duminică, 27 martie 2016

Seul (1) - prima zi in capitala coreeana

In Seul am ajuns pentru trei zile la sfarsitul lui iunie 2015, profitand de o super oferta  a celor de la Alitalia: 129 de lire sterline pentru Bucuresti-Seul + Seul-Londra. La asta s-a mai adaugat un zbor Londra-Bucuresti cu 40 de lire la Wizzair. Potrivirea cu Londra a fost perfecta, fiindca perioada era fix cea in care avea loc turneul de la Wimbledon, despre care am scris deja.

25 iunie 2015.  Ma imbarc in avionul Alitalia care ma duce tocmai la Seul, via Roma. Escala e scurta, timpul pana in capitala coreeana, desi lung, trece cat de cat repede fiindca zborul se desfasoara pe parcursul noptii. Eu nu prea pot sa dorm in avion, dar totusi starea de semisomnolenta face timpul sa treaca destul de repede. 

Cand aterizez pe aeroportul Incheon e deja trecut de ora 9 dimineata. Schimb cativa bani, nu prea multi fiindca escapada asta trebuie sa fie low cost. Pariatea e undeva la 1250 de won pentru un euro.  De la aeroport pana in oras cea mai buna solutie mi se pare trenul. Sunt doua tipuri de tren, unul care opreste in mai multe statii si altul expres care te duce direct in centru. Desi diferenta de timp e de cateva minute, expresul costa de vreo 3 ori mai mult. Asa ca optez pentru celalalt, care costa echivalentul a vreo 4 euro. Cobor in centru, la Seoul Station. O fi centrul geografic al orasului, dar nu e si centrul  turistic. Primul contact cu Seulul inseamna traversarea unor strazi intortocheate pe o ploaie marunta. Ma indrept pe jos catre palatul Gyeongbokgung unde nu intru acum, ci ma plimb putin in prima curte interioara. 

In Seul sunt vreo 6 palate dintre care 3 mai importante: Gyeongbokgung, Changdeokgung si Deoksugung. Nume complicate, greu de memorat. Gung inseamna palat. Sunt niste constructii interesante, mai ales vazute din afara, fiindca interioarele sunt foarte modeste. Te transpun in acea lume de poveste, de demult. Pentru cei care au vazut vreunul dintre serialele coreene, aici patrunzi in acea lume de film. Garzile sunt costumate ca acolo si din cand in cand au loc defilari ale acestora. Prima dintre ele o vad chiar la poarta primului palat. 


De la poarta palatului porneste un bulevard larg, pietonal pe mijloc, care continua pana la primaria orasului si intrarea palatului Deoksugung. Imi place piata din fata primariei. Aparent nu e ceva deosebit, dar acolo e un mic parculet verde incadrat de cladiri moderne care creeaza un peisaj urban placut. Se poate intra si in primarie. Oamenii au acolo niste ghisee ce par bine ordonate. Tot in aceasta zona gasesc si Wi-Fi gratuit. Am mai gasit si in alte zone, in Seul nu ramai nefeisbucuit daca stai sa cauti putin. 

Peste drum de primarie se gaseste palatul Deoksugung. Nu e prea mare, dar sunt cateva cladiri incadrate intr-un peisaj cu multa verdeata. Intrarea costa doar 1000 de won. De altfel, aproape toate intrarile la obiectivele turistice din Seul sunt ieftine. 

In fata portii de intrare asist la o parada de schimbare a garzii foarte ampla, care dureaza multe minute si foarte interesanta. In special costumele soldatilor sunt deosebite. Prilej numai bun de facut poze si filmulete.



De la palat ma indrept spre metrou pentru a ma duce la hostelul la care sunt cazat. Metroul capitalei sud-coreene este dezvoltat, sunt multe linii care te duc in toate directiile. Pentru cei care stau mult exista un card care iti ofera o mica reducere la calatorii, dar pentru cele trei zile am ajuns la concluzia ca nu merita. Un bilet de o singura calatorie costa 1350 won dintre care 100 de won ii recuperezi daca la sosire returnezi biletul la automate. Pentru distante mai lungi de cateva statii e putin mai scump. Alegi cand cumperi biletul la ce statie vrei sa ajungi. Singura problema am avut-o cand dupa o calatorie nu ma mai lasa sa mai ies cand bagam biletul in turnichete. Nu stiu de ce. Nu era niciun ghiseu unde sa pot intreba, ci doar un buton rosu prin care sunai la o persoana abilitata dar la mine nu raspundea nimeni. Solutia a venit dupa 2-3 minute in care nu stiam ce sa fac si vad pe altcineva care pare sa aiba aceeasi problema. Apoi il vad ca se indreapta spre margine unde era un turnichete care te lasa sa treci in voie :) Statiile de metrou tin si loc de refugiu in caz de atac, iar din loc in loc sunt dotate cu masti pentru filtrat aerul.

  Hostelul se numeste Seoul My Home si e situat in partea de sud a orsului, dincolo de raul ce imparte orasul in doua. E intr-un cartier placut, fara atractii turistice importante, dar cu multe magazine, restaurante. La receptie nu pare sa fie nimeni. E un afis in care zice sa bat la camera de langa, unde nu raspunde nimeni, si un numar de telefon pe care nu pot sa sun fiindca Cosmote-ul meu doar primeste apeluri, invers nu functioneaza. La un moment dat trece cineva pe langa mine, se uita la incaltamintea mea si da dezaprobator din cap. Se pare ca le profanasem etajul intrand incaltat acolo. Intr-un final, dupa vreo 10-15 minute de asteptare in care m-am enervat destul de mult, apare si omul meu de la receptie zambitor. Imi da o pereche de papuci si ma conduce catre camera mea. Mica dar suficienta. Cele trei nopti de cazare in camera cu baie comuna ma costa numai 44700 de won. Seul e un oras pentru toate buzunarele. O poza din camera: 

Nu ma pregatesc de nicio operatie, numai ca in perioada asta in Coreea de Sud bantuie virusul MERS: Middle East Respiratory Syndrome. Cum s-a gasit sa apara aici tocmai cand vin eu, habar n-am. Partea proasta e ca au murit deja cateva zeci de oameni, iar rata de mortalitate odata infectat e descurajanta. Partea buna e ca virusul se transmite destul de greu, transmiterea virusului pana acum s-a petrecut in spitale, nu pe strada, iar predispusi sunt cei in varsta sau cei cu sistem imunitar slabit. Nu m-am speriat eu prea tare, dar a fost un prilej numai bun pentru mama sa-mi faca capul calendar inainte de plecare. Pe strada sunt oameni care poarta masti, dar nu foarte multi, sa zic vreo 10%. Incerc sa o port si eu cand pot, in special in zonele aglomerate. Da bine si in poze :)

duminică, 13 martie 2016

Thailanda(3) - Krabi

Dupa turul prin insulele Phi Phi, luam feribotul si pornim spre Ao Nang, principala statiune din Krabi. Drumul dureaza vreo doua ore, prima oprire o face la Railay, apoi pleaca spre Ao Nang. Acolo, in loc sa acosteze la mal, opreste la ceva distanta, iar dinspre tarm se indreapta spre noi o duzina de long tail boats care inconjoara feriborul si preiau pasagerii. Mai departe ne asteapta microbuze care ne lasa direct la hotelul la care avem rezervare.

Suntem cazati la Somkiet Buri Resort&Spa si este una dintre cele mai frumoase cazari la care am stat de-a lungul timpului. Resortul are mai multe case distribuite intr-o vegetatie luxurianta. Se merge zeci de metri pe podete din lemn, inconjurate de plante inalte, pana ajungi la casa in care esti cazat. Camerele sunt mari, curate, moderne si echipate cu tot ce trebuie. Exista si o piscina, iar noaptea drumurile sunt frumos luminate. Cu micul dejun inclus ne costa doar 30 de euro camera dubla pe noapte. Ce pacat sa trebuie sa stam doar doua nopti!

Microbuzul ne lasa in fata resortului. Ii las pe ceilalti sa rezolve cu camerele in timp ce eu ma reped la un calculator salvator, instalat langa receptie, unde reusesc sa prind setul doi din semifinala Simonei impotriva Radwanskai. 6-2 6-2 dupa un meci foarte reusit! Simo e in finala Turneului Campioanelor unde urmeaza sa o intalneasca din nou pe Serena Williams. Noi ne odihnim putin, iar seara plecam sa exploram imprejurimile.

Ne oprim la un mic birou ce ofera excursii prin imprejurimi pentru a rezerva un tur cu kayakul pentru a doua zi. Ni se ofera un catalog in care sunt prezentate ofertele cu preturi de vreo doua ori mai mari decat ar face. Pentru turul de o jumatate de zi platim 800 de bahti de persoana, dar pretul ni se accepta din prima si sentimentul e ca puteam sa-l scoatem pe la 5-600. Ajungem apoi pe malul marii, statiunea se intinde destul de mult de-a lungul plajei. Atmosfera e relaxata, nu e agitatia din Phuket, chiar daca sunt o gramada de magazine, restaurante si saloane de masaj, incercand sa te atraga cu ofertele lor. Plaja pare destul de murdara, oricum daca vrei sa faci baie te duci la Railay sau pe insulitele din jur. Noi cautam un restaurant unde iar nu nimeresc mancarea care trebuie si apoi dam o raita pe la suveniruri. Aici Costi isi manifesta nou-descoperitul sau talent de negociator, reusind dupa discutii aprinse sa obtina reducerea pretului unor magneti de la 100 la 95 de bahti si sa cumpere un elefant din lemn cu 200 de bahti. Acelasi model pe care ceva minute mai tarziu mi-l achizitionez si eu cu 100 de bahti. 

Dimineata urmatoare vin sa ne ia cei la care rezervasem turul. Desi dureaza vreo 5 ore, 2 ore sunt drumul dus-intors cu microbuzul pana la locul respectiv, o ora luam masa si ne mai raman doua ore de plimbat efectiv.  Aici intampinam o opozitie neprevazuta din partea lui Mari. Cand oamenii ne aduc kayak-urile si dam sa ne urcam in ele, Mari refuza!!! Ca-i e frica, ca nu vrea, ca ramane acolo si ne asteapta. Nu si nu, n-ai ce-i face! O lasam pe punte sa ne astepte si plecam pe raul inconjurat de mangrove, despre care aflam ca se uneste cu marea cativa kilometri mai in fata. Noi vaslim doar o parte din aceasta distanta, apoi ne infiltram pe canale mai mici, pline de vegetatie, iar pe sus observam si maimutele care zburda printre crengi. Aceasta plimbare cu kayak-ul a fost super frumoasa si as repeta-o cu prima ocazie. Insa l-as muta pe Costi in alta barca, fiindca stilul sau de a vasli e usor haotic. Daca pe canalele largi are tendinta sa mearga mult prea repede in loc sa stea mai mult sa admire peisajul, pe canalele inguste dezvoltase o afinitate pentru crengile de pe margine in care cauta sa infiga kayak-ul.

Exploram si doua pesteri, intr-una dintre ele intram direct cu kayak-ul, fiindca e strabatuta de un rau. In cealalta debarcam si o exploram pret de cateva zeci de minute. Peretii au in cateva locuri picturi desenate de oamenii locului in vremuri stravechi. Aici se afla si o punte de lemn de-a lungul malului, pe o distanta considerabila.

Dupa ce o culegem pe Mari, care sustine ca s-a distrat de minune cu niste localnici de acolo, plecam inapoi spre Ao Nang. Ne asezam in fata calculatorului de la receptie si urmarim finala. Din pacate Simona pierde. Costi si Dragos raman sa leneveasca, iar eu plec cu Mari si Tudor spre Railay unde  vrem sa ne balacim. Acolo ajungem cu barca, luam bilete de la ghiseu, dus-intors pentru 200 de bahti de persoana. Plaja din Railay e ok, dar nu e plaja pe care o stiam de pe net. Se pare ca era ceva mai incolo si trebuie sa luam alte tipuri de bilete ca sa ne duca direct acolo. Ramane varianta sa inchiriem un kayak si sa vaslim pana acolo, acum deja avem experienta :) Dar nu reusim sa gasim kayak pentru trei persoane, sunt doar pentru doua, asa ca ne multumim cu plaja pe care o avem.

Seara ne ducem la biroul de turism de unde luasem excursia anterioara si platim 150 de bahti de persoana pentru ca a doua zi de dimineata sa ne duca cu un microbuz privat la aeroport. Urmeaza sa zburam spre Chang Mai.




  





joi, 25 februarie 2016

Cum (nu) poti sa cumperi bilete pentru Jocurile Olimpice de la Rio

Anul trecut imi faceam planuri sa ma duc la Jocurile Olimpice de la Rio. Era o ocazie buna sa ajung pentru prima data in America, mai ales ca sa iau parte la Jocurile Olimpice e un lucru pe care imi doream demult sa-l fac candva. Si evident, voiam sa ma duc in primul rand la meciurile de tenis ale Simonei. Asa ca m-am apucat sa caut cum sta treaba cu biletele. Si sta rau. Foarte rau!

Am gasit destul de simplu site-ul pe care se vand bilete, numai ca, surpriza! Poti sa cumperi doar daca esti brazilian! Insa si daca ai fi brazilian, tot e complicat. Am vorbit pe net cu o fana a Simonei din Brazilia care reusise sa-si ia bilete, insa a trebuit sa se inscrie cu mult timp inainte fiindca erau doar cateva etape in care se puteau face inscrieri si chiar daca a optat pentru categoria cea mai ieftina, i-au fost repartizate bilete la categorii mai scumpe. Aparent, cererea pentru meciurile de tenis a fost foarte mare si biletele s-au epuizat din prima etapa. Insa parca vad ca tribunele vor fi mai mult goale la majoritatea meciurilor

Ce faci insa daca nu esti brazilian? Ce faci mai ales daca esti roman? Pai, trebuie sa te adresezi singurei agentii turistice care a primit drepturi sa comercializeze bilete in tara ta. Iar pentru Romania este vorba de obscura Eurotravel. Le-am trimis mail sa ii intreb ce si cum. Le-am trimis mai multe, ca nu au raspuns. In schimb, imi raspunsera azi, dupa multe luni, trimitandu-mi o lista de preturi pentru cateva sporturi, exprimate in reali brazilieni, mentionand ca exista si un comision de 20% iar cursul de schimb considerat este 1 USD = 2.35 BLR in conditiile in care acum cursul oficial e 1 USD = 3.95 BLR. Pe langa asta, nu pot sa ofere bilete la tenis si nici la multe alte sporturi, ci doar la scrima, atletism si ceva gimnastica artistica. 

Asa ca sa nu va mirati daca pe parcursul olimpiadei nu va flutura niciun steag romanesc in tribune. Probabil nu erau multi cei care aveau de gand sa vina din Romania acolo, dar si celor putini le-a fost ingradit dreptul la bilete. Sa te duci acolo sperand ca vor mai fi disponibile la case e un risc pe care nu cred ca e dispusa multa lume sa si-l asume.

Oricum intre timp renuntasem, in primul rand din cauza imposibilitatii procurarii biletelor la tenis dar mai apoi am observat si ca pretul biletelor de avion este foarte mare in perioada Olimpiadei si nu prea sunt sanse sa apara oferte. Wimbledon isi pierde renumele de turneu de tenis la care e cel mai greu sa prinzi bilete. Rio, un oras periculos de frumos, ramane pe altadata. 

marți, 16 februarie 2016

Dubai, intre tenis si desert

Dubaiul era pus undeva pe lista medie, dar au fost 3 motive care mi-au grabit vizita: eliminarea vizelor, oferta celor de la Wizzair si turneul de tenis la care participa Simona. Pentru 372 de lei aveam bilete pe 17-21 februarie 2015. Dubaiul atrage multa lume, astfel ca in final ne-am strans un grup de 15 persoane. A fost o excursie foarte reusita, in care am imbinat maretia monumentelor arabe cu bucuria tenisului, in care am zburdat pe dunele de nisip, ne-am urcat in cea mai inalta cladire din lume si am facut baie in mare in cel mai spectaculos peisaj nocturn.

Excursia a avut o simetrie frumoasa: inainte de imbarcarea spre Dubai au fost emotiile faptului ca Simona ar putea sa se retraga din cauza unei accidentari, m-am linistit doar dupa un scurt schimb de mesaje cu Victor Ionita, iar la plecare vestea castigarii ultimului punct a venit exact in momentul in care ne asezasem pe scaunele din avion. Un alt moment frumos a fost cand Vali, un roman stabilit in Dubai a venit sa ma astepte la aeroport pentru a ma duce cu masina personala direct la arena de tenis. Eu postez des pe treizecizero.ro, lumea de acolo stie cat de mult o sustin pe Simona, iar cand am scris ca din pacate aterizez in Dubai cu putin timp inainte sa inceapa meciul Simonei si nu voi putea ajunge la timp, a aparut solutia salvatoare de la Vali, pe care nu-l stiam, el nu prea posta, doar citea. Ba mai mult, mi-a luat si bilet mai devreme, pentru a fi siguri ca prindem. Mi-am dat seama din nou de ce imi place atat de mult citatul despre sport al lui Nelson Mandela. 

Dupa ce aterizam pe aeroportul Al Maktoum, construit recent in desert la 50 de kilometri de oras, ii las pe ceilalti prieteni sa se duca singuri la hotel si pornesc impreuna cu Vali si cu nea Cornel din Bailesti spre arena de tenis. Asa cum ma asteptam, e foarte amabil, iar pe drum imi povesteste despre viata in Emirate. Ajungem aproape la timp, la scorul de 2-1 pentru Simo in primul set. O mare parte dintre spectatori au fost romani, iar cei care nu erau au adoptat-o repede pe Simona. Cineva m-a intrebat cum sa zica "Come on Simona" in romana, altii au facut poze cu noi, cu steagurile Romaniei.

Excursia in Dubai nu putea incepe mai bine.  Tot cu ajutorul lui Vali ajungem la hotelul unde eram cazati, Al Jawhara Metro Hotel, care pentru 60 de euro camera dubla este este printre cele mai accesible din Dubai. Se pare ca aici in ultimii ani au crescut preturile cazarilor. Ne reunim toata gasca si plecam intr-o scurta explorare nocturna a imprejurimilor, mai degraba pentru a gasi ceva de mancat.

A doua zi urmeaza sa o petrec la tenis, impreuna cu Costi, dar si cu gasca din Bailesti. Insa pana atunci pornin de dimineata sa ne plimbam putin prin Deira, partea veche a orasului. 


Arenele de tenis nu sunt foarte departe, dar putem lua metroul pana acolo. Primul meci al zilei, Muguruza vs Radwanska, pe o caldura mare, pe arena centrala nefiind nicio umbra. Dupa victoria Buburuzei plecam sa exploram complexul. Mai sunt trei terenuri pe care se joaca meciuri, plus cateva terenuri de antrenament, dar la care publicul nu are acces, astfel ca nu pot urmari si antrenamentul Simonei. Biletele se cumpara doar pentru terenul principal, pentru restul complexului accesul fiind gratuit. Sunt si cateva restaurante in jur, dar si fast food-uri, preturile fiind mai accesibile decat la Roland Garros. Alaturi este un hotel Jumeirah unde probabil sunt cazate jucatoarele si un Irish Pub in aer liber unde lumea devine foarte animata seara si, desi e fix langa arena principala, multi care vin aici nu vin si la tenis. Biletele pentru arena centrala nu sunt cu locuri, dar spectatorii au acces doar la cele doua tribune laterale, la cele din spatele terenului probabil se intra cu invitatie, erau putini spectatori acolo.


Dupa ce fac poza cu trofeul Simonei, ajungem si la meciul de dublu al Monicai Niculescu, castigat la mare lupta. Printre putinii spectatori apare spre final si Kristina Mladenovic. Am aflat mai tarziu ca venise se le spioneze in vederea meciului de a doua zi. Monica ne multumeste pentru sustinere si ma aleg si cu un prosop. Atrenorul ii dadea multe indicatii in timpul jocului, ma gandeam ca daca ar fi fost Simona in locul Monicai, ori se abtinea ori pana la sfarsitul meciului nu-i mai era antrenor :D 

La ora 7 incepe meciul Simonei cu Pironkova, inceput mai slab de Simo, dar important e ca reuseste sa il termine cu bine. Ca in fiecare zi, Simona a fost de departe cea mai sustinuta jucatoare de catre public. Au fost multi romani, dar au fost si multi straini care au venit neutri si au plecat Halepenos. La meciul asta ni se alatura un scotian la ridicatul pancartelor cu literele. Dupa meci reusesc sa fac poza si cu Simona, pe culoarul in aer liber pe care ieseau jucatoarele. Telefonul alb pe care-l tin in mana in poza e al agentului de securitate care m-a rugat inainte sa iasa Simona sa-i fac si lui poze cu ea cand trece pe langa el. Spre deosebire de alte jucatoare care dadeau doua-trei autografe si apoi plecau (asta daca nu fentau publicul iesind prin alta parte), ea sta mult, incercand sa multumeasca cat mai multa lume. Eu insa ma pusesem printre ultimii pe culoar si pana sa ajunga la mine renuntase si sa pregatea sa plece, dar apoi m-a vazut si a venit la mine.  Happy day :) 



Ziua urmatoare ne trezim devreme fiindca avem rezervare la Burj Khalifa. Aici biletele(150 dh) trebuie rezervate din timp pe net, mai ales daca se doreste vizitarea la o anumita ora. Desi la cei peste 800 de metri ai sai este cea mai inalta cladire din lume, platforma de observatie e ceva mai jos, la etajul 124 din 160. De la statia de metrou, "Dubai Mall", pronuntata cu un accent comic pentru noi la difuzoarele din trenuri, se mai merge destul de mult printr-un tunel pana la mallul urias din interiorul caruia se poate urca la platforma de observatie. 



Tot in mall e si un acvariu foarte mare, dar cu preturi cam piperate, vreo 70 de dirhami. Aici ne-am despartit in doua, unii au intrat sa-l viziteze, iar majoritatea am plecat spre Mall of the Emirates pentru a vedea celebra partie de ski.

Cum suntem satui de zapada, luam un taxi si plecam spre Miracle Gardens. Sunt ceva mai izolate si nu se poate ajunge numai cu metroul, mai trebuie luat si taxi, insa pretul pe kilometru e acceptabil, putin peste doi dirhami. Nici intrarea la gradini nu e foarte mare, vreo 30 de dirhami. In interior sunt o multime de flori , dispuse in fel si chip. Pentru iubitorii florilor aici e raiul pe pamant. Mai ales daca nu e caldura pe care am prins-o noi. Ce ma deranjeaza mai mult e lumina soarelui, niste ochelari de soare ar fi fost de mare folos. La fiecare pas iti vine sa faci fotografii. Aici gasesti casute si trenulete pline cu flori, robineti plutitori, masini pe jumatate ingropate, chiar si turnul Eiffel. 




De la gradini am luat taxi spre Burj al-Arab, vechiul simbol al orasului. Foarte aproape de hotel nu putem ajunge, dar se vede ok din fata portii sau de pe plaja de langa el, in jurul careia ne mai plimbam cateva zeci de minute pana vine timpul sa ne despartim si o parte dintre noi plecam la tenis.

Meciul cu Makarova l-am trait la intensitate maxima, in special setul decisiv. La niciun meci vazut live n-am mai avut emotii atat de mari ca aici. Dar cu atat mai mare fost bucuria la final. A fost meciul cu nr. 13 al Simonei pe care l-am vazut din tribune, nu putea pierde tocmai la numarul ei norocos. Am obtinut si un suvenir pretios de la acest meci: una dintre mingile cu autograf expediate de Simo dupa meci a aterizat fix in mainile mele. Acum am doua, dupa cea obtinuta la All Acces Hour, editia de la Stuttgart :)

La ultimele doua meciuri n-am putut ajunge, vineri am fost in desert, iar sambata era la ora la care decola avionul. Nici preturile la bilete nu erau prea prietenoase la final. Insa am fost tinut la curent cu scorul prin SMS , iar mesajul victoriei a venit tocmai cand ne imbarcasem in avion. Ma bucur foarte mult pentru acest al 10-lea trofeu la care am putut sa o sustin din tribune.


Si a mai trecut o zi. Astazi urmeaza sa ne plimbam prin Deira, iar dupa-amiaza sa mergem in excursia in desert. Atmosfera e complet schimbata fata de ieri. Avem parte de furtuna de nisip. Vizibilitatea e slaba, nisipul adus de vant se infiltreaza peste tot, uriasul Burj Khalifa care putea fi vazut din tot orasul e acum ascuns complet in norul de praf. Localnicii spun ca n-au mai avut parte de asa ceva de cativa ani.

Trecem prin bazarul de tesaturi , iar apoi, contra unui dirham de persoana, luam barca pe malul celalalt al baltii unde vizitam un fel de satuc-muzeu construit in stil traditional.



La ora 15:30, cei de la Arabian Nights vin cu 3 jeepuri albe, noi si uriase si ne duc spre desertul zbuciumat. Oprim intr-un loc in care putem cumpara esarfe, ochelari de soare sau alimente. Aici deja furtuna capata alta dimensiune, nisipul te izbeste direct in fata, iti intra in ochi.

Turistii termina de facut cumparaturile, soferii desumfla pe jumatate rotile masinilor dau drumul la muzica si incepe nebunia! Filmuletul de mai jos nu redam mai deloc senzatiile traite in realitate. Ne cataram pe dune abrupte de zici ca mai avem putin si ne rasturnam, soferul face tot felul de viraje prin nisip. La un moment dat, soferului ii cade imbracatura de pe volan. Dopa cateva secunde in care proceseaza ce sa faca cu ea, deschide geamul si o arunca afara. Timp de aproape o jumatate de ora dureaza acest atac asupra dunelor, o experienta foarte tare!

Oprim apoi pentru poze, topaim prin nisp, iar prin atmosfera incarcata soarele sta sa apuna.




Dupa ce se lasa intunericul, ne duc la tabara lor din desert unde servim cina. Nici aici vantul nu se potoleste si ne proiecteaza nisp in mancare. Secretul e sa mananci cu o farfurie de plastic drept paravan, iar dupa ce ai muscat, sa acoperi repede mancarea. Avem parte si de niste dansuri din buric mai mult sau mai putin traditionale, apoi cineva se invarteste precum dervisii. La un moment dat invita o fata din public, o ia in brate si se invarte cu ea minute bune si o ameteste de nu mai e in stare sa se ridice de pe podea. Partea cea mai amuzanta e cand fata, cautand sa se intoarca la prietenii cu care venise, o apuca in directia opusa.

Tot aici se pot face scurte ture cu camila, ceva sandboarding si poze cu un vultur.


Cand dam sa plecam, ia-l pe soferul nostru de unde nu-i! Ramanem ultimii in tabara, impreuna cu arabii care incercau sa ne gaseasca soferul. Se pare ca omul plecase sa-si ajute un coleg caruia ii murise masina. Dupa minute bune, se intoarce in tabara si plecam inapoi spre oras unde ne lasa la prima statie de metrou.

Era seara tarziu cand am ajuns in Dubai Marina si am facut o chestie super tare: baie in mare! Nu orice baie, ci probabil in cel mai spectaculos peisaj nocturn. Nu era in plan, chiar ma gandeam ca apa o sa fie rece in perioada asta, dar am avut noroc sa prindem o perioada foarte calduroasa, iar apa era numai buna. Insa cu adevarat special era peisajul zgarie-norilor care inconjurau plaja. Nu stiu daca mai exista undeva vreo plaja in care sa ai noaptea o asemenea priveliste, dar un lucru e clar: daca va duceti la Dubai, duceti-va noaptea sa faceti baie in mare langa Dubai Marina! E o experienta de neuitat!


In ultima zi am plecat in Abu Dhabi, despre care am scris separat, fiindca Dubaiul e super, insa cel mai frumos monument din Emirate se gaseste in capitala.