joi, 23 iunie 2016

Madrid Open 2016 - Simona tiene magia! (1)

Am ajuns la Madrid sambata dupa pranz. Biletele pentru turneul de tenis mi le luasem din timp, astfel am putut alege si niste pachete pe mai multe zile, care reduceau din pretul total. Mai fusesem in Madrid in timpul primei mele iesiri din tara, in vara lui 2008 si inca 1-2 zile prin 2010. Acum, desi aveam sa stau cel mai mult, aveam poate cel mai putin timp pentru vizitarea orasului. In schimb, era turneul de tenis la care aveam sa-mi petrec cel mai mult timp, de sambata pana joi seara, plus bonus finala de sambata daca Simona avea sa ajunga acolo.
La complexul de tenis ajung pe la ora 4, dupa ce ma cazez la hostelul pe care il rezervasem, undeva pe langa Puerta del Sol, si dupa ce mananc cate ceva. Ma uit pe programul antrenamentelor, dar cum Simo nu apare astazi, imi salvez pe telefon programul meciurilor si incep sa selectez oferta. Pe unul dintre terenurile mici am sansa sa prind finalul meciului dintre Patricia Tig si o jucatoare din Grecia. Nu ma asteptasem sa o vad azi, fiindca nu ma asteptasem sa castige meciul din primul tur al calificarilor cu Gibbs. Dar joaca un tenis frumos si dupa un meci disputat reuseste sa o invinga si pe grecoaica, fiind in culmea fericirii dupa calificarea pe tabloul principal al unui turneu de asemenea anvergura. Sta pe teren minute bune, da autografe la toata lumea, fiind insa nevoita sa iasa atunci cand Monica Puig isi incepe incalzirea. Bucuria Patriciei continua la marginea terenului cand le acorda un amplu interviu celor de la DigiSport.

Pe un teren alaturat, dublul Monica Niculescu – Irina Begu pierde disputa din primul tur in super tiebreak. Plec apoi sa fac cunostinta cu complexul de tenis. Caja Magica e construita in apropierea raului Manzanarez si este inconjurata de canale cu apa, fiind practic o insula artificiala. Sunt doua niveluri: pe partea de sus se face accesul spectatorilor in incinta si tot pe acolo se intra in cele 3 arene principale, care practic sunt incluse intr-o mare “cutie”. La nivelul de jos se face accesul pentru loje si se intra la terenurile secundare. Intre “cutie” si terenurile secundare se afla un Fan Zone, in care spectatorii au acces la zona prin care intra si ies jucatorii si incearca sa-i momeasca sa vina la poze sau autografe, de cele mai multe ori fara succes. La ambele niveluri sunt multe standuri cu mancare, standuri cu produse sportive sau ale sponsorilor turneului.
Ma intorc pe terenurile mici, 6 dintre ele sunt exclusiv pentru antrenamente si inca cam atatea sunt pentru meciuri oficiale plus antrenamente ocazionale. Pe unul dintre terenuri se antreneaza Mergea, Tecau si partenerii lor, asistati de catre Andrei Pavel si Daiana Mergea. Probabil au de gand sa se antreneze des impreuna la Madrid, numai o eventuala finala disputata intre ei putand sa le incurce putin planurile. Pe terenul alaturat intra Gael Monfils. Ati putea crede ca a venit si el sa se antreneze, dar omul are alte planuri. Insotit de trei prieteni si cu o minge de fotbal in brate, se apuca sa incinga un tenis de picior.
Seara, ma duc pe central unde ma izbeste distanta mare fata de teren. Pe parcursul turneului m-am mai obisnuit si nu mi se mai parea asa departe dar in prima zi sunt chiar dezamagit de principala arena si imi zic ca voi veni aici doar pentru meciurile cu adevarat importante, in rest fiind mult mai placut sa urmaresti tenisul pe celelalte arene. Joaca Alize Cornet cu o localnica care pare sa-i puna probleme dar nu rezist la tot meciul. Principalul motiv e frigul. Se lasa seara un frig in Madrid pe care nu-l luasem deloc in calcul. Tricou+hanorac+jacheta si nu e suficient. Plec mai devreme si pentru ca planuiam sa merg la Inviere, impreuna cu cateva persoane pe care le stiam mai demult de pe net si cu care m-am intalnit la turneu. Razvan e un oltean din Corabia, de ceva ani locuieste la Madrid unde face facultatea, dar vara vine in Romania. E foarte patriot, asa cum ii sta bine unui oltean. Il stiu de acum doi ani cand a fost la turneu si mai vorbeam pe facebook. Cu el e si varul sau, Ionut, care e fan Federer. Mergem la Inviere intr-un orasel de la periferia Madridului, iar slujba are loc in aer liber sub un monument ciudat.

