luni, 14 martie 2011

Cel mai ieftin hotel in care am stat vreodata

          Hotelurile in Cipru sunt foarte ieftine in perioada asta, in special cele din Larnaca si Paphos. Si intr-un oras cu hoteluri ieftine, sa stai la cel mai ieftin posibil nu suna tocmai tentant. Dar in Larnaca nu-i asa, pentru ca cel mai ieftin e Easyhotel , face parte din grupul Easy care detine printre multe altele celebra companie aeriana lowcost Easyjet. Easyhotel detine hoteluri in Londra, Basel, Zurich, Sofia, Budapesta si Berlin. Si pentru ca patronul companiei se pare ca e cipriot, si-au deschis unul si in Larnaca in urma cu mai putin de un an. Totul este curat si modern, ai baie proprie si chiar un televizor, pentru care trebuie insa sa platesti daca vrei sa-l folosesti. E pozitionat perfect, la 5 minute de port si 10 de biserica St. Lazarus. Au si o parcare gratuita sub hotel, dar cam mica si e un pic mai greu de parcat masina acolo. Asta la 15 euro camera dubla.





          Stie cineva un hotel mai bun in Europa la acelasi pret?

vineri, 11 martie 2011

Intre greci si turci

          A doua zi ne intampina cu un cer amenintator dar cu o temperatura placuta. Plecarea e stabilita pentru ora noua insa somnul ma paraseste cu mult inainte de ora asta si cum nici Toni nu doarme mai mult, plecam pe la opt si ceva pe malul marii. Facem cinci minute de la hotel pana la portul de iahturi, timp in care invatam si cum se traverseaza strada. La ei e un pic diferit, seara trecuta nu vazusem sa existe treceri de pietoni, zebre sau semafoare pentru pietoni. Acum, cu ceva mai multa lumina, observ ca ar avea ceva semafoare pentru pietoni la intersectii, dar numai in cateva locuri ale intersectiilor. Portul e situat langa Piata Europei, aproape pustie la ora asta a diminetii, cum de altfel e si portul, populat in special de pisici si porumbei.

Lefkara
          Plecam din parcarea subterana a hotelului, de data asta cu mine la volan, fapt ce nu trece neremarcat in special datorita franelor bruste pe care le pun la primele intersectii spre disperarea celorlalti. Ii lasam pe ceilalti in fata pentru ca Dragos si-a pus in functiune GPS-ul, dar la prima intersectie ei prind verde, noi rosu, statiile ies din raza de actiune, asa ca ramane sa ne regasim in Lefkara. Drumul l-am facut in mai putin de o ora , mare parte din el pe autostrada, unde totusi limita de viteza e doar de 100 km/h, si am observat ca marea majoritate o si respecta. Poate nu si conducatorul unui automobil pe care il vedem rasturnat pe marginea drumului. Intre timp se pune si o ploaie care din fericire se opreste cand ajungem la destinatie. Urma sa vedem ca nu de tot. Am vazut pe Google Earth ca e mai usor sa ajungem in Pano Lefkara daca facem dreapta spre Kato Lefkara, asa ca o luam pe acolo si parcam pe marginea drumului la mica distanta de piata centrala, unde se afla biserica. GPS-ul nu stia asta asa ca le-a bagat Nissanul pe strazile orasului, care se vede in filmuletul facut de Vio ca nu sunt tocmai bulevarde spatioase:
         Nu stiu cum e Lefkara in alte conditii dar in dimineata asta de dupa ploaie ne da senzatia ca prin venirea noastra si-a dublat populatia. Case de piatra, stradute inguste pietruite incadrate peste tot de flori, niciun om, niciun zgomot. Statiile functioneaza din cand in cand, reusim sa le transmitem unde suntem si asteptam sa gaseasca drumul prin labirint pana la noi in timp ce vizitam biserica. O luam la pas pe stradute, pe la intersectiile mai importante observam mici magazine de dantelarii dar cu preturi destul de ridicate. La un moment dat dam de un indicator spre un muzeu si pornim in directia sa. Il gasim intr-o curte interioara foarte pitoresca, luam bilete, 1.70 euro. Numarul asta e unitatea de masura pentru pretul biletelor la muzeele din Cipru, toate intrarile sunt multipli sau submultipli de 1.70. Fotografiatul interzis, toate aparatele trebuiesc lasate in sertarele cu chei de la intrare. Eu il las depozitat in buzunar si intru in muzeu. Se pare ca muzeul asta consta in niste poze puse pe un perete si ca ne-am luat o teapa groasa. Mai incepe si ploaia. Dar pana la urma se pare ca nu e chiar asa, mai sunt niste incaperi si inca cu unelte si mobilier vechi, destul de interesante. Asa ca si-a meritat banii mai ales ca ne-a tinut si de adapost impotriva ploii, care se opreste aproape imediat dupa ce terminam cu muzeul. Lefkara e intr-o zona de deal si sunt destule strazi in panta, care dupa ploaie se transforma in paraie in toata regula asa incat in drumul nostru spre masini luam ceva umezeala la picioare.


