Se afișează postările cu eticheta Bulgaria. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bulgaria. Afișați toate postările

duminică, 12 aprilie 2020

Plovdiv on the run

Plovdiv a fost anul trecut Capitala Culturala Europeana, impreuna cu orasul italian Matera. Este al doilea oras ca marime al Bulgariei, ducand in acest clasament o lupta la baioneta cu Varna. Dar destul de putina lume stie un detaliu surprinzator: Plovdiv pretinde ca este cel mai vechi oras al Europei, cu o istorie intinsa de-a lungul a 8000 de ani.

Am vizitat acest frumos oras in doua randuri: prima data in vara anului 2017, iar a doua oara in mai 2019, cu ocazia maratonului organizat aici. Se fac 6 ore cu masina din Craiova.

Ce e de vazut in Plovdiv? E suficient de mare incat sa ai ce face 1-2 zile, deci se potriveste perfect pentru o escapada de weekend. In ambele ocazii in care am fost aici, am participat la turul gratuit care se organizeaza de doua ori pe zi, cu plecare din fata primariei. Dureaza doua ore si mi s-a parut unul dintre cele mai interesante tururi de acest tip la care am participat.

Strada principala din Plovdiv, centrul centrului, este ulita Knyaz Alexander I. Plina de lume de dimineata pana seara, aici e locul ideal din care se incepi explorarea orasului. La capatul nordic al strazii se gaseste stadionul roman, iar la cel sudic, un frumos parc. Este o strada pietonala, iar fatadele cladirilor sunt recent restaurate si te imbie sa le fotografiezi.


Stadionul roman este situat sub nivelul strazii, iar ceea ce se vede reprezinta doar 10% din dimensiunea sa. Restul nu a fost excavat si sta ascuns sub cladirile orasului. Lung de 240 metri si lat de 50, putea gazdui pana la 30000 de oameni.

Langa stadionul roman se gaseste o constructie dintr-o alta era. Moscheea Dzhumaya a fost construita in secolul 14, la scurt timp dupa ce orasul a cazut in mainile otomanilor. Se poate vizita, dar ca in orice moschee, trebuie sa te descalti inainte.

Mergand pe strada principala, pe la mijlocul ei veti gasi niste scari care urca spre una dintre colinele orasului. Iar la baza lor se afla statuia lui Milio, un personaj carismatic al anilor 60, care obisnuia sa stea pe aceasta strada si sa le spuna povesti trecatorilor.

Daca urmati scarile, ajungeti la un parc si la un turn cu ceas. Merita urcat, mai ales ca poti avea o perspectiva de sus asupra centrului. Dar aceasta este doar una dintre cele sapte coline ale orasului. Sau sase, fiindca una dintre ele a avut o soarta tragica. La fel ca Roma, Istanbul sau Iasi, Plovdiv este un oras situat pe sapte coline. Una dintre coline, cea mai mica, a fost insa rasa de pe fata pamantului. Piatra din care era formata a fost folosita in constructii, iar pe locul sau se afla acum un mall.

Mergand putin mai jos pe strada principala, se ajunge intr-o mica piata, unde se gasesc primaria, o fantana arteziana si cateva terase.

La capatul strazii se afla un parc micut dar interesant, Gradina Tarului Simeon. Merita vizitat mai ales seara dupa ce se lasa intunericul. Aici se afla mici fantani arteziene, dar si o fantana mare, muzicala. Am vazut-o in 2017, dar in 2019 nu mai era pornita. Sper ca a fost oprita doar temporar.

Dar cartierul vechi din Plovdiv e situat in alta parte. Ok, si ce a fost pana acum era destul de vechi, dar se poate si mai vechi. Daca ne intoarcem pana la stadionul roman si facem dreapta, ajungem pe o strada pietruita care trece pe langa o biserica mare ortodoxa: The Assumption of the Holy Virgin. De aici incep stradute inguste, in panta, pietruite, iar in jurul lor se afla o multime de case interesante. Multe dintre ele sunt muzeu si se pot vizita. In 2017 chiar am fost cazati intr-o astfel de casa, la un pret rezolabil si in conditii foarte bune, dar in acelasi timp cu aer medieval. Hotel Evmolpia se numeste, daca ajungeti pe aici vi-l recomad. In plus, ne-au asteptat cu un mesaj de bun venit scris in  limba romana pe o tablita de la receptie.



