luni, 1 ianuarie 2018

Aussie Odyssey (8) - Great Ocean Road

Dupa ce am vazut focurile de artificii din Melbourne, cu ocazia zilei nationale a Australiei, ma urc in masina si ma indrept catre Torquay, capatul estic al celebrei sosele Great Ocean Road. De la Torquay serpuieste 244 de kilometri de-a lungul tarmului, pana in apropierea orasului Warrnambool.

Putine lucruri iti pot conferi un sentiment de libertate mai mare decat cel de a fi singur in cealalta parte a lumii, conducand o masina de-a lungul oceanului, pe una dintre cele mai spectaculoase sosele din lume!


Vremea s-a racorit zilele astea, sunt undeva pe la 20-22 de grade. Planul meu de a face baie in mare nu mai pare prea atractiv. Astfel ca in cele doua zile ramase pe taram australian ma multumesc doar sa vizitez atractiile aflate de-a lungul soselei. Imi marcasem de acasa mai multe obiective pe harta, dar nu trece mult si realizez ca n-o sa am timp nici pentru jumatate dintre ele asa ca incerc sa le selectez pe cele mai importante si pe cele mai accesibile.

Prima oprire o fac la niste trasee ce ofera privelisti asupra coastei. Sunt foarte multe astfel de poteci in Australia. Sunt marcate destul de bine, iar vegetatia este interesanta.



Din cauza ca este frig, plajele mai sunt populate doar de oameni iesiti la plimbare si de surferi.

Ma duc la un teren de golf unde citisem pe net ca ar fi canguri. Reusesc sa patrund destul de usor, pentru ca terenul nu este inconjurat peste tot de gard. Ii gasesc, par prietenosi, dar mi-e teama sa ma apropii foarte mult de ei, asa ca pastrez o distanta de cativa metri. Pare placut sa joci golf pe un teren pe care se odihnesc la umbra copacilor canguri. La iesirea din club este sadit un indicator care ii face cu ou si cu otet pe cei care indraznesc sa se urce la volan dupa ce au pus gura pe alcool.


Oraselul Aireys Inlet este o oprire populara pentru turisti datorita farului sau. Are 34 de metri inaltime, asa ca noaptea poate fi usor zarit de vasele din larg. Dar intr-o zi cu soare, cum este cea de acum, devine de-a dreptul orbitor, din cauza albului sau imaculat.

Cativa kilometri mai spre vest poate fi vazut un arc memorial ce aminteste de soldatii care au pierit in Primului Razboi Mondial. De fapt, intreaga sosea este dedicata lor, reprezentand cel mai mare memorial de razboi din lume. Din cei 330000 de soldati australieni care au luat parte la razboi, 60000 au murit si alti 160000 au fost raniti, Australia fiind tara cu cel mai ridicat procentaj de victime in randul soldatilor. Dupa razboi, intre 1919 si 1932, multi dintre cei care s-au intors s-au angajat ca muncitori pentru a construi Great Ocean Road.

Urmatoarea oprire o fac la o cascada, draguta, dar nu cine stie ce. Fiind minivacanta cu ziua nationala, sunt destul de multi turisti. Asta uneori e bine, cum ar fi pe drumul spre aceasta cascada, pentru ca daca n-ar fi fost prea circulat, m-as fi asteptat sa ma trezesc cu niste reptile pe poteca la cat de mare era stufarisul de pe marginea drumului.

Un loc interesant de vizitat este Maits Rest Rainforest Walk. Prin niste poteci de lemn, te cufunzi intr-o jungla deasa si intunecata, cu ferigi uriase si copaci inalti.

Si astfel ma apropii usor, usor, de cel mai spectaculos loc de pe sosea, cei 12 Apostoli. Asa sunt numite stancile ce formeaza mici insulite langa faleza inalta a tarmului. Impreuna cu multi alti oameni, raman aici pana apune soarele in mare.


Ajung seara la Warrnambool, la hostelul Beach Backpackers, probabil singurul din oras. Parchez pe iarba de peste drum, apoi ma duc sa-mi iau patul in primire. Atmosfera este placuta. Locul este curat, oamenii prietenosi. Majoritatea sunt adunati in zona de lobby, unde beau bere si urmaresc semifinala de la Australian Open dintre Nadal si Dimitrov. Ceea ce o sa fac si eu, mai putin partea cu berea.

Ultima zi pe pamant austral ma duce spre alte cateva locuri interesante de pe sosea. Ajuns la capatul ei, astazi trebuie sa fac drum intors, dar trebuie sa imi planific bine timpul pentru ca trebuie sa ajung la aeroport pe la ora 18, ca sa predau masina. Apoi, va trebui sa mai astept acolo pana la ora 23, cand am zborul de intoarcere spre casa.

