joi, 11 mai 2017

Madrid Open 2017

Dupa ce anul trecut am avut parte de o experienta foarte frumoasa la turneul de tenis de la Madrid, cand Simona a castigat trofeul si alte 3 jucatoare romane au ajuns in sferturi, am zis sa repet experienta si anul acesta, macar partial. Acum am putut sta doar 3 zile, de joi seara pana duminica seara, primele ale turneului. Spre deosebire de anul tracut, acum am si zboruri directe intre Craiova si Madrid, asa ca pot zbura chiar de langa casa. Orarul de zbor s-a potrivit si el de minune, permitandu-mi sa am ziua de duminica aproape plina si sa-mi iau doar o zi de concediu.

Nici n-am aterizat bine ca Simona deja castiga un turneu. E vorba de mimi-turneul demonstrativ Tie-break Tens, la care insa nu am putut ajunge. In schimb, in drum spre cazare fac o mica plimbare prin centrul orasului, pe care il gasesc parca si mai luminos si mai ordonat decat il stiam.



A doua zi dimineata ma duc la turneu. Azi se joaca putine meciuri, doar in calificari. In schimb ziua de vineri e perfecta pentru a urmarii jucatorii la antrenamente, fara imbulzeala specifica zilelor de competitie. In jurul pranzului Simona se antreneaza impreuna cu Madison Keys pe unul dintre terenurile mici.



De data asta n-am mai deranjat-o cu vreo poza, dar tot am luat un cadru mai de la distanta.

Dupa o ora de antrenamente, Simo le lasa locul lui Andy Murray si Grigor Dimitrov.


Singurul meci pe care il vad astazi este cel al Anei Bodgan, impotriva americancei Barty. Ana pierde in doua seturi stranse. Jucatoarea americanca pare cam nesuferita si aparent ii lipsesc cateva tigle de pe casa. Se stramba, maraie, vocifereaza la punctele pierdute.

In mod normal e destul de greu sa urmaresti antrenamentele unor jucatori legendari precum Federer sau Nadal. Trebuie sa te duci cu ceva vreme inainte sa ocupi loc, pentru ca altfel ti-e greu sa strabati prin multimea de oameni. Acum insa nu e multa lume la arene asa ca Rafa Nadal se antreneaza cu tribunele pe jumatate goale. Gasesc loc chiar in primul rand, putand astfel sa urmaresc antrenamentul matadorului de foarte aproape.

In scurt timp incepe ploaia, destul de puternic, dar Rafa nu se lasa perturbat. Continua sa loveasca mingea fara sa ia in seama stropii de ploaie. Tio Toni pare sa vrea sa il caleasca in conditii extreme. Din echipa lui Nadal face parte si Carlos Moya, fost lider mondial, care pare glumet si relaxat, schimband cateva replici si cu spectatorii veniti la antrenamente.

 Dar din fericire, ploaia nu dureaza mult si in scurt timp isi face aparitia cerul albastru.

Pe un alt teren se antreneaza si rebelul Nick Kyrgios.

Sorana Cirstea nu lipseste nici ea de pe terenurile de antrenament.

Pe la 6 seara plec de la arene si ma duc sa vizitez putin orasul. Madridul le are pe toate! Nu e cu nimic mai prejos decat alte capitale europene mai celebre. Dar in schimb e mai ieftin. Nu prea ai cum sa te intorci dezamagit de Madrid. Este un oras aerisit, cu o infrastructura foarte dezvoltata, cu multe parcuri. Are tot ce-i trebuie!




Madridul are si un rau: Manzanares. Nu trece chiar prin centru, asa ca in vizitele precedente nu ajunsesem la el. Bine, ajunsesem putin, fiindca complexul de tenis e practic o insula pe acest rau.


Sambata o iau de la capat. Acum Simona se antreneaza pe terenul 14, cu tribune situate la inaltime. Pare sa se simta bine pe teren si pare sa-si fi regasit forma ei obisnuita. Din fericire a scapat si de accidentarea care a suparat-o la inceputul sezonului.




Angelique Kerber face antrenamente pe un teren alaturat, dar zgura nu e tocmai suprafata ei favorita.

Inchei ziua cu meciul dintre Bouchard si Alize Cornet. Castiga canadianca, care pare sa-si fi regasit ceva din forma care a dus-o in 2014 la un pas de castigarea unui titlu de Grand Slam. Mai erau doua meciuri, dar n-am mai stat. Primul era neinteresant, juca Arruabarrena cu McHale. Al doilea era destul de tare, dar nu-mi place niciuna dintre jucatoare: Konta cu Siegemund. Poate ca as fi stat daca mai circula metroul la ora la care preconizam ca se vor incheia. Adica pe la 2 noaptea. Asa ca am zis pas.

