duminică, 4 februarie 2018

Cealaltă Românie - O vizită la Chişinău

Eram curios sa vad ce se intampla in orasele romanesti de dincolo de Prut. Sa vad cum scriu, sa ascult cum vorbesc, sa observ cum traiesc. Astfel ca in iunie 2016, in timpul unui weekend prelungit, mi-am planificat o scurta calatorie la Chisinau.

Sunt 4 mijloace de transport prin intermediul carora poti ajunge in capitala Moldovei: avion, tren, autobuz sau masina personala. Eu am ales varianta cea mai ieftina, autobuzul. Din Bucuresti, se pleaca de la autogara Rahova si drumul dureaza in jur de 8 ore, iar biletul costa vreo 70 de lei. E necesar sa fie facuta rezervare inainte, mai ales in perioadele aglomerate. Eu aveam sa ma conving de acest lucru mai ales la intoarcere.

Ma urc in autocar printre primii si astept sa se imbarce restul pasagerilor in timp ce ascult alternanta de melodii moldovenesti, ba in romana, ba in rusa, care rasuna din boxe. Pana la granita incerc sa dorm cat de cat, fara rezultate notabile. Odata cu rasaritul soarelui, ma uit curios pe geam, fiind prima data cand ajung in Moldova, fie ea la vest sau est de Prut. Dupa ce traversam niste dealuri care imi dau senzatia de Codrii Cosminului prin care isi facea Stefan cel Mare veacul, ajungem la granita unde suntem rugati sa completam niste declaratii in legatura cu bunurile pe care le avem la noi. Apoi, un politist rotofei, neam cu Pinalti, ne cotrobaie prin bagaje, care nu cumva sa ascundem Closca cu puii de aur printre ele. Toata operatiunea decurge totusi destul de repede astfel incat in maxim o ora rulam prin padurile Moldovei, apropiindu-ne de Chisinau.

Cobor in autogara, aflata destul de aproape de centru, si ma indrept spre Arcul de Triumf. Daca cel din Bucuresti pare pui fata de cel din Paris, asta din Chisinau pare pui fata de ala din Bucuresti! Cand intru pe sub el aproape ca ma aplec ca sa nu ma dau cu capul de sus.

Arcul de Triumf e practic kilometrul 0 al orasului. E asezat fata-n fata cu cladirea guvernului, pe bulevardul Stefan cel Mare, contemplat de monumentul lui Stefan cel Mare din parcul cu acelasi nume. Dupa cum se poate observa, Stefan cel Mare e un fel de Guru pe aici. In spatele Arcului este un parc in mijlocul caruia se afla o mica catedrala. Eu ma pravalesc putin mai la vale, cum ar zice moldoveanul, si ma duc sa schimb bani. Tot lei folosesc si ei, dar moldovenesti. Au aceeasi limba, acelasi steag, aceeasi moneda, dar totusi pretind ca sunt diferiti. Schimb eu frumos banii, dar fac greseala sa nu-i numar la timp si dupa ce ies de la casa de schimb imi dau seama ca fratele meu de peste Prut mi-a tras teapa cu 100 de lei moldovenesti, adica vreo 20 de lei romanesti. Zic bogdaproste si ma duc la hotel sa ma cazez. Hotel Zarea, cel mai ieftin din oras! Hotel comunist, camera la fel, dar e pozitionat in centru si costa 15 euro pe noapte. E timpul sa dorm putin dupa noaptea petrecuta in autocar.

Ceva mai odihnit, plec spre seara sa descopar alte parti din oras. Atmosfera e interesanta, seamana cu ce e la noi, dar sunt si diferente destul de mari. E interesant sa-i auzi pe oameni cum vorbesc, unii cu un accent moldovenesc foarte pronuntat, altii mai aproape de cum vorbim noi. Sunt si multi care vorbesc in rusa, dar nu mi s-au parut majoritari. Pe panourile si pe afisele de pe strada scrie aproape peste tot in romana. Inclusiv pe corturile din fata guvernului unde se pare ca si ei sunt pusi pe proteste. Dar mai ales pe cortul din care niste copii ii abordeaza pe trecatori pentru a da o semnatura pentru unirea cu Romania, lucru pe care il fac si eu.

