luni, 11 ianuarie 2021

De la California Dreamin' la Pandemic U.S.A.

Era 7 martie 2020 cand ne urcam in avionul British Airways cu destinatia Los Angeles. Cu cateva luni in urma se petrecea un eveniment pe care nu l-am luat in calcul: un chinez mancase lililac. Desi incepusera sa apara cazuri in majoritatea tarilor, la plecare nu ne trecea prin cap ca asta ne va afecta calatoria. Singura temere a fost ca la intoarcere era posibil sa ne bage doua saptamani in izolare. Iar Raluca mai avea o temere sa nu ne intalnim cu ursul. Dar s-a mai linistit cand a citit pe net ca ursii negri sunt mai prietenosi, iar daca le zici "Go bear, go!", pleaca. Trebuia sa ne intoarcem pe 28 martie cu British Airways via Londra. Am aterizat la Bucuresti pe 19 martie, cu Turkish-ul din Istanbul. Cu o masca pe fata si cu promisiunea ca vom reveni sa terminam ce ne-a ramas.

Totul incepuse prost. Cum se intampla de obicei, printr-o miraculoasa coincidenta, in perioada in care mergeam noi se desfasura un turneu de tenis: Indian Wells. Sau, ma rog, trebuia sa se desfasoare. In dimineata plecarii aflu ca Simona s-a retras din turneu din cauza unei accidentari. Mai in gluma, mai in serios, intreb: Pai ce rost are sa mai mergem? Eh, lasa ca mergem sa vizitam.

Primele zile au decurs lin. Seara mai intram pe net sa vedem stirile de acasa, sa ne uitam pe clasamentul cu cazuri nou aparute. Dar nivelul nostru de alerta era inca scazut. Ceva s-a schimbat insa cand ajunsi la frumoasa cazare de langa Yosimite, il vedem pe Trump la tv anuntand ca suspenda toate zborurile spre Europa, cu exceptia celor de UK. Bai ce tari suntem noi, ne-am luat zbor fix prin Londra. Stiam noi ce stiam! Ce or face fraierii ceilalti care se intorceau prin alte tari? Ce ne pasa noua... Ce fraieri!

Mai vedem niste cascade, vizitam niste sequoia si vine timpul sa plecam spre Los Angeles. Intre timp Trump se suceste si se gandeste ca frate, frate dar branza e pe bani. Dragi prieteni britanici, taiem si zborurile spre voi, ca prea aveti cazuri multe si nu stiti sa controlati pandemia. Luati exemplu de la noi, doar cateva sute de cazuri! Hopa, stai bai nene, noi cu ce ne mai intoarcem acasa? Haha, ce tare, pierduti printre straini! Dar de ce sa ne facem noi griji de acum, vedem cand o veni timpul sa plecam. In cel mai rau caz sigur trimite statul roman un avion privat sa ne salveze. 

Mai trec doua zile, primele efecte ale covidului incepusera sa se faca simtite: o casa bantuita si orasul-fantoma Calico, pe care voiam sa le vizitam, erau inchise. Hmm... daca corona a bagat frica si in fantome e cam nasol. Ajungem in frumosul parc national Joshua Tree, ne plimbam toata ziua prin peisajele de pe alta planeta, apoi vine timpul spre seara sa mergem la supermarket sa facem cumparaturi. Aici, surpriza, americanii se pregateau de razboi. Acelasi magazin in care mai fusesem cu doua zile in urma avea acum rafturile aproape goale. 

Seara este convocat la hotel primul Consiliu de Coroana.  ̶B̶r̶a̶t̶i̶a̶n̶u̶ Costi considera ca este mai prudent sa cedam. Dusmanul, spune el, ne-a inconjurat, suntem atacati din toate partile. Primeste sustinere din partea sotilor  ̶M̶a̶r̶g̶h̶i̶l̶o̶m̶a̶n̶  Sandu. Dupa ample negocieri, ajungem la un acord sa schimbam intoarcerea, sa ne intoarcem peste 3 zile. 