Una dintre cele mai interesante astfel de case gazduieste Muzeul Etnografic. In fata are o gradina micuta dar cocheta. Cladirea merita din plin vizitata fiindca este mult mai mult decat un muzeu in care admiri exponate. Exponata principala este casa in sine. Iar acest lucru este valabil si pentru alte case din zona care se viziteaza.


Vecina cu muzeul etnografic este mica dar frumoasa biserica Sf. Constantin si Elena. In curtea sa este un turn cel putin la fel de interesant.

Am vizitat si casa Hindliyan. Si ea merita din plin cei 10 leva platiti la intrare.


In capatul nordic al orasului vech, pe deal, se gasesc ruinele unei fortarete care are origini incepand cu anul 4000 inainte de Hristos. De-a lungul timpului au tot fost construite si reconstruite ziduri. Nebet Tepe este numele acestei coline a orasului. De aici ai poate cele mai frumoase privelisti asupra Plovdivului.

O alta statuie a orasului il reprezinta pe Sasho, un muzicant local care canta in baruri si restaurante, celebru si iubit in oras pentru veselia sa. La inceputul anilor 60 a venit in Plovdiv liderul partidului comunist. La restaurantul la care acesta lua masa se intampla sa cante muzicantul nostru. Insa muzica acestuia nu ii era pe plac comunistului. La un moment dat l-a chemat la el si l-a intrebat cand are de gand sa plece. Atunci Sasho i-a raspuns: "Intrebarea nu este cand voi pleca eu, ci cand veti pleca voi.", facand referire la conducerea comunista din Bulgaria. Cateva zile mai tarziu muzicantul a disparut si nu s-a mai stiut nimic de el. Dupa revolutia din 1989 s-a descoperit ca el a fost arestat si a murit la scurt timp in inchisorile comuniste.

In Plovdiv se gasesc destul de multe pisici. Lenese, asa cum ii sta bine unei pisici.

Mai sunt si alte vestigii romane in Plovdiv. Unul dintre ele este teatrul roman de la capatul orasului vechi. Este asezat strategic, in varful dealului, astfel incat spectatorii sa poata avea vedere asupra vaii. In anumite zile aici inca se tin spectacole.

Pe o alta colina a orasului, una mai inalta, se gaseste Alyosha. Acest monument sovietic, construit intre 1954 si 1957, ii comemoreaza pe soldatii rusi care si-au pierdut viata in al doilea razboi mondial prin partile locului. Exista destule pareri ca monumentul ar trebui dat jos, dar momentan inca rezista.


Mai exista un cartier in Plovdiv, numit Kapana, care in traducere inseamna Capcana. Este o zona cu restaurante, dar si cu diverse ateliere de mestesugari. Pe langa turul standard pe care l-am luat noi se organizeaza si un tur dedicat special acestui cartier.

Unul dintre principalele motive pentru care am revenit in 2019 a fost Maratonul din Plovdiv. Dupa ce am fost in 2017 la maratonul din Plevna, am zis sa revin in Bulgaristan, mai ales ca orasul Plovdiv e foarte frumos si in plus e anul in care orasul este capitala culturala europeana. De data asta, colegii din echipa de Libra Energize nu au vrut sa vina, asa ca am concurat singur. Am participat la proba de semimaraton si am reusit sa scot un timp de 2 ore si 3 minute. In plus, am reusit sa fac cei 21 de kilometri fara sa ma opresc din alergare, cu exceptia micilor opriri la punctele de hidratare. Startul s-a dat de langa primarie, am pornit spre orasul vechi, apoi am ajuns prin cartierele ceva mai periferice, am trecut printr-un parc, apoi ne-am intors inapoi pe langa raul Marita. Nu a fost teren plat mereu, am avut ceva de urcat, mai ales in prima parte a cursei. La final, m-am ales cu o medalie si cu amintiri din acest frumos oras.

