duminică, 19 martie 2017

Beautiful China (4) - Beijing

Plec de la Wuhan dupa ce infulec din gara un meniu super picant de la McDonalds. Fast-food-urile americane sunt un refugiu din fata mancarii asiatice, dar nu fara capcane. De data asta am bilet la vagonul de dormit cu 4 paturi in compartiment. Costa in jur de 400 de yuani pana la Beijing, e aproape de doua ori mai scump decat cuseta cu 6 paturi, dar numai aici am mai gasit bilete pe net. Pot spune ca nu sunt conditii semnificativ mai bune decat la varianta cu 6 locuri. Pe ruta aceasta circula si trenuri rapide. Chiar super rapide. Poti parcurge cei 1230 de kilometri in 4 ore si 20 de minute, dar e mai scump si sunt doar pe timpul zilei, cand mai bine vizitezi ceva.

Fara intarziere, ajung dupa vreo 11 ore in fata garii din Beijing. Caut o harta, sa ma dezmeticesc in ce gara a capitalei am aterizat si apoi pornesc cu metroul spre piata Tiananmen, fiindca trebuie sa ma reintalnesc cu ceilalti prieteni la Palatul Interzis. La intrare ma asteapta o coada uriasa, la care stau aproape o ora. Intre timp, in interiorul palatului, ceilalti erau binedispusi si nerabdatori sa vizitam resedinta imparatilor chinezi, dupa cum reiese si din aceasta fotografie:

Trebuie sa-i intelegem, au ajuns si ei in Beijing pe la 3 dimineata, au dormit putin, iar pe la 7 au plecat spre palat. Ne gasim, luam bilete de intare: 60 CNY + 40 CNY audioghid in romana!
Reunirea de la Palatul Interzis:

Palatul Interzis e mare. E practic un intreg oras, cu mai multe palate, curti interioare si cladiri anexe. Pe vremuri, accesul in aceste zone era restrictionat in functie de rangul fiecarei persoane. Daca in prima curte puteau intra multe categorii sociale, se ajungea ca in inima palatului sa aiba acces doar familia regala. La fel ca mai toate palatele asiatice, este mult mai impresionant vazut din afara decat din interiorul cladirilor, unde mobilierul este saracacios.



Dupa ce ne plimbam noi vreo doua ore, somnul si oboseala acumulata de-a lungul excursiei isi pun amprenta pe cativa din grupul nostru, care concluzioneaza ca nu e mare lucru de capul acestui palat si propun sa incheiem vizita aici. Mai negociem putin si apoi parasim palatul prin partea nordica, unde incepem sa cautam o statie de metrou care sa ne duca la gradina zoologica. Daca tot am ajuns in China, trebuie sa vedem si una dintre emblemele acestei tari: ursii panda. Mult timp pe cale de disparitie, populatia lor a inceput sa creasca usor, dar cea mai buna sansa de a-i vedea este tot la zoo. Chiar si asa, sunt putine gradini in lume care gazduiesc ursi panda. Beijing este, evident, una dintre ele, iar la numai 20 de yuani intrarea, este probabil si una dintre cele mai accesibile.

Panda!


A doua zi mergem la Marele Zid Chinezesc, care, contrar legendei, nu se vede din spatiu! O constructie gigantica, realizata de-a lungul a 2000 de ani, care masoara peste 6200 de kilometri, iar cu toate ramificatiile masoara chiar peste 21000 de kilometri. Mare parte din el este in ruina sau a disparut complet, dar sunt destule portiuni ramase in picioare sau care au fost restaurate. Sectiunile apropiate de Beijing sunt foarte aglomerate asa ca am ales sa mergem ceva mai departe, la Jinshanling. Se poate ajunge aici destul de simplu pe cont propriu. Este un autobuz turistic care pleaca din apropierea statiei de metrou Wangjing West. Se pleaca la ora 8 dimineata si se intoarce la ora 15. Face aproximativ doua ore pana acolo si costa 32 CNY pe sens. La asta se mai adauga 65 CNY, biletul de intrare la zid.

Beijingul e un oras foarte mare(dar mult mai linistit decat Wuhan) si noi nu calculam bine cat ne ia de la cazare, Beijing Hyde Courtyard Hotel, si pana la statia de autobuz. Ne rezervam o ora si un sfert dar pare sa nu fie suficient, pentru ca e putin trecut de 8 cand iesim de la metrou si alergam spre statia de autobuz. Avem insa noroc, caci nici soferul nostru nu pare grabit si pleaca pe la 8 si jumatate.  

