duminică, 9 aprilie 2017

Aussie Odyssey (2) - Sydney: Hello from the other side!

Dupa un drum lung in care am reusit totusi sa dorm cateva ore in aeroportul din Istanbul si pe zborul Doha-Sydney, iata-ma aterizand pe coasta de est a Australiei, in cel mai mare si mai cunoscut oras din aceasta parte de lume. Oamenii din aeroport sunt relaxati si zambitori. Totusi, sunt trimis pentru 2-3 minute la un vames care ma descoase putin cu ce vreau sa fac in Australia. Primesc stampila in pasaport si pasesc in cealalta parte a aeroportului. Welcome to Australia!

Aici iarna e ca vara! Incepe sa se insereze, dar temperatura se mentine aproape de 30 de grade. Pornesc pe jos spre statia de tren Wolli Creek, situata la vreo doi kilometri distanta. Aeroportul din Sydney este foarte aproape de centrul orasului, sub 10 kilometri. Pentru a-i parcurge, fie iei trenul din statia aeroportului, cu o suprataxa de aeroport de vreo 10 AUD, fie te plimbi pe jos pana la statia urmatoare si il iei la un tarif normal. Ca in multe alte orase, si aici exista un card care iti ofera reduceri la transport. Dar cum eu nu aveam de gand sa il folosesc in afara de drumurile spre aeroport, iau un bilet simplu, la pret destul de piperat: 5.1 AUD. In statie, doua politiste incearca sa il descoasa pe un tanar, iar acesta se cam incurca in mincuni. Trenul vine, se urca si ei cu tot cu interogatoriu. Cobor la statia cea mai apropiata de hostelul la care rezervasem un pat. Se numeste ChiliBlue Backpackers, costa 22 AUD pe noapte si va fi cea mai proasta cazare pe care o sa o am in Australia. Foarte rau nu a fost, atata ca aveam camera mica, iar noaptea era tot timpul lumina si galagie. Lumina venea de la un bec de pe hol si de la lipsa vreunei draperii, iar galagia venea de la alti backpackeri care pe la 3 noaptea se apucau sa intreprinda diverse activitati, printre care vorbitul la telefon pe hol cu cei de acasa. Ca deh, la ora aia in Europa era zi.

E trecut de 10 seara cand ies afara cu intentia de a da o tura prin oras. Pornesc spre Gradina Botanica, care e inchisa la ora asta dar la capatul ei pot ajunge pe falaza de pe care am o priveliste foarte frumoasa asupra principalelor obiective turistice din Sydney: Opera si Harbour Bridge.

Tot aici se afla si un cinematograf pe apa. Oamenii au o tribuna situata pe faleza, iar ecranul urias e amplasat pe doi piloni ce ies din apa. Un mod foarte placut de a viziona un film in aceste seri calduroase de vara, cu Opera si zgarie-norii pe fundal si, de asemenea, cu sunetul apei si al pasarilor din vegetatia inconjuratoare.

Ma duc mai departe la Opera. Aici e principala zona de promenada a orasului. Cladirea operei arata mai frumos seara, luminata in diverse culori.


Ziua urmatoare pornesc pe jos spre Bondi Beach, una dintre cele mai celebre plaje din lume. E cam departe, dar in felul asta reusesc sa vad parti mai putin cunoscute ale orasului. E si foarte cald, in aceste zile petrecute in Sydney termometrul trece binisor de 30 de grade. Plaja este mare, atat ca lungime cat si ca latime. Nisipul este alb si foarte fin. Singura parte care o strica putin e peisajul din spatele plajei, reprezentat de niste cladiri nu tocmai atractive.



E adevarat ca e un loc numai bun de facut poze, chiar si pentru cei care aleg sa puna in prim plan parti ale corpului ce stau in general mai ascunse.

Pentru pretentiosii carora nu la place apa sarata, sau li se pare ca valurile sunt prea mari si apa prea rece, exista si un infinity pool, la mrginea de sud a plajei.

