duminică, 27 martie 2016

Seul (1) - prima zi in capitala coreeana

In Seul am ajuns pentru trei zile la sfarsitul lui iunie 2015, profitand de o super oferta  a celor de la Alitalia: 129 de lire sterline pentru Bucuresti-Seul + Seul-Londra. La asta s-a mai adaugat un zbor Londra-Bucuresti cu 40 de lire la Wizzair. Potrivirea cu Londra a fost perfecta, fiindca perioada era fix cea in care avea loc turneul de la Wimbledon, despre care am scris deja.

25 iunie 2015.  Ma imbarc in avionul Alitalia care ma duce tocmai la Seul, via Roma. Escala e scurta, timpul pana in capitala coreeana, desi lung, trece cat de cat repede fiindca zborul se desfasoara pe parcursul noptii. Eu nu prea pot sa dorm in avion, dar totusi starea de semisomnolenta face timpul sa treaca destul de repede. 

Cand aterizez pe aeroportul Incheon e deja trecut de ora 9 dimineata. Schimb cativa bani, nu prea multi fiindca escapada asta trebuie sa fie low cost. Pariatea e undeva la 1250 de won pentru un euro.  De la aeroport pana in oras cea mai buna solutie mi se pare trenul. Sunt doua tipuri de tren, unul care opreste in mai multe statii si altul expres care te duce direct in centru. Desi diferenta de timp e de cateva minute, expresul costa de vreo 3 ori mai mult. Asa ca optez pentru celalalt, care costa echivalentul a vreo 4 euro. Cobor in centru, la Seoul Station. O fi centrul geografic al orasului, dar nu e si centrul  turistic. Primul contact cu Seulul inseamna traversarea unor strazi intortocheate pe o ploaie marunta. Ma indrept pe jos catre palatul Gyeongbokgung unde nu intru acum, ci ma plimb putin in prima curte interioara. 

In Seul sunt vreo 6 palate dintre care 3 mai importante: Gyeongbokgung, Changdeokgung si Deoksugung. Nume complicate, greu de memorat. Gung inseamna palat. Sunt niste constructii interesante, mai ales vazute din afara, fiindca interioarele sunt foarte modeste. Te transpun in acea lume de poveste, de demult. Pentru cei care au vazut vreunul dintre serialele coreene, aici patrunzi in acea lume de film. Garzile sunt costumate ca acolo si din cand in cand au loc defilari ale acestora. Prima dintre ele o vad chiar la poarta primului palat. 


De la poarta palatului porneste un bulevard larg, pietonal pe mijloc, care continua pana la primaria orasului si intrarea palatului Deoksugung. Imi place piata din fata primariei. Aparent nu e ceva deosebit, dar acolo e un mic parculet verde incadrat de cladiri moderne care creeaza un peisaj urban placut. Se poate intra si in primarie. Oamenii au acolo niste ghisee ce par bine ordonate. Tot in aceasta zona gasesc si Wi-Fi gratuit. Am mai gasit si in alte zone, in Seul nu ramai nefeisbucuit daca stai sa cauti putin. 

Peste drum de primarie se gaseste palatul Deoksugung. Nu e prea mare, dar sunt cateva cladiri incadrate intr-un peisaj cu multa verdeata. Intrarea costa doar 1000 de won. De altfel, aproape toate intrarile la obiectivele turistice din Seul sunt ieftine. 

In fata portii de intrare asist la o parada de schimbare a garzii foarte ampla, care dureaza multe minute si foarte interesanta. In special costumele soldatilor sunt deosebite. Prilej numai bun de facut poze si filmulete.



De la palat ma indrept spre metrou pentru a ma duce la hostelul la care sunt cazat. Metroul capitalei sud-coreene este dezvoltat, sunt multe linii care te duc in toate directiile. Pentru cei care stau mult exista un card care iti ofera o mica reducere la calatorii, dar pentru cele trei zile am ajuns la concluzia ca nu merita. Un bilet de o singura calatorie costa 1350 won dintre care 100 de won ii recuperezi daca la sosire returnezi biletul la automate. Pentru distante mai lungi de cateva statii e putin mai scump. Alegi cand cumperi biletul la ce statie vrei sa ajungi. Singura problema am avut-o cand dupa o calatorie nu ma mai lasa sa mai ies cand bagam biletul in turnichete. Nu stiu de ce. Nu era niciun ghiseu unde sa pot intreba, ci doar un buton rosu prin care sunai la o persoana abilitata dar la mine nu raspundea nimeni. Solutia a venit dupa 2-3 minute in care nu stiam ce sa fac si vad pe altcineva care pare sa aiba aceeasi problema. Apoi il vad ca se indreapta spre margine unde era un turnichete care te lasa sa treci in voie :) Statiile de metrou tin si loc de refugiu in caz de atac, iar din loc in loc sunt dotate cu masti pentru filtrat aerul.