Nicosia
         Nicosia-Lefkosia-Lefkoşa, intr-o tara atat de impartita si orasele au diverse denumiri. A ramas singura capitala divizata din lume, fix pe mijloc trece zona de tampon a Natiunilor Unite, demarcata cu ziduri, butoaie, sarma ghimpata.
          Ajungem purtati de GPS aproape de zidurile venetiene ale orasului, insa dam ceva ture in cerc in cautarea unei parcari pe care o gasim pana la urma la baza zidurilor si, surpriza, se pare ca pentru masinile inchiriate nici nu e necesara plata. Urcam scarile zidurilor, dam de singurul cersetor pe care aveam sa-l vedem in Cipru si ne indreptam spre celebra Ledra Street, dar nu inainta de a lua o harta de la oficiul de informare turistica, harta care arata un mare gol in partea nordica a orasului. Pentru ca e ora mesei si la turci se pare ca se umple matul mai ieftin, pornim direct spre punctul de frontiera, cu o mica oprire la Observator. Adica in varful celei mai inalte cladiri din zona care are panorama de 360 de grade si panouri pe care iti explica ce vezi. Intrarea: o jumatate de unitate, adica 85 de centi. Orasul se vede frumos de sus, la fel si muntii din partea turca cu marele steag de la baza lor. Ziua urmatoare aveam sa ne cocotam pe varfurile lor si speram ca norii negri cu care sunt impodobiti acum nu vor mai fi prezenti. Coborarea se poate face fie pe scari, fie cu liftul. Aici am facut o mare gresala: m-am urcat in lift. N-am incaput toti asa ca restul au coborat pe scari. Nu, nu s-a blocat liftul, dar am omis un aspect: la etajele inferioare ale cladirii salasluieste un mall, asa ca am asteptat aproape o jumatate de ora afara pana sa iesa si restul lumii.
          Trecerea frontierei se face cam asa: treci de politistii greci care n-au nico treaba cu tine, mergi o suta de metri printre panouri albastre puse sa ascunda cladirile in paragina din spatele lor, apoi ajungi la vamesii turci care te pun sa completezi un cartonas pe care-ti arunca o stampila. Merhaba din cealalta Nicosie, din Republica Turca a Ciprului de Nord!

Nicosia de Nord
          Ok, foame ne este. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne golim buzunarele la bucatarii turci asa ca incepem inventarul teraselor si restaurantelor. Asa sfarsim dupa o ora la restaurantul Umutlar de pe Girne Cadessi. Pentru 12 lire(odata cu trecerea frontierei s-a schimbat si moneda) avem parte de meniul zilei compus dintr-o supa cu gust de fasole, o farfurie cu carne, orez, cartofi, salata si nelipsitul Ayran - un fel de lapte batut cu gust oribil.
          Cu stomacul plin, mergem sa vedem principalele obiective ale bucatii asteia de Nicosie. Buyuk Han este cel mai mare caravanserai de pe insula, construit de otomani in secolul 16, dupa ce le-au luat insula venetienilor. A fost construit pentru a-i gazdui pe calatori, dar mai tarziu britanicii l-au folosit ca inchisoare iar astazi cateva incaperi sunt ocupate de magazine de suveniruri.