De la Bondi Beach o iau de-a lungul falezei spre Coogee Beach, pe o ruta foarte pitoreasca. Dureaza destul de mult sa o parcurgi. Daca vrei sa te mai opresti sa faci ceva poze, probabil iti ia vreo 4-5 ore. Chiar daca pe harta pare distanta rezonabila, drumul serpuieste mult, ocoling golfurile in care gasesti alte plaje mai mici. La un moment dat traseul turistic trece prin mijlocul unui cimitir. Recunosc ca pana acum nu mai vazusem oameni in costum de baie mergand printre cruci.


Sunt destul de obosit si in curand va incepe sa se insereze, asa ca nu mai ajung pana la Coogee Beach si fac dreapta imprejur ceva mai devreme. Incerc sa iau un autobuz spre centru, insa observ ca circula foarte rar, asa ca ma intorc pe jos pana la Bondi Junction de unde iau trenul. Pare a fi o zona draguta pe aici, cu multe magazine si strazi pietonale, dar nu am timp o vizitez mai amanuntit.

Cobor pe partea cealalta a orasului dupa ce traversez Harbour Bridge. Aici se afla Luna Park, cu diferite carusele si alte lucruri specifice unui parc de distractii. Dincolo e el se afla un pac cu o vegetate cam luxurianta. Ma asez pe o banca ca sa infulec ceva, dar incerc sa ma grabesc pentru ca prin spatele meu se auzeau niste zgomote ciudate care faceau sa-mi vina in minte fraza care spune ca cele mai veninoase 10 specii de serpi traiesc in Australia.


Traversez pe jos Harbour Bridge, prilej cu care admir Opera in toata splendoarea ei.

Ma intorc la hostel. Acolo am urmatoarea discutie cu unul dintre colegii de camera, dupa ce mai vorbisem cateva lucruri inainte:
(El) - Where are you from?
(Eu) -Romania.
(El) -Romania...
(Eu) - Yes, Romania. What about you? Where are you from?
(El) -Romania.
(Eu) -No, you! Where are you from?
(El) - Romania.
(Eu) - Pe bune?
(El) - Da!

Prin Europa ar fi fost sanse destul de mari, desi nici acolo hostelurile nu cred ca sunt preferate de prea multi romani, dar Australia nu e unul dintre locurile in care romanii sunt numerosi :) Chiar si el, nu e acolo in scop turistic, ci venit sa munceasca. Din cauza preturilor foarte mari ale chiriilor a optat pentru aceasta varianta.

In ultima zi petrecuta in Sydney am in prim plan Gradina Botanica. Orasele australiene au multa verdeata, iar in Sydney, ca si in Melbourne, gradina botanica este plamanul orasului. Dar pana sa ajung acolo trec print-un alt parc in care se afla statuia celui care a ajuns cu ceva vreme in urma pe aceste meleaguri, capitanul James Cook.

Australia a fost ultimul mare teritoriu descoperit de catre europeni. Au mai fost altii care au ajuns aici inainte, dar Capitanul Cook a fost primul care a deschis calea spre colonizarea acestui teritoriu. In 1788, Prima Flota debarca pe coasta de est a Australiei si fondeaza prima asezare europeana, in portul Sydney. Majoritatea erau detinuti britanici. Asadar, istoria moderna a Australiei are putin peste 200 de ani. Chiar si astazi, Australia este un teritoriu cu o densitate foarte mica. Pe o suprafata aproape cat a Europei traiesc doar 23 de milioane de locuitori. Daca ne gandim ca aproape 10 milioane traiesc numai in Sydney si in Melbourne, va puteti face o idee despre cat de des intalnesti oameni in alte zone mai izolate.

In apropierea statuii se gaseste principala catedrala a orasului, St. Mary.

Langa catedrala se afla, pe langa parcul cu statuia capitanului Cook, un alt parc, Hyde Park, cu o fantana arteziana foarte draguta si cu vegetatie pe masura.

Se pare ca australienii au un porc magic, numit Il Porcellino. Acesta iti aduce noroc cu doua conditii: sa il freci pe nas si sa te golesti de niste monede in cutia din fata lui.