Primele opriri sunt la formatiunile London Bridge si The Arch. London Bridge era conectat cu tarmul, dar in 1990 o parte din stanca s-a prabusit, ramanand o insula in forma de arc.


De neratat este si The Loch Ard Gorge impreuna cu celelalte atractii grupate in jurul sau. Poate este locul care mi-a placut cel mai mult pe Great Ocean Road. Aici reusesc sa vad si un delfin care parca vrea sa-mi ureze ramas bun odata cu plecarea mea din Australia.




De aici trebuie sa parasesc soseaua si sa o iau spre autostrada, pentru ca altfel nu as mai ajunge la timp la aeroport. Astfel se incheie Odiseea Australiana, ce are sa devina una dintre cele mai frumoase calatorii pe care le-am facut. Desi e departe, imi doresc sa mai revin candva aici. Aceasta uriasa tara in care s-am simtit foarte bine ai are multe de oferit.

Recapituland, celelalte articole pe care le-am scris despre aceasta calatorie sunt:

duminică, 5 noiembrie 2017

Aussie Odyssey (7) - Phillip Island, canguri si ursuleti koala

Dupa ce am petrecut doua zile in inima desertului Australian, ma intorc in Melbourne, de unde inchiriez o masina pentru ultimele patru zile pe care le mai am de petrecut Down Under. In primele doua zile ma duc pe Phillp Island si in alte zone la est de Melbourne, iar ultimele doua zile le rezerv pentru Great Ocean Road.

Ies din Melbourne incercand sa evit autostrada care pare sa necesite o taxa suplimentara. Lucrul asta nu-mi iese din prima, motiv pentru care la o saptamana dupa ce ma voi intoarce acasa imi vor fi retrasi 14 dolari in plus de pe card. Chiar si pe autostrada, limita de viteza este de 100 km/h. Nu te-ai astepta la asta de la o tara atat de mare. Prin urmare, sa parcurgi distanta intre orasele australiene dureaza ceva, mai ales ca toata lumea pare sa respecte aceasta limita. Prima oprire o fac la calea ferata cu ecartament ingust pe care circula legendarul tren cu aburi Puffing Billy. Am vazut acum multi ani un documentar despre acest tren si am tinut sa-l vad si in realitate, chiar daca n-am avut timp sa ma urc la bord. O calatorie dus-intors dureaza in jur de 5 ore, cu tot cu pauza pe care o face in parcul de la capatul liniei.

Mai departe, ma duc prin niste locuri pe care mi le marcasem de acasa pe harta. Cum ar fi drumul inconjurat de copaci inalti, din poza de mai jos. Imi marcasem eu mai multe locuri, dar n-am timp de toate, timpul zboara mai repede decat la socoteala de acasa.

Ajung pe Phillp Island cu vreo 2-3 ore inainte de apus. E o insula relativ mica, 15-20 de kilometri de la un capat la altul. E situata chiar langa continent, prin urmare e legata de acesta printr-un pod. Desi exista cateva orasele, ba chiar si un circuit de Moto GP, insula este un adevarat paradis natural. Cea mai renumita atractie este parada pinguinilor, care are loc in partea vestica a insulei, partea mai salbatica. Eu ma multumesc cu pinguinii pe care i-am vazut in Melbourne. Mai vad si aici cativa, odihnindu-se in culcusurile lor de pe faleza din vestul extrem al insulei. Aici sunt niste poteci din lemn pe care te poti plimba si poti admira atat peisajele, cat si diversele specii de pasari din jur.




Raman si eu aici ca sa vad apusul. Aceasta zona este un parc natural si vad un afis pe care scrie ca turistii trebuie sa-l evacueze inainte de apus. Incerc sa raman cat de mult se poate. Din sutele de turisti care erau cand am ajuns, au mai ramas doar cativa. Reusesc sa vad un superb apus de soare in mare. Dupa apus, vine un ranger care ma invita sa evacuez zona, pe mine si pe cei 3-4 turisti care mai ramasesera. Ma urc in masina si plec. Dar pe drumul de intoarcere am una dintre cele mai placute surprize din aceasta excursie: soseaua e plina de canguri! Pentru prima oara de cand sunt aici vad canguri in libertate! Topaie prin fata masinii si reusesc sa-mi astearna un zambet mare pe fata! 


Ajung destul de tarziu la hostelul la care sunt cazat, singurul de pe insula, dar conditiile sunt foarte bune. Dimineata urmatoare ma duc sa ma plimb prin alte zone de pe malul marii. Merg eu linistit pe podul de lemn din poza de mai jos, cand la un moment dat, la cativa metri in fata mea, cu o vitezacare ma lasa masca, un cangur in taie calea. Dupa ce ma dezmeticesc ma uit cu atentie in jur si in decurs de o jumatate de ora reusesc sa mai disting alte zeci de surate de-ale sale.




