Aussie Odyssey (4) - Australian Open 2017

Dupa Roland Garros si Wimbledon, Australian Open este cel de-al treilea turneu de Grand Slam la care ajung. Si cel mai departat. Acum mai lipseste doar US Open ca sa-mi fac Career Grand Slam-ul, dar candva va veni si randul sau.

Supranumit si Happy Slam, pot spune ca este si cel mai prietenos turneu de mare slem cu publicul. Iata cateva motive:

• Gasesti bilete pentru meciurile care te intereseaza. Nu e nevoie sa le cumperi din timp pentru ca vei gasi si cu o zi inainte, dupa ce se afiseaza programul meciurilor. Chiar si la categoria cea mai ieftina.
• Sunt doar doua arene pe care iti trebuie bilet separat: Rod Laver si Margaret Court. Pe celalalte poti intra cu bilet de ground, inclusiv pe arena Hisense care e cam la fel de mare ca Margaret Court. Astfel l-am putut vedea pe Andy Murray, numarul 1 mondial, jucand in turul 3, cu bilet de ground.
• Pretul biletelor e rezonabil. 40 AUD un bilet de ground, 80 AUD o sesiune pe Rod Laver in primele tururi.
• Ai Wi-Fi gratuit in aproape tot complexul.
• Poti intra cu bautura si mancare aduse din exterior.
• Complexul e situat in buricul orasului. Putine turnee se pot lauda cu asemenea pozitionare.
• Poti asista la antrenamentele jucatorilor. Programul antrenamentelor este afisat pe pagina turneului.

Australian Open 2017 incepe chiar cu meciul Simona Halep - Shelby Rogers. Mi-am luat bilet pe central de acum doua zile, imediat ce am aflat programul de joc. Sunt nerabdator si putin prea optimist. Mi-o imaginasem de cateva ori pe Simo ridicand trofeul dupa o finala memorabila. Nu sunt de acuzat, avand in vedere ca pana acum de fiecare data cand am ajuns la meciurile ei a facut turnee foarte bune si a atins mereu macar semifinalele. Dar probabil aveam nevoie si de exceptia care intareste regula, din pacate tocmai aici, in cel mai departat turneu de casa.

Arena Rod Laver e mare dar e bine conceputa. Nu te simti departe de teren. Mai ales ca nu exista despartiri intre sectoare astfel incat te poti muta mai in fata chiar daca ti-ai luat cel mai ieftin bilet.

Simo incepe bine meciul, dar la fel o face si Rogers. Primele ghemuri se joaca la intensitate mare, ambele jucatoare par in forma. Insa pe finalul primului set se intampla ceva ingrijorator: Simona resimte accidentarea la genunchi aparuta prima data la Singapore anul trecut. De aici inainte ceva nu mai merge, iar Rogers nu scade deloc intensitatea, trimitand trasoare spre colturile terenului. Simo pierde 3-6 1-6 si o parte din Australian Open se termina inainte de a incepe. 

De prisos sa spun cat de trist sunt dupa ce se incheie meciul. Nici macar n-am apucat sa o vad la un antrenament. Nici n-am apucat sa i-l dau pe Hoppy, care trebuia sa fie un cangur norocos care sa o ajute sa castige turneul. Urmatoarele ore nu mai vad niciun meci. Ma duc spre locul prin care ies  si intra jucatorii din complex. Nu poti ajunge pana acolo, ci pana la o alee de unde vezi intrarea de sus, practic esti la vreo 5 metri deasupra. Daca eu sunt atat e trist, imi imaginez cum se se simte ea. Astept acolo cam 3 ore, nefiind sigur daca o voi mai putea vedea. Tot asteptand, vad perindandu-se multi jucatori si jucatoare. La un moment dat apar chiar si doua persoane care cara trofeele ce vor fi oferite campionilor. Pana la urma iese si Simo, singura si cu capul in pamant. O strig si i-l arunc pe Hoppy. Schimbam cateva cuvinte si apoi se indreapta spre un autocar. Cangurul n-a putut ajunge la timp in mainile ei, dar in cele din urma a ajuns. Asa ca, Hoppy, du-ti la indeplinire datoria de cangur norocos si ajut-o sa castige turneul de anul viitor!

La turneu m-am intalnit si cu Laur, un fan al Simonei si al tenisului in general pe care il stiu de pe forumurile de pe internet si pe care il mai intalnisem si cand am fost la Turneul Campioanelor din Singapore, in 2014. El locuieste la Londra si a venit sa se plimbe prin Australia pentru o luna. Multe dintre meciurile din cele patru zile pe care le petrec la turneu le vom urmari impreuna.

Apuc sa vad ultima parte din meciul Soranei. Dupa ce reuseste sa se califice mai departe ma mut pe Hisense Arena pentru a-i vedea la lucru pe Andi Murray si apoi pe rebelul Kyrgios. Cam atat pentru prima zi.

Ziua urmatoare o incep la meciul Monicai Niculescu. E o zi foarte calduroasa, temperatura ajunge pana la 36 de grade. Astfel ca tunurile cu apa si umbra unui copac sub care poti urmari meciul lui Gasquet sunt la mare cautare.

Monica Niculescu pierde meciul, la fel cum o face si Ana Bogdan putin mai tarziu in fata rusoaicei Elena Vesnina. Dar pentru Ana e o performanta buna accederea pe tabloul principal, iar rusoaica are ceva de muncit pana sa o invinga. La acest meci am neplacerea sa ma asez in fata unui ghiolban care vorbeste in limba romana. Pare stabilit in Australia si pare sa aiba ceva legaturi cu tenisul sau cu jurnalismul, fiindca are acreditare. Specimenul asta reuseste sa ma enerveze prin niste comentarii cretine la adresa Simonei si cu greu ma abtin sa nu-i zic cateva.

In complex exista si un mic deal cu iarba, similar lui Henman Hill de la Wimbledon, unde oamenii pot urmari meciurile pe un ecran urias. 

Ma duc la meciurile dintre Timea Bacsinszky si Camila Giorgi, iar apoi la spectacolul oferit de bufonul Fabio Fognini.

Meciul zilei avea sa urmeze abia la final. Se intampla uneori ca niste meciuri care nu anunta nimic, intre doi jucatori mai slab clasati sa devina atractia principala din acea zi. In seara zilei de 17 ianuarie 2017, spectatorii ramasi in complex ar fi dat orice sa poata vedea ce se intampla pe micul teren cu numarul 19. Eroii poarta numele de Ivo Karlovic si Horacio Zeballos. E ultimul meci al zilei ramas in desfasurare, protagonistii sunt in setul 5 si cei doi merg cap la cap. Evident ca arena e arhiplina, nu mai incape vorba ca oamenii sa mai intre pe portile de acces. Asa ca fiecare se descurca cum poate. Eu sunt mai norocos pentru ca ajung suficient de devreme incat sa pot escalada tribuna si ma pozitionez intre ultimul rand de scaune si balustrada exterioara. In scurt timp si aceasta varianta devine indisponibila, iar pe masura ce scorul avanseaza, oamenii trec la diverse solutii. Ei escaladeaza tot ce apuca pentru a putea vedea un colt de teren. Au adus in spatele tribunelor cosuri de gunoi, mese pe care sa se urce. Unii sunt urcati pe gardul de la terenul vecin tinandu-se de stalpul de nocturna pentru echilibru. De undeva din apropiere se trageau din cand in cand focuri de artificii, parca sarbatorind o noua egalitate. Desfasurarea de forte arata cam asa:

- pe la 8-8 in decisiv se folosesc cosuri de gunoi intoarse invers pe care oamenii se cocoata.

- pe la 10-10 apar mesele aduse de pe la cine stie ce carciumi din interiorul complexului. Intai o masa, apoi doua, apoi un sir de mese.

-  dupa 12-12 incepe escaladarea gardului terenului vecin. Pe la 14-14 oamenii de ordine se gandesc ca poate cade vreunul in cap si nu-i mai lasa sa se urce. Asta teoretic, pentru ca, precum ciorile pe care le gonesti de pe o sarma si dupa ce pleci se aseaza la loc, asa se intampla si cu acesti infometati de tenis dupa ce plecau paznicii.

Asta se urcase pana sus pe gardul terenului vecin, si probabil vedea tot jocul, dar in scurt timp a venit securitatea sa-l dea jos de la "loja oficiala":

Cam asa arata terenul pentru care oamenii ar face orice sa poata arunca o privire:

Vad apoi pe twitter ca altii au fost mai inventivi si s-au gandit sa priveasca pe sub prelata:

Meciul se incheie cu victoria croatului, cu scorul de 6-7, 3-6, 7-5, 6-2, 22-20 in peste 5 ore de joc, devenind meciul cu cele mai multe ghemuri din istoria openului australian. Cam asa arata arsenalul fanilor din exteriorul arenei dupa incheierea odiseei:

Si astfel se incheie a doua zi de Australian Open. 

A treia zi incepe cu antrenamentul facut de Roger Federer in compania compatriotului sau, Stan Wawrinka. De prisos sa explic cat de mare e imbulzeala, dar totusi reusesc sa fac un selfie cu maestrul. Mai de departe asa, dar daca va uitati bine o sa il dibuiti si pe el pe acolo :)

Ziua mi-o petrec pe terenul numarul 3, unde o vad pe Sorana invingand-o pe Carla Suarez Navarro. Nu mai e la fel de cald ca in ziua precedenta dar problema e ca nu am ochelari de soare si imi e greu sa privesc terenul de joc. Solutia e sa imi pun mainile la fata si sa ma uit cumva printre degete. Tot pe acest teren mai vad meciurile lui Berdych si Cilic.

A patra zi o las pentru a vizita Melbourne-ul, dar ma intorc in cea de-a cincea zi, ultima pentru mine la Australian Open. Capul de afis e Sorana, care reuseste inca o victorie si se califica in optimi, unde avea sa se si opreasca. O invinge pe americanca Riske, dar mai surprinzatoare decat victoria e galeria de care are parte romanca. Nu sunt foarte multi spectatori la meci, dar cam toti o sustin pe Sorana. Si nu oricum, ci cu scandari, tipete, fluturari de steaguri, batai in prelata. Galeria hardcore e formata din niste pusti care tipa si canta cat ii tin plamanii. Si ei nu sunt romani.

Australian Open a fost o experienta frumoasa, dar care putea fi mult mai frumoasa daca nu avea loc eliminarea prematura a Simonei. Nu stiu daca voi mai putea reveni prea curand, e putin cam departe si cam scump. Dar nu se stie niciodata, Australia mi-a placut mult.