luni, 7 august 2017

Maratonistii de la Plevna

Avand ca motiv declansator competitia Libra Energize, am hotarat sa mergem la Maratonul Prieteniei de la Plevna pentru a aduna puncte extra, dar mai ales pentru a face miscare si pentru a ne plimba. Libra Energize e o competitie interna intre angajatii Libra Internet Bank, in care 10 echipe formate din 4 persoane, plus inca 2 rezerve, concureaza in decursul a 5 weekend-uri la diverse activitati sportive: alergare, inot, ciclism, treasure hunt, raliu etc. Pe langa punctele obtinute in aceste probe, echipele mai pot aduna puncte extra daca se inscriu la alte competitii externe. Astfel, am hotarat impreuna cu ostasii mei din echipa Work IT Out, Baby sa asediem Plevna. Competitiile din Romania erau prea banale pentru aceasta super-echipa dornica de aventura, asa ca am decis sa descoperim daca nu cumva kilometrii sunt mai usor de parcurs la vecinii nostri de peste Dunare.

Astfel ca sambata dimineata pornesc sa cuceresc cetatea Plevnei impreuna cu Ralu-moț, Ralu-Ral, Bogdan-man, Marius-san, Ana-haz si Andreea-zen. Trebuia sa vina si Vicentiu-boss, dar din pacate n-a mai putut ajunge.

Prima oprire o facem la Ostroveni, la Marius acasa. Cele mai incantate se arata colegele de la Bucuresti. Andreea se indragosteste de rate, iar pe Ana o termina mirosul patrunjelului. Nu putem sa stam mult, fiindca trebuie sa prindem bacul. Ajungem in scurt timp in vama Bechet, pe care o gasim cam pustie. Platim niste taxe si apoi dam de un vames jovial care e curios sa afle ce cautam pe acolo si le mustruluieste razand pe Ana si pe Andreea, care deja dadusera iama in trandafirii omului. Ii zicem noi de Plevna, de maraton, de toate cele. Acesta se uita la coleguta mea cea dolofana (nu spun cine ) si, contrariat, intreaba:
- Cum?! Si tu alergi la maraton?!
Intervine Ral si-i explica cum ca stai mai nene, ca nu e chiar asa. Nu suntem profesionisti, ci alergam mai mult asa, de placere. Si nu e tocmai maraton, ci semimaraton. Si-i mai zice ceva cu o cauza nobila, ca maratonul e organizat pentru sprijinirea copiilor cu autism (pe asta de unde ai scos-o, Ral, ca eu n-am vazut scris pe nicaieri?).

Urcam masinile pe bac si asteptam sa trecem balta. Am mai trecut pe aici acum 5 ani in drum spre Grecia, cand bacul era plin. Acum puntea e aproape goala. Alaturi de noi mai trec doar doua tiruri si fotbalistii bulgari ai Craiolgutei, care par sa se duca acasa in pauza competitionala. De cand s-a construit podul de la Calafat, probabil multi prefera acea varianta, mai rapida si mai ieftina. Cei care trec cu bacul pe la Bechet trebuie sa achite 30 lei taxa de de port romanesc, vreo 75 lei taxa de bac, 6 euro taxa de port bulgaresc, 8 euro vinieta bulgareasca. Nu-i de mirare ca pe aici mai trec doar fotbalistii si cativa rataciti.

Cand te indrepti spre Plevna venind dinspre Bechet, in prima parte a drumului ai impresia ca te-ai teleportat in 1877 si ca te duci si tu sa iei parte la asediu. Soseaua e aproape pustie, iar atunci cand mai intalnesti cate un autovehicul poti sa juri ca se indreapta direct spre centrul bulgaresc de casat masini. Din loc in loc, drumul e presarat cu niste cratere uriase. Din instinct, te uiti pe camp sa vezi daca nu cumva vreo catapulta otomana e responsabila pentru asta. Ce-i drept, dupa ce intri pe drumul din a doua parte a traseului, situatia se imbunatateste.