In final, ajung si la Gradina Botanica. De mentionat ca neam de neamul australienilor n-a auzit de expresia "Nu calcati iarba!". Aici, din contra, toata lumea o calca si se aseaza pe ea de cate ori are ocazia. E adevarat si faptul ca la ei e peste tot, nu atat de rara ca la noi incat simtim nevoia sa o pastram ca la muzeu.












duminică, 2 aprilie 2017

Aussie Odyssey (1) - Drumul spre cealalta parte a lumii

Decizia de a pleca spre Australia a venit natural. Tara de la celalalt capat al lumii este gazda unuia dintre cele 4 turnee de Mare Slem. Cu alte cuvinte, ceva de neratat pentru un mare fan al tenisului, in general, si al Simonei, in special. Prima data am aplicat pentru viza, apoi a urmat vanarea unei oferte bune pentru zbor, iar in paralel am lucrat la slefuirea itinerariului.

Viza de Australia nu se obtine nici foarte usor, dar nici foarte greu. Are doua puncte tari: este gratuita si se obtine online. Partea ceva mai complicata o reprezinta documentele care trebuie incarcate. Din cercetarile mele pe internet, am observat ca aceste documente nu sunt aceleasi pentru toata lumea. Uneori pot sa nu-ti ceara nimic, alteori pot sa-ti ceara mai multe. Dupa ce am completat formularul online, in decurs de o zi - doua am primit un mail in care mi se cereau suplimentar urmatoarele documente: o scrisoare in care descrii itinerariul si ce ai de gand sa faci prin Australia, o adeverinta de la angajator in care e mentionat nivelul salarial si faptul ca ai concediu aprobat in perioada respectiva, extrase pe ultimele trei luni din conturile bancare, date de contact ale angajatorului. Toate astea trebuie sa fie in engleza, sau traduse in engleza de catre un traducator autorizat.

Vanatoarea pentru biletele de avion a fost apriga, de lunga durata, dar a meritat. Am obtinut un pret de 592 de euro pentru zborul intre Romania si Australia. Din aprilie, momentul in care am obtinut viza, am tot cautat oferte bune, dar multa vreme fara rezultat. Oferte mai apareau, dar nu se legau cu perioada in care voiam eu sa calatoresc: aproximativ 7-28 ianuarie 2017. Pana intr-o zi din septembrie, cand jucandu-ma pe paginile de cautari, am dat intamplator peste un pret de 500 de euro pentru Istanbul-Sydney + Melbourne-Istanbul, cu Qatar Airways. Un asemenea pret nu era de ratat, asa ca am cumparat imediat biletele, apoi am facut legaturile intre Bucuresti si Istanbul pentru inca 92 de euro. De obicei ofertele le gasesc anuntate pe diverse pagini de pe facebook specializate in asa ceva, dar acum a fost o exceptie, habar n-aveam ca ar exista oferta asta. Cu mai mult timp inainte, rezervasem bilete de avion interne cu Jetstar, la preturi bune: Melbourne - Ayres Rock si retur la 116 AUD si Sydney-Melbourne la vreo 50 de AUD.

10 ianuarie 2017, 3AM, -20°C, halta Bordei

Un drum lung incepe cu o gara mica. Iar drumul spre vara australa incepe cu cea mai friguroasa noapte a anului. Initial imi luasem bilet la trenul de la 4:30, dar din cauza gerului napraznic si a zapezii cazute in zilele trecute, trenurile au intarzieri mari, iar multe dintre ele au fost anulate. Nici trenul meu nu face exceptie: ajunge la Bucuresti cu doua ore intarziere. Este o intarziere suficient de mica incat sa nu am emotii cu prinderea avionului. Emotiile mari vin insa dinspre Istanbul. Au cazut zapezi mari si traficul aerian este serios perturbat. Dupa cum spuneam, zborul cel mare spre Australia il am cu plecare din Istanbul. Pana acolo trebuie sa ajung cu Aegean Airlines, dupa o escala la Atena. Conexiunea nu imi este asigurata. Daca nu reusesc sa ajung la timp in Istanbul, odiseea australiana se va termina inainte sa inceapa. Am incercat sa fiu prevazator, asa ca mi-am luat marja de 15 ore intre zboruri, dar asta pare insuficient pentru ca in ziua precedenta nu a putut zbura niciun avion intre Atena si Istanbul. Cam astea erau datele problemei la startul calatoriei mele.