  Hostelul se numeste Seoul My Home si e situat in partea de sud a orsului, dincolo de raul ce imparte orasul in doua. E intr-un cartier placut, fara atractii turistice importante, dar cu multe magazine, restaurante. La receptie nu pare sa fie nimeni. E un afis in care zice sa bat la camera de langa, unde nu raspunde nimeni, si un numar de telefon pe care nu pot sa sun fiindca Cosmote-ul meu doar primeste apeluri, invers nu functioneaza. La un moment dat trece cineva pe langa mine, se uita la incaltamintea mea si da dezaprobator din cap. Se pare ca le profanasem etajul intrand incaltat acolo. Intr-un final, dupa vreo 10-15 minute de asteptare in care m-am enervat destul de mult, apare si omul meu de la receptie zambitor. Imi da o pereche de papuci si ma conduce catre camera mea. Mica dar suficienta. Cele trei nopti de cazare in camera cu baie comuna ma costa numai 44700 de won. Seul e un oras pentru toate buzunarele. O poza din camera: 

Nu ma pregatesc de nicio operatie, numai ca in perioada asta in Coreea de Sud bantuie virusul MERS: Middle East Respiratory Syndrome. Cum s-a gasit sa apara aici tocmai cand vin eu, habar n-am. Partea proasta e ca au murit deja cateva zeci de oameni, iar rata de mortalitate odata infectat e descurajanta. Partea buna e ca virusul se transmite destul de greu, transmiterea virusului pana acum s-a petrecut in spitale, nu pe strada, iar predispusi sunt cei in varsta sau cei cu sistem imunitar slabit. Nu m-am speriat eu prea tare, dar a fost un prilej numai bun pentru mama sa-mi faca capul calendar inainte de plecare. Pe strada sunt oameni care poarta masti, dar nu foarte multi, sa zic vreo 10%. Incerc sa o port si eu cand pot, in special in zonele aglomerate. Da bine si in poze :)

duminică, 13 martie 2016

Thailanda(3) - Krabi

Dupa turul prin insulele Phi Phi, luam feribotul si pornim spre Ao Nang, principala statiune din Krabi. Drumul dureaza vreo doua ore, prima oprire o face la Railay, apoi pleaca spre Ao Nang. Acolo, in loc sa acosteze la mal, opreste la ceva distanta, iar dinspre tarm se indreapta spre noi o duzina de long tail boats care inconjoara feriborul si preiau pasagerii. Mai departe ne asteapta microbuze care ne lasa direct la hotelul la care avem rezervare.

Suntem cazati la Somkiet Buri Resort&Spa si este una dintre cele mai frumoase cazari la care am stat de-a lungul timpului. Resortul are mai multe case distribuite intr-o vegetatie luxurianta. Se merge zeci de metri pe podete din lemn, inconjurate de plante inalte, pana ajungi la casa in care esti cazat. Camerele sunt mari, curate, moderne si echipate cu tot ce trebuie. Exista si o piscina, iar noaptea drumurile sunt frumos luminate. Cu micul dejun inclus ne costa doar 30 de euro camera dubla pe noapte. Ce pacat sa trebuie sa stam doar doua nopti!

Microbuzul ne lasa in fata resortului. Ii las pe ceilalti sa rezolve cu camerele in timp ce eu ma reped la un calculator salvator, instalat langa receptie, unde reusesc sa prind setul doi din semifinala Simonei impotriva Radwanskai. 6-2 6-2 dupa un meci foarte reusit! Simo e in finala Turneului Campioanelor unde urmeaza sa o intalneasca din nou pe Serena Williams. Noi ne odihnim putin, iar seara plecam sa exploram imprejurimile.