          In drum spre moscheea Selimiye dam de un mare magazin de rahat turcesc. Imi facusem planuri sa iau o cantitate mai mare de rahat dar se pare ca preturile cu care ma obisnuisem la Istanbul sunt de trei ori mai mici decat cele din Cipru, iar de negociere se pare ca n-au prea auzit cipriotii, fie ei si nord-ciprioti. Plus ca majoritatea era ambalat in cutii si n-am gasit rahat varsat mic, cu alune care e cu tonele in patria-mama. Ajungem si la marea moschee, care a fost initial biserica crestina Ayia Sofia - exact ca la Istanbul. Ne descaltam si pasim pe uriasul covor rosu, foarte pufos - o placere pentru picioare. Moscheea e uriasa si nu prea era nimeni in ea, Allah era un pic dezamagit.
          Inainte sa ne intoarcem inapoi in UE o luam pe drumuri ceva mai secundare, sau cel putin necirculate la ora asta a apusului, spre piata de fructe si legume. Cladirile sunt in paragina pe aici, aparent cu cat esti mai aproape de granita cu atat cladirile arata mai rau. In piata, la fel de putina lume si cativa comercianti care probabil se pregatesc de plecare. Aici portocalele costa doar o jumatate de lira.

Inapoi in partea greaca
          Stam prea putin in Nicosia ca sa putem vedea altceva decat esentialul, deja se lasa intunericul si din partea greaca am vazut doar strada Ledra. Caut harta luata mai devreme si pornim pe stradute spre Moscheea Omeriyye singura ce serveste ca loc de rugaciune in Nicosia de Sud, si ea fiind tot o fosta biserica. E mult mai mica decat Selimiye, dar e mult mai populata, credinciosii sunt mai toti cam colorati - ii suspectez ca sunt pakistanezi. Mergem mai departe spre patriarhie unde descoperim intr-o curte de peste strada zeci de pisici, n-am vazut nicaieri mai multe pisici pe metru patrat. Oprim si la Monumentul Libertatii pentru cateva poze, apoi o luam usor de-a lungul zidurilor venetiene pana la masini.
          Nu stiu cui i-a venit ideea sa traga mall pe marginea autostrazii si sa mai puna si firma mare. Atat de mare incat a fost numaidecat reperat din masinile noastre cand am venit de la Lefkara. Partea buna e ca mergem acum tarziu dupa vizita in Nicosia, partea proasta e ca fiind tarziu constatam ca s-a inchis. Noua solutie vine imediat - mergem maine dimineata ca tot trecem pe aici, sustinuta de argumente solide: s-a terminat mancarea, in Craiova n-ai de unde sa iei camasi, stam doar o ora, etc. Sa fie mall, primesc, dar atunci plecam mai de dimineata!


miercuri, 9 martie 2011

Insula Afroditei

          Am ales Cipru pentru ca este ieftin, cald si putin exotic. Prima data m-am uitat la mult mai tentanta dar si mult mai mancatoarea de timp si bani Siria. Cipru e la 100 km de Siria dar la ani lumina distanta daca ne raportam la culltura. Cipru e mai aproape de Asia si Africa decat de orice alt pamant european, dar este o tara europeana, iar ca dezvoltare depaseste orice tara est europeana. Desi e impartit intre greci si turci, este si un avanpost al Marii Britanii in cealalta parte a continentului.
        Cipru e cat doua judete mici ale Romaniei si are sub un milion de locuitori. Cu toate astea e impartit in patru parti: greci, turci, britanici si ONU.
        Am fost opt oameni, majoritatea colegi de facultate, numar numai bun de inchiriat doua masini, mai ales ca transportul in comun este foarte putin dezvoltat. Trenuri nu exista, iar autobuzele sunt rare si fara statii bine marcate. Cautand pe net am gasit compania economycarrentals.com, cu preturi extrem de mici (50 de euro pentru patru zile), asigurare full, doi soferi inclusi in pret si fara sa fie nevoie de card de credit sau garantie. Ei sunt de fapt intermediari, compania din Larnaca la care ne-au trimis este Autodirect, care au sediul la vreo 3 kilometri de aeroport, dar ne-au dus si adus cu niste microbuze. La cateva zeci de minute eram in posesia unui Ford Focus si a unui Nissan Note. In ordinea numerelor de pe tricou ne-am distribuit asa: eu, Sandu, Raluca si Toni in Ford, respectiv Andrei, Dragos, Vio si Ana in Nissan. Cele doua masini au fost legate prin walkie-talkie-urile lui Dragos in cea mai mare parte a timpului. Cutia automata a Focusului m-a facut sa aman pentru a doua zi condusul si sa-l las pe la volan pe Sandu, mai experimentat in ale masinilor. Drumul pana la easyHotel l-am facut ceva mai lung decat era prognozat, in prima faza ne-am trezit la aeroport pentru ca am luat-o inainte in loc sa facem stanga spre un giratoriu un pic cam subteran, iar in a doua faza am dat ceva ture prin centru pana sa gasim strada spre hotel din cauza ca pe Google Earth nu se vede ca drumul paralel cu marea, pe care prestabilisem sa o luam, are sens unic si nu era cel care ne trebuia noua. Ceilalti erau deja parcati langa hotel, dar spre deosebire de noi, inca nu vazusera marea :) .
          Seara am dat o mica tura prin oras pana pe plaja, apoi la fort si la biserica St. Lazarus. Evident la ora asta tarzie am putut sa le vedem doar pe dinafara. Neavand ce are Miță, pozele pe intuneric au iesit cam slabute.