Vreau sa ma duc la gradina botanica, situata tocmai in partea de sud a orasului. Chisinaul are peste 650.000 de locuitori, si este un oras destul de intins. Pentru a ajunge in locurile mai departate, trebuie sa iei autobuzul sau troleul. O astfel de calatorie are farmecul ei. Vehiculele sunt in general vechi, probabil de fabricatie ruseasca. Nu trebuie sa-ti iei bilet dinainte, ci ii dai banii unei taxatoare, care iti da la schimb un mic bilet tiparit in ce mai pur stil sovietic. Calatoria costa foarte putin, 2 lei cu troleul si 3 lei cu autobuzul, deci de vreo 5 ori mai putin daca convertim in leii nostri.

Cobor in sudul orasului, unde admir o monstruozitate de bloc comunist ce ajunge la peste 20 de etaje.

Ce-mi place la Chisinau e ca are multe parcuri. Ma opresc putin la gradina zoologica, care nu e cine stie ce, dar fiind situata langa cea botanica, nu strica si o vizita aici. Insa mult mai draguta e gradina botanica, care practic e un parc mare pozitionat un jurul unor mici lacuri.

Tot in apropiere se gaseste o biserica de lemn, asemanatoare cu cele maramuresene.

Inainte de a se insera ma duc sa vad unde isi fac moldovenii cumparaturile. Unul dintre centrele lor comerciale a primit numele Malldova. Aici totul seamana cu ce e la noi. Mai interesant mi se pare un afis peste care dau pana sa ajung acolo. Poate omul si-o fi luat vreodata teapa cu cineva care ii vanduse casa pe Luna sau pe Marte :)

Suntem in plin campionat european de fotbal, asa ca ma bucur sa gasesc aproape de centru un Fan Zone, unde oamenii se strang si urmaresc meciurile pe un ecran urias. Punctul culminant este meciul de fotbal dintre Romania si Albania. Cei care intra in Fan Zone sunt intampinati de niste tineri care le ofera bratari din panglici tricolore (sau pamblici, ca tot suntem in Moldova :D). Oamenii au venit pregatiti cu un drapel urias, am cantat impreuna imnul Romaniei, s-au cantat cantece patriotice si s-au facut scandari impotriva rusilor. Daca s-ar fi ridicat si fotbalistii romani la inaltimea sustinatorilor, ar fi fost o seara speciala. Imediat ce a inceput intonarea imnului, transmisia s-a intrerupt din cauza unei defectiuni tehnice, cei prezenti suspectandu-i, mai in gluma, mai in serios, pe "prietenii" rusi. Insa spectatorii nu s-au lasat descurajati, ba din contra, au continuat sa cante imnul si sa scanzeze.


In cea de-a doua zi petrecuta in Chisinau ma duc sa ma trag in poza cu Fane.

In parcul lui Stefan cel Mare se mai gasesc si statuile altor personalitati romanesti: Ceorge Cosbuc, Nichita Stanescu, Ion Luca Caragiale, Adrian Paunescu. Si evident, Mihai Eminescu, poetul national. Prin parc se desfasoara un festival al energiei regenerabile. Sunt tarabe care prezinta diverse dispozitive, iar spre seara totata zona rasuna de un festival realizat prin intermediul energiei solare. Si daca tot e cu soare si e duminica, l-au numit "Sun da-i fest".

Mai vizitez inca doua parcuri: Parcul valea trandafirilor, prin care trec destul de repede, si Parcul Dendrariu. Am gasit si trandafiri, dar in cel de-al doilea.