Duminica dau de maratoniste pe strazile Madridului. Bine, mai mult o parada, ca mai mult mergeau decat alergau. Dar erau foarte multe, mii, zeci de mii! Am stat vreo 10 minute timp in care nu am prins nici inceputul, nici sfarsitul coloanei.

Simo joaca al 4-lea meci pe arena centrala, Manolo Santana. Eu am avion spre casa la 21:35, asa ca ar trebui ca la maxim 19:20 sa plec spre aeroport. Din fericire, primele 3 meciuri se termina in timp rezonabil si Simona incepe in jur de ora 17. In primul meci joaca Kerber cu Timea Babos.

Dupa meciul lui Kerber ma duc sa vad antrenamentul moțatei. Se incalzeste timp de 30 de minute cu Lucie Safarova.




De pe terenul alaturat o spioneaza Andy Murray. S-a intamplat de multe ori sa dau de Andy cand am fost la antrenamentele Simonei. Dintre cei din Big 4, pe el l-am vazut de cele mai multe ori.

Pe a doua arena a complexului, Monica Niculescu face un meci maraton cu Caroline Wozniacki , dar dupa 3 ore si jumatate romanca pierde meciul.

Vine si meciul zilei, cand Simo o invinge fara emotii pe Kristina Pliskova, sora geamana a mai celebrei Karolina.


Ce mod mai placut de a incheia mini-excursia de la Madrid decat cu o victorie a Simonicai? :)

duminică, 9 aprilie 2017

Aussie Odyssey (2) - Sydney: Hello from the other side!

Dupa un drum lung in care am reusit totusi sa dorm cateva ore in aeroportul din Istanbul si pe zborul Doha-Sydney, iata-ma aterizand pe coasta de est a Australiei, in cel mai mare si mai cunoscut oras din aceasta parte de lume. Oamenii din aeroport sunt relaxati si zambitori. Totusi, sunt trimis pentru 2-3 minute la un vames care ma descoase putin cu ce vreau sa fac in Australia. Primesc stampila in pasaport si pasesc in cealalta parte a aeroportului. Welcome to Australia!

Aici iarna e ca vara! Incepe sa se insereze, dar temperatura se mentine aproape de 30 de grade. Pornesc pe jos spre statia de tren Wolli Creek, situata la vreo doi kilometri distanta. Aeroportul din Sydney este foarte aproape de centrul orasului, sub 10 kilometri. Pentru a-i parcurge, fie iei trenul din statia aeroportului, cu o suprataxa de aeroport de vreo 10 AUD, fie te plimbi pe jos pana la statia urmatoare si il iei la un tarif normal. Ca in multe alte orase, si aici exista un card care iti ofera reduceri la transport. Dar cum eu nu aveam de gand sa il folosesc in afara de drumurile spre aeroport, iau un bilet simplu, la pret destul de piperat: 5.1 AUD. In statie, doua politiste incearca sa il descoasa pe un tanar, iar acesta se cam incurca in mincuni. Trenul vine, se urca si ei cu tot cu interogatoriu. Cobor la statia cea mai apropiata de hostelul la care rezervasem un pat. Se numeste ChiliBlue Backpackers, costa 22 AUD pe noapte si va fi cea mai proasta cazare pe care o sa o am in Australia. Foarte rau nu a fost, atata ca aveam camera mica, iar noaptea era tot timpul lumina si galagie. Lumina venea de la un bec de pe hol si de la lipsa vreunei draperii, iar galagia venea de la alti backpackeri care pe la 3 noaptea se apucau sa intreprinda diverse activitati, printre care vorbitul la telefon pe hol cu cei de acasa. Ca deh, la ora aia in Europa era zi.

E trecut de 10 seara cand ies afara cu intentia de a da o tura prin oras. Pornesc spre Gradina Botanica, care e inchisa la ora asta dar la capatul ei pot ajunge pe falaza de pe care am o priveliste foarte frumoasa asupra principalelor obiective turistice din Sydney: Opera si Harbour Bridge.

Tot aici se afla si un cinematograf pe apa. Oamenii au o tribuna situata pe faleza, iar ecranul urias e amplasat pe doi piloni ce ies din apa. Un mod foarte placut de a viziona un film in aceste seri calduroase de vara, cu Opera si zgarie-norii pe fundal si, de asemenea, cu sunetul apei si al pasarilor din vegetatia inconjuratoare.

Ma duc mai departe la Opera. Aici e principala zona de promenada a orasului. Cladirea operei arata mai frumos seara, luminata in diverse culori.


Ziua urmatoare pornesc pe jos spre Bondi Beach, una dintre cele mai celebre plaje din lume. E cam departe, dar in felul asta reusesc sa vad parti mai putin cunoscute ale orasului. E si foarte cald, in aceste zile petrecute in Sydney termometrul trece binisor de 30 de grade. Plaja este mare, atat ca lungime cat si ca latime. Nisipul este alb si foarte fin. Singura parte care o strica putin e peisajul din spatele plajei, reprezentat de niste cladiri nu tocmai atractive.