Si aterizarea la Larnaca:

joi, 20 ianuarie 2011

Planul de calatorie pentru Cipru


15 februarie

  • tren Craiova-Bucuresti (7:05-10:20)
  • expresul 780 pana la aeroport
  • avion Bucuresti-Larnaca (13:10-15:25)
  • inchiriat masina
  • check-in easyHotel Larnaca
  • seara plimbare prin Larnaca: portul, Larnaca Fort, biserica St. Lazarus

16 februarie

  • vizita de 1-2 ore in pitorescul orasel Lefkara
  • restul zilei Nicosia

17 februarie

  • trecerea frontierei cu Republica Turca a Ciprului de Nord prin Nicosia
  • Castelul St.Hilarion
  • Girne
  • Bellapais
  • Castelul Buffavento
  • seara cazare in Paphos la Louis King Jason Hotel

18 februarie

  • dimineata Mormintele Regilor - in patrimoniul UNESCO
  • Satul Omodus
  • Muntii Troodos
  • Vf. Olympus: 1952 m
  • Kakopetria

19 februarie

  • Rocile Afroditei
  • Kourion
  • avion Larnaca-Bucuresti (16:05-18:20)
  • expresul 780 pana la Gara de Nord
  • tren Bucuresti-Craiova(19:45-22:59)

Buget: ~115 euro(transport+cazare) + bani de cheltuiala

joi, 13 ianuarie 2011

- Mai pleci in Cipru?

- Nu stiu.

- Nu te mai duce ca e periculos in tari de-astea.

- De unde stii ca e periculos?

- Pai am vazut zilele trecute un documentar, parca pe Discovery.

- Despre ce?

- Erau unii, cu trafic de droguri...

- Unde erau?

- prin America de Sud, parca prin Columbia.

luni, 29 noiembrie 2010

Česká Republika (IV) - Osuarul din Sedlec


             La periferia orasului Kutna Hora, pe o straduta laturalnica, e o biserica mica ce nu iese cu nimic in evidenta vazuta de afara. Povestea ei incepe in 1278 cand regele Boemiei de atunci l-a trimis pe abatele Henry in Tara Sfanta. La intoarcere a adus cu el pamant pe care l-a imprastiat peste cimitirul din Sedlec. Vestea s-a raspandit rapid si tot mai multi oameni doreau sa fie ingropati aici dupa moarte. Marea ciuma din secolul 14 si razboaiele husite din secolul 15 au facut ca in cimitir sa fie ingropati mii de oameni. In jurul anului 1400 o biserica gotica a fost construita in mijlocul cimitirului, impreuna cu un osuar in care au fost depozitate oasele dezgropate in timpul constructiei sau mai tarziu, ca sa faca loc unor noi morminte.

