joi, 11 mai 2017

Madrid Open 2017

Dupa ce anul trecut am avut parte de o experienta foarte frumoasa la turneul de tenis de la Madrid, cand Simona a castigat trofeul si alte 3 jucatoare romane au ajuns in sferturi, am zis sa repet experienta si anul acesta, macar partial. Acum am putut sta doar 3 zile, de joi seara pana duminica seara, primele ale turneului. Spre deosebire de anul tracut, acum am si zboruri directe intre Craiova si Madrid, asa ca pot zbura chiar de langa casa. Orarul de zbor s-a potrivit si el de minune, permitandu-mi sa am ziua de duminica aproape plina si sa-mi iau doar o zi de concediu.

Nici n-am aterizat bine ca Simona deja castiga un turneu. E vorba de mimi-turneul demonstrativ Tie-break Tens, la care insa nu am putut ajunge. In schimb, in drum spre cazare fac o mica plimbare prin centrul orasului, pe care il gasesc parca si mai luminos si mai ordonat decat il stiam.



A doua zi dimineata ma duc la turneu. Azi se joaca putine meciuri, doar in calificari. In schimb ziua de vineri e perfecta pentru a urmarii jucatorii la antrenamente, fara imbulzeala specifica zilelor de competitie. In jurul pranzului Simona se antreneaza impreuna cu Madison Keys pe unul dintre terenurile mici.



De data asta n-am mai deranjat-o cu vreo poza, dar tot am luat un cadru mai de la distanta.

Dupa o ora de antrenamente, Simo le lasa locul lui Andy Murray si Grigor Dimitrov.


Singurul meci pe care il vad astazi este cel al Anei Bodgan, impotriva americancei Barty. Ana pierde in doua seturi stranse. Jucatoarea americanca pare cam nesuferita si aparent ii lipsesc cateva tigle de pe casa. Se stramba, maraie, vocifereaza la punctele pierdute.

In mod normal e destul de greu sa urmaresti antrenamentele unor jucatori legendari precum Federer sau Nadal. Trebuie sa te duci cu ceva vreme inainte sa ocupi loc, pentru ca altfel ti-e greu sa strabati prin multimea de oameni. Acum insa nu e multa lume la arene asa ca Rafa Nadal se antreneaza cu tribunele pe jumatate goale. Gasesc loc chiar in primul rand, putand astfel sa urmaresc antrenamentul matadorului de foarte aproape.

In scurt timp incepe ploaia, destul de puternic, dar Rafa nu se lasa perturbat. Continua sa loveasca mingea fara sa ia in seama stropii de ploaie. Tio Toni pare sa vrea sa il caleasca in conditii extreme. Din echipa lui Nadal face parte si Carlos Moya, fost lider mondial, care pare glumet si relaxat, schimband cateva replici si cu spectatorii veniti la antrenamente.

 Dar din fericire, ploaia nu dureaza mult si in scurt timp isi face aparitia cerul albastru.

Pe un alt teren se antreneaza si rebelul Nick Kyrgios.

Sorana Cirstea nu lipseste nici ea de pe terenurile de antrenament.

Pe la 6 seara plec de la arene si ma duc sa vizitez putin orasul. Madridul le are pe toate! Nu e cu nimic mai prejos decat alte capitale europene mai celebre. Dar in schimb e mai ieftin. Nu prea ai cum sa te intorci dezamagit de Madrid. Este un oras aerisit, cu o infrastructura foarte dezvoltata, cu multe parcuri. Are tot ce-i trebuie!




Madridul are si un rau: Manzanares. Nu trece chiar prin centru, asa ca in vizitele precedente nu ajunsesem la el. Bine, ajunsesem putin, fiindca complexul de tenis e practic o insula pe acest rau.


Sambata o iau de la capat. Acum Simona se antreneaza pe terenul 14, cu tribune situate la inaltime. Pare sa se simta bine pe teren si pare sa-si fi regasit forma ei obisnuita. Din fericire a scapat si de accidentarea care a suparat-o la inceputul sezonului.




Angelique Kerber face antrenamente pe un teren alaturat, dar zgura nu e tocmai suprafata ei favorita.

Inchei ziua cu meciul dintre Bouchard si Alize Cornet. Castiga canadianca, care pare sa-si fi regasit ceva din forma care a dus-o in 2014 la un pas de castigarea unui titlu de Grand Slam. Mai erau doua meciuri, dar n-am mai stat. Primul era neinteresant, juca Arruabarrena cu McHale. Al doilea era destul de tare, dar nu-mi place niciuna dintre jucatoare: Konta cu Siegemund. Poate ca as fi stat daca mai circula metroul la ora la care preconizam ca se vor incheia. Adica pe la 2 noaptea. Asa ca am zis pas.

Duminica dau de maratoniste pe strazile Madridului. Bine, mai mult o parada, ca mai mult mergeau decat alergau. Dar erau foarte multe, mii, zeci de mii! Am stat vreo 10 minute timp in care nu am prins nici inceputul, nici sfarsitul coloanei.

Simo joaca al 4-lea meci pe arena centrala, Manolo Santana. Eu am avion spre casa la 21:35, asa ca ar trebui ca la maxim 19:20 sa plec spre aeroport. Din fericire, primele 3 meciuri se termina in timp rezonabil si Simona incepe in jur de ora 17. In primul meci joaca Kerber cu Timea Babos.

Dupa meciul lui Kerber ma duc sa vad antrenamentul moțatei. Se incalzeste timp de 30 de minute cu Lucie Safarova.




De pe terenul alaturat o spioneaza Andy Murray. S-a intamplat de multe ori sa dau de Andy cand am fost la antrenamentele Simonei. Dintre cei din Big 4, pe el l-am vazut de cele mai multe ori.

Pe a doua arena a complexului, Monica Niculescu face un meci maraton cu Caroline Wozniacki , dar dupa 3 ore si jumatate romanca pierde meciul.

Vine si meciul zilei, cand Simo o invinge fara emotii pe Kristina Pliskova, sora geamana a mai celebrei Karolina.


Ce mod mai placut de a incheia mini-excursia de la Madrid decat cu o victorie a Simonicai? :)