E adevarat ca e un loc numai bun de facut poze, chiar si pentru cei care aleg sa puna in prim plan parti ale corpului ce stau in general mai ascunse.

Pentru pretentiosii carora nu la place apa sarata, sau li se pare ca valurile sunt prea mari si apa prea rece, exista si un infinity pool, la mrginea de sud a plajei.

De la Bondi Beach o iau de-a lungul falezei spre Coogee Beach, pe o ruta foarte pitoreasca. Dureaza destul de mult sa o parcurgi. Daca vrei sa te mai opresti sa faci ceva poze, probabil iti ia vreo 4-5 ore. Chiar daca pe harta pare distanta rezonabila, drumul serpuieste mult, ocoling golfurile in care gasesti alte plaje mai mici. La un moment dat traseul turistic trece prin mijlocul unui cimitir. Recunosc ca pana acum nu mai vazusem oameni in costum de baie mergand printre cruci.


Sunt destul de obosit si in curand va incepe sa se insereze, asa ca nu mai ajung pana la Coogee Beach si fac dreapta imprejur ceva mai devreme. Incerc sa iau un autobuz spre centru, insa observ ca circula foarte rar, asa ca ma intorc pe jos pana la Bondi Junction de unde iau trenul. Pare a fi o zona draguta pe aici, cu multe magazine si strazi pietonale, dar nu am timp o vizitez mai amanuntit.

Cobor pe partea cealalta a orasului dupa ce traversez Harbour Bridge. Aici se afla Luna Park, cu diferite carusele si alte lucruri specifice unui parc de distractii. Dincolo e el se afla un pac cu o vegetate cam luxurianta. Ma asez pe o banca ca sa infulec ceva, dar incerc sa ma grabesc pentru ca prin spatele meu se auzeau niste zgomote ciudate care faceau sa-mi vina in minte fraza care spune ca cele mai veninoase 10 specii de serpi traiesc in Australia.


Traversez pe jos Harbour Bridge, prilej cu care admir Opera in toata splendoarea ei.

Ma intorc la hostel. Acolo am urmatoarea discutie cu unul dintre colegii de camera, dupa ce mai vorbisem cateva lucruri inainte:
(El) - Where are you from?
(Eu) -Romania.
(El) -Romania...
(Eu) - Yes, Romania. What about you? Where are you from?
(El) -Romania.
(Eu) -No, you! Where are you from?
(El) - Romania.
(Eu) - Pe bune?
(El) - Da!

Prin Europa ar fi fost sanse destul de mari, desi nici acolo hostelurile nu cred ca sunt preferate de prea multi romani, dar Australia nu e unul dintre locurile in care romanii sunt numerosi :) Chiar si el, nu e acolo in scop turistic, ci venit sa munceasca. Din cauza preturilor foarte mari ale chiriilor a optat pentru aceasta varianta.

In ultima zi petrecuta in Sydney am in prim plan Gradina Botanica. Orasele australiene au multa verdeata, iar in Sydney, ca si in Melbourne, gradina botanica este plamanul orasului. Dar pana sa ajung acolo trec print-un alt parc in care se afla statuia celui care a ajuns cu ceva vreme in urma pe aceste meleaguri, capitanul James Cook.

Australia a fost ultimul mare teritoriu descoperit de catre europeni. Au mai fost altii care au ajuns aici inainte, dar Capitanul Cook a fost primul care a deschis calea spre colonizarea acestui teritoriu. In 1788, Prima Flota debarca pe coasta de est a Australiei si fondeaza prima asezare europeana, in portul Sydney. Majoritatea erau detinuti britanici. Asadar, istoria moderna a Australiei are putin peste 200 de ani. Chiar si astazi, Australia este un teritoriu cu o densitate foarte mica. Pe o suprafata aproape cat a Europei traiesc doar 23 de milioane de locuitori. Daca ne gandim ca aproape 10 milioane traiesc numai in Sydney si in Melbourne, va puteti face o idee despre cat de des intalnesti oameni in alte zone mai izolate.

In apropierea statuii se gaseste principala catedrala a orasului, St. Mary.

Langa catedrala se afla, pe langa parcul cu statuia capitanului Cook, un alt parc, Hyde Park, cu o fantana arteziana foarte draguta si cu vegetatie pe masura.

Se pare ca australienii au un porc magic, numit Il Porcellino. Acesta iti aduce noroc cu doua conditii: sa il freci pe nas si sa te golesti de niste monede in cutia din fata lui.

In final, ajung si la Gradina Botanica. De mentionat ca neam de neamul australienilor n-a auzit de expresia "Nu calcati iarba!". Aici, din contra, toata lumea o calca si se aseaza pe ea de cate ori are ocazia. E adevarat si faptul ca la ei e peste tot, nu atat de rara ca la noi incat simtim nevoia sa o pastram ca la muzeu.