              In 1870 sculptorul František Rint a fost angajat sa decoreze biserica cu oasele celor 40000 de oameni. Rezultatul: altar, piramide, candelabre si multe alte decoratiuni macabre, realizate numai din oase.








vineri, 26 noiembrie 2010

Česká Republika (III) - Kutna Hora

               Niste romani intalniti in Praga spuneau ca in Cehia n-ai altceva de vazut in afara de Praga. Sigur ca n-au incercat niciodata sa vada ce e dincolo de Praga si din nu stiu ce zvonuri obscure au tras concluzia asta clara. Cehia e o tara mica, dar are foarte multe locuri frumoase si diferite de aglomerata Praga. Kutna Hora e unul dintre ele. Un orasel de 20 000 de locuitori, care in urma cu ceva secole isi masura fortele cu Praga, bazandu-se pe argintul din subsoluri. Pe parcurs ceva s-a intamplat, argintul s-a terminat, iar Kutna Hota a ramas o Praga la scara mica dar si-a pastrat onoarea de pe vremuri.
                Am ajuns aici cu trenul, biletele sunt ieftine si se pot cumpara pe net, pentru grupuri se acorda reduceri substantiale: am platit 100 de coroane dus-intors. Am parasit gara pe jos, o gara mica si urata, si ne-am indreptat spre cel mai ciudat obiectiv al orasului: Osuarul din Sedlec, o biserica impodobita cu oase umane.  Centrul orasului e destul de departe si am preferat sa luam autobuzul, unul singur in tot orasul(10Kc) care ne-a ocolit prin toate cartierele pana am ajuns intr-o statie in care soferul a strigat "Centrum". Nu arata deloc a centru, in spate era padure, in fata niste case obisnuite, dar aveam sa vedem ca centrul e totusi destul de aproape. Strazi medievale, inguste, cateva biserici impunatoare, peste tot liniste, doar din loc in loc mici grupuri de turisti. De la biserica St. James am luat-o in sus pe langa Colegiul Iezuit pana am ajuns la bijuteria orasului: Catedrala Sfanta Barbara. Ca si colega St. Vitus din Praga, a asteptat mai mult de cinci secole sa fie terminata.  
                  Ne-am pierdut ceva timp unii de altii dar pana la urma am ajuns toti la Hradek unde ne-am luat bilete la un tur al minei de argint. Ne-am echipat cu halate, casti si lanterne si am pornit impreuna cu ghidul spre subteran. Turul era in ceha, erau doar doi cehi in grup, noua ne-au dat niste foi in engleza cu explicatii. Am plecat prin oras echipati in mineri pana la locul de intrare in mina, am coborat cativa zeci de metri si am luat-o in sir indian prin niste galerii stramte si nu prea inalte, cu apa prelingandu-se peste noi. Problema a fost ca unul dintre cei doi cehi cam depasea volumul maxim admis de intrare in mina, ghidul nu l-a avertizat, si la un moment dat nu mai incapea prin galerie, a ramas impotmolit. Noi eram in spatele lui, ghidul o luase in fata, asa ca am ramas blocati pentru un timp. Dupa un timp a reusit gafaind sa treaca mai departe, dupa ce s-a ales cu ceva julituri si  transpirat din cap pana-n picioare. Am ajuns la un loc mai larg unde erau ghidul si cei din fata, explicat ca asa si-asa, totul e in regula, mergem mai departe. Facem un mic experiment: stingem toti lanternele si ne gasim in bezna totala in interiorul galeriilor claustrofobe. N-ar fi prea placut sa te ratacesti pe intuneric pe aici. De data asta am luat-o mai in fata, dar dupa un timp aflam de la cei din spate ca omul iar a ramas blocat. Ii spunem ghidului, dar nu are loc sa se intoarca, asa ca o luam mai rapid in fata pana iesim din mina, apoi se intoarce dupa el. Intr-un final a reusit sa-l scoata. Nu cred ca va uita prea curand experienta din mina. 
             Mai dam o mica tura prin centru, alerg la Sfanta Barbara sa iau un magnet din singurul magazin de suveniruri pe care l-am vazut in oras, tocmai inchideau. Iau unul de lemn cu 40 Kc si fug inapoi, avem un tren de prins. Mai e timp de cateva minute in Curtea Italiana, fosta rezidenta a regilor Boemiei. Mi-a placut foarte mult aici, parca pasesti cu adevarat in epoca medievala.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Česká Republika (II) - Praga