Duminica ajung in Cutia Magica cam la o ora dupa ce incepe primul meci. Pentru prima oara il vad pe Rafa Nadal: se antrena inconjurat de un puhoi de lume, asa ca n-am nicio sansa sa-l vad dintr-o pozitie cat de cat confortabila. Asa ca ma duc pe un teren alaturat unde Patricia Tig o infrunta pe Daria Kasatkina, mai tanara dar mult mai bine clasata decat ea. In tribune nu erau foarte multi oameni, dar erau destui romani care o incurajau pe Patricia. Iar ea le-a multumit cu o evolutie foarte buna de te facea sa te intrebi cum de nu este inca in Top 100. Dupa meci era in culmea fericirii, a urmat din nou o lunga serie de poze si autografe. Mi-a ramas in minte replica ei cand era chemata de copiii de pe partea cealalta a terenului. Un “Vin si acolo” care transpus in litere pare complet banal, dar asta din cauza ca literele nu pot reda tonalitatea cu care a fost rostit: un amestec melodios de bucurie si gingasie.
Fug pe terenul de antrenament nr. 11 unde incepand cu ora 15:30 urmeaza sa apara Simona :) E bine ca se antreneaza aici fiindca spectatorii pot sta pe marginea terenului. Pe jumatate dintre terenurile de antrenament, unde sunt tribune, spectatorii sunt cocotati la vreo 4-5 metri deasupra. Simo exerseaza timp de vreo 40 de minute toate tipurile de lovituri, intai cu un sparring iar la final cu Darren. Ca de obicei inainte de meci, pare foarte concentrata iar zambetele apar destul de rar.

Reusesc sa ajung la inceputul setului 2 al meciului Soranei. Jelena Jankovic e surprinzator de calma, iar de partea cealalta a fiuleului se gaseste vintage Sorana care reuseste sa castige meciul in doua seturi.


Plec apoi spre una dintre arenele 2 sau 3(sunt foarte asemanatoare, imi e destul de greu sa fac diferenta intre ele) unde juca Ana Ivanovic impotriva cehoaicei Siniakova. Pe aceste doua arene se vede cel mai bine jocul de tenis la Madrid. Esti aproape de teren iar in plus fata de terenurile descoperite ai posibilitatea sa te asezi in spatele terenului, de unde tenisul se vede cel mai bine. Ana reuseste sa castige in 3 seturi dar nu apuc sa vad finalul fiindca pe arena centrala incepe primul meci al Simonei, impotriva numarului 45 WTA, japoneza Misaki Doi. Care doar doua ghemuri ar fi reusit sa ia in tot meciul daca Simona n-ar fi fost generoasa in ziua de Paste incat sa-i lase trei ghemuri.
Insa partea cea mai buna a turneului avea sa vina in zilele urmatoare.



Am asteptat-o dupa meci la iesirea de la Fan Zone, insa n-a fost cu noroc. A iesit la o ora si ceva dupa meci, insa vorbea la telefon si s-a dus direct la masina. In schimb m-am trezit cu Ana Ivanovic, careia am reusit sa-i smulg o poza.
Ultimul meci al zilei il urmaresc pe arena 2, “Arantxa Sánchez Vicario”, intre Irina Begu si Eugenie Bouchard. Nu il prind de la inceput, dar reusesc sa vad ce e mai important, setul decisiv. Spre deosebire celelalte meciuri in care au evoluat jucatoare din Romania, jucatoarea cea mai sustinuta e canadianca. Motivul e reprezentat de multitudinea de adolescenti de gen masculin carora nivelul de testosteron amplificat la unii de berile din mana le dicta sa o sustina pe Barbie, si nu in cel mai civilizat mod. Insa Irina reuseste sa-i domoleasca, castigand meciul. Desi a avut de fiecare data multi sustinatori, de multe ori chiar vocali, Irina Begu nu a fost in niciun meci jucat la Madrid jucatoarea cea mai sustinuta de pe teren, asta din cauza adversarelor cu care a jucat: “Barbie” Bouchard, localnica Muguruza si apoi Simona.
La iesire vad ca pe central Cibulkova o conduce pe Radwanska cu set si vreo 5-3 in al doilea si ma gandesc ca nu mai tine mult. Cu surprindere aflu a doua zi ca a fost un meci foarte disputat incheiat cu decisiv. Oricum nu cred ca as mai fi putut ramane din cauza frigului teribil care se lasa peste arene seara. Din fericire, a fost ultima zi in care s-a abatut peste Cutia Magica.