Autobuzul ne lasa la intrarea principala, iar de aici sunt disponibile rute mai lungi sau mai scurte, dar in decursul a 4 ore avem timp suficient sa vizitam cativa kilometri de zid. De la intrare alegem o ruta mai departata si cand dam de zid facem dreapta pana ajungem la o sectiune nerestaurata, care mie imi place mai mult, fiind mai autentica.


Ne intoarcem inapoi si mergem destul de mult pe zid, trecem de telecabina si ne intoarcem la intrare pe o alta poteca. Sunt putini vizitatori, astfel ca putem sa ne bucuram in liniste de priveliste. In plus, este si o zona pitoreasca.

Ajunsi inapoi in Beijing, dam o tura prin piata centrala in care atractia principala sunt scorpionii pe bat. Unii sunt prajiti, altii inca misca. Si sunt oameni care ii mananca asa, de vii. Pentru mofturosi, pe langa scorpioni au si viermi pe bat. E o piata turistica, asa ca se gasesc si multe suveniruri, restaurante, dar preturile sunt pe masura. Iar engleza tot la nivel de balta. La magazinele de suveniruri, Costi isi descopera talentul de negociator si reuseste sa scoata niste preturi care noua ni se par bune, de vreo 5-10 ori mai mici decat pretul afisat. Insa urma sa descoperim a doua zi un magazin cu preturi de vreo doua ori mai mici decat cele negociate de noi aici.

Pe 1 octombrie este ziua nationala a Chinei. De dimineata de indreptam spre piata Tiananmen, unde ne asteptam sa vedem o parada militara de zile mari, asa cum ii sta bine unei mari puteri comuniste. Se pare insa ca nici comunismul nu mai e ce-a fost, pentru ca dupa ce intrebam vreo 10 persoane dintre care doar 1-2 reusesc sa raspunda ceva in engleza, tragem concluzia ca nu va fi nicio parada. La asta nu ma asteptam. Pana si tarile micute si sarace fac parada de ziua nationala! E adevarat ca erau multe mii de oameni adunate in piata, dar se pare ca erau doar la plimbare. Nu mai stam sa asteptam sa ne convingem, ci ne strecuram cu greu prin multime spre statia de metrou si plecam spre Palatul de Vara.

Palatul de Vara, spre deosebire de Palatul Interzis, e amplasat mai spre periferie, e mai imprastiat, cu cladiri mai putine si mai mici si e cocotat pe un deal. In prima parte a vizitei intram intr-un mini-orasel asezat in jurul unui lac. Se pot face plimbari cu barca sau se pot cumpara suveniruri si gustari de la buticurile dispuse in jurul apei.


Apoi urmeaza urcarea la templele de pe deal. Aici te poti imbraca in costume traditionale chinezesti.


Aici, in varful dealului, ne despartim in doua grupuri. Unii ramanem sa ne mai plimbam putin iar altii, satui de atatea temple si rupti de oboseala, se indreapta spre hotel pentru a se odihni. Cam aici s-a intrerupt si vizita propriu-zisa a Chinei. Eu in ultimele doua zile imi voi petrece timpul la tenis, chiar daca mai vizitez dimineata pe fuga cate ceva, iar restul grupului isi va petrece timpul fie la cumparaturi, fie in preajma camerei de hotel.


In apropierea palatului este si un lac mai mare, iar privelistea asupra sa, cu sute de barcute, este foarte frumoasa.

Ultimele doua zile in China aveam sa le petrec la China Open, cel mai mare turneu de tenis gazduit de China. Dar de dimineata trec pe la unul dintre simbolurile Beijingului, Temple of Heaven, acel templu lunguiet prezent si pe capacele alifiilor chinezesti.

E un templu care nu ar trebui ratat de niciun vizitator al capitalei chineze si are avantajul de a fi amplasat si in interiorul unui parc dragut, care mai ofera si alte atractii turistilor.