Fac o vizita si la Muzeul National de Istorie, strajuit de lupoaice cu cei doi pui. Una dintre atractiile principale o reprezinta actul unirii dintre Moldova si Romania, semnat la 27 martie 1918. Muzeul e interesant si este compus din niste incaperi frumoase.



Dupa ce ies de la muzeu, trec pe langa ambasada Romaniei, pe langa teatrul Mihai Eminescu, si ma indrept catre Complexul Memorial Eternitate. Construit in memoria celor care au luptat in al 2-lea razboi mondial, este un parculet in care au fost ridicate mai multe monumente, sub cel din centru fiind aprinsa tot timpul o torta.

Nu trebuie ratata nici Piata centrala, care te teleporteaza in Romania anilor 90. Aici se vand pe trotuar tot felul de lucruri, de la zarzavaturi pana la haine si diverse chinezarii. Eu nu-mi cumpar nimic de aici, dar in schimb imi iau dintr-un magazin cateva sortimente din celebrele bomboane Bucuria.

A doua zi dimineata, vine timpul sa ma intorc acasa. Insa ajuns in autogara, am parte de o surpriza neplacuta. Imi facusem rezervare pe net la un anume microbuz. Dar ajuns acolo mi se comunica ca mi-au anulat rezervarea. Fiind minivacanta de Rusalii, cererea e foarte mare si au incercat sa ma sune ca sa confirm locul, dar n-am raspuns. Imi dau seama ca nici n-as fi avut cum sa raspund, pentru ca nu mi-am incarcat cartela si eram in perioada de gratie. Urmatoarele curse sunt toate ocupate, mai gasesc liber doar dupa-amiaza. Cum nu am alta varianta, imi iau bilet atunci si ma duc sa-mi omor tipmul prin parcul Stefan cel Mare. Din cauza intarzierii, nu mai am cu ce sa ajung la Craiova in acceasi zi, astfel ca sunt nevoit sa innoptez in Bucuresti si sa plec spre Craiova dimineata devreme.

Mi-a placut vizita la Chisinau, in cealalta Romanie. E un oras romanesc ajuns intr-o alta lume. Amestecul de asemanari si deosebiri cu orasele noastre ii da un farmec aparte.

luni, 1 ianuarie 2018

Aussie Odyssey (8) - Great Ocean Road

Dupa ce am vazut focurile de artificii din Melbourne, cu ocazia zilei nationale a Australiei, ma urc in masina si ma indrept catre Torquay, capatul estic al celebrei sosele Great Ocean Road. De la Torquay serpuieste 244 de kilometri de-a lungul tarmului, pana in apropierea orasului Warrnambool.

Putine lucruri iti pot conferi un sentiment de libertate mai mare decat cel de a fi singur in cealalta parte a lumii, conducand o masina de-a lungul oceanului, pe una dintre cele mai spectaculoase sosele din lume!


Vremea s-a racorit zilele astea, sunt undeva pe la 20-22 de grade. Planul meu de a face baie in mare nu mai pare prea atractiv. Astfel ca in cele doua zile ramase pe taram australian ma multumesc doar sa vizitez atractiile aflate de-a lungul soselei. Imi marcasem de acasa mai multe obiective pe harta, dar nu trece mult si realizez ca n-o sa am timp nici pentru jumatate dintre ele asa ca incerc sa le selectez pe cele mai importante si pe cele mai accesibile.

Prima oprire o fac la niste trasee ce ofera privelisti asupra coastei. Sunt foarte multe astfel de poteci in Australia. Sunt marcate destul de bine, iar vegetatia este interesanta.



Din cauza ca este frig, plajele mai sunt populate doar de oameni iesiti la plimbare si de surferi.

Ma duc la un teren de golf unde citisem pe net ca ar fi canguri. Reusesc sa patrund destul de usor, pentru ca terenul nu este inconjurat peste tot de gard. Ii gasesc, par prietenosi, dar mi-e teama sa ma apropii foarte mult de ei, asa ca pastrez o distanta de cativa metri. Pare placut sa joci golf pe un teren pe care se odihnesc la umbra copacilor canguri. La iesirea din club este sadit un indicator care ii face cu ou si cu otet pe cei care indraznesc sa se urce la volan dupa ce au pus gura pe alcool.