In cele 3 zile ramase incercam sa vizitam cat mai multe: Valley of Fire, Bryce Canyon si parcul Zion. Dupa ce il vizitam pe primul, o adevarata minune a naturii, ne cazam in Las Vegas si plecam sa luam pulsul orasului. Cazinourile tocmai se inchisesera, restaurantele pareau sa aiba ultima seara de functionare. Pe la 11 seara, dupa o scurta tura suplimentara prin oras, eu, Gabi si Sandeii ne intoarcem la hotel, ii lasam la camera lor si ramane sa ne vedem la 8 dimineata ca sa plecam spre Bryce Canyon. Costi, ramas singur in camera de vreo doua ore, avusese timp sa faca nazbatii. Mai precis, sa surfeze tot internetul si sa citeasca stiri apocaliptice. Drept pentru care, cand ajungem in camera convoaca imediat Al doilea Consiliu de Coroana. Pretinde sa cedam numaidecat. Ca nu mai e de trait cu americanii, ca nu vom mai avea cu ce sa ne intoarcem. Primim ultimatum sa schimbam din nou biletele pentru a doua zi, ca daca nu, el oricum pleaca fara noi. Sandeii il sustin mai puternic de aceasta data, iar cand il conving si pe Gabi, balanta se inclina in favoarea acestora. Doar eu si Silviu mai doream sa rezistam cu orice pret, sa nu cedam. Cum ar spune Neagu Djuvara, ma intreb daca nu cumva tocmai acesti doi viteji aveau dreptate. Nu cedezi o palma de pamant fara un foc de arma!

Iata-ne a doua zi urcati in masini pregatiti sa depunem armele. Ca la orice capitulare, atmosfera era incarcata. Pe timpul noptii, cei de la British ne-au anulat zborul intre Londra si Bucuresti. Astfel ca momentan doar pana la Londra avem bilet. La British nu raspunde nimeni, la Expedia nici atat. Cautam pe net sa vedem ce variante avem. Urmatorul zbor spre Bucuresti e dupa 3 zile si costa 500 de euro. 

Ajunsi la aeroport ne asezam cuminti la coada British, sperand intr-o solutie-minune. Cand ne vine randul, ii spun povestea unei doamne cam intepate si o intreb cum putem ajunge la Bucuresti. Good question - zice ea. Are insa o idee, ne intreaba care sunt relatiile Romaniei cu Turcia. Pai cum sa fie, ne-au pus sa platim tribut, dar nu ne-au facut pasalac. De cand cu Hagi si Lucescu, chiar suntem prieteni. Va trebuie viza? Nu ne trebuie! Pai atunci ia sa vedem daca va pot gasi ceva la Turkish. Vreti prin Istanbul? Daaa, vrem! Asteptam cu mare emotie sa vedem ce ne gaseste tanti. Semnele par bune, cica ar fi zboruri. Uraaa! 

Leti si Silviu primesc primii biletele, avand o rezervare separata. La noi, ceilalti 5, incepe sa se termine norocul. Ne zice ca nu mai are decat cu escala de vreo 19 ore in Istanbul. Confruntati inainte cu varianta de a ramane blocati in Londra, inca ni se parea o solutie foarte buna. Numai ca, ce se vezi, dupa ce ne emite biletele observam ca plecarea din Los Angeles nu e astazi, ci maine! Ne ducem inapoi la ea sa verificam. Cu un aer cam acru ne zice ca da, asa se pare, maine plecati. Eu v-am ajutat, fiti multumiti, mai sunt si altii la coada! 

Costi insista sa mergem la cei de la Turkish sa vedem daca chiar nu mai sunt locuri. Asa ca ne mutam in sala alaturata si ne punem si acolo la coada, de data asta a turcilor. Cu ochii pe ceas, fiindca nu mai e mult pana cand avionul Turhish trebuie sa decoleze. O cucoana mai sperioasa ne atrage atentia sa ne dam mai in spate ca poate o infectam. Ajungem la ghiseu, ne ia turcul biletele si se duce in spate sa verifice. Aflam ca mai sunt destule locuri, britanica acra ne-a vandut gogosi cautand sa-si acopere greseala. Dar ca fiind emise de British ei nu pot sa ni le schimbe, ci trebuie sa apelam la insulari. Fuga inapoi! De data asta alegem alt ghiseu, o evitam pe cucoana acra. Timpul pana decola avionul se reducea tot mai mult. O rugam pe o fata din fata noastra sa ne cedeze locul la coada si prin amabilitatea ei avansam un loc. Mai sunt in fata noastra doua romance care incearca si ele sa ajunga la Bucuresti. Pleaca fara o solutie si le aud facand planuri cum sa scape din Londra. Le opresc si le spun sa ceara varianta prin Istanbul, ca pe noi asa ne-au rezolvat. Refuza, spunand ca mai bine raman in Londra decat in Istanbul. Treaba voastra, dar cred ca ati ramas ceva vreme blocate pe acolo. Noi reusim in sfarsit sa luam biletele cele bune, avem zbor prin Istanbul care decoleaza peste o ora, cu escala scurta. Uraa! hai la poarta de imbarcare! Dar nu atat de repede, ca descopar ca nu mai am pasaportul! Dupa secunde de panica ma gandesc ca e posibil sa il fi uitat la ghiseul British. Fuga inapoi la ghiseul British! E acolo, il cer, il primesc, ne imbarcam intr-un avion destul de gol si in 12 ore suntem in Istanbul, iar peste ceva timp ajungem acasa! 


 

luni, 4 ianuarie 2021

Roland Garros 2020 - tenis in vremea molimei

Anul 2020 nu a fost prietenos nici cu sportul, nici cu calatoriile. Nici pentru mine nu a fost cu mult diferit, desi am incercat sa mai evadez atunci cand am gasit o portita disponibila. Inceputurile pandemiei m-au prins departe de casa, tocmai pe coasta de vest a Statelor Unite. Am plecat pe 7 martie, alaturi de cinci prieteni, cu planul de a vizita timp de 3 saptamani aceasta parte a lumii, iar eu voiam sa ma duc cateva zile si turneul de tenis de la Indian Wells. La plecare pandemia abia se intrevedea, nu ne gandeam ca vom fi nevoiti sa ne intoarcem dupa numai 10 zile sau ca turneul de tenis va fi anulat. Dar despre asta voi povesti data viitoare. De atunci, am fost nevoit sa anulez mai multe excursii pe care le planificasem si a trebuit sa ma multumesc cu plecari de weekend prin Romania. Tenisul a avut si el mult de suferit. Din martie pana in august nu s-a mai jucat niciun turneu important. Wimbledon s-a anulat, US Open a stat mult timp sub semnul intrebarii, iar Roland Garros s-a mutat din mai in septembrie. 

Dupa reluarea circuitului, Simona a participat la trei turnee: Praga, Roma si Roland Garros. Primele doua s-au desfasurat fara spectatori si in tari care nu permiteau romanilor sa calatoreasca fara restrictii. Asa ca decizia a fost simpla: ma duc la Roland Garros! Numai ca socotelile facute din timp nu prea sunt potrivite pe timpul pandemiei, cand totul se poate schimba de la o zi la alta. Pe masura ce se apropia data turneului, numarul cazurilor de coronavirus crestea de la o zi la alta. Initial, organizatorii au pus in vanzare 20.000 de bilete pe zi. Cam jumatate din capacitate. Numai ca, pe masura ce cazurile se inmulteau, au inceput sa anuleze din cele pe care le vandusera. Intai au redus la 11.500. Apoi, cu o saptamana inainte de turneu, la 5.000. Eram deja plecat din tara cand, cu doua zile inainte de start, au redus la doar 1000 de spectatori pe zi. Pentru ca vandusera mai multe bilete, au anuntat ca vor trage la sorti care dintre ele raman valabile. Ultima speranta s-a dus cand am primit mailul prin care ma anuntau ca in urma extragerii, toate biletele mele au fost anulate si vor fi rambursate. Asa ca iata-ma plecat la Roland Garros ca sa vad tenis din tribuna si sfarsind prin a ma uita la meciuri din camera unui hotel din Paris.

Norocul meu a fost ca inceputul acestui Grand Slam a coincis cu ziua de nastere a unei campioane foarte dragute.  27 septembrie este ziua de nastere a Simonei. De obicei in aceasta zi ea se afla plecata departe, tocmai in China. In 2016 m-am dus pana la Wuhan pentru a-i transmite urarile, la implinirea celor 25 de ani. Am povestit aici. Patru ani mai tarziu aveam din nou ocazia sa-i urez personal un "La multi ani" calduros, de data asta la Paris si intr-o zi mai putin calduroasa. Cum nu puteam sa vad meciul din complex, l-am urmarit pe telefon iar dupa ce s-a terminat am asteptat-o rabdator afara. As fi vrut sa-i dau un buchet de flori, dar m-am gandit atunci ca poate nu e potrivit in aceasta perioada in care sportivii trebuie sa pastreze distantarea sociala si sa stea izolati ca intr-o bula. Nici macar nu eram sigur daca o pot intalni. In schimb, m-am ales eu cu un cadou de la ea. Afland ca mi-au fost anulate biletele, Simo s-a oferit sa imi lase un bilet pentru meciul urmator pe care il va juca. Ieeei, ce bucurie! Aveam sa pot merge la turneu si puteam sa o vad chiar pe Simona jucand!  Hai, ca pana la urma 2020 n-a fost chiar atat de rau :) 

