Madridul s-a aflat mai mereu in umbra Barcelonei din punct de vedere turistic si probabil asa va ramane mult timp de acum inainte. Cu toate astea, Madridul e interesant, are multe obliective turistice, e un oras tipic spaniol. Pana la urma e cel mai mare oras din Spania si capitala sutelor de milioane de oameni de origine spaniola din intreaga lume.
Dupa un zbor in care ne-a crescut adrenalina, am ajuns pe Aeroportul Barajas, probabil unul dintre cele mai mari din Europa. Am mers aproape o ora cu metroul pana la statia Canillejas, de unde am luat autobuzul pana in Alcala de Henares, unde locuiau gazdele noastre. Metroul madrilean e foarte mare, fiind al doilea din Europa dupa cel londonez. A doua zi am plecat sa exploram capitala spaniola, si prima tinta a fost templul celei mai bune echipe din lume, stadionul Santiago Bernabeu. Pana sa ajungem aici am facut cateva poze cu Puerta de Europa, doua cladiri gemene foarte ciudate, care parca stau sa cada. La Bernabeu am ajuns un pic cam devreme si a trebuit sa asteptam pana la 10:30 ca sa putem intra. Tururile stadionului costa 15 euro de persoana si ajungi cam peste tot: sala trofeelor, tribuna, gazon, vestiare, sala de conferinta. Drumul intre ele e marcat clar si nu ai cum sa te ratacesti. Sala trofeelor e impresionanta....sunt cateva sute daca nu mii de cupe, medalii, ghete, etc; si peste tot rasuna imnuri sau muzica ce are legatura cu fotbalul. Restul stadionului e .... stadion, nu m-a impresionat cine stie ce. Probabil e cu totul altceva la meciurile echipei. Gazonul era cam distrus, probabil fusese un concert acolo, ca tocmai demontau niste schele. Am intrat si la vestiare sau in sala unde se tin conferintele de presa si pot sa spun ca cele de pe Oblemenco nu sunt cu nimic mai prejos.
Palatul Regal e probabil cel mai important obiectiv al Madridului. Mi-au facut si reducere si am platit doar 3.5 euro pentru a-l vizita. Arata bine pe dinafara si chiar si in interior. Desigur, decoratiunile din interior sunt in stilul secolelor trecute: candelabre uriase, scari la fel de mari si somptuoase si multe obiecte de mare valoare, inclusiv cateva tipuri de viori Stradivarius. Langa palat se gasesc gradinile Sabatini, unde o gramada de oameni stateau asezati pe iarba la umbra copacilor. Ne-am asezat si noi sa mai infulecam ceva, timp in care am fost vizitati de un caine urat, utat, urat....nush ce rasa era da avea o moaca...
Am fost si in parcul Retiro, foarte frumos dar cum Madridul nu se poate compara cu Barcelona, nici Parcul Retiro nu se poate compara cu Parcul Guell. Aici se gaseste si Palatul de Cristal, o cladire facuta din sticla si goala in interior. Bineinteles ca am stat o gramada prin centru, unde Crina a luat magazinele la rand. Un alt loc frumos al Madridului e Plaza Mayor, o piata medievala, dreptunghiulara, inconjurata din toate partile de o cladire din aceeasi epoca. Nu am ratat nici Las Ventas, locul unde au loc lupte cu tauri. Am parasit Madridul pe 15 iulie, cand am luat drumul Africii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu