Twenty years from now you will be more disappointed by the things that you didn't do than by the ones you did do. So throw off the bowlines. Sail away from the safe harbor. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream. Discover.
Dupa prima zi petrecuta in Seul in care am facut putin cunostinta cu orasul, o incep pe cea de-a doua vizitand principalul palat al orasului, Changdeokgung. Tururile la palat se fac cu ghid, iar cele in engleza nu sunt foarte dese, asa
ca trebuie stiut dinainte la ce ora sa ajungi. Cand vine timpul, ghida noastra
vine imbracata traditional si cu o palarie mare care sa o apere de soarele
arzator. Incepem cu portile de intrare, curtile interioare si diferitele
constructii ale palatului. De la salile mari in care isi desfasurau activitatea regele si
regina, reprezentati sub forma de soare si luna, la constructii mai mici si mai
numeroase in care locuiau propriu-zis membrii familiei regale.
In interior totul este foarte simplu, nu exista decoratii spectaculoase si
nici mobilier prea mult. Nici chiar in sala tronului.
Vizita cuprinde si Gradina Secreta din spatele palatului. De fapt, o padure,
unde pe vremuri conducatorii regatului se duceau sa se relaxeze la plimbare sau
la vanatoare. Ne plimbam si noi pe alei ceva mai mult de o ora pe la un iaz de
apa, un foisor inconjurat de mica plantatie de orez.
Ajungem pana la un alt foisor mai departat, apoi ne intoarcem trecand pe
langa alte constructii traditionale.
De la palat cobor prin cartierul Bukchon, aflat in apropiere, unde sunt casute
traditionale si unde se pare ca s-au filmat multe seriale coreene.
Surprinzator, ajung la un moment dat in curtea unei cladiri care parca ma teleporteaza
direct in Marea Britanie.
Urmatoarea atractie pe care o vizitez este templul Jogyesa. Construit intr-un
stil asemanator cu palatul, templul este strajuit de un arbore batran de vreo
500 de ani din care pornea o perdea de lampioane multicolore.
In Seul noul e prezent peste tot. Chiar si in jurul palatelor vechi sau al
templelor intalnesti cladiri precum aceasta:
Seara se aprind lumini de toate felurile in Seul.
Dupa ce trec pe langa un restaurant in care fiecare masa avea o plita pe
care oaspetii isi frigeau singuri carnea, ma plimp pe malul canalului Cheonggyecheon. Acest canal
trece prin centrul orasului si e un loc de promenada foarte popular printre
tineri. Lung de cativa kilometri, este situat la un nivel mai jos decat strada.
Prin mijloc curge apa inconjurata pe ambele maluri de alei si deseori de
vegetatie, iar putin mai departe se vad siluetele cladirilor inalte. Din loc in
loc sunt puncte de trecere de pe un mal pe celalalt.
In Seul am ajuns pentru trei zile la sfarsitul lui iunie 2015, profitand de o super oferta a celor de la Alitalia: 129 de lire sterline pentru Bucuresti-Seul + Seul-Londra. La asta s-a mai adaugat un zbor Londra-Bucuresti cu 40 de lire la Wizzair. Potrivirea cu Londra a fost perfecta, fiindca perioada era fix cea in care avea loc turneul de la Wimbledon, despre care am scris deja.
25 iunie 2015. Ma imbarc in avionul Alitalia care ma duce tocmai la Seul, via Roma. Escala e scurta, timpul pana in capitala coreeana, desi lung, trece cat de cat repede fiindca zborul se desfasoara pe parcursul noptii. Eu nu prea pot sa dorm in avion, dar totusi starea de semisomnolenta face timpul sa treaca destul de repede.
Cand aterizez pe aeroportul Incheon e deja trecut de ora 9 dimineata. Schimb cativa bani, nu prea multi fiindca escapada asta trebuie sa fie low cost. Pariatea e undeva la 1250 de won pentru un euro. De la aeroport pana in oras cea mai buna solutie mi se pare trenul. Sunt doua tipuri de tren, unul care opreste in mai multe statii si altul expres care te duce direct in centru. Desi diferenta de timp e de cateva minute, expresul costa de vreo 3 ori mai mult. Asa ca optez pentru celalalt, care costa echivalentul a vreo 4 euro. Cobor in centru, la Seoul Station. O fi centrul geografic al orasului, dar nu e si centrul turistic. Primul contact cu Seulul inseamna traversarea unor strazi intortocheate pe o ploaie marunta. Ma indrept pe jos catre palatul Gyeongbokgung unde nu intru acum, ci ma plimb putin in prima curte interioara.
In Seul sunt vreo 6 palate dintre care 3 mai importante: Gyeongbokgung, Changdeokgung si Deoksugung. Nume complicate, greu de memorat. Gung inseamna palat. Sunt niste constructii interesante, mai ales vazute din afara, fiindca interioarele sunt foarte modeste. Te transpun in acea lume de poveste, de demult. Pentru cei care au vazut vreunul dintre serialele coreene, aici patrunzi in acea lume de film. Garzile sunt costumate ca acolo si din cand in cand au loc defilari ale acestora. Prima dintre ele o vad chiar la poarta primului palat.
De la poarta palatului porneste un bulevard larg, pietonal pe mijloc, care continua pana la primaria orasului si intrarea palatului Deoksugung. Imi place piata din fata primariei. Aparent nu e ceva deosebit, dar acolo e un mic parculet verde incadrat de cladiri moderne care creeaza un peisaj urban placut. Se poate intra si in primarie. Oamenii au acolo niste ghisee ce par bine ordonate. Tot in aceasta zona gasesc si Wi-Fi gratuit. Am mai gasit si in alte zone, in Seul nu ramai nefeisbucuit daca stai sa cauti putin.
Peste drum de primarie se gaseste palatul Deoksugung. Nu e prea mare, dar sunt cateva cladiri incadrate intr-un peisaj cu multa verdeata. Intrarea costa doar 1000 de won. De altfel, aproape toate intrarile la obiectivele turistice din Seul sunt ieftine.
In fata portii de intrare asist la o parada de schimbare a garzii foarte ampla, care dureaza multe minute si foarte interesanta. In special costumele soldatilor sunt deosebite. Prilej numai bun de facut poze si filmulete.
De la palat ma indrept spre metrou pentru a ma duce la hostelul la care sunt cazat. Metroul capitalei sud-coreene este dezvoltat, sunt multe linii care te duc in toate directiile. Pentru cei care stau mult exista un card care iti ofera o mica reducere la calatorii, dar pentru cele trei zile am ajuns la concluzia ca nu merita. Un bilet de o singura calatorie costa 1350 won dintre care 100 de won ii recuperezi daca la sosire returnezi biletul la automate. Pentru distante mai lungi de cateva statii e putin mai scump. Alegi cand cumperi biletul la ce statie vrei sa ajungi. Singura problema am avut-o cand dupa o calatorie nu ma mai lasa sa mai ies cand bagam biletul in turnichete. Nu stiu de ce. Nu era niciun ghiseu unde sa pot intreba, ci doar un buton rosu prin care sunai la o persoana abilitata dar la mine nu raspundea nimeni. Solutia a venit dupa 2-3 minute in care nu stiam ce sa fac si vad pe altcineva care pare sa aiba aceeasi problema. Apoi il vad ca se indreapta spre margine unde era un turnichete care te lasa sa treci in voie :) Statiile de metrou tin si loc de refugiu in caz de atac, iar din loc in loc sunt dotate cu masti pentru filtrat aerul.
Hostelul se numeste Seoul My Home si e situat in partea de sud a orsului, dincolo de raul ce imparte orasul in doua. E intr-un cartier placut, fara atractii turistice importante, dar cu multe magazine, restaurante. La receptie nu pare sa fie nimeni. E un afis in care zice sa bat la camera de langa, unde nu raspunde nimeni, si un numar de telefon pe care nu pot sa sun fiindca Cosmote-ul meu doar primeste apeluri, invers nu functioneaza. La un moment dat trece cineva pe langa mine, se uita la incaltamintea mea si da dezaprobator din cap. Se pare ca le profanasem etajul intrand incaltat acolo. Intr-un final, dupa vreo 10-15 minute de asteptare in care m-am enervat destul de mult, apare si omul meu de la receptie zambitor. Imi da o pereche de papuci si ma conduce catre camera mea. Mica dar suficienta. Cele trei nopti de cazare in camera cu baie comuna ma costa numai 44700 de won. Seul e un oras pentru toate buzunarele. O poza din camera:
Nu ma pregatesc de nicio operatie, numai ca in perioada asta in Coreea de Sud bantuie virusul MERS: Middle East Respiratory Syndrome. Cum s-a gasit sa apara aici tocmai cand vin eu, habar n-am. Partea proasta e ca au murit deja cateva zeci de oameni, iar rata de mortalitate odata infectat e descurajanta. Partea buna e ca virusul se transmite destul de greu, transmiterea virusului pana acum s-a petrecut in spitale, nu pe strada, iar predispusi sunt cei in varsta sau cei cu sistem imunitar slabit. Nu m-am speriat eu prea tare, dar a fost un prilej numai bun pentru mama sa-mi faca capul calendar inainte de plecare. Pe strada sunt oameni care poarta masti, dar nu foarte multi, sa zic vreo 10%. Incerc sa o port si eu cand pot, in special in zonele aglomerate. Da bine si in poze :)