Luni urmeaza sa ma intalnesc la arene cu Mery. Ne stim de pe sectiunea de comentarii a lui treizecizero.ro. Ne-am mai intalnit si inainte de vreo doua ori cu prilejul altor evenimente tenisistice. E ziua in care Simona nu are meci si ne gandim ca nu poate fi ocazie mai buna de a o putea intalni. Dezamagirea apare insa cand vad ca nu e trecuta nicaieri pe programul antrenamentelor.

Ajung la intrare aproape de ora 12, cu putin inainte de startul primelor meciuri. Aici e o coada uriasa si un haos total. Nu imi place Ion Tiriac, in special din cauza modului arogant in care vorbeste. Se exprima in parabole, apeleaza la exagerari, se da prea destept. Imaginati-va ce vorbe "de bine" imi treceau prin cap cand, din cauza organizarii defectuase a turneului sau, eram blocat la intrare in timp ce Mery imi trimitea mesajul: "Vino pe terenul 13, a iesit Simona sa se antreneze!". Cum spuneam, pe langa faptul ca erau mii de oameni la o coada ce parea ca nu avanseaza deloc, mai era si un mare haos. Practic noii veniti se se asezau la coada diforma dupa cum ii taia capul: unii se duceau in spate de tot, altii se atasau pe unde apucau si fiindca oamenii roiau in toate directiile, nu prea putea nimeni sa le tina evidenta. Sper ca o sa ma ierte cei veniti inaintea mea ca m-am pus spre varful cozii, dar or stii si ei vorba aceea: in dragoste si in razboi totul e permis.

Dupa vreun sfert de ora reusesc sa intru in complex si alerg spre terenul 13 unde o vad pe Simo antrenandu-se sub supravegherea lui Darren si o intalnesc si pe Mery impreuna cu sotul si baiatul ei. E unul dintre terenurile in care spectatorii se pot aseza chiar pe margine, asa ca suntem foarte aproape de Simo si am ajuns la timp cat sa mai prind cam o jumatate de ora din antrenament. 



Din pacate, chiar daca azi nu are meci, nu vrea sa vina la poze si autografe. Usor dezamagiti, consultam programul si ne orientam spre ce putem urmari mai departe. Pe un teren apropiat se profila o surpriza. Sloane Stephens, in urma cu doi ani concurenta Simonei la titlul de "Best rising star of the year", e condusa si in scurt timp invinsa de catre Patricia Tig. Tanara romanca s-a descatusat la Madrid si prin calificarea in turul 3 la un turneu de asemenea rang, realiza deja cea mai buna performanta a carierei. In culmea fericirii, a petrecut minute bune dupa meci pana a facut poze cu toti cei care i-au solicitat. 


Prefer sa raman pe terenurile mici, pentru o disputa ce se anunta echilibrata intre ucraineanca Elina Svitolina si fosta rusoaica Daria Gavrilova, acum fiind convertita la australieni. "Duracell", asa cum e poreclita energica fosta rusoaica pare cu bateriile mai incarcate si inclina disputa in favoarea sa, chiar daca pe parcurs Svitolina mai dadea ceva semne de revenire, fara a pute fi duse pana la capat.

Intr-un capat al terenurilor exterioare este amplasat un teren de patel, un sport asemanator tenisului dar terenul e pus intr-o mare cutie si pe joaca cu peretii, iar racheta e inlocuita de o paleta speciala. Am surpriza sa il vad jucand padel si distrandu-se de mama focului, spre amuzamentul spectatorilor stransi in jur, pe numarul 1 mondial, Novak Djokovic. Am ocazia astfel sa il vad de la mai putin de un metru pe sarb, iar ce te surprinde la el e aparenta fragilitate: pare destul de slabut, fara o masa musculare care sa impresioneze. Si te intrebi cum e posibil sa-si domine toti adversarii in halul in care o face. 

