luni, 16 noiembrie 2015

Thailanda (2) - Phi Phi, paradisul tropical

In dimineata urmatoare a venit un microbuz sa ne ia de la hotel si sa ne duca la locul din care pleaca feribotul. Biletele le-au rezervat cei de la hotel pentru noi si au costat 500 de bahti. In cele aproximativ doua ore, cat a durat drumul pe mare, am parasit cabina acoperita de jos si am urcat pe puntea descoperita din spatele vaporului, destul de aglomerata cu turisti dintre cei mai diversi. Peisajul nu era prea monoton, fiindca din loc in loc rasareau din mare mici insulite.


Devenite celebre dupa anul 2000 datorita filmului "The Beach" cu Leonardo al Caprei in rol principal, insulele au fost aproape complet devastate de tsunamiul din decembrie 2004. Sunt doua insule: Phi Phi Don - insula mai mare unde inopteaza turistii, si Phi Phi Lee - parc natural in care se afla Maya Bay si unde nu exista asezari permanente. Desi numarul turistilor care le viziteaza este foarte mare,  frumusetea lor naturala te face usor sa depasesti acest inconvenient.  

Dupa ce coboram din feribot, pornim pe stradutele aglomerate in cautarea cazarii. Din fericire, pe insula nu sunt permise mijloacele de transport motorizate. Pe drum, Costi reuseste sa ma scoata din sarite in stilu-i caracteristic, comentand ca i-am luat cazare departe de port. Era la 10 minute de mers pe jos. Am reusit sa pierd si aparatul foto, probabil uitandu-l pe marginea trotuarului in timpul rafuielii.  

Cazarea in Phi Phi e in general proasta. Mai toate unitatile au note mici pe site-urile de specialitate, asa  ca acesta e un loc de pus mofturile in cui. Noi am stat la Dream Guesthouse, unde au fost conditii acceptabile, desi altii cu nasul mai fin ziceau ca ar veni miros de la nu stiu ce canal.  

Dupa ce ne lasam bagajele in camere, pornim spre Phi Phi View Point. O luam pe o mica straduta care se ramifica din strada pe care e hotelul nostru si urcam aproximativ 30 de minute  pana ajungem aproape de varful dealului. E un urcus destul de solicitant, asa ca e indicat ca 10 bahti sa fie preschimbati pe o sticla de apa la micile magazine de jos. Obositor, insa privelistea merita efortul.   

Dupa ce coboram ne indreptam spre Monkey Beach. Plecam toti 5 insa singurul care razbate pana la plaja sunt eu.  Daca va uitati la fotografia de mai sus, plaja este situata undeva dupa dealul acela inalt din dreapta. Pentru a ajunge acolo sunt doua variante: fie folosind kayakul, fie pe jos, de-a lungul tarmului. Va recomand prima varianta. Se puteau inchiria de pe plaja cu 100 de bahti ora, dar noi nu mai mersesem cu kayakul asa ca ne-a fost teama sa ne urcam si sa vaslim de-a lungul tarmului. Insa aveam sa realizam mai tarziu ca e destul de simplu de manevrat. Prin urmare am luat-o pe jos de-a lungul tarmului. Terenul este accidentat, trebuie sa pasesti incet si cu grija pentru a nu te accidenta, iar in a doua parte a drumului trebuie sa te catari pe stanci. Prin urmare, usor-usor ceilalti au cedat si s-au intors. Eu am ajuns pe plaja can dupa 40 de minute de echilibristica. Acolo mai erau cativa oameni veniti cu kayakul, printre care niste adolescenti bezmetici. Plaja e foarte frumoasa: nisip alb, vegetatie luxurianta, lume putina. Numai ca se numeste asa cu un motiv: are maimute. La scurt timp dupa ce mi-am lasat hainele pe plaja si ma pregateam sa intru in apa, adolescentii bezmetici s-au apucat sa hraneasca maimutele si le-au agitat. Dupa ce au terminat mancarea au dat iama in hainele mele. Prin urmare ideea mea de a face baie s-a dus naiba si a fost inlocuita cu nevoia de a indeparta maimutele de pe hainele mele. Maimute care nu erau prea prietenoase. Maraiau si ranjeau dintii la mine. Dupa cateva minute de razboi psihologic si cu ajutorul unui malaysian, am reusit sa reintru in posesia hainelor, cedandu-le insa sticla de apa pe care am recuperat-o mai tarziu dupa ce s-au potolit. 
Timpul sa plec pentru ca incepea sa se inopteze. O iau eu de-a lungul tarmului si... surpriza! Venise fluxul! Nivelul apei crescuse destul de mult si daca mai asteptam ceva timp nu stiu daca as mai fi reusit sa trec fara sa fac baie.

Dupa cateva minute in care ii caut pe plaja pe prietenii mei mai putin curajosi, pornim inspre port pentru a rezerva un tur cu barca pentru ziua urmatoare. Turul standard dureaza 6 ore si te duce la Maya Bay, la Laguna, ceva snorkeling, Bamboo Island si inca o insula sau Monkey Beach daca mai ramane timp.  Primii la care mergem nu vor sa lase pretul mai jos de 4000 de bahti, desi pe net vazusem ca ar face vreo 2500. Reusim sa batem palma cu cineva pentru 3000 de bahti, platim banii, luam o chitanta suspecta si stabilim intalnirea in acelasi loc la 7:30 dimineata.

Urmatoarea tinta e un internet cafe. Simona, deja calificata in semifinale la Singapore, juca meciul al treilea din grupe cu Ana Ivanovic. Internet cafe-uri sunt peste tot. Internet cafe-uri cu viteza decenta nu prea sunt deloc. Cand o intreb pe o cucoana daca as putea sa vad un meci la calculatoarele ei, imi zambeste in stil thai, numai ca in loc de "Da" ma trimite la vecinul. Vecinul cand aude ce vreau sa fac, imi zambeste si ma trimite la cucoana. Incerc sa-l conving ca as vrea totusi sa incerc si attunci incepe sa ma trimita si mai insistent la cucoana. Nu stiu de ce imi dau senzatia ca parca i-as fi intrebat daca ma lasa sa tranzactionez droguri la ei in cafenea, asa ma trimit de la unii la altii. Gasesc un al treilea pe care nu-l mai intreb nimic si ne asezam direct la calculator. Streamurile standad se blocheaza imediat, dar reusim  sa dam de unul care se blocheaza doar din cand in cand. Numai ca pentru a nu se bloca trebuie sa faci un compromis in alta parte si anume la calitatea imaginii. Compromis care presupune ca nu prea vezi mingea deloc si iti dai seama cine a castigat punctul dupa ce observi care jucatoare se bucura.  In asemenea conditii am reusit sa vad eu meciul, pe care din pacate Simona l-a pierdut Si care s-a intins pe doua ore si jumatate, iar internetul in Phi Phi e destul de scump. A fost aproape 10 dolari.

Am incheiat ziua la un restaurant, apoi ne-am mai plimbat pe insula incercand sa ajungem la cazare pe un drum alternativ pe care ne-am ratacit mai mult sau mai putin intentionat.  Pe plaje se incropeau mici petreceri la lumina focurilor de tabara.

Tot inainte de a merge la cazare ne ducem sa cumparam biletele de feribot pentru a doua zi spre Ao Nang, moment in care Costi are o relevatie si isi descopera talentele de mare negociator. Biletele se vindeau la mai multe magazine de pe strada, preturile fiind afisate mare afara. Spre Krabi City erau 250 de bahti insa spre Ao Nang peste tot scria 350. Se apuca femeia sa ne scrie chitanta cand Costi descopera tarasenia si incearca sa le scoata si pe ale noastre la 250, fara rezultat. Asa ca plecam lasand-o pe femeie cu o fata care sugera ca daca n-ar fi fost budista s-ar fi crucit. Ne prindem noi ca nu e rost de negociat la bilete de feribot asa ca mergem la urmatorul vanzator si le luam de acolo. Cu 350.

Dis-de-dimineata ne-am intalnit cu omul nostru si am pornit spre celebra Maya Bay. Cand am ajuns noi eram aproape singuri acolo, dar in scurt timp au ajuns foarte multe barci ticsite cu bipede, astfel incat dupa o ora si ceva, cand am plecat noi, plaja era plina. Locul e intr-adevar foarte frumos. Nisipul e alb  si chiar vegetatia din jur are ceva special, o puteti vedea si in filmul care a facut golful celebru. Se poate merge pe o poteca care duce dupa cateva sute de metri pe partea cealalta a insulei, intr-un golfulet stancos.








In golfulet aveam sa facem si noi urmatorul popas pentru o mica repriza de snorkeling. Nenea barcagiul avea ochelari speciali si niste paine pentru a putea sa atragem pestii.



Urmatoarea oprire e la laguna, un loc extrem de frumos, cu stanci abrupte ce inconjoara apa de o culoare deosebita. Mai facem o baie de cateva minute,  dar locul e atat de frumos incat merita sa stai aici ore bune.






De la laguna plecam spre Bamboo Island, un drum destul de long care ne ia cam o ora.

Bamboo Island nu are peisajul stancos din Phi Phi, insa are acelasi nisip si aceeasi culoare a apei.  Problema era ca n-aveam ochelari de soare si abia puteam sa tin ochii deschisi. 

E si locul in care Mari a cedat psihic pentru prima oara si a inceput sa planga.  Pseudomotivul a fost ca eu voiam sa mai stam vreo 20 de minute pe insula iar ei i se parea ca nu mai avem timp sa mancam pana pleca feribotul spre Ao Nang. Am plecat ceva mai repede si cum-necum i-a mai trecut.

Ultima oprire a fost pe o mica plaja din apropierea portului, plina de maimute.  O plaja din nou, foarte frumoasa si de dimensiuni reduse. Erau mai multe astfel de plaje mici de-a lungul tarmului. Daca m-as mai duce aici, as inchiria un kayak si m-as plimba de-a lungul insulei. Insa trebuie avut grija la maimute, nici de data asta nu pareau prea prietenoase.