Intram in oras si parcam sub niste copaci din fata blocului in care credem ca ar fi apartamentul nostru. Incerc sa-l sun pe proprietar. Dupa cateva tentative esuate imi raspunde o femeie care, intr-o engleza stalcita, imi spune ca apartamentul nu e gata, ca nenea proprietarul e plecat, ca se intoarce peste o ora, ca nu putem intra in apartament decat la ora 6 pentru ca trebuie sa-l curete, ca sa ne facem si noi de lucru pana atunci! Asta in conditiile in care ii zisesem pe mail cu cateva zile inainte ca ajungem pe la ora 1 si imi confirmase ca totul e in regula. Dupa ce ii uram de bine atat in stil oltenesc cat si noile stiluri din capitala, plecam pe jos spre centrul orasului unde gasim un mic mall in genul Mercurului din Craiova si ne oprim la mancatoria de la ultimul etaj. Aici am ocazia sa vad pe telefon si meciul Simonei din semifinala turneului de la Roma. Trebuia sa inceapa la ora 1 si initial planificasem sa-l vad la cazare, dar din fericire a mai intarziat o vreme pentru ca ploua. Ce ciudate sunt legaturile intre anumite evenimente, aparent fara vreo conexiune intre ele! Cum ar fi ploaia de la Roma si valoarea recenziei pe care o primeste un proprietar din Plevna.

Plecam sa vizitam orasul. Din pacate, constat ca prietenii mei nu sunt prea doritori sa-l exploreze. Incercam sa vedem macar o parte din zona centrala, in ritm de pauze lungi si dese.

Ne ducem sa ne luam kit-urile de concurs dintr-o cladire din apropiere. Printre organizatorii de acolo intalnim si un roman, lucru normal fiind vorba de un maraton bulgaro-roman. Mergem mai departe spre Muzeul de Istorie, unde ne plimbam putin prin curtea interioara. Ar mai fi interesant de vazut si Pleven Panorama, dar e putin mai departe si avand in vedere ca abia am reusit sa-i aduc pana in curtea Muzeului de Istorie, nicio sansa! Mergem si in cealalta directie pana la un turn si la o casuta draguta, inconjurata de un mic parculet. Incercand sa ma racoresc in stropii unei fantani arteziene, primesc un jet de apa neanuntat si mare parte din pantalonii mei devin plini de apa. Nu-i nimic, e cald!


Spre seara ne ducem la o Pasta Party, organizata de cei de la maraton. Adica intr-o sala, se distribuie paste in caserole de plastic catre concurenti, dintr-o oala mare, la pachet cu pahare cu apa. Pe la 7 seara il sun iar pe proprietar, care ne confirma ca acum putem sa venim la apartament. Si ca sa nu parcam sub pomii din fata blocului ca are vecini recalcitranti care zgarie masinile daca le ocupi locurile. Bun asa! Ne intoarcem la blocul respectiv, mutam masinile de sub pomii vecinilor si un nene jovial care nu stie o boaba de engleza ne prezinta apartamentul. Arata bine, insa in scurt timp ne transformam in traficanti. Ghinionul continua cu faptul ca nu ne merge netul, asa ca sfarsim prin a face trafic de date.

Reusesc sa-i conving sa nu ne culcam de la 10 ca pensionarii si mergem in centru la o terasa. Mai dam o scurta tura prin jur pentru ca fantanile arteziene si principalele cladiri sunt frumos luminate. Apoi, dupa un moment de indecizie, alegem o terasa la care sa ne oprim. Surpriza vine cand chelnerita de aduce meniul. Il intoarcem pe dos, pe lateral, il punem in dunga, dar tot degeaba! Ne uitam ca curca-n creci! Cuvinte necunoscute scrise in alfabetul chirilic! Am mai fost prin locuri in care nu pricepeai nimic din ce scrie, dar cei de acolo s-au prins ca turistii nu pot sa priceapa asa ca fie l-au tradus in engleza, fie au atasat poze. Astia din Plevna probabil s-au prins ca n-au turisti si l-au lasat asa. Pana la urma reusim sa comandam niste pizza si ceva bere.


A doua zi de dimineata nu suntem cei mai rapizi in miscari si ajungem la punctul de start cu doar 10 minute inainte. Avem timp suficient sa ne facem cateva poze. Andreea nu participa la cursa, asa ca ea si rucsacul ei sunt foarte potriviti pentru a ne scapa de balast. Ii inmanam drapelul si ce mai gasim prin buzunare, apoi ne pozitionam in spatele liniei de start, alaturi de vreo inca 200 de alergatori.


Si se da startul! Strabatem intai centrul, pe strada principala a orasului. Vremea e placuta, norii care ne amenintau sa ne ude incep sa se risipeasca. Totusi a picurat putin si pavajul e ud. Prin centru asfaltul e inlocuit de niste placi usor alunecoase. Nu trec 2 minute de la start si aud un Pleosc! Un alergator din fata mea aluneca ca o placinta si se face una cu pamantul. Trebuie ca nu fost o experienta prea placuta. Incerc sa invat din experienta lui si sa calc cu atentie. Ruta semimaratonului e o bucla care porneste pentru 2.5 kilometri intr-o directie, apoi se intoarce in centru si continua in directia opusa printr-un parc dragut, urmand cursul unui mic rau, pana la kilometrul 13, cand ajunge pe malul unui lac si face cale intoarsa spre linia de sosire.

Partea buna e ca mi-am luat adidasi de schimb, mai confortabili, in care sa alerg. Partea proasta e ca sunt in portbagaj, pentru ca am uitat sa ma schimb in ei. Asa ca iata-ma alergand la cea mai lunga cursa de pana acum incaltat in niste adidasi care sunt buni la orice, numai la alergat nu! Dupa 13 kilometri traseul ajunge in punctul cel mai indepartat, de unde trebuie sa facem cale intoarsa spre centrul orasului. Pana aici scot un timp bunicel, o ora si 15 minute, dar de acum inainte incep problemele. Pe langa oboseala, adidasii incep sa-si faca simtita prezenta. Durerea creste in intensitate pe masura ce ma apropii de finish. Ultimii doi kilometri sunt un chin. Nu prea mai pot sa alerg asa ca incep sa alternez cu segmente in care merg. Dar doare atat de tare incat nici nu prea pot sa merg. Stiti cum e, cand te doare degetul, mergi in calcai, iar cand te doare calcaiul, mergi pe varfuri. Problema e ca nu pot sa ma decid ce ma doare mai tare, basica uriasa din calcai sau basica cat jumatate din deget.

In intersectii sunt politisti care atunci cand vad alergatori opresc traficul pentru a le lasa drumul liber. In asemenea situatii ma vad nevoit sa reincep alergarea. Durere, durere, dar ce-ar zice oamenii aia cand vad ca politaiul opreste traficul ca sa traca o gloaba schiopatanda? Un maratonist are si el prestigiul sau! In mod similar si la apropierea liniei de sosire, pe care o trec dupa 2 ore si 9 minute. Marius a reusit performanta sa termine primul, cu o ora si 42 de minute, motiv pentru care ii datorez o bere. Dupa mine vin Ana si Bogdan. Ultimele trebuie sa ajunga Ral si Ralu-moț, care alearga in tandem. Timpul limita e de 3 ore, dar nu ne facem griji pentru ele fiindca in punctele in care ne-am intersectat pe traseu pareau in grafic. Ajung in viteza dupa 2 ore si 46 de minute. Vazandu-le bucuria de la final n-ai zice ca se depune prea mare efort la un semimaraton.

Sontac-sontac, mergem sa ne odihnim putin pe iarba. De-a lungul traseului am avut puncte de hidratare la interval de cativa kilometri. Acolo puteam infuleca rapid ceva, ocazie cu care am descoperit un cascaval super bun. Sau poate imi era mie prea foame.


Ajunsi la cazare, ma descalt si evaluez pagubele. Am o basica cat tot calcaiul, o alta care cuprinde jumatate din deget, inclusiv unghia de la care pot sa-mi iau adio, plus alte cateva basisi mai mici. Deci o sa supravietuiesc, pot sa ma gandesc la urmatorul maraton.

Ati vazut episodul din desenele animate cu Tom si Jerry in care apare o pasare ranita ce nu mai poate sa se tina de stol? Cam asa eram si eu duminica prin Plevna dupa maraton. Un stol de 6 oameni si al 7-lea in spate care incerca schioparand sa nu piarda contactul cu ei. La ora 2 ne ducem in centru, unde are loc festivitatea de premiere si o tombola ce propune ca premii doua biciclete. Aici aveam de ales, fie sa nu mai stam la festivitate si sa mergem la Belogradchik ca sa prindem fortareata deschisa, fie sa stam la premiere, sa vad eu meciul Simonei si sa ratam fortareata. Cumva, pachetul de optiuni nu l-am prezentat prea bine, pentru ca odata festivitatea incheiata si masa de pranz terminata, au inceput sa vina intrebari care chestionau prezenta noastra in Plevna pentru inca o ora din moment ce, aparent, nu mai aveam nimic de facut.

Revenind la festivitate, maratonul a fost castigat, asa cum era de asteptat, de un kenian. Il intalnim si pe un nene simpatic din Romania, Ilie Rosu, cu multa experienta in maratoane, care acum alergase tot maratonul carand cu el mai multe steaguri pentru a evidentia tema acestui maraton: prietenia. Ne invita sa participam impreuna cu ceilalti romani la depunerea unei coroane de flori in spatele bisericii din centrul orasului, in memoria soldatilor romani cazuti la datorie in timpul Razboiului de Independenta. Au si un strigat de lupta amuzant, al maratonistilor: Hip, hip, ura! Hip ura! Hip ura! Hip ura, ura, ura! 

Din pacate meciul Simonei nu se mai termina cu o victorie. Dupa ce se incheie, decidem sa mergem totusi la Belogradchik, chiar daca nu mai putem intra si in fortareata. Pe drumul de 3 ore reusim sa ne pierdem unii de altii, dar ne reunim la destinatie. Am mai fost in trecut de cateva ori aici si imi place foarte mult. E o minune a naturii foarte aproape de noi si destul de putin cunoscuta. Facem o mica plimbare pe traseul din spatele pietei principale si punem de un picnic pe stanci, cu o priveliste pe masura.

Inainte de a pleca, trecem si pe la intrarea in fortareata si urcam pe niste scari la un mic punct de observatie de unde mai admiram o data peisajul, de data asta la pachet si cu apusul de soare. In drum spre casa, facem o mica oprire acasa la Ral, la Motatei, unde suntem serviti cu buna dispozitie si cu niste gogosi geniale. Ajungem in Craiova dupa ora 1. Probabil cele mai incantate sunt colegele noastre de la Bucuresti care pe la ora 4 trebuie sa plece la drum ca sa ajunga dimineata la serviciu :)

A fost un weekend foarte placut alaturi de colegii mei si sper sa repetam experienta cand vom mai avea ocazia. Poate pornim o traditie, sa mergem la un maraton macar o data pe an :)

miercuri, 14 octombrie 2015

Vidin, atmosfera unui oras de la capatul lumii

Port la Dunare, situat in coltul de nord-vest al Bulgariei, Vidin are aerul unui oras de la capatul lumii. Constructia recenta a noului pod peste Dunare, l-a adus insa ceva mai mult in atentia lumii.  Iar o plimbare de cateva ore prin centru si pe faleza este chiar placuta.