Oraselul Aireys Inlet este o oprire populara pentru turisti datorita farului sau. Are 34 de metri inaltime, asa ca noaptea poate fi usor zarit de vasele din larg. Dar intr-o zi cu soare, cum este cea de acum, devine de-a dreptul orbitor, din cauza albului sau imaculat.

Cativa kilometri mai spre vest poate fi vazut un arc memorial ce aminteste de soldatii care au pierit in Primului Razboi Mondial. De fapt, intreaga sosea este dedicata lor, reprezentand cel mai mare memorial de razboi din lume. Din cei 330000 de soldati australieni care au luat parte la razboi, 60000 au murit si alti 160000 au fost raniti, Australia fiind tara cu cel mai ridicat procentaj de victime in randul soldatilor. Dupa razboi, intre 1919 si 1932, multi dintre cei care s-au intors s-au angajat ca muncitori pentru a construi Great Ocean Road.

Urmatoarea oprire o fac la o cascada, draguta, dar nu cine stie ce. Fiind minivacanta cu ziua nationala, sunt destul de multi turisti. Asta uneori e bine, cum ar fi pe drumul spre aceasta cascada, pentru ca daca n-ar fi fost prea circulat, m-as fi asteptat sa ma trezesc cu niste reptile pe poteca la cat de mare era stufarisul de pe marginea drumului.

Un loc interesant de vizitat este Maits Rest Rainforest Walk. Prin niste poteci de lemn, te cufunzi intr-o jungla deasa si intunecata, cu ferigi uriase si copaci inalti.

Si astfel ma apropii usor, usor, de cel mai spectaculos loc de pe sosea, cei 12 Apostoli. Asa sunt numite stancile ce formeaza mici insulite langa faleza inalta a tarmului. Impreuna cu multi alti oameni, raman aici pana apune soarele in mare.


Ajung seara la Warrnambool, la hostelul Beach Backpackers, probabil singurul din oras. Parchez pe iarba de peste drum, apoi ma duc sa-mi iau patul in primire. Atmosfera este placuta. Locul este curat, oamenii prietenosi. Majoritatea sunt adunati in zona de lobby, unde beau bere si urmaresc semifinala de la Australian Open dintre Nadal si Dimitrov. Ceea ce o sa fac si eu, mai putin partea cu berea.

Ultima zi pe pamant austral ma duce spre alte cateva locuri interesante de pe sosea. Ajuns la capatul ei, astazi trebuie sa fac drum intors, dar trebuie sa imi planific bine timpul pentru ca trebuie sa ajung la aeroport pe la ora 18, ca sa predau masina. Apoi, va trebui sa mai astept acolo pana la ora 23, cand am zborul de intoarcere spre casa.

Primele opriri sunt la formatiunile London Bridge si The Arch. London Bridge era conectat cu tarmul, dar in 1990 o parte din stanca s-a prabusit, ramanand o insula in forma de arc.


De neratat este si The Loch Ard Gorge impreuna cu celelalte atractii grupate in jurul sau. Poate este locul care mi-a placut cel mai mult pe Great Ocean Road. Aici reusesc sa vad si un delfin care parca vrea sa-mi ureze ramas bun odata cu plecarea mea din Australia.




De aici trebuie sa parasesc soseaua si sa o iau spre autostrada, pentru ca altfel nu as mai ajunge la timp la aeroport. Astfel se incheie Odiseea Australiana, ce are sa devina una dintre cele mai frumoase calatorii pe care le-am facut. Desi e departe, imi doresc sa mai revin candva aici. Aceasta uriasa tara in care s-am simtit foarte bine ai are multe de oferit.

Recapituland, celelalte articole pe care le-am scris despre aceasta calatorie sunt: