joi, 1 decembrie 2011

Valea Rinului


Eu nu stiu ce poate sa fie / Ca-mi suna mereu in urechi,

Cu vesnica-i melancolie/ Un basm din zilele vechi.

Se-ntuneca fara de veste, / Lin apele Rinului curg,

Si cresc ale muntilor creste/ Mare stralucind in amurg.

Pe stanca un chip de femeie/ Se-arata din negura bland,

Bratara-i de aur scanteie, / Ea-si piaptana parul cantand.

Un cantec de vraja al ei/ Te farmeca si te-nspaimanta

Cantarea frumoasei femei! / Pescarul, nebun, se repede

Cu luntrea lui mica ii dus, / Nici valuri, nici stanca nu vede,

El cauta numai in sus. /Valtoarea-l izbeste de coasta

Stancoasa si moare-necat; / Loreley a facut-o aceasta

Cu viersul ei fermecat.

E povestea lui Loreley si a celor care traversau cea mai ingusta zona de pe cursul mijlociu al Rinului. Si in acelasi timp cea mai periculoasa. Vrajiti de cantecul tinerei Loreley, pescarii isi indreptau privirea spre stanca inalta de pe malul raului, cautand sa vada cine canta asa frumos. Nu mai erau atenti la drumul presarat cu stanci si sfarsau inevitabil, lovindu-se de acestea.

La 8:08 trenul pleaca din gara Rodgau-Jügesheim. E 8:00. Suntem la sediul firmei, adica la 2,2 km de gara. Avem biciclete. Ne imaginam ca luam parte la Turul Frantei si suntem pe punctul sa-l batem pe Contador. Cand atingem linia de finish, adica parcarea de biciclete, Contador tocmai ajungea in statie. Adica trenul. Sustinem si proba de 100 de metri scari si reusim sa-l prindem chiar inainte sa-si inchida usile. Nu avea cum sa ne scape. Stie de saptamana trecuta, ca si atunci l-am prins la fel.

Ne ia 20 de minute sa ne reglam respiratia si dupa inca 13 suntem in Frankfurt. Aici schimbam cu trenul de Koblentz, tren care trece si prin Rüdesheim am Rhein, un orasel ce atrage cei mai multi turisti pe o raza de multi kilometri. Nu e greu de observat asta pentru ca trenul e plin. La modul ca nu prea mai e loc sa stai nici in picioare. Aparent, sambata toata Germania se pune in miscare, au gena de calatori. Rüdesheim e pozitionat in partea sudica a Vaii Rinului si e inconjurat peste tot de vita-de-vie.

Inainte de a porni pe stradutele orasului, ma duc la ghiseul de pe malul raului ca sa cumpar bilete de vapor pana la St. Goar. Costa 7.5 euro pentru studenti, cam dublu altfel. Pentru dus-intors se mai adauga cam 2 euro in plus. Planul e sa luam vaporul din Assmanhausen, pana la care o sa ajungem cu telecabina si telescaunul.

Rudesheim e mare cat un sat mic. Noi in doua ore i-am dat ocol de patru ori cu tot cu opririle prin magazinele de suveniruri, magazine care aveau preturi mai mici decat cu ce eram obisnuiti. Punctul central al localitatii e strada Drosselgasse, o strada ingusta, scurta si plina de carciumi. Nu stam sa verificam, dar probabil preturile nu sunt mici. Unele au si muzica live. Pe trivadvisor am gasit ca atractie numarul 1 muzeul aparatelor de cantat. Il gasim din intamplare, nu ca ar fi greu de gasit ceva la zece strazi si cinci ulite cat are oraselul, platim biletul la jumatate invocand calitatea de student, 3 euro. Urmatorul tur este in germana, dar primim niste foi in engleza in care sunt descrise toate instrumentele. Dupa cele 45 de minute ale turului nu regretam deloc vizita, muzeul este interesant, nu am mai vazut asa ceva pana acum. Ghidul ne lasa sa ascultam cate o reprezentatie a fiecarei masinarii. Acum un secol oamenii isi puteau imagina un pian care sa cante dupa o bucata de hartie capsata, dar ca vioarele sa faca acelasi lucru, asta era peste puterea lor de intelegere.

Cu un bilet de 7 euro avem asigurate urcarea cu telecabina pe dealul de deasupra orasului, cat si coborarea cu telescaunul in Assmanhausen, situat tot pe malul Rinului, ceva mai la nord. Urcarea e spectaculoasa, cat vezi cu ochii sunt numai vii decorate in culorile toamnei. Nici privelistea din varful dealului asupra vaii Rinului nu e de lepadat. Aici e si o statuie uriasa, dar pe care am prins-o acoperita de schele. Dupa ce ne odihnim pe o banca si luam pranzul, mergem cam o jumatate de ora prin padure pana ajungem la telescaunul care ne coboara langa rau.

Ajungem la timp sa prindem vaporul, dar pana sa ne dumirim noi ca e vaporul nostru deja... pleaca. Adica ramanem cu biletul in mana si ne uitam la vaporul care coboara pe Rin. Asta e...ce sa mai facem. Ne urcam in tren si ajungem in St. Goarhausen inaintea vaporului si planuim sa-l luam pe ruta inversa. Numai ca asta inseamna ca orasul Koblentz va ramane pentru noi „orasul pentru care n-am mai avut timp”. Asta pentru ca mai planuisem odata sa-l vizitem cand am fost pe valea raului Mosel, dar n-am mai avut timp nici atunci.

Pe drumul de intors vaporul face doua ore si jumatate. Ciudat e ca in St. Goarhausen nu exista casa de bilete si zice ca acestea se achizitioneaza de la bord, insa acolo nu a intrebat nimeni de nimic. Rezist eroic o ora si ceva pe puntea descoperita din fata. Din cand in cand se aude la difuzor o voce care anunta in patru limbi o scurta descriere a castelelor pe langa care trecem. Frigul nu ma lasa sa stau afara pana la sfarsitul calatoriei si ma vad nevoit sa ma alatur lui Misu in cabina acoperita. Coboram tot in Assmanhausen de unde luam trenul inapoi in Rodgau.

Per total Valea Rinului mi s-a parut o zona frumoasa, dar nu extraordinara. Din punctul de vedere al naturii, Dunarea noastra la Cazane serpuieste prin peisaje mult mai frumoase. Castelele sunt cele care dau valoare zonei, din pacate nu am reusit sa vizitez niciunul.








duminică, 30 octombrie 2011

C'est Venice!

duminică, 9 octombrie 2011

Gigantul aerului

      Zborul LH710 catre Tokyo Narita decoleaza la 13:56 cu motoarele turate la maxim:


      Ieri am ajuns din nou la aeroportul din Frankfurt pentru a fotografia avioane. De data asta am urmat procedura completa. Ajuns cu trenul in subteranul terminalului 1, am luat sky line-ul pana la terminalul 2 unde exista o platforma speciala de observatie. Accesul ne este gratuit, costa 5 euro sau 3 euro in varianta redusa, iar biletul este valabil intreaga zi. Am trecut prin detectorul de metale si am intrat pe platforma unde picaturile mici de ploaie nu faceau lumea sa se inghesuie. Am stat aici cam 2 ore si jumatate timp in care am fotografiat sute de avioane apartinand a zeci de companii, aterizand, decoland sau facand taxi. Pentru ca incarcarea pozelor dureaza foarte mult, pun deocamdata doar cu gigantul aerului, Airbus 380.

Cateva detalii tehnice:

  • Locuri: 853(o clasa), 644(doua clase), 525(trei clase)
  • Lungime/Anvergura aripilor: 72m/79m
  • Viteza maxima in cursele comercoale: Mach 0.89 (945 km/h)
  • Raza de actiune: 15400 km
  • Capacitate combustibil: 323 tone
  • Inaltimea la care zboara: 13000m
  • Cost de productie: 260 mil. euro
  • Operatori (in uz/comandate): Emirates(15/90), Singapore Airlines(14/5), Qantas(10/10), Air France(6/6), Lufthansa(8/7), Korean Air(4/6). Alte 10 companii au facut comenzi, dar deocamdata nu au niciun avion in uz. In total sunt 57 de avioane in uz si inca 236 de comenzi.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Cursa de 100 de kilometri


      Cursa de 100 de kilometri cu bicicleta fusese programata initial in urma cu doua saptamani, dar atunci vremea nu a tinut cu noi si chiar daca "Cursa de 100 de kilometri prin vant si ploaie" nu suna chiar foarte rau, ne-am gandit ca ar putea avea urmari nedorite pe parcursul zilelor urmatoare. Dar sambata asta, data stelara 10 septembrie 2011, vorba lui Imperator, se anunta a fi una dintre cele mai prielnice zile pe o raza de cateva saptamani.

      Plecam cam tarziu, pe la 9 si un pic. Ruta stabilita de acasa este Rodgau - Rodermark - Messel - Darmstadt - Eberstadt - Frankenstein Castle - Darmstadt - Erzhausen - Schloss Wolfsgarten - Frankfurt Airport - Dreieich - Dietzenbach - Rodgau. Dar ca de obicei, socoteala de pe Google Earth nu se potriveste cu pistele de biciclisti. Se spune ca pe aici poti ajunge intre oricare doua localitati cu bicicleta. Tot ce se poate, pentru ca nu se mentioneaza ca se poate ajunge pe ruta cea mai scurta. Este cazul legaturii intre Urberach si Messel. Cam prin dreptul garii din Urberach dam de un indicator pe care scrie Darmstadt, 24km. E mult, in linie dreapta ar fi doar 15, dar ne gandim ca asta e, n-au facut pista de biciclete pe ruta cea mai scurta. Mergem 300 de metri si dam de un alt indicator: Darmstadt 24km ... in directia din care venim. Ne intoarcem inapoi, poate am ratat noi vreo intersectie... dar nimic! indicatoarele te trimit de la unul la altul. Decidem sa o luam pe drumul care ar fi teoretic cel mai scurt, care trece prin Messel. Mergem bine vreo 2 km pana drumul intra intr-o padure si se ingusteaza atat de mult incat daca am merge pe marginea lui masinile ce vin din spate cu 90km/h nu ar putea sa ne depasasca fara sa intre pe contrasens. Asa ca ne intoarcem inapoi la indicator. Dupa ce mai facem inca de doua ori traseul indicator1-indicator2 si retur si dupa ce intrebam ceva lume care nu prea are habar incotro ar trebui s-o apucam spre Darmstat, hotaram sa-l lasam in pacea lui pe indicator2 si sa-l ascultam pe indicator1. Se dovedeste o alegere buna pentru ca mai departe mai vedem ceva indicatoare de Darmstad care arata ca directia e buna, dar asta pana la un punct pentru ca mai departe nu mai apar, sunt indicate doar localitati apropiate. Ne uitam pe harta cam care ar fi cele spre care ar trebui s-o apucam. Avem intarziere dar mergem spre directia buna. Asta pana intram pe hipodrom. Adica noi vedem un semn pe care scrie un cuvant german cu R si doua sageti, una in stanga si alta in dreapta, dar ne gandim ca inseamna ca ambele directii sunt bune. De fapt inseamna ca ne invartim in cerc si cand ne intalnim cu doua fete calare ne dam seama ca suntem pe un mic hipodrom. Misu porneste GPS-ul, e bine, soseaua de Darmstadt e la 200 metri de noi... adica in directia in care drumul se infunda si continua cu maracini si garduri. Nu merge pe acolo, ne intoarcem spre mijlocul pistei de cai cand in sfarsit gasim un drum care sa ne scoata de acolo. Urmeaza 12 kilometri usori pe marginea soselei pana in Darmstadt, cu o singura mica bucata mai grea in care doua indicatoare joaca iar ping-pong cu noi.

      Ajungem in Darmstadt la ora 1, cu aproape doua ore mai tarziu decat estimasem. E un oras studentesc, cu cladiri interesante, o combinatie de stiluri. Se remarca palatul din centru, pe sub cate trecem cu bicicleta, pietele animate si strazile usor in panta. Din pacate intarzierea ne face sa nu stam prea mult aici.

      Pornim spre Castelul Frankenstein. Pe harta, 8 km, in maxim o ora suntem acolo. In realitate, 10 km + 3 km de impins bicicleta la deal pe poteci de padure care urca la castel, in doua ore si jumatate suntem sus cu limba scoasa. Se pare ca nu e nicio legatura clara intre castel si romanul cu acelasi nume scris de Mary Shelley. Cu secole in urma a fost proprietatea unor lorzi locali dar de vreo 200 de ani a fost lasat in ruina. Intrarea e gratuita, castelul nu impresioneaza foarte mult dar privelistea din turnurile sale e splendida. E cocotat pe un deal mai inalt cu aproape 300 m decat pamanturile din jur, asa ca intr-o zi senina senina cum am prins noi se vede pana hat departe la zeci de kilometri. Undeva spre nord, aproape de linia orizontului, se vad niste puncte negre coborand. Sunt avioane, acolo trebuie sa fie aeroportul. Ne luam bicicletele si pornim spre el.

      Pe cat de grea a fost urcarea, pe atat de usoara e coborarea! Ne dam drumul la vale cu bicicletele avand grija sa apasam din cand in cand frana pentru ca viteza devine periculoasa. Ajungem in Darmstadt de 5 ori mai repede decat pe sensul opus. Pana la aeroport reusim sa gasim un drum care sa nu se abata prea mult de la traseul ideal. E deja 7:30 seara cand ajungem la capatul pistelor de aterizare. Nu mai avem timp sa ne intoarcem in Rodgau tot cu bicicleta asa ca dupa ce stam 45 de minute sa admiram avioane plecam spre intrarea aeroportului sa luam trenul. Si nu e usor sa gasesti statia trenului in aeroportul din Frankfurt.

      Ca om fi facut 100 de kilometri, ca or fi fost 90, ca or fi fost 105, nu stiu. Dar si razboiul de 100 de ani a durat 116.

miercuri, 14 septembrie 2011

And I think to myself...what a wonderful world!

duminică, 4 septembrie 2011

Palatul Philippsruhe

      E duminica si noi trebuia sa mergem la aeroport sa vedem avioane dar afara ploua de rupe... Asa arata o vreme normala aici, racoroasa si cu ploaie. Norocul insa nu ne paraseste cu totul pentru ca dupa-masa incepe sa iasa soarele. Asa ca punem imediat de o plimbare cu bicicleta si deschidem Google Earthul ca sa vedem unde. Dupa ce schimbam de doua ori destinatia ne oprim la Hanau. E la 15 km de noi si un pic mai mult de Frankfurt si pare sa aiba cateva locuri interesante, inclusiv un palat cu nume de televizor. Urmam constiinciosi indicatoarele pentru pistele de biciclete si intr-o ora si un pic ajungem la poarta palatului.

      Trebuie sa recunosc e mai mult decat ma asteptam. Un palat de care acum doua ore nici nu stiam ca exista, atat de frumos si atat de aproape de noi. Intram in gradinile sale pe o poarta impunatoare intrebandu-ne daca chiar avem voie sa facem asta pentru ca inauntru nu se vede mai nimeni. Curand avem sa ne dam seama ca am intrat de fapt prin partea din spate, fiindca pe cealalta parte fatada palatului e si mai frumoasa, la fel si gradina ce se intinde pe o suprafata mult mai mare decat pe cealalta parte.

      In cele 15 minute in care am avut timp sa ma documentez despre Hanau si despre palat am gasit si ora pana la care se poate vizita, 18. Cum mai sunt aproape doua ore pana atunci, il las pe Misu afara, fiindca el nu vrea sa intre, si ma duc sa vad ce se ascunde in interior. Biletul costa doar 1,5 euro pentru studenti sau 2,5 altfel. Merita cu prisosinta! Palatul are doua niveluri, partea de jos nu e cine stie ce, cateva incaperi cu niste mici statui, dar partea de la etaj e superba! Intr-o parte a palatului e si un mic muzeu al picturilor pe hartie scoase in relief. O insiruire de camere decorate conform epocilor trecute, cu candelabre, sobe, oglinzi si diverse obiecte de mobilier. Dintre toate se remarca incaperea centrala, in care predomina mobilierul din lemn. Am senzatia ca palatul e doar al meu, ma intalnesc cu doar 2-3 vizitatori in cele 50 de minute cat stau inauntru.



      Inainte sa ne intoarcem acasa dam o mica tura si prin centrul orasului unde turcii puneau de o petrecere de ajun de Ramadan.
O sa adaug si un filmulet cand voi reusi sa-l incarc.

vineri, 26 august 2011

Eroii de pe Philosophenweg

miercuri, 24 august 2011

Babenhausen

      In prima duminica petrecuta in Germania o luam mai usor. Ne trezim mai tarziu, stam pe net, invatam sa pornim o masina de spalat. Cand incepem sa ne uitam pe pereti ne dam seama ca e timpul sa pornim Google Earthul si sa cautam o localitate interesanta apropiata de noi in care sa mergem cu bicicletele. Onoarea ii revine lui Babenhausen! Sunt opt kilometri pana acolo, majoritatea drumului fiind prin padure, paralel cu soseaua. Asa ca intr-o jumatate de ora suntem acolo.

      E un orasel micut, dar cu un centru frumos, numeroase cladiri vechi, o moara veche montata pe micul rau, iar in piata centrala o biserica ce da culoare zonei. S-a pastrat si o mare parte din zidul medieval ce inconjoara orasul, construit in urma cu mai mult de 500 de ani.




      In oras este si un castel, mare si impunator, dar pare abandonat, arata ca locul ideal in care pot fi gasite fantome. Poarta de acces dinspre orasul vechi este inchisa si de jur imprejur e inconjurat de garduri.

marți, 23 august 2011

Frankfurt

          E centrul economic al Germaniei, are un aeroport care e in top 3 in Europa, un centru dominat de zgarie-nori si 25% dintre locuitori sunt straini. Pare a fi un oras creat special pentru business, un oras al sticlei, al globalizarii, al kitsch-ului. Si in mare parte asa este, dar are si destule de oferit turistilor.
          Nu foarte dis-de-dimineata ne urcam pe biciclete si dupa cateva minute le lasam in parcarea de biciclete a garii Rodgau-Jügesheim. Nu sunt prea norocos cand vine vorba de ajuns intr-o statie, de multe ori mi se intampla sa vad autobuzul plecand tocmai inainte sa ajung eu. Asa se intampla si acum, ne uitam cum trece trenul in timp ce ne legam bicicletele. Urmatorul vine peste 30 de minute, dar tot pe asta l-am fi luat oricum, pentru ca odata ajunsi in fata automatului de bilete ne dam seama ca nu le putem cumpara. Motivul? Dracovenia nu accepta decat monezi si bancnote de maxim 10 euro, iar noi nu detinem 7.8 euro (cat costa doua bilete) in asemenea diviziuni. Dureaza ceva pana gasim un magazin care sa ne schimbe banii, asa ca nu ne mai ramane mult de asteptat pe peron pana la venitea trenului.

Serpi in gara si iepuri pe strazi
          Facem 33 de minute pana in gara principala a Frankfurtului, dar trenurile regionale au statia la subsol. Dupa ce urcam sus gasim si primul loc de interes al orasului: serpi, soparle si alte lighioane asemanatoare puse la expozitie in mijlocul garii. Le facem pozele de rigoare si iesim sa exploram orasul, nu inainte de a vizita biroul de informatii turistice. Cer o harta, baiatul de acolo imi zice ca nu mai are in engleza, dar imi da una in germana, ca oricum harta-i harta. Dau sa plec, cand imi atrage atentia ca harta nu e gratuita... e pentru prima oara cand trebuie sa platesc pentru o harta luata de la biroul de informatii turistice si tind sa cred ca treaba asta se intampla in multe orase germane. Dar nu-i nimic, costa doar 50 de centi. Afara, de la inceput ne sar in ochi zgarie-norii. Nu sunt chiar cei mai multi sau mai inalti din lume, dar pentru un oras european e ceva rar intalnit. Main Tower are o platforma pentru turisti pe acoperis, la 200m, de unde se spune ca se vede foarte frumos orasul, mai ales ca e amplasat chiar in centru. Speram sa ne urcam si noi acolo, dar nu azi, mai e timp. Deocamdata ne indreptam spre raul Main, pentru ca pe cealalta parte a sa se tine targul saptamanal de vechituri. Intr-un oras de genul asta ati fi surprinsi, ca si noi, sa va intalniti cu un iepure pe strada, scapat cine stie de unde.

Flea market
          Nu e deloc greu sa gasim targul de vechituri, pentru ca se intinde pe sute de metri de-a lungul raului. Aici se gaseste tot ce nu-ti trece prin cap, preturile nu sunt afisate nicaieri, si impresia mea e ca se vorbeste mai mult turca decat germana. Dam o tura de la un capat la altul, insa fara a cumpara nimic. Strada asta pe care se desfasoara sambata targul e cunoscuta pentru numeroasele sale muzee, iar spre capatul sau estic e o frumoasa biserica, precum si podul vechi al orasului, Eiserner Steg.

Romerberg
          In Frankfurt exista si un centru vechi, in piata Romer. Cladirile de aici, specifice secolelor 14-15 au fost reconstruite dupa razboi. Pentru ca si Frankfurtul, ca majoritatea oraselor germane, a fost distrus aproape complet. Piata Romer e specifica oricarui oras din zona asta, cu cladiri decorate cu dungi maronii, primaria fiind cea mai impunatoare(fara dungi insa) si biserica, de regula cea mai mare din oras. In Frankfurt cea mai mare biserica, St. Bartholomeus sau Domul din Frankfurt, e pusa un pic mai in spatele pietei, la vreo 200 m. Inaltimea acesteia e de 95 de metri, mare pentru cladirile din jur, dar mica in comparatie cu cei 259m ai Turnului Commerzbank .

Palmengarten
          Din piata Romer o luam pe jos spre Palmengarten, trecand pe langa strada Zeil, o strada comerciala a orasului, cu terase si malluri, si pe langa cladirea IG Faber, folosita de nazisti ca fabrica si laborator chimic, azi parte a universitatii. Palmengarten e o uriasa gradina botanica, cu multe pavilioane, un lac, cateva fantani arteziene, un trenulet si altele. Intrarea e 2 euro pentru mine, ca sunt student, si 5 euro pentru Misu, ca si-a lasat legitimatia la Craiova. Oricum, se pare ca aratam a studenti, pentru ca pana acum nu ne-a cerut nimeni legitimatia. Aici am intalnit cei mai blanzi pesti pe care i-am vazut. Daca bagai un deget in apa se adunau toti, puteau fi prinsi cu mana.




          Ultima vizita pe ziua de azi o facem la mallul Zeil Galerie. Nu pentru cumparaturi, ca mie nu-mi plac mallurile, ci pentru a ne urca pe acoperis, unde e o platforma de vizualizare. N-o fi ca pe Main Tower, dar e gratis. Intre timp ne prinde si o mica ploaie, dar trece repede. Mai stam putin prin piata Romer, timp in care vedem o masinarie ciudata a bautorilor de bere pe care avem sa o mai vedem ulterior pe strazile orasului. E ca o taraba acoperita de vreo 12 pesoane care stau si beau bere in timp ce pedaleaza.

joi, 18 august 2011

Primele impresii din Germania

              Pana la inceputul lui noiembrie sunt la un internship in Germania, la Rodgau, langa Frankfurt. Asa ca in perioada urmatoare o sa scriu in general despre partea asta de lume. Deocamdata niste impresii generale:


  • Peste tot sunt piste de biciclete. Intre orice localitati poti ajunge cu bicicleta fara sa te calce masina. Sunt fie paralele cu strada, dar separate, ca la autostrada, fie o taie pe camp. E ciudat sa vezi o pista de biciclete asfaltata, pe mijlocul campului, printre porumbi. Cred ca toata lumea are bicicleta, poate si de-asta traficul rutier nu e foarte intens.
  • Preturile in supermarket sunt mici, per total cam ca in Romania. Ma asteptam sa fie ceva mai mari. Si berea e ieftina, porneste de la 29 de centi 500ml.
  • Nimeni nu arunca sticle de plastic, nici macar la cosul de gunoi. Pentru ca se recicleaza, cand cumperi o sticla platesti 25 de centi in plus, bani pe care ii recuperezi cand le duci la reciclat, in masinarii speciale aflate in incinta supermarketurilor.
  • In primele zile aveam impresia ca ei nu au vara, ploua des, mocaneste, fara fulgere, iar temperatura nu prea ajungea la 20 de grade. Dar in ultimul timp s-a incalzit si a inceput sa semene cu vara pe care o stiam eu.
  • Germanii chiar sunt blonzi, adica o mare parte, mai multi decat credeam.

duminică, 14 august 2011

Un labirint de scari in Frankfurt