, si ma indrept catre Complexul Memorial Eternitate. Construit in memoria celor care au luptat in al 2-lea razboi mondial, este un parculet in care au fost ridicate mai multe monumente, sub cel din centru fiind aprinsa tot timpul o torta.

Nu trebuie ratata nici Piata centrala, care te teleporteaza in Romania anilor 90. Aici se vand pe trotuar tot felul de lucruri, de la zarzavaturi pana la haine si diverse chinezarii. Eu nu-mi cumpar nimic de aici, dar in schimb imi iau dintr-un magazin cateva sortimente din celebrele bomboane Bucuria.

A doua zi dimineata, vine timpul sa ma intorc acasa. Insa ajuns in autogara, am parte de o surpriza neplacuta. Imi facusem rezervare pe net la un anume microbuz. Dar ajuns acolo mi se comunica ca mi-au anulat rezervarea. Fiind minivacanta de Rusalii, cererea e foarte mare si au incercat sa ma sune ca sa confirm locul, dar n-am raspuns. Imi dau seama ca nici n-as fi avut cum sa raspund, pentru ca nu mi-am incarcat cartela si eram in perioada de gratie. Urmatoarele curse sunt toate ocupate, mai gasesc liber doar dupa-amiaza. Cum nu am alta varianta, imi iau bilet atunci si ma duc sa-mi omor tipmul prin parcul Stefan cel Mare. Din cauza intarzierii, nu mai am cu ce sa ajung la Craiova in acceasi zi, astfel ca sunt nevoit sa innoptez in Bucuresti si sa plec spre Craiova dimineata devreme.

Mi-a placut vizita la Chisinau, in cealalta Romanie. E un oras romanesc ajuns intr-o alta lume. Amestecul de asemanari si deosebiri cu orasele noastre ii da un farmec aparte.

luni, 1 ianuarie 2018

Aussie Odyssey (8) - Great Ocean Road

Dupa ce am vazut focurile de artificii din Melbourne, cu ocazia zilei nationale a Australiei, ma urc in masina si ma indrept catre Torquay, capatul estic al celebrei sosele Great Ocean Road. De la Torquay serpuieste 244 de kilometri de-a lungul tarmului, pana in apropierea orasului Warrnambool.

Putine lucruri iti pot conferi un sentiment de libertate mai mare decat cel de a fi singur in cealalta parte a lumii, conducand o masina de-a lungul oceanului, pe una dintre cele mai spectaculoase sosele din lume!


Vremea s-a racorit zilele astea, sunt undeva pe la 20-22 de grade. Planul meu de a face baie in mare nu mai pare prea atractiv. Astfel ca in cele doua zile ramase pe taram australian ma multumesc doar sa vizitez atractiile aflate de-a lungul soselei. Imi marcasem de acasa mai multe obiective pe harta, dar nu trece mult si realizez ca n-o sa am timp nici pentru jumatate dintre ele asa ca incerc sa le selectez pe cele mai importante si pe cele mai accesibile.

Prima oprire o fac la niste trasee ce ofera privelisti asupra coastei. Sunt foarte multe astfel de poteci in Australia. Sunt marcate destul de bine, iar vegetatia este interesanta.



Din cauza ca este frig, plajele mai sunt populate doar de oameni iesiti la plimbare si de surferi.

Ma duc la un teren de golf unde citisem pe net ca ar fi canguri. Reusesc sa patrund destul de usor, pentru ca terenul nu este inconjurat peste tot de gard. Ii gasesc, par prietenosi, dar mi-e teama sa ma apropii foarte mult de ei, asa ca pastrez o distanta de cativa metri. Pare placut sa joci golf pe un teren pe care se odihnesc la umbra copacilor canguri. La iesirea din club este sadit un indicator care ii face cu ou si cu otet pe cei care indraznesc sa se urce la volan dupa ce au pus gura pe alcool.


Oraselul Aireys Inlet este o oprire populara pentru turisti datorita farului sau. Are 34 de metri inaltime, asa ca noaptea poate fi usor zarit de vasele din larg. Dar intr-o zi cu soare, cum este cea de acum, devine de-a dreptul orbitor, din cauza albului sau imaculat.

Cativa kilometri mai spre vest poate fi vazut un arc memorial ce aminteste de soldatii care au pierit in Primului Razboi Mondial. De fapt, intreaga sosea este dedicata lor, reprezentand cel mai mare memorial de razboi din lume. Din cei 330000 de soldati australieni care au luat parte la razboi, 60000 au murit si alti 160000 au fost raniti, Australia fiind tara cu cel mai ridicat procentaj de victime in randul soldatilor. Dupa razboi, intre 1919 si 1932, multi dintre cei care s-au intors s-au angajat ca muncitori pentru a construi Great Ocean Road.

Urmatoarea oprire o fac la o cascada, draguta, dar nu cine stie ce. Fiind minivacanta cu ziua nationala, sunt destul de multi turisti. Asta uneori e bine, cum ar fi pe drumul spre aceasta cascada, pentru ca daca n-ar fi fost prea circulat, m-as fi asteptat sa ma trezesc cu niste reptile pe poteca la cat de mare era stufarisul de pe marginea drumului.

Un loc interesant de vizitat este Maits Rest Rainforest Walk. Prin niste poteci de lemn, te cufunzi intr-o jungla deasa si intunecata, cu ferigi uriase si copaci inalti.

Si astfel ma apropii usor, usor, de cel mai spectaculos loc de pe sosea, cei 12 Apostoli. Asa sunt numite stancile ce formeaza mici insulite langa faleza inalta a tarmului. Impreuna cu multi alti oameni, raman aici pana apune soarele in mare.


Ajung seara la Warrnambool, la hostelul Beach Backpackers, probabil singurul din oras. Parchez pe iarba de peste drum, apoi ma duc sa-mi iau patul in primire. Atmosfera este placuta. Locul este curat, oamenii prietenosi. Majoritatea sunt adunati in zona de lobby, unde beau bere si urmaresc semifinala de la Australian Open dintre Nadal si Dimitrov. Ceea ce o sa fac si eu, mai putin partea cu berea.

Ultima zi pe pamant austral ma duce spre alte cateva locuri interesante de pe sosea. Ajuns la capatul ei, astazi trebuie sa fac drum intors, dar trebuie sa imi planific bine timpul pentru ca trebuie sa ajung la aeroport pe la ora 18, ca sa predau masina. Apoi, va trebui sa mai astept acolo pana la ora 23, cand am zborul de intoarcere spre casa.

Primele opriri sunt la formatiunile London Bridge si The Arch. London Bridge era conectat cu tarmul, dar in 1990 o parte din stanca s-a prabusit, ramanand o insula in forma de arc.


De neratat este si The Loch Ard Gorge impreuna cu celelalte atractii grupate in jurul sau. Poate este locul care mi-a placut cel mai mult pe Great Ocean Road. Aici reusesc sa vad si un delfin care parca vrea sa-mi ureze ramas bun odata cu plecarea mea din Australia.




De aici trebuie sa parasesc soseaua si sa o iau spre autostrada, pentru ca altfel nu as mai ajunge la timp la aeroport. Astfel se incheie Odiseea Australiana, ce are sa devina una dintre cele mai frumoase calatorii pe care le-am facut. Desi e departe, imi doresc sa mai revin candva aici. Aceasta uriasa tara in care s-am simtit foarte bine ai are multe de oferit.

Recapituland, celelalte articole pe care le-am scris despre aceasta calatorie sunt: