vineri, 6 martie 2015

Iordania: Wadi Rum - cel mai frumos desert din lume

"Vast, echoing and God-like!"  Lawrence of Arabia

Nu stiu cum sunt toate celelalte deserturi din lume, dar Wadi Rum e cu adevarat dumnezeiesc, asa cum l-a descris Lawrence al Arabiei in timpul calatoriei sale acolo. E cu siguranta unul dintre cele mai frumoase locuri in care am fost si pot spune ca mi-a placut chiar mai mult decat Petra, la randul sau un loc extraordinar.

Am luat microbuzul turistic care pleaca dimineata devreme din Wadi Musa si ne lasa in micul sat de la marginea desertului. Biletul costa 7 dinari si se rezerva la hotelul la care esti cazat. Am fost doar noi si inca 1-2 persoane pe langa sofer si taxator, atat la dus cat si la intors. La cati turisti erau in perioada asta in Iordania, daca s-ar fi umplut microbuzul probabil se golea tot orasul.

Planul e sa mergem intr-un tur cu jeepul de cateva ore, sa dormim in cort in desert, apoi a doua zi sa ne intoarcem in sat si sa luam autobuzul inapoi in Wadi Musa. Drumul pana la Wadi Rum e si el interesant: intai se urca pe niste serpentine de unde se pot admira de sus spectaculoasele roci ale Petrei, iar pe masura ce ne apropiem de celebrul desert, de-a lungul drumului rasar formatiuni stancoase inalte. La intrarea in parcul national microbuzul e nevoit sa opreasca pentru un ritual ciudat. Vanzatorul de bilete ne informeaza din timp ca paznicul o sa vrea sa ne ceara bani pentru biletul de intrare in parc, 5JD de persoana, dar ca nu trebuie sa ne dam jos si sa platim precum o sa zica el, pentru ca avem rezervat un tur si vom plati acolo. Microbuzul opreste, paznicul ne zice sa ne dam jos sa platim, cel din microbuz ii spune ca avem deja tur, celalalt ca sa ne dam jos, apoi asteptare si de o parte si de cealalta. Noi stam pe scaun si contemplam. Mai insista paznicul de vreo doua ori, apoi se lasa pagubas si plecam mai departe. Ajunsi in sat suntem lasati la sediul agentiei unde ni se spune ca turul nostru incepe pe la 10 si ceva, adica in vreo doua ore. Suntem indrumati spre niste trasee pe care sa le facem prin imprejurimi pana la ora placarii. O luam pe jos prin micul sat asezat in pustiu, inconjurat de roci uriase. Casele sunt saracacioase dar interesante de admirat. Dupa cum vedeti in poza de mai jos, au si mijloace de transport la discretie. Voi pe care l-ati alege? :D

Ne cocotam pe niste stanci de langa sat unde pare sa fie un mic izvor, precum si niste mici ruine. 

La ora stabilita ne intoarcem la sediul agentiei Beduin Meditation Camp, cumparam pachet pentru masa de pranz pentru doar 2,5JD si apoi ne urcam in jeepul nostru. Am rezervat un tur in care sa impartim masina cu alti oameni, pretul fiind de 30JD de persoana care include plimbare de vreo 5 ore cu jeepul prin diverse locuri ale desertului, cina, micul dejun si cazarea in cort pe timpul noptii. Un pret mic pentru ce ofera. Si evident ca turul s-a transformat in tur privat la cat de putini turisti erau in zona.

Ne urcam pe bancheta improvizata in spatele jeepului, in aer liber, si pornim prin desert, inconjurati de stanci uriase cu diferite forme. Prima oprire e la izvorul lui Lawrance. Soferul opreste la baza muntelui, unde sunt improvizate si niste tarabe cu suveniruri, aparent mai autentice decat chinezariile obisnuite. Noi trebuie sa ne cocotam vreo 10-15 minute pana la un copac unde ni se spune ca vom gasi izvorul. Care el nu e cine stie ce, dar privelistea pe care o avem de acolo merita tot efortul.


Coboram, ne urcam in masina si pornim din nou la drum. Urmatoarea oprire e la un canion. E foarte ingust si trebuie sa ne cataram pe diverse pietre pentru a inainta prin el. Dupa cateva minute dam de un baraj natural si nu-mi dau seama daca se presupune ca trebuie sa ne cataram mai departe sau sa ne intoarcem. Incerc sa vad daca reusesc sa ma catar peste stanca care ne bareaza drumul, dar e foarte inalta, nu prea am puncte de sprijin, iar ca bonus, in caz ca alunci si cazi la baza lui, te asteapta o balta sanatoasa. Pare intelept sa ne intoarcem. Pietrele de aici formeaza o feerie de culori, gasesti toate nuantele de rosu. Stiu ca defileul de la Petra e renumit pentru asta, dar vazandu-le pe amandoua, culorile pietrelor din acest mic canion sunt si mai spectaculoase. 

Inapoi in masina, slalom printre roci uriase, intram pe niste culoare mai inguste si ne oprim langa o duna mare de nisip pe care sa ne cataram. Parca imi pare rau sa calc pe duna aparent neatinsa de nimeni, am impresia ca o stric. Ajunsi sus, ne tolanim pe nisip si admiram noul peisaj, total diferit fata de cel de la izvor. Dupa ceva timp mai opreste o masina si urca spre noi un tanar, care aflam ca e din Germania, lucreaza la Londra si vine aici dupa ce vizitase Tel Aviv-ul. Pe parcursul turului avem sa ne mai intalnim cu el pentru ca jeepurile noastre merg cam pe acelasi traseu. Jos, soferii nostri se pun pe taclale, dar cum noua nu ne mai vedea sa coboram, incep sa ne faca semne ca trebuie sa mergem mai departe.


Urmeaza sa luam masa de pranz. A lunch with a view. Ne urcam pe o stanca plata, scoatem pachetul si infulecam inconjurati de cea mai frumoasa priveliste pe care am avut-o vreodata la o masa.

Ultimul popas e la unul dintre podurile naturale. Stancile se unesc la o inaltime considerabila deasupra solului. Urcusul pare un pic periculos, dar daca o femeie mai in varsta a reusit sa ajunga sus, cu siguranta putem si noi. Lasam un aparat foto la sofer ca sa ne faca poze de jos si incepem sa ne cocotam incet pana sus. Cu pozele apare o mica problema, dar ne salveaza amicul nostru german care tocmai ajunsese si se vede nevoit sa navigheze prin meniul in limba romana incercad sa stearga cateva poze pentru ca nu mai era memorie libera. Pana la urma se descurca si apoi ni se alatura si el sus, impreuna cu o doamna din Israel care ne povesteste cum pana acum putini ani era imposibil pentru israelieni sa treaca granita in Iordania. Unii dintre ei mituiau granicerii pentru a putea ajunge sa vada minunea numita Petra. 

E soarele inca sus in momentul in care ajungem la locul unde vom inopta. Corturile sunt ceva mai high-tech decat ne asteptam, cu paturi si prize inauntru. Si lucru important, avem o liniuta de semnal la telefon. Cei de acolo ne comunica ora la care trebuie sa luam cina si pentru ca mai sunt vreo doua ore pana atunci, plecam de capul nostru pe jos prin desert. Pe drum vedem mai multe zone in care sunt instalate corturi, dar par pusii, parca tot desertul e doar al nostru. Ne cocotam pe niste roci inalte si admiram apusul peste Wadi Rum.

E deja intuneric cand ajungem inapoi la corturi si suntem chemati imediat la masa, intr-un cort mare unde luam o cina traditionala, preparata intr-un vas ingropat in pamant sub care a fost asezat jeratic. La masa ne asezam jos, pe niste pernute. In toata tabara suntem doar noi si inca doua fete din Australia care sosisera cu putin timp inainte. Dupa ce terminasera facultatea au plecat sa calatoreasca prin lume, si se apropia perioada in care trebuia sa se intoarca acasa, dupa un an de pribegie. Nu se cunosteau de la inceput, se intalnisera cu ceva timp in urma intr-un anumit loc din Europa si de atunci calatoreau impreuna. Fusesera si in Romania vreo doua saptamani.

E inca devreme pentru somn, asa ca plecam din nouhai-hui prin desert, de data asta lumina soarelui fiind inlocuita cu cea a lunii pline. O experienta minunata, sa te plimbi prin desertul pustiu cu lumina alba a lunii cazand peste formatinile stancoase de toate tipurile. Ne indepartam cam un kilometru si ceva de tabara noastra. E asa frumos ca imi vine chef sa alerg printre roci. Imi pun castile cu muzica si fac un jogging de vreo 10 minute printre umbrele desertului.

Deja se lasase simtitor frigul in momentul intoarcerii in cort. Daca pe timpul zilei statusem si in tricou, noaptea asta am petrecut-o infofolit cu geaca, cu plapuma peste mine si tot simteam ca mi-e frig. Daca vazusem apusul, voiam sa vedem si rasaritul, asa ca planul era sa ne trezim pe la 6 dimineata si sa mergem iar in locul in care fusesem pana acum. Dar telefonul il pun sa sune la ora 2, pentru ca pana atunci mai e ceva: joaca Simonica in turul 3 la Australian Open si am rugat pe cineva sa-mi trimita SMS-uri cu evolutia scorului. Adversara e necunoscuta Diyas, o tanara kazaha care atunci isi incepea ascensiunea. Primul set se termina rapid, 6-1 pentru Simo, iar desi al doilea pare a fi mai disputat, se termina si el cu 6-4, asa ca pe la 3 si jumatate ma bag din nou la somn, mai bucuros si mai inghetat. La 6 dimineata plecam sa vedem rasaritul, a meritat efortul de a ne trezi devreme.

Cand ne intoarcem sa luam micul dejun vedem ca in timpul noptii mai ajunsese cineva in tabara noastra, o doamna cu un copil. Poate parea ciudat ca au ajuns in timpul noptii, dar nu asta ne-a surprins, cu faptul ca... vorbeau in romana. Erau din Cluj, venisera cu Wizzair-ul la Tel Aviv si dupa ce i-au puricat vamesii la granita vreo 3 ore, luasera taxiul pana in Iordania. Erau mai in criza de timp decat noi asa ca timpul alocat pentru Wadi Rum era de la miezul noptii pana dimineata devreme cand aveau sa plece spre Petra. Australiencele se pare ca nu au inteles prea bine ce au rezervat pentru ca aveau impresia ca azi o sa se duca cu jeepul in desert, dar dimineata au aflat ca de fapt ce au platit presupune doar cazarea in tabara. Ne intoarcem si noi in micul sat de la intrare si plecam cu microbuzul inapoi in Wadi Musa. Dupa incredibila experienta a desertului, Petra ne astepta sa o descoperim.