Ploi de Marrakech

Ajungem in Marrakech in jurul orei 23, cu o ora intarziere fata de ora programata. De pe peron o luam in fata spre noua gara, care acum doi ani nu era inca deschisa. E ultra moderna, mai ceva ca un aeroport, marocanii o duc bine cu infrastructura. Iesim afara cu gandul de a lua un taxi, dar decisi sa nu platim mai mult de 30 de dirhami pentru asta; totusi, fiind noapte si picurand usor, ma gandesc ca vor incerca sa ne ia un pret mare. In fata garii, nenumarati taximetristi se reped in haita asupra turistilor, doi dintre ei sar pe mine. Se cearta care sa inhate prada - adica eu. Eventualul castigator imi cere 50 de dirhami, ii zic 20; cu concurenta aflata in spatele lui, e nevoit sa accepte. Asta pana ajungem la masina, cand incepe repriza a doua de negociat: vrea 30 de dirhami, ca suntem trei. Pana la urma ramane la 25 si plecam spre Djemaa el-Fna. Gasim piata nebuna la fel de nebuna cum o stiam, dar la ora asta tarzie nu avem timp sa o admiram si mergem spre Hotel Atlas, unde avem rezervare. Am fost cazat si in 2008 aici asa ca nu m-am mai chinuit sa imi scot o harta. Dar nu e bine sa nesocotesti labirinturile Marrakech-ului si acum suntem nevoiti sa simtim asta pe pielea noastra. Nici urma de Hotel Atlas, straduta pe care credeam ca e da de fapt intr-o parcare. Apelam metoda de avarie: intrebam pe cei din jur. habar n-au de un astfel de hotel, dam sa plecam, dar ne cheama inapoi dupa ce intreaba pe cineva care stie si care ne conduce pana la hotel si, surpriza, nici nu ne cere bani pentru asta. Pentru 250 de dirhami avem o camera tripla, cam mica, dar nu ne trebuie mai mult.

     
In dimineata zilei urmatoare ne oprim direct la o taraba cu suc de portocale. Pretul normal e de 3 dirhami, dar trebuie intrebat inainte, pentru ca de multe ori pretul nu e afisat si nu e exclus ca dupa sa ceara mai mult. O luam apoi prin souk si ne afundam in medina in cautarea tanneriilor colorate si urat mirositoare. Magazinele cu produse turistice se termina destul de repede si mai departe intalnim vanzatori de frunte si legume, produse alimentare si alte lucruri necesare localnicilor.

Turisti nu prea mai zarim, sunt doar localnici. Prin mijlocul medinei trebuie sa fie Muzeul Marrakech si Madrasa Ben Youssef, dar se pare ca noi nu mergem spre centru, caci nici urma de asa ceva. Evident, nu stim unde suntem, dar incercam sa mergem spre nord, uitandu-ne dupa soare. Aflam ca am ajuns unde trebuie cand un vanator de turisti se ofera sa ne arate locurile in care se prelucreaza pielea animalelor. Sunt undeva pe lateralele drumului pe care mergem si nu stiu daca ar fi fost usor sa intram de capul nostru. Intram, ne uitam, fotografiem, ne mai explica vanatorul cate ceva. Muncitorii nu sunt foarte incantati de prezenta noastra, unii refuza sa fie fotografiati. Mirosul urat exista, nu excesiv, dar vanatorii se ocupa de vanat, oferindu-le cateva fire de menta pentru mai multa prospetime. Si cum trebuie sa vedem si ce se face din pielea prelucrata, ajungem la un magazin, de unde nu cumparam nimic, ceea ce-l cam nemultumeste pe ghidul nostru. Ajungem la punctul culminant, rasplata sa: ne cere 100 de dirhami dar sfarsim prin a-i da 50, in mod normal mai mult decat suficient pentru cele 15 minute. El considera altceva, pleaca nemultumit, iar noi o luam inapoi spre piata.

Pretentiile taximetristilor pentru a ne duce la gradinile Majorelle sunt exagerate asa ca o luam pe jos, motiv sa vedem ce mai e prin Cyber Park. Se pare ca sunt monitoare gratis cu internet, dar toate fiind ocupate, ne multumim cu wi-fi-ul de pe telefonul lui Miţă. Nori de un albastru inchis ne prevestesc ploaia ce va urma si ne grabesc spre eventualul adapost din gradini. Imediat cum ajungem se pune si ploaia, asa ca de data asta admir cactusii si bambusii dintr-o alta perspectiva. Muzeul din interior e inchis pentru renovare, dar sunt niste sali acoperite langa el unde ne putem adaposti. Dupa o lunga asteptare prindem un moment in care picaturile se raresc, dar nu dupa mult timp o iau de la inceput. Ne-a udat destul si pare ca nu-i ajunge, asa ca ne bagam in autogara, de unde sfarsim si prin a cumpara biletele spre Ouarzazate. Dupa aproape o ora curcubeul pare ca isi cere scuze pentru ca ne-a facut fleasca si ne promite soare in viitor ca sa ne uscam.   Seara se pune o vijelie care le cam ia acoperisurile celor ce vand mancare in piata, si sperand ca nu i-a alungat ne ducem si noi sa le incercam mancarea dupa ce se mai calmeaza vremea. Se mananca ieftin in Djemaa el-Fna, cu 20-40 de dirhami portia.

A doua zi plecam spre palatul Bahia pe care in 2008 l-am ratat din cauza siestei de pranz, de care ne lovim si acum la palatul Badii. Ne indreptam spre mormintele Saadinilor, dar aflam ca si acolo functioneaza siesta. Dar revenim mai pe seara dupa ce plecam din nou in cautarea muzeului Marrakech si a madresei. De data asta le gasim, urmand harta de pe Google Earth, dar nu inainte de a trece prin piata mirodeniilor, de unde imi mai cumpar niste camile cu 10 dirhami si admiram niste cameleoni. 60 de coco platim pentru un bilet comun pentru cele doua obiective, plus bonusul de intrare la niste ruine neinteresante.

Revenim la obiectivele inchise la pranz, dupa ce ne refacem fortele cu o shaworma la farfurie (40 dh), si la mormintele Saadinilor ne postam mai bine de o jumatate de ora la o coada, ca sa vedem 30 de secunde unde sunt ingropati. Se cam supara pe noi si ne mai trimit o rafala de ploaie. Insa Allah e mare si ne lasa sa ne adapostim langa o moschee de-a lui, ne trimite din nou curcubeul, de data asta mai mare si mai frumos, si de aici inainte ne da vreme frumoasa cat timp suntem in tinuturile sale. Dupa ce vedem si ruinele palatului Badii, ne refugiem in piata nebuna sa urmarim cantaretii, pescuitorii de sticle, imblanzitorii de serpi si povestitorii fantastici.