Inainte de a pleca de pe insula ma duc la Koala Conservation Centre. Pe vremuri erau multi ursuleti in zona dar acum au mai ramas doar in aceasta rezervatie. Trebuie stiut ca ursii Koala dorm 20 de ore pe zi. Prin urmare, este foarte posibil sa-i gasesti dormind. Acesti ursuleti nu au nevoie de ceva confortabil ca sa cada in visare. Cum gasesc o imbinare de crengi, se aseaza acolo, sprijina fruntea de creanga si aia e! Se mai trazesc cand vine timpul sa manance. Cu asta se ocupa in celelalte 4 ore din zi. Mananca numai frunze de eucalipt.


In drum spre Melbourne, fac un mic ocol pana la Healesville Sanctuary. Aici gasesti toate animalele din fauna australiana, iar de unele dintre ele te poti apropia destul de mult. Pentru o taxa suplimentara te poti fotografia alaturi de ursuletii Koala. Din pacate tarcul candurilor se inchisese cand am ajuns eu si a trebuit sa-i observ doar de la distanta. 

miercuri, 18 octombrie 2017

Aussie Odyssey (6) - Kata Tjuta, un basm australian

Dupa ziua precedenta petrecuta la Uluru, plimbarea prin inima Australiei a continuat tot la superlativ, cu vizita la Kata Tjuta. In limba aborigenilor, asta inseamna "multe capete" si odata ajuns aici nu e greu sa-ti dai seama de ce. Spre deosebire de Uluru, care e o roca singulara, aici sunt mai multe roci, de compozitie asemanatoare, dar mai mici.

Cei 50 de kilometri ii parcurg prin ploaie, dar am noroc ca odata ajuns la destinatie aceasta se opreste. Primul popas il fac la o platforma de observatie, de unde se pot vedea de la o distanta convenabila rocile rosiatice. In departare, prin ceata, se distinge si silueta uriasului Uluru. Din loc in loc sunt placute informative care ofera detalii despre ecosistemul din jur.

Urmatoarea oprire o fac la defileul Walpa. E o plimbare destul de scurta, dar peisajul din jur e foarte interesant. Pamantul si rocile rosiatice, specifice tinuturilor desertice, contrasteaza cu verdele crud al vegetatiei. O imbinare perfecta intre desert si jungla tropicala!

Traseul cel mai lung poarta numele de Valley of the Winds. Acesta se imparte in doua parti. Prima, mai scurta si mai accesibila, este preferata turistilor mai comozi. Precum grupul de turisti japonezi pe care l-am intalnit si care s-au oprit la intersectia cu traseul al doilea, de forma ovala. Fraierii, nici nu stiu ce au pierdut! Acest al doilea traseu, e putin mai solicitant, cu urcusuri si coborasuri, dar nimic de speriat. In total are 7.4 kilometri si se parcurge cam in trei ore. La intrarea in bucla este amplasat un panou care ma anunta cu verde ca poteca este deschisa. In zilele foarte calduroase, in care temperatura depaseste 36 de grade, aceasta portiune a traseului este inchisa. Traseul este spectaculos, trecand printre rocile uriase, prin vai pline de vegetatie, cu mici parauri si locuri de odihna in care exista si niste butoaie din care iti poti reface proviziile de apa. Ma simt ca in Cartea Junglei, noroc ca Baloo, Baghera, Shere Khan si Kaa nu-si fac aparitia. Si cum ma plimbam eu asa prin tinutul asta de poveste, iaca din cuca dealului o vad coborand pe Ileana Cosanzeana! Blonda, cu codite, singura, mai sa te freci la ochi, nu altceva! Ce-i drept, cand s-a apropiat nu mai parea chiar ca fata din basme, dar totusi... Zice ca prietenul ei a fost prea lenes sa vina cu ea si ca o asteapta in masina cat da ea rapid o tura pe aici. In cele trei ore cat imi ia sa parcurg traseul, este singura persoana pe care o intalnesc. Punctul culminant al traseului este la Karingana Lookout. Dupa ce urci printre stanci te trezesti fata in fata cu o priveliste absolut spectaculoasa! Valea plina de vegetatie, incadrata de ambele parti de rocile uriase, iar in departare un alt sir de roci! Pozele de mai jos pot reda doar intr-o masura limitata frumusetea acestui loc. Raman zeci de minute bune in acel loc, pur si simplu nu imi vine sa plec. E un peisaj care te lasa cu gura cascata!