In ultima vreme am fost cam lenes cu scrisul pe blog, continui acum cu celelalte doua zile in care am stat in Praga. Pentru ca aveam sa schimbam mai multe mijloace de transport de-a lungul zilei, am luat abonamente de o zi contra a 100 de coroane. Problema cu tichetele de transport e ca trebuie sa ai banii in monede pentru ca in majoritatea statiilor de metrou singurul loc de unde le poti procura sunt automatele. Primele ore ale celei de-a treia zi le-am petrecut in centrul vechi al orasului. Praga are foarte multe turnuri in care poti vedea cladirile de sus, eu am preferat sa ma urc in turnul primariei vechi, inalt de aproximativ 60 de metri, pentru ca se afla exact in mijlocul orasului si ai priveliste splendida in orice parte te-ai uita. Se urca cu liftul pana la un anumit nivel, dupa care pe niste scari in spirala foarte stramte. Evident, aglomeratia este o problema sus, dar odata ce gasesti un locsor de o jumatate de metru ai cale libera sa contempli peisajul.


Am coborat din turn exact la ora 12, cu alte cuvinte am iesit direct in puhoiul de oameni care se holba la ceasul cu cocos. Imediat dupa ce si-a facut numarul, au aparut o mireasa si un mire care au tinut sa-si petreaca o parte din ziua nunii sub ceasul astronomic. Am luat-o usor pe stradutele din centru indreptandu-ne spre micul cartier evreiesc. Aici am inconjurat vechiul cimitir evreiesc, am gasit si o gaura in gard pe unde sa vad ce e inauntru:gazon si multe pietre vechi si ingramadite. Pe o suprafata relativ mica sunt ingropati peste 100 000 de oameni, decedati inainte de 1800. Nu departe, rasar cam o duzina de sinagogi, si cum in Praga numarul evreilor a scazut considerabil, acum principalii vizitatori sunt turistii straini, care platesc o taxa de intrare destul de mare pentru Praga.

Vechiul cimitir evreiesc:


Sinagoga Veche-Noua:


Dupa ce-am infulecat ceva pe-o banca, am luat tramvaiul 22 pana la Muzeul Miniaturilor, o expozitie ce cuprinde cateva zici de miniaturi realizate de Anatoly Konenko. Microscopul te ajuta sa distingi detalii ale unor obiecte pe care le vezi cu ochiul liber ca un mic punct negru. Printre miniaturi: un lac cu lebede pe o samanta de mac, potcoava la piciorul unui purice, o garnitura de tren pe un fir de par, altul in urechea unui ac, carti in miniatura, etc. Un muzeu fascinant, mic, ascuns dupa cladiri (e langa manastirea Strahov), cu o taxa de intrare modica: 2-3 euro.

Am incheiat ziua pe dealul Petrin. Am urcat cu funicularul, inclus in abonamentul pe o zi. Sus erau foarte multe flori, majoritatea trandafiri, care conduceau spre un turn asemanator cu cel de la Paris, dar mult mai mic si urat. In apropiere sunt labirintul de oglinzi si observatorul astronomic, in care insa nu am intrat. In schimb am coborat prin partea de sud la o biserica ortodoxa din lemn. Am coborat tot cu funicularul cand s-a lasat intunericul. La ora asta toti erau rupti de oboseala si ma injurau in gand. Am luat-o pe jos pana la Casa Dansatoare de unde am luat tramvaiul 10/16 spre hotel.

Oooo Champs Elysees....


Parlamentul ceh nu parea prea agitat la ora diminetii cand am intrat in gradinile sale. Un paznic la intrare si cativa turisti tulburau linistea Palatului Wallenstein din Mala Strana. Gradinile sunt foarte frumos aranjate, inconjurate de ziduri, dintre care unul cel putin ciudat. Paunii si ratele se plimba libere prin verdeata sau pe apa fantanii arteziene. E multa liniste aici.



Spre periferia sudica a Pragai e asezata o fortareata, Vysehrad. Vegheaza pe o colina deasupra Valtavei, aparata de ziduri. E veche cam de o mie de ani. In interior, un mare parc, presarat din loc in loc ba cu o capela, ba cu un turn, ba cu o pivnita, ba cu o catedrala, ba cu un cimitir... De pe margine iti ofera privelisti frumoase asupra orasului sau asupra raului.

Intr-un oras plin de tramvaie, am folosit o singura data autobuzul: cand am fost la gradina zoologica, catalogata una dintre cele mai bune din Europa. Se afla destul de departe de centrul orasului, intr-o zona verde. Oricum Praga este un oras al parcurilor. La intrare nu poti sa nu te opresti intai la Palatul Troja, o bijuterie baroca din seculul XVII. ZOO Praha nu e doar valoroasa si frumoasa, e si ieftina: 150 de coroane, 100 pentru studenti. Parca la Barcelona costa 15 euro, si nu era de anvergura asta. Am intrat la ora 15, iar la 18 se se inchidea. Nu a fost timp suficient, trebuie stat macar cinci ore. Prin cele 60 de hectare ale gradinii am parcurs cel putin 10 kilometri pe jos printre animale. Toata fauna pamantului se gaseste aici, sunt multe pavilioane dedicate unor anumite zone de pe glob sau doar unor animale. Jungla indoneziana e cea mai spectaculoasa, te plimbi printre maimute, liane, gandaci iar liliecii iti zboara pe deasupra capului. Urangutanii isi desfasoara ocupatiile zilnice si nu te baga in seama. Ii lasi in treaba lor si pleci in Africa. Antilopele Oryx pasc in savana la care ajungi trecand un pod de lemn peste o strada. Girafele sunt la ora mesei, waw... ce animale ciudate, cat sunt de mari si ce gat au! Din loc in loc sunt puse harti, trebuiesc urmarite ca sa nu ratezi ceva. Polul Nord e pe deal, un mic telescaun te urca la ursii polari. Par pufosi. Doar rinoceri n-am gasit in gradina asta, in rest are de toate: elefanti, hipopotami, zebre, gorile, feline de tot felul, crocodili si toate speciile de serpi, animale marine, camile, canguri, pinguini, flamingi. Daca credeati ca gradinile zoologice sunt doar pentru copii, duceti-va la Praga si va veti schimba parerea!



Baby se joaca...Miti doarme...
Ei doar se incalzesc.
Broaste cat casa!N-ai vrea sa culegi frunza asta!

Palatul Troja

miercuri, 20 octombrie 2010

Česká Republika (I) - Praga

            Toata lumea iubeste Praga. Toata lumea lauda Praga. Asa ca la inceputul acestei luni m-am dus sa vad cu ochii mei de ce. Oras strabatut de Valtava, oras al podurilor, al lui Kafka, Mucha si multi altii, situat pe jumatate pe coline, gazda celui mai mare castel medieval si capitala unei natiuni care aparent bea numai bere. De data asta am fost in numar de sapte, am plecat sambata dimineata, ne-am intors vineri seara, dar in Cehia am stat doar cinci zile pentru ca doua le-am pierdut pe drum, in autocar sau tren. Preturile la avion sunt mari, zborurile din doua bucati cu low-costurile nu se imbina,  oferta de la Eurolines era de departe cea mai buna. 

           Am ajuns in orasul de aur la 5 dimineata. Dupa doua ore in care am facut rost de coroane, am schimbat metrouri si apoi am mers cateva sute de metri, am ajuns la hotel, Pension Jana/Domov Mladeze, rezervat pe booking.com la un pret avantajos, chiar si pentru Praga. Dar bineinteles ca nu putem sa ne cazam de dimineata, asa ca ne lasam bagajele acolo si pornim la prima plimbare in oras. Primul popas este biserica Sfanta Ludmila, de la Namesti Miru, care nu prea apare prin ghidurile turistice dar e foarte frumoasa. In Praga sunt foarte multe biserici impunatoare, frumos decorate atat in interior cat si in exterior. Nu chiar ca cele din Roma, dar se apropie cat-de-cat, oricum peste cele din Spania, iar la majoritatea intratea e gratuita. Am continuat cu statia de metrou: am vrut sa vad cum arata una dintre cele mai lungi scari rulante din Europa, asa ca am coborat la statia Namesti Miru si apoi am urcat imediat: 87 de metri lungime, 5 minute a durat plimbarea sus-jos-sus. Am luat-o usor spre Piata Veche, trecand pe la Muzeul National, Piata Wenceslas si apoi stradutele inguste ale centrului vechi, pline de turisti si magazine de suveniruri.