Mai departe ma duc pe terenurile 2 si 3 unde o vad pe Strycova pierzand in fata lui Keys si pe Ana Ivanovic pierzand cu sora ei geamana, necunoscuta Chirico. Spun sora geamana fiindca era destul de greu sa le deosebesti, pe langa faptul ca semanau mai erau si imbracate la fel. Ziua se incheie pe central, unde Irina Begu produce surpriza si o invinge pe Garbine Muguruza, o jucatoare masiva, foarte buna, dar destul de inconstanta: capabila sa piarda in primul tur la Madrid si cateva saptamani mai tarziu sa castige Roland Garros-ul.
Deci Ana Ivanovic e cea din plan indepartat.

Si vine ziua de marti, a treia zi de Paste si a patra zi de turneu pentru mine. Primul meci pe arena centrala e Simo vs Knapp, dar fiindca azi am ajuns mai devreme de teama sa nu intampin nebunia de ieri, am timp sa mai arunc un ochi pe terenurile de antrenament. Dupa ce il urmaresc putin pe Wawrinka, ma duc pe terenul pe care se antreneaza Del Potro, aflat in revenire dupa ce o accidentare tare urata la incheietura l-a tinut multa vreme departe de tenis. Ma intalnesc din nou cu Mery, ea avand bilete doar astea doua zile. Delpo nu mai pare a avea masa musculara de pe vremuri dar probabil si-o va recapata treptat. Imi imaginez ca e extrem de frustrant sa fii tinut departe de teren din cauza accidentarilor. Iar privit in ansamblu, Del Potro poate fi considerat totusi un caz fericit. El a ajuns pe culmile gloriei, a castigat un Grand Slam, dar sunt atatia jucatori care sunt impiedicati sa-si continuie cariera cand sunt abia in ascensiune... 
Mery face rost de un autograf de la argentinian pe revista 30-0. 


Gata cu antrenamentele ca incepe Simo! Pe terenul central e putina lume, e primul meci al zilei. Asez literele cu Simona pe primul rand al nivelului de sus, care in scurt timp le atrag pe doua poloneze, una dintre ele fiind un mare fan al Simonei. Are tricou cu ea, poze cu ea. Nu-i place jocul Radwanskai, ce joaca Simo e mult mai pe gustul ei.


Pe teren Simonica continua marsul triumfal inceput in primul tur si o invinge si pe italianca fara vreo urma de indoiala: 6-1 6-1. 


Dupa meci, impreuna cu Mery si cu polonezele, ma duc la Fan Zone sperand sa o putem vedea pe Simo cand iese. Nici de data asta nu avem noroc, dupa mai bine de doua ore de asteptare renuntam cand vedem ca masinile nu mai opresc acolo sa ia sau sa aduca jucatorii, ci se duc pe alta parte unde nu avem acces :(

In functie de ce meciuri se mai jucau si de momentul zilei, zona asta de asteptare a jucatorilor se mai elibera sau se aglomera, uneori putei ajunge fara probleme in primul rand alteori trebuia sa te pui rabdator in spatele multimii si sa astepti ocazia de a avansa. La un moment dat, cand era un varf de aglomeratie, a vine un pusti extrem de ambitios. Desi suntem inghesuiti ca sardinele, pustiul nu se lasa si o tine una si buna: impinge minute in sir incercand sa-s faca loc in primul rand intr-un spatiu inexistent. Avand in vedere ca pana la urma a reusit putem spune ca insistenta sa da roade. Sper ca macar el sa fi reusit sa intalneasca pe cine isi dorea. 

Incep sa-mi pierd speranta ca o mai pot vedea pe Simo si nu m-as fi gandit la asta inainte sa vin aici, fiindca e turneul la care aveam sa stau cele mai multe zile de pana acum. E greu sa tii atat de mult la cineva si sa nu-l poti intalni.