Zborul Bucuresti-Atena este zborul cu numarul 100 pentru mine. Pana acum nu am avut parte de multe intarzieri, dar iata ca acest zbor festiv pleaca cu o intarziere de o ora. Am escala 6 ore in Atena, asa ca aceasta intarziere imi ia din timpul de plimbare prin capitala greaca. Toate emotiile sunt insa legate de zborul nr. 101. Ajuns in Atena, am doua variante de a ajunge in oras: cu metroul, pentru 10 euro pe sens, sau cu auobuzul, pentru 6 euro pe sens. Fireste, aleg varianta a doua. Drumul pana in oras dureaza aproximativ o ora, asa ca timpul care imi mai ramane pentru a revedea Atena este de o ora si jumatate. E o perioada geroasa pentru standardele grecilor, dar totusi sunt cu vreo 20 de grade mai mult decat in Romania. In parcul din piata Syntagma, cateva portocale coapte sunt cazute din copaci in zapada. Ma plimb prin centrul orasului, dar nu am timp sa vad prea multe.

Urmeaza marele zbor: voi putea sau nu sa ajung la Istanbul? Ajung in aeroport si vad ca pe panou zborul este afisat ca fiind programat sa decoleze conform programului. Un prim hop trecut, dar nu suficient. Am urmarit pe net zborurile din zilele trecute. La inceput erau afisate ok, apoi incepeau sa le puna intarzieri, iar in final le anulau. Trec de securitate si ma duc spre poarta de imbarcare. Emotiile cresc: zborul este intarziat cu 45 de minute! Astept, altceva nu pot sa fac. Dupa o ora incepe imbarcarea. Urcati in avion, nimic nu e inca sigur. Pilotul ne spune ca nu putem decola din cauza conditiilor meteo din Istanbul, dar ca vom astepta in avion pana cand acestea se mai imbunatatesc. Dupa o ora si ceva de stat in avion vine si vestea cea mare: ne pregatim de decolare!

Am fost de trei ori la Istanbul si este orasul meu preferat. Din pacate, in ultima vreme a fost macinat de atentate teroriste. Pentru prima data ajung intr-un loc pe care il consider periculos si decid sa petrec cele 15 ore de escala in aeroport. Dar inainte de aterizare am parte de o surpriza: survolam orasul si reusesc sa-l vad dintr-o ipostaza noua.

Nu am mers sa fac check-in online la zborul Istanbul-Sydney, cu escala la Doha. Prin urmare nu ma pot duce la zona de transfer, ci trebuie sa ies din aeroport ca sa fac check-in la ghiseu. La sosiri e o coada uriasa, probabil generata si de multitudinea de zboruri care fusesera perturbate. Ma astept sa stau la acea coada vreo 3 ore, dar dupa ceva mai mult de o ora reusesc sa ies din aeroport si ma duc repede la terminalul de plecari, unde gasesc un loc mai retras intr-un colt unde ma pot aseza jos ca sa trag un pui de somn. Din fericire, pentru a intra in terminalul de plecari toate bagajele sunt scanate inainte, fiind inlaturat astfel riscul de atentate. Cu cateva luni inainte a avut loc un atentat la acest aeroport, insa s-a petrecut la terminalul sosiri.

El este Hoppy si e un cangur norocos. Misiunea sa era sa ajunga la Simona pentru a o ajuta sa castige Australian Open. Din pacate, a fost nevoit sa-si epuizeze puterile ajutandu-ma pe mine sa ajung la timp la Istanbul pentru a putea prinde zborul spre Australia.

Inainte de pleca din Istanbul iar decizia de a renunta la jacheta groasa de care nu voi mai avea nevoie in urmatoarele trei saptamani si pe care mi-ar fi greu sa o car dupa mine. Asa ca gasesc un tomberon potrivit si o indes acolo. Sper ca la intoarcerea in Romania sa nu ma transform in stana de piatra precum Baba Dochia.