La complexul de tenis din Beijing se ajunge relativ usor, cu metroul. Este situat in partea nordica a orasului, in apropierea Parcului Olimpic. Dureaza totusi destul de mult calatoria pana aici, peste o ora, timp in care se schimba metroul cel putin de doua ori. Este un turneu frumos. Sunt trei arene mari, cu nume zen: Diamond, Lotus si Moon. Pentru primele doua trebuie bilet separat, pentru celelalte se intra cu cel de ground. Preturile sunt relativ accesibile: 30 CNY biletul de ground, 100 pe lotus, 100 pe sesiune pe Diamond. Asta in primele zile.

La birourile de informatii se gaseste afisat si programul antrenamentelor. Din pacate, ajung la scurt timp dupa ce Simona il terminase pe al sau. Din fericire, mai are programat unul astazi. Se simte diferenta fata de Wuhan. Aici oamenii sunt mai cunoscatori de tenis, au aparut fanii, iar publicul e mai numeros. Sa zic de vreo 3 ori mai numeros. Insa nu va imaginati hoarde de spectatori ce stau la coada ca sa apuce loc. De exemplu, la meciul Shvedova-Duarez Navarro de pe arena a doua erau cam 100 de spectatori, pe cand la un meci similar din Wuhan am numarat 33. Gasesc si cativa fani ai Simonei, unul dintre ei avand tricou cu "Halepeno", exact ca al meu, iar altul avea un banner mare in culorile Romaniei, pe care scria "Haide Simona".

La ora 2 ma duc la terenul pe care ar trebui sa apara Simo, dar se lasa asteptata si vine cam dupa 30 de minute. Inaintea ei pe acel teren se antrenase Timea Baczinszky, iar acum vine sa dea autografe fanilor. E foarte draguta cu ei. Relaxata, fara graba, le acorda tuturor ce vor si sta de vorba cu ei. O suportera ce pare mai veche, fiindca par sa se cunoasca, ii da intalnire mai tarziu la hotel. Pe terenul alaturat e imbulzeala ceva mai mare fiindca se antreneaza Andy Murray. Dar in curand locul sau e luat de Monica Niculescu. Prezenta Monicai duce la destinderea atmosferei. Printre altele, schimba in joaca mingi cu Simo intre cele doua terenuri, iar Darren si Daniel Dobre s-au mutat pe celalalt teren si au jucat cateva minute cu Monica.

Simo incheie antrenamentul facand sarituri, topaieli si alte miscari artistice propuse de Dragos, preparatorul sau fizic. Apoi celalalt Dragos, fizioterapeutul, a facut cu ea ceva streching pe teren. Era cam nemultumita ca mingile sunt mult mai tari decat la Wuhan. Monica zicea ca la meciuri la schimba si vor fi putin mai moi, dar doar cu putin.


Inchei ziua de tenis cu ultimul set din Mladenovic-Jankovic si cu meciul dintre Pavs si Riske. Din pacate vad ca maine, ultima zi inainte sa ma intorc acasa, Simo nu e programata sa joace.

Ziua urmatoare, ultima in China, o petrec tot la tenis. Dar de dimineata dau o scurta fuga la templul Lama. E un templu mare, cu mai multe anexe. Intr-una dintre ele se afla un Buddha urias ce se ridica pana la etajul superior. Multi chinezi care aprind betisoare, acestea fiind primite ca bonus, incluse in taxa de intrare. Reusesc sa-mi uit aparatul foto la hotel, asa ca imi ramane doar telefonul ca instrument de imortalizat momente.

La tenis, imi iau un ground ticket de doar 30 de yuani care imi permite sa intru peste tot, mai putin pe primele doua arene. Asta imi permite sa vad antrenamentul Simonei si meciuri precum Bencic-Shvedova si Keys-Mladenovic. Ma duc la biroul de informatii pentru a vedea care este programul antrenamentelor. Simona e programata si astazi cu doua antrenamente. Pana sa vina ea, ma duc putin pe terenul pe care se antrena Wozniacki. Vremea e frumoasa, dar soarele e orbitor. Mi-ar fi trebuit niste ochelari de soare.

Simona vine sa se antreneze pe unul dintre terenurile de antremanent fara tribune. Asa ca pentru a o vedea trebuie sa stau langa gardul din spatele terenului. Nu-mi propusesem sa o mai deranjez azi. Nici n-as fi avut cum, fiindca dupa terminarea antrenamentului nici ea nu-si propusese sa se mai opreasca la autografe, ci pleaca rapid spre vestiare. La al doilea antrenament nu mai apare.

In metrou, la intoarcerea spre hotel, ascult pe repeat "Nine million bicycles in Beijing".