Continuarea povestii o gasiti aici: Madrid Open 2016 - Simona tiene magia (2)

duminică, 27 martie 2016

Seul (1) - prima zi in capitala coreeana

In Seul am ajuns pentru trei zile la sfarsitul lui iunie 2015, profitand de o super oferta  a celor de la Alitalia: 129 de lire sterline pentru Bucuresti-Seul + Seul-Londra. La asta s-a mai adaugat un zbor Londra-Bucuresti cu 40 de lire la Wizzair. Potrivirea cu Londra a fost perfecta, fiindca perioada era fix cea in care avea loc turneul de la Wimbledon, despre care am scris deja.

25 iunie 2015.  Ma imbarc in avionul Alitalia care ma duce tocmai la Seul, via Roma. Escala e scurta, timpul pana in capitala coreeana, desi lung, trece cat de cat repede fiindca zborul se desfasoara pe parcursul noptii. Eu nu prea pot sa dorm in avion, dar totusi starea de semisomnolenta face timpul sa treaca destul de repede. 

Cand aterizez pe aeroportul Incheon e deja trecut de ora 9 dimineata. Schimb cativa bani, nu prea multi fiindca escapada asta trebuie sa fie low cost. Pariatea e undeva la 1250 de won pentru un euro.  De la aeroport pana in oras cea mai buna solutie mi se pare trenul. Sunt doua tipuri de tren, unul care opreste in mai multe statii si altul expres care te duce direct in centru. Desi diferenta de timp e de cateva minute, expresul costa de vreo 3 ori mai mult. Asa ca optez pentru celalalt, care costa echivalentul a vreo 4 euro. Cobor in centru, la Seoul Station. O fi centrul geografic al orasului, dar nu e si centrul  turistic. Primul contact cu Seulul inseamna traversarea unor strazi intortocheate pe o ploaie marunta. Ma indrept pe jos catre palatul Gyeongbokgung unde nu intru acum, ci ma plimb putin in prima curte interioara. 

In Seul sunt vreo 6 palate dintre care 3 mai importante: Gyeongbokgung, Changdeokgung si Deoksugung. Nume complicate, greu de memorat. Gung inseamna palat. Sunt niste constructii interesante, mai ales vazute din afara, fiindca interioarele sunt foarte modeste. Te transpun in acea lume de poveste, de demult. Pentru cei care au vazut vreunul dintre serialele coreene, aici patrunzi in acea lume de film. Garzile sunt costumate ca acolo si din cand in cand au loc defilari ale acestora. Prima dintre ele o vad chiar la poarta primului palat. 


De la poarta palatului porneste un bulevard larg, pietonal pe mijloc, care continua pana la primaria orasului si intrarea palatului Deoksugung. Imi place piata din fata primariei. Aparent nu e ceva deosebit, dar acolo e un mic parculet verde incadrat de cladiri moderne care creeaza un peisaj urban placut. Se poate intra si in primarie. Oamenii au acolo niste ghisee ce par bine ordonate. Tot in aceasta zona gasesc si Wi-Fi gratuit. Am mai gasit si in alte zone, in Seul nu ramai nefeisbucuit daca stai sa cauti putin. 

Peste drum de primarie se gaseste palatul Deoksugung. Nu e prea mare, dar sunt cateva cladiri incadrate intr-un peisaj cu multa verdeata. Intrarea costa doar 1000 de won. De altfel, aproape toate intrarile la obiectivele turistice din Seul sunt ieftine. 

In fata portii de intrare asist la o parada de schimbare a garzii foarte ampla, care dureaza multe minute si foarte interesanta. In special costumele soldatilor sunt deosebite. Prilej numai bun de facut poze si filmulete.



De la palat ma indrept spre metrou pentru a ma duce la hostelul la care sunt cazat. Metroul capitalei sud-coreene este dezvoltat, sunt multe linii care te duc in toate directiile. Pentru cei care stau mult exista un card care iti ofera o mica reducere la calatorii, dar pentru cele trei zile am ajuns la concluzia ca nu merita. Un bilet de o singura calatorie costa 1350 won dintre care 100 de won ii recuperezi daca la sosire returnezi biletul la automate. Pentru distante mai lungi de cateva statii e putin mai scump. Alegi cand cumperi biletul la ce statie vrei sa ajungi. Singura problema am avut-o cand dupa o calatorie nu ma mai lasa sa mai ies cand bagam biletul in turnichete. Nu stiu de ce. Nu era niciun ghiseu unde sa pot intreba, ci doar un buton rosu prin care sunai la o persoana abilitata dar la mine nu raspundea nimeni. Solutia a venit dupa 2-3 minute in care nu stiam ce sa fac si vad pe altcineva care pare sa aiba aceeasi problema. Apoi il vad ca se indreapta spre margine unde era un turnichete care te lasa sa treci in voie :) Statiile de metrou tin si loc de refugiu in caz de atac, iar din loc in loc sunt dotate cu masti pentru filtrat aerul.