Vidinul are un obiectiv turistic de prima mana: fortareata Baba Vida. Situata pe malul Dunarii, la 20 de minute de mers de centru, cetatea a fost restaurata recent si se prezinta in conditii foarte bune. E aparata de ziduri groase, turnuri si un sant adanc, iar in interior are vreo trei niveluri. Nu este foarte mare, dar e compacta, o fortareata in adevaratul sens al cuvantului. A fost construita in urma cu aproximativ 1000 de ani, iar de-a lungul timpului a fost controlata, asediata si cucerita de mai multe popoare. A jucat un rol important pentru turci, care au controlat multa vreme zonele dunarene.
Taxa de intrare este de 4 leva pentru adulti sau 2 leva pentru copii si studenti.



In apropierea cetatii se gaseste o veche sinagoga, astazi in ruine. Construita in 1894, era a doua sinagoga a Bulgariei ca marime. Dupa al doilea razboi mondial, aceasta a decazut. Acum sigagoga nu mai are acoperis, peretii sunt crapati, iar vegetatia si-a cerut drepturile. Viitorul ei este incert, s-a avut in vedere restaurarea sa, dar singurele lucrari intreprinse au fost scarile interioare.


De la sinagoga se poate face o plimbare spre est pe faleza Dunarii, locul preferat de localnici atunci cand vor sa se relaxeze.

Dupa aproximativ un kilometru, faleza se termina, iar la dreapta apare centrul orasului, cu o atmosfera specifica oraselor comuniste. Acesta se continua cu o strada paraela cu faleza, cu mici magazine de-o parte si de alta si care se termina la piata de legume si fructe. Pentru 1.5 leva se pot cumpara doua bucati de pizza.




In apropiere de centru se gaseste si un mini mall, dar si cea mai importanta catedrala a orasului.
In jurul Vidinului traieste si o importanta comunitate romaneasca.

luni, 14 septembrie 2015

Belogradchik Rocks - minunea de langa noi

La doar 150 de kilometri de Craiova se gaseste un peisaj spectaculos, cu roci de piatra uriase ce rasar in spatele unei fortarete medievale. 
S-au format cu milioane de ani in urma, cand locul reprezenta fundul unei mari. Insa ca orice loc cu o frumusete deosebita, rocile au legendele lor. Din aceste legende provin denumirile celor mai spectaculoase dintre ele.

Am ajuns la Belogradchik de trei ori, prima data in vara lui 2013, impreuna cu mai multi prieteni. Atunci am si inoptat in mica localitate, la pensiunea Geto, care s-a dovedit a avea un raport pret-calitate excelent. Apoi, de doua ori am venit vara aceasta, in doua saptamani consecutive: prima data cu mama si fratele, apoi cu verisoara si sotul ei care dupa ce au vazut pozele au dorit sa vina si ei sa vada acest peisaj spectaculos. De fiecare data am combinat vizita rocilor cu cea a orasului Vidin, iar in 2013 am fost si la Pestera Magurata.

Atractia principala este fortareata, nu neaparat datorita constructiei propriu-zise, ci mai ales pentu ca  e situata la inaltime si ofera posibilitatea celei mai  bune vederi asupra rocilor. Dupa intrarea in fortareata, drumul pana in varf nu e lung, dar are trei niveluri de dificultate: la inceput se merge lin pe teren plat, apoi se urca scari pe o panta medie pana la primele roci, apoi urmeaza o catarare ceva mai abrupta, dar cu putin efort oricine poate ajunge sus. Intrarea costa 5 leva.
































Pe langa vizitarea fortaretiei, este obligatorie si o plimbare pe traseul din spatele pietei principale. Aici sunt doua drumuri: fie poteca din dreapta, care duce la un amfiteatru si ofera posibilitatea catararii pe stanci, fie pajistea din vale pentru o plimbare mai lejera.



Pestera Magurata este situata la 25 de kilometri de Belogradchik. Intrarea se face la ore fixe, cu ghid, iar dupa un traseu de aproximativ o ora prin pestera se iese prin alta parte de unde exista posibilitatea intoarcerii la intrare cu un trenulet ce merge pe sosea. Pestera e interesanta dar nu peste ce avem noi in Romania. E cunoscuta pentru niste mici picturi rupestre, dar care abia se observa.