vineri, 11 martie 2011

Intre greci si turci

          A doua zi ne intampina cu un cer amenintator dar cu o temperatura placuta. Plecarea e stabilita pentru ora noua insa somnul ma paraseste cu mult inainte de ora asta si cum nici Toni nu doarme mai mult, plecam pe la opt si ceva pe malul marii. Facem cinci minute de la hotel pana la portul de iahturi, timp in care invatam si cum se traverseaza strada. La ei e un pic diferit, seara trecuta nu vazusem sa existe treceri de pietoni, zebre sau semafoare pentru pietoni. Acum, cu ceva mai multa lumina, observ ca ar avea ceva semafoare pentru pietoni la intersectii, dar numai in cateva locuri ale intersectiilor. Portul e situat langa Piata Europei, aproape pustie la ora asta a diminetii, cum de altfel e si portul, populat in special de pisici si porumbei.

Lefkara
          Plecam din parcarea subterana a hotelului, de data asta cu mine la volan, fapt ce nu trece neremarcat in special datorita franelor bruste pe care le pun la primele intersectii spre disperarea celorlalti. Ii lasam pe ceilalti in fata pentru ca Dragos si-a pus in functiune GPS-ul, dar la prima intersectie ei prind verde, noi rosu, statiile ies din raza de actiune, asa ca ramane sa ne regasim in Lefkara. Drumul l-am facut in mai putin de o ora , mare parte din el pe autostrada, unde totusi limita de viteza e doar de 100 km/h, si am observat ca marea majoritate o si respecta. Poate nu si conducatorul unui automobil pe care il vedem rasturnat pe marginea drumului. Intre timp se pune si o ploaie care din fericire se opreste cand ajungem la destinatie. Urma sa vedem ca nu de tot. Am vazut pe Google Earth ca e mai usor sa ajungem in Pano Lefkara daca facem dreapta spre Kato Lefkara, asa ca o luam pe acolo si parcam pe marginea drumului la mica distanta de piata centrala, unde se afla biserica. GPS-ul nu stia asta asa ca le-a bagat Nissanul pe strazile orasului, care se vede in filmuletul facut de Vio ca nu sunt tocmai bulevarde spatioase:
video
         Nu stiu cum e Lefkara in alte conditii dar in dimineata asta de dupa ploaie ne da senzatia ca prin venirea noastra si-a dublat populatia. Case de piatra, stradute inguste pietruite incadrate peste tot de flori, niciun om, niciun zgomot. Statiile functioneaza din cand in cand, reusim sa le transmitem unde suntem si asteptam sa gaseasca drumul prin labirint pana la noi in timp ce vizitam biserica. O luam la pas pe stradute, pe la intersectiile mai importante observam mici magazine de dantelarii dar cu preturi destul de ridicate. La un moment dat dam de un indicator spre un muzeu si pornim in directia sa. Il gasim intr-o curte interioara foarte pitoresca, luam bilete, 1.70 euro. Numarul asta e unitatea de masura pentru pretul biletelor la muzeele din Cipru, toate intrarile sunt multipli sau submultipli de 1.70. Fotografiatul interzis, toate aparatele trebuiesc lasate in sertarele cu chei de la intrare. Eu il las depozitat in buzunar si intru in muzeu. Se pare ca muzeul asta consta in niste poze puse pe un perete si ca ne-am luat o teapa groasa. Mai incepe si ploaia. Dar pana la urma se pare ca nu e chiar asa, mai sunt niste incaperi si inca cu unelte si mobilier vechi, destul de interesante. Asa ca si-a meritat banii mai ales ca ne-a tinut si de adapost impotriva ploii, care se opreste aproape imediat dupa ce terminam cu muzeul. Lefkara e intr-o zona de deal si sunt destule strazi in panta, care dupa ploaie se transforma in paraie in toata regula asa incat in drumul nostru spre masini luam ceva umezeala la picioare.


Nicosia
         Nicosia-Lefkosia-Lefkoşa, intr-o tara atat de impartita si orasele au diverse denumiri. A ramas singura capitala divizata din lume, fix pe mijloc trece zona de tampon a Natiunilor Unite, demarcata cu ziduri, butoaie, sarma ghimpata.
          Ajungem purtati de GPS aproape de zidurile venetiene ale orasului, insa dam ceva ture in cerc in cautarea unei parcari pe care o gasim pana la urma la baza zidurilor si, surpriza, se pare ca pentru masinile inchiriate nici nu e necesara plata. Urcam scarile zidurilor, dam de singurul cersetor pe care aveam sa-l vedem in Cipru si ne indreptam spre celebra Ledra Street, dar nu inainta de a lua o harta de la oficiul de informare turistica, harta care arata un mare gol in partea nordica a orasului. Pentru ca e ora mesei si la turci se pare ca se umple matul mai ieftin, pornim direct spre punctul de frontiera, cu o mica oprire la Observator. Adica in varful celei mai inalte cladiri din zona care are panorama de 360 de grade si panouri pe care iti explica ce vezi. Intrarea: o jumatate de unitate, adica 85 de centi. Orasul se vede frumos de sus, la fel si muntii din partea turca cu marele steag de la baza lor. Ziua urmatoare aveam sa ne cocotam pe varfurile lor si speram ca norii negri cu care sunt impodobiti acum nu vor mai fi prezenti. Coborarea se poate face fie pe scari, fie cu liftul. Aici am facut o mare gresala: m-am urcat in lift. N-am incaput toti asa ca restul au coborat pe scari. Nu, nu s-a blocat liftul, dar am omis un aspect: la etajele inferioare ale cladirii salasluieste un mall, asa ca am asteptat aproape o jumatate de ora afara pana sa iesa si restul lumii.
          Trecerea frontierei se face cam asa: treci de politistii greci care n-au nico treaba cu tine, mergi o suta de metri printre panouri albastre puse sa ascunda cladirile in paragina din spatele lor, apoi ajungi la vamesii turci care te pun sa completezi un cartonas pe care-ti arunca o stampila. Merhaba din cealalta Nicosie, din Republica Turca a Ciprului de Nord!