  Hostelul se numeste Seoul My Home si e situat in partea de sud a orsului, dincolo de raul ce imparte orasul in doua. E intr-un cartier placut, fara atractii turistice importante, dar cu multe magazine, restaurante. La receptie nu pare sa fie nimeni. E un afis in care zice sa bat la camera de langa, unde nu raspunde nimeni, si un numar de telefon pe care nu pot sa sun fiindca Cosmote-ul meu doar primeste apeluri, invers nu functioneaza. La un moment dat trece cineva pe langa mine, se uita la incaltamintea mea si da dezaprobator din cap. Se pare ca le profanasem etajul intrand incaltat acolo. Intr-un final, dupa vreo 10-15 minute de asteptare in care m-am enervat destul de mult, apare si omul meu de la receptie zambitor. Imi da o pereche de papuci si ma conduce catre camera mea. Mica dar suficienta. Cele trei nopti de cazare in camera cu baie comuna ma costa numai 44700 de won. Seul e un oras pentru toate buzunarele. O poza din camera: 

Nu ma pregatesc de nicio operatie, numai ca in perioada asta in Coreea de Sud bantuie virusul MERS: Middle East Respiratory Syndrome. Cum s-a gasit sa apara aici tocmai cand vin eu, habar n-am. Partea proasta e ca au murit deja cateva zeci de oameni, iar rata de mortalitate odata infectat e descurajanta. Partea buna e ca virusul se transmite destul de greu, transmiterea virusului pana acum s-a petrecut in spitale, nu pe strada, iar predispusi sunt cei in varsta sau cei cu sistem imunitar slabit. Nu m-am speriat eu prea tare, dar a fost un prilej numai bun pentru mama sa-mi faca capul calendar inainte de plecare. Pe strada sunt oameni care poarta masti, dar nu foarte multi, sa zic vreo 10%. Incerc sa o port si eu cand pot, in special in zonele aglomerate. Da bine si in poze :)

duminică, 13 martie 2016

Thailanda(3) - Krabi

Dupa turul prin insulele Phi Phi, luam feribotul si pornim spre Ao Nang, principala statiune din Krabi. Drumul dureaza vreo doua ore, prima oprire o face la Railay, apoi pleaca spre Ao Nang. Acolo, in loc sa acosteze la mal, opreste la ceva distanta, iar dinspre tarm se indreapta spre noi o duzina de long tail boats care inconjoara feriborul si preiau pasagerii. Mai departe ne asteapta microbuze care ne lasa direct la hotelul la care avem rezervare.

Suntem cazati la Somkiet Buri Resort&Spa si este una dintre cele mai frumoase cazari la care am stat de-a lungul timpului. Resortul are mai multe case distribuite intr-o vegetatie luxurianta. Se merge zeci de metri pe podete din lemn, inconjurate de plante inalte, pana ajungi la casa in care esti cazat. Camerele sunt mari, curate, moderne si echipate cu tot ce trebuie. Exista si o piscina, iar noaptea drumurile sunt frumos luminate. Cu micul dejun inclus ne costa doar 30 de euro camera dubla pe noapte. Ce pacat sa trebuie sa stam doar doua nopti!

Microbuzul ne lasa in fata resortului. Ii las pe ceilalti sa rezolve cu camerele in timp ce eu ma reped la un calculator salvator, instalat langa receptie, unde reusesc sa prind setul doi din semifinala Simonei impotriva Radwanskai. 6-2 6-2 dupa un meci foarte reusit! Simo e in finala Turneului Campioanelor unde urmeaza sa o intalneasca din nou pe Serena Williams. Noi ne odihnim putin, iar seara plecam sa exploram imprejurimile.