Meciul din turul doi al ei avea sa fie impotriva unei alte romance, Irina Begu. Urma sa fie a 3-a intalnire dintre ele la care voi lua parte, dupa ce mai fusesm la meciurile din 2016 de la Madrid si Wuhan. M-am dus pe jos la complex, destul de devreme. Eram cazat undeva la 2 km sud de turnul Eiffel, asa ca distanta nu era foarte mare. De fiecare data cand m-am mai dus, pe masura ce te apropiai, cozi mari de oameni curgeau catre arene. Nu si acum. Am trecut prin vreo 4 check-point-uri la care pe langa traditionalul "Bienvenue à Roland Garros", de data asta trebuia sa le dau explicatii legate de bilet. Intr-un final ajung la poarta X, intreb de bilet, dar in nerabdarea mea ajunsesem prea devreme. Simo urma sa joace abia al treilea meci al zilei si inca nu venise la arene. Asa ca ma duc sa ma plimb prin gradinile Auteuil, care sunt lipite de complex. Stateam pe o banca acolo in momentul in care am auzit o mare bubuiala. M-am temut sa nu fi fost vreun atentat. S-a dovedit ulterior ca fusese un avion care depasise bariera sunetului.

Ma intorc dupa ceva timp la poarta de intrare. De data asta, de cum ma vede, doamna de acolo imi arata bucuroasa biletul. Bonjour Roland Garros! Se joaca meciuri pe majoritatea arenelor, lumea e putina, sunt mai multi oficiali de la turneu decat spectatori propriu-zisi. Mai sunt vreo doua ore pana cand incepe meciul, adica momentul in care de obicei se face antrenamentul premergator. Si intr-adevar, o vad pe Simo pe un teren de antrenament, unde o urmaresc pret de vreo jumatate de ora. Dupa ce termina ma duc pe terenul 14 unde asist la un meci epic intre Sara Errani si Kiki Bertens. Realizarile tehnice nu sunt deosebite, insa suspansul si tensiunea sunt la cote maxime. Bertens intre puncte abia se mai taraste, acuzand crampe, dar in timpul jocului se misca bine, contrast care o scoate din sarite pe Sara Errani. La un moment dat, italianca incepe sa o imite provocator cum schiopateaza. Meciul se termina cu victoria olandezei si cu tipetele de frustrare ale italiencei care o acuza pe Bertens ca s-a prefacut accidentata. Olandeza paraseste terenul in carucior cu rotile, dar ulterior reuseste sa mai castige meciuri.

Ma mut pe arena Suzanne Lenglen pentru ca se apropie meciul mult asteptat. Prind un set din meciul lui Thiem, care il invinge relativ usor pe Sock. Mi-e frica sa nu se prelungeasca prea mult, fiindca norii devenisera amenintatori. In acest sfarsit de septembrie ploua mult si vremea este destul de rece. Ultima data cand o vedeam pe Simona live se intampla la US Open 2019, trecuse mai mult de un an de atunci. Asa ca abia asteptam sa o vad din nou. Nu a fost un meci usor, Irina Begu si-a vandut scump pielea. Desi au fost doar doua seturi, au fost seturi intense, mai ales al doilea. Insa aceasta zi frumoasa nu se putea termina altfel decat cu victoria Simonei. Spectatori erau foarte putini. Eu eram singurul echipat in culorile Romaniei si din cand in cand incercam sa strig incurajari pentru Simo. Ma bucur mult ca am avut posibilitatea sa fiu in tribune in acest an atat de diferit. Multumesc mult, Simo!

Mai jos o parte din conferinta Simonei, unde e intrebata de fanul roman din tribune :)



Simo la antrenament si in timpul meciului:



Inchei aceasta zi pe noua arena, Simonne Mathieu, o adevarata bijuterie. Construita in mijlocul serelor Auteuil, este una dintre cele mai frumoase arene din lumea tenisului. Are marimea optima pentru pentru acest sport, nici prea mare, nici prea mica. Si este inconjurata de verdeata. Nici meciul disputat nu dezamageste, italianta Trevisan reuseste surpriza si o invinge pe tanara americanca Gauff.