Nicosia de Nord
          Ok, foame ne este. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne golim buzunarele la bucatarii turci asa ca incepem inventarul teraselor si restaurantelor. Asa sfarsim dupa o ora la restaurantul Umutlar de pe Girne Cadessi. Pentru 12 lire(odata cu trecerea frontierei s-a schimbat si moneda) avem parte de meniul zilei compus dintr-o supa cu gust de fasole, o farfurie cu carne, orez, cartofi, salata si nelipsitul Ayran - un fel de lapte batut cu gust oribil.
          Cu stomacul plin, mergem sa vedem principalele obiective ale bucatii asteia de Nicosie. Buyuk Han este cel mai mare caravanserai de pe insula, construit de otomani in secolul 16, dupa ce le-au luat insula venetienilor. A fost construit pentru a-i gazdui pe calatori, dar mai tarziu britanicii l-au folosit ca inchisoare iar astazi cateva incaperi sunt ocupate de magazine de suveniruri.

          In drum spre moscheea Selimiye dam de un mare magazin de rahat turcesc. Imi facusem planuri sa iau o cantitate mai mare de rahat dar se pare ca preturile cu care ma obisnuisem la Istanbul sunt de trei ori mai mici decat cele din Cipru, iar de negociere se pare ca n-au prea auzit cipriotii, fie ei si nord-ciprioti. Plus ca majoritatea era ambalat in cutii si n-am gasit rahat varsat mic, cu alune care e cu tonele in patria-mama. Ajungem si la marea moschee, care a fost initial biserica crestina Ayia Sofia - exact ca la Istanbul. Ne descaltam si pasim pe uriasul covor rosu, foarte pufos - o placere pentru picioare. Moscheea e uriasa si nu prea era nimeni in ea, Allah era un pic dezamagit.
          Inainte sa ne intoarcem inapoi in UE o luam pe drumuri ceva mai secundare, sau cel putin necirculate la ora asta a apusului, spre piata de fructe si legume. Cladirile sunt in paragina pe aici, aparent cu cat esti mai aproape de granita cu atat cladirile arata mai rau. In piata, la fel de putina lume si cativa comercianti care probabil se pregatesc de plecare. Aici portocalele costa doar o jumatate de lira.

Inapoi in partea greaca
          Stam prea putin in Nicosia ca sa putem vedea altceva decat esentialul, deja se lasa intunericul si din partea greaca am vazut doar strada Ledra. Caut harta luata mai devreme si pornim pe stradute spre Moscheea Omeriyye singura ce serveste ca loc de rugaciune in Nicosia de Sud, si ea fiind tot o fosta biserica. E mult mai mica decat Selimiye, dar e mult mai populata, credinciosii sunt mai toti cam colorati - ii suspectez ca sunt pakistanezi. Mergem mai departe spre patriarhie unde descoperim intr-o curte de peste strada zeci de pisici, n-am vazut nicaieri mai multe pisici pe metru patrat. Oprim si la Monumentul Libertatii pentru cateva poze, apoi o luam usor de-a lungul zidurilor venetiene pana la masini.
          Nu stiu cui i-a venit ideea sa traga mall pe marginea autostrazii si sa mai puna si firma mare. Atat de mare incat a fost numaidecat reperat din masinile noastre cand am venit de la Lefkara. Partea buna e ca mergem acum tarziu dupa vizita in Nicosia, partea proasta e ca fiind tarziu constatam ca s-a inchis. Noua solutie vine imediat - mergem maine dimineata ca tot trecem pe aici, sustinuta de argumente solide: s-a terminat mancarea, in Craiova n-ai de unde sa iei camasi, stam doar o ora, etc. Sa fie mall, primesc, dar atunci plecam mai de dimineata!


4 comentarii:

Nicky spunea...

Cum e Ciprul in perioada asta? Colcaie de turisti sau e mai liniste?

George2210 spunea...

E liniste, foarte putini turisti.

Anonim spunea...

pe stradutele alea chiar m-am bucurat ca sunt la volanul unui nissan si nu al unui ford

Traveling Hawk spunea...

Mi-a placut relatarea asta foarte mult! Si pozele!