Ne oprim la un mic birou ce ofera excursii prin imprejurimi pentru a rezerva un tur cu kayakul pentru a doua zi. Ni se ofera un catalog in care sunt prezentate ofertele cu preturi de vreo doua ori mai mari decat ar face. Pentru turul de o jumatate de zi platim 800 de bahti de persoana, dar pretul ni se accepta din prima si sentimentul e ca puteam sa-l scoatem pe la 5-600. Ajungem apoi pe malul marii, statiunea se intinde destul de mult de-a lungul plajei. Atmosfera e relaxata, nu e agitatia din Phuket, chiar daca sunt o gramada de magazine, restaurante si saloane de masaj, incercand sa te atraga cu ofertele lor. Plaja pare destul de murdara, oricum daca vrei sa faci baie te duci la Railay sau pe insulitele din jur. Noi cautam un restaurant unde iar nu nimeresc mancarea care trebuie si apoi dam o raita pe la suveniruri. Aici Costi isi manifesta nou-descoperitul sau talent de negociator, reusind dupa discutii aprinse sa obtina reducerea pretului unor magneti de la 100 la 95 de bahti si sa cumpere un elefant din lemn cu 200 de bahti. Acelasi model pe care ceva minute mai tarziu mi-l achizitionez si eu cu 100 de bahti. 

Dimineata urmatoare vin sa ne ia cei la care rezervasem turul. Desi dureaza vreo 5 ore, 2 ore sunt drumul dus-intors cu microbuzul pana la locul respectiv, o ora luam masa si ne mai raman doua ore de plimbat efectiv.  Aici intampinam o opozitie neprevazuta din partea lui Mari. Cand oamenii ne aduc kayak-urile si dam sa ne urcam in ele, Mari refuza!!! Ca-i e frica, ca nu vrea, ca ramane acolo si ne asteapta. Nu si nu, n-ai ce-i face! O lasam pe punte sa ne astepte si plecam pe raul inconjurat de mangrove, despre care aflam ca se uneste cu marea cativa kilometri mai in fata. Noi vaslim doar o parte din aceasta distanta, apoi ne infiltram pe canale mai mici, pline de vegetatie, iar pe sus observam si maimutele care zburda printre crengi. Aceasta plimbare cu kayak-ul a fost super frumoasa si as repeta-o cu prima ocazie. Insa l-as muta pe Costi in alta barca, fiindca stilul sau de a vasli e usor haotic. Daca pe canalele largi are tendinta sa mearga mult prea repede in loc sa stea mai mult sa admire peisajul, pe canalele inguste dezvoltase o afinitate pentru crengile de pe margine in care cauta sa infiga kayak-ul.

Exploram si doua pesteri, intr-una dintre ele intram direct cu kayak-ul, fiindca e strabatuta de un rau. In cealalta debarcam si o exploram pret de cateva zeci de minute. Peretii au in cateva locuri picturi desenate de oamenii locului in vremuri stravechi. Aici se afla si o punte de lemn de-a lungul malului, pe o distanta considerabila.

Dupa ce o culegem pe Mari, care sustine ca s-a distrat de minune cu niste localnici de acolo, plecam inapoi spre Ao Nang. Ne asezam in fata calculatorului de la receptie si urmarim finala. Din pacate Simona pierde. Costi si Dragos raman sa leneveasca, iar eu plec cu Mari si Tudor spre Railay unde  vrem sa ne balacim. Acolo ajungem cu barca, luam bilete de la ghiseu, dus-intors pentru 200 de bahti de persoana. Plaja din Railay e ok, dar nu e plaja pe care o stiam de pe net. Se pare ca era ceva mai incolo si trebuie sa luam alte tipuri de bilete ca sa ne duca direct acolo. Ramane varianta sa inchiriem un kayak si sa vaslim pana acolo, acum deja avem experienta :) Dar nu reusim sa gasim kayak pentru trei persoane, sunt doar pentru doua, asa ca ne multumim cu plaja pe care o avem.

Seara ne ducem la biroul de turism de unde luasem excursia anterioara si platim 150 de bahti de persoana pentru ca a doua zi de dimineata sa ne duca cu un microbuz privat la aeroport. Urmeaza sa zburam spre Chang Mai.