         Am ratat ora exacta la ceasul astronomic cu 30 de secunde pentru ca m-am ratacit putin pe stradute, dar am revenit ziua urmatoare. Un puhoi de oameni se strange, toti cu gurile cascate la ceas si preferabil cu mainile pe buzunare. Ca sa vada ce? Niste apostoli mici care se rotesc in interiorul turnului si doi draci afara care se inclina trasi de o ata. Obositi si nedormiti, intram la metrou si ne luam camerele in primire, tragem un mic somn si revenim in oras pe seara pentru o alta mica plimbare. 

        Ziua urmatoare e rezervata castelului, cel mai mare castel medieval din lume. Consta de fapt in multe cladiri, biserici, capele, stradute, curti interioare, turnuri care sunt imprejmuite de ziduri si santuri adanci. Se poate ajunge aproape de castel cu tramvaiul 22, dar mai bine am luat metroul pana in Stare Mesto si am luat-o pe jos pe podul Carol, am urcat pe strada Nerudova, o strada foarte frumoasa pe care se afla si ambasada Romaniei cu un bust al lui Mihai Viteazul. Cu pozele am lasat-o mai moale, mi-am dat seama ca bateriile sunt pe terminate, iar rezervele le-am uitat in camera de hotel. La castel am prins schimbarea garzii, dureaza 20 de minute la pranz, se plimba soldatii mult pana sa se schimbe, altii canta de sus la trompete. Mi-am luat biletul cu turul lung, ceilalti pentru turul scurt. Asta scurt costa 250 de coroane si nu prea merita, daca vrei sa vizitezi ia-l pe cel cu 350 (175 pt. studenti) pentru ca are in plus cel mai interesant muzeu, Povestea Castelului Praga. Daca totusi nu te atrag muzeele si nu vrei sa stai 5 ore prin ele, poti intra gratis in incinta castelului, precum si in partea sudica a catedralei St. Vitus. Ulita de Aur este inchisa pentru lucrari de renovare. Gradinile regale merita o plimbare, eu am luat-o rapid si prin tunelul de caramizi din santul castelului si am urcat pe interesantele alei cu balustrade de lemn si plante agatatoare.

      Manastirile Loreta si Strahov sunt aproape de castel, intro zona frumoasa, cu cladiri valoroase. La Strahov se intra gratuit, iar coborarea in Mala Strana iti ofera o panorama frumoasa asupra orasului. S-a lasat seara cand am coborat prin Piata Malteza, Zidul John Lennon, Insula Kampa, iar spre disperarea tovarasilor de calatorie, rupti de oboseala, am luat tramvaiul din apropierea Casei Dansatoare, de pe celalalt mal al Valtavei.


 

         

duminică, 5 septembrie 2010

TGV mai ieftin decat CFR

              Vreti sa mergeti in Franta dar nici nu va ganditi sa circulati cu TGV-ul pentru ca nu va permite bugetul? Mai ganditi-va! IdTGV e o varianta ieftina a faimosului tren francez, si nu, nu merge mai incet. Biletele se pot cumpara doar online de pe site-ul lor, pentru cele mai mici preturi trebuie cumparate cu cateva saptamani inainte. Daca sunteti in grup de cel putin patru, beneficiati de o reducere de 25%. Pe distante lungi iese chiar mai ieftin decat la CFR-ul nostru, plus ca ajungeti de sapte ori mai repede. Astfel poti strabate intreaga Franta de la Paris la Marseille in doar 3 ore si platind doar 24.9 euro.
                 O alta varianta este IdNight, un tren care circula noaptea, nu cu aceeasi viteza, dar cu preturi si mai mici - de la Paris pe Coasta de Azur, incepand de la 15 euro.

Franta va asteapta!