Ne oprim la un mic birou ce ofera excursii prin imprejurimi pentru a rezerva un tur cu kayakul pentru a doua zi. Ni se ofera un catalog in care sunt prezentate ofertele cu preturi de vreo doua ori mai mari decat ar face. Pentru turul de o jumatate de zi platim 800 de bahti de persoana, dar pretul ni se accepta din prima si sentimentul e ca puteam sa-l scoatem pe la 5-600. Ajungem apoi pe malul marii, statiunea se intinde destul de mult de-a lungul plajei. Atmosfera e relaxata, nu e agitatia din Phuket, chiar daca sunt o gramada de magazine, restaurante si saloane de masaj, incercand sa te atraga cu ofertele lor. Plaja pare destul de murdara, oricum daca vrei sa faci baie te duci la Railay sau pe insulitele din jur. Noi cautam un restaurant unde iar nu nimeresc mancarea care trebuie si apoi dam o raita pe la suveniruri. Aici Costi isi manifesta nou-descoperitul sau talent de negociator, reusind dupa discutii aprinse sa obtina reducerea pretului unor magneti de la 100 la 95 de bahti si sa cumpere un elefant din lemn cu 200 de bahti. Acelasi model pe care ceva minute mai tarziu mi-l achizitionez si eu cu 100 de bahti. 

Dimineata urmatoare vin sa ne ia cei la care rezervasem turul. Desi dureaza vreo 5 ore, 2 ore sunt drumul dus-intors cu microbuzul pana la locul respectiv, o ora luam masa si ne mai raman doua ore de plimbat efectiv.  Aici intampinam o opozitie neprevazuta din partea lui Mari. Cand oamenii ne aduc kayak-urile si dam sa ne urcam in ele, Mari refuza!!! Ca-i e frica, ca nu vrea, ca ramane acolo si ne asteapta. Nu si nu, n-ai ce-i face! O lasam pe punte sa ne astepte si plecam pe raul inconjurat de mangrove, despre care aflam ca se uneste cu marea cativa kilometri mai in fata. Noi vaslim doar o parte din aceasta distanta, apoi ne infiltram pe canale mai mici, pline de vegetatie, iar pe sus observam si maimutele care zburda printre crengi. Aceasta plimbare cu kayak-ul a fost super frumoasa si as repeta-o cu prima ocazie. Insa l-as muta pe Costi in alta barca, fiindca stilul sau de a vasli e usor haotic. Daca pe canalele largi are tendinta sa mearga mult prea repede in loc sa stea mai mult sa admire peisajul, pe canalele inguste dezvoltase o afinitate pentru crengile de pe margine in care cauta sa infiga kayak-ul.

Exploram si doua pesteri, intr-una dintre ele intram direct cu kayak-ul, fiindca e strabatuta de un rau. In cealalta debarcam si o exploram pret de cateva zeci de minute. Peretii au in cateva locuri picturi desenate de oamenii locului in vremuri stravechi. Aici se afla si o punte de lemn de-a lungul malului, pe o distanta considerabila.

Dupa ce o culegem pe Mari, care sustine ca s-a distrat de minune cu niste localnici de acolo, plecam inapoi spre Ao Nang. Ne asezam in fata calculatorului de la receptie si urmarim finala. Din pacate Simona pierde. Costi si Dragos raman sa leneveasca, iar eu plec cu Mari si Tudor spre Railay unde  vrem sa ne balacim. Acolo ajungem cu barca, luam bilete de la ghiseu, dus-intors pentru 200 de bahti de persoana. Plaja din Railay e ok, dar nu e plaja pe care o stiam de pe net. Se pare ca era ceva mai incolo si trebuie sa luam alte tipuri de bilete ca sa ne duca direct acolo. Ramane varianta sa inchiriem un kayak si sa vaslim pana acolo, acum deja avem experienta :) Dar nu reusim sa gasim kayak pentru trei persoane, sunt doar pentru doua, asa ca ne multumim cu plaja pe care o avem.

Seara ne ducem la biroul de turism de unde luasem excursia anterioara si platim 150 de bahti de persoana pentru ca a doua zi de dimineata sa ne duca cu un microbuz privat la aeroport. Urmeaza sa zburam spre Chang Mai.