luni, 16 noiembrie 2015

Thailanda (2) - Phi Phi, paradisul tropical

In dimineata urmatoare a venit un microbuz sa ne ia de la hotel si sa ne duca la locul din care pleaca feribotul. Biletele le-au rezervat cei de la hotel pentru noi si au costat 500 de bahti. In cele aproximativ doua ore, cat a durat drumul pe mare, am parasit cabina acoperita de jos si am urcat pe puntea descoperita din spatele vaporului, destul de aglomerata cu turisti dintre cei mai diversi. Peisajul nu era prea monoton, fiindca din loc in loc rasareau din mare mici insulite.


Devenite celebre dupa anul 2000 datorita filmului "The Beach" cu Leonardo al Caprei in rol principal, insulele au fost aproape complet devastate de tsunamiul din decembrie 2004. Sunt doua insule: Phi Phi Don - insula mai mare unde inopteaza turistii, si Phi Phi Lee - parc natural in care se afla Maya Bay si unde nu exista asezari permanente. Desi numarul turistilor care le viziteaza este foarte mare,  frumusetea lor naturala te face usor sa depasesti acest inconvenient.  

Dupa ce coboram din feribot, pornim pe stradutele aglomerate in cautarea cazarii. Din fericire, pe insula nu sunt permise mijloacele de transport motorizate. Pe drum, Costi reuseste sa ma scoata din sarite in stilu-i caracteristic, comentand ca i-am luat cazare departe de port. Era la 10 minute de mers pe jos. Am reusit sa pierd si aparatul foto, probabil uitandu-l pe marginea trotuarului in timpul rafuielii.  

Cazarea in Phi Phi e in general proasta. Mai toate unitatile au note mici pe site-urile de specialitate, asa  ca acesta e un loc de pus mofturile in cui. Noi am stat la Dream Guesthouse, unde au fost conditii acceptabile, desi altii cu nasul mai fin ziceau ca ar veni miros de la nu stiu ce canal.  

Dupa ce ne lasam bagajele in camere, pornim spre Phi Phi View Point. O luam pe o mica straduta care se ramifica din strada pe care e hotelul nostru si urcam aproximativ 30 de minute  pana ajungem aproape de varful dealului. E un urcus destul de solicitant, asa ca e indicat ca 10 bahti sa fie preschimbati pe o sticla de apa la micile magazine de jos. Obositor, insa privelistea merita efortul.   

Dupa ce coboram ne indreptam spre Monkey Beach. Plecam toti 5 insa singurul care razbate pana la plaja sunt eu.  Daca va uitati la fotografia de mai sus, plaja este situata undeva dupa dealul acela inalt din dreapta. Pentru a ajunge acolo sunt doua variante: fie folosind kayakul, fie pe jos, de-a lungul tarmului. Va recomand prima varianta. Se puteau inchiria de pe plaja cu 100 de bahti ora, dar noi nu mai mersesem cu kayakul asa ca ne-a fost teama sa ne urcam si sa vaslim de-a lungul tarmului. Insa aveam sa realizam mai tarziu ca e destul de simplu de manevrat. Prin urmare am luat-o pe jos de-a lungul tarmului. Terenul este accidentat, trebuie sa pasesti incet si cu grija pentru a nu te accidenta, iar in a doua parte a drumului trebuie sa te catari pe stanci. Prin urmare, usor-usor ceilalti au cedat si s-au intors. Eu am ajuns pe plaja can dupa 40 de minute de echilibristica. Acolo mai erau cativa oameni veniti cu kayakul, printre care niste adolescenti bezmetici. Plaja e foarte frumoasa: nisip alb, vegetatie luxurianta, lume putina. Numai ca se numeste asa cu un motiv: are maimute. La scurt timp dupa ce mi-am lasat hainele pe plaja si ma pregateam sa intru in apa, adolescentii bezmetici s-au apucat sa hraneasca maimutele si le-au agitat. Dupa ce au terminat mancarea au dat iama in hainele mele. Prin urmare ideea mea de a face baie s-a dus naiba si a fost inlocuita cu nevoia de a indeparta maimutele de pe hainele mele. Maimute care nu erau prea prietenoase. Maraiau si ranjeau dintii la mine. Dupa cateva minute de razboi psihologic si cu ajutorul unui malaysian, am reusit sa reintru in posesia hainelor, cedandu-le insa sticla de apa pe care am recuperat-o mai tarziu dupa ce s-au potolit. 
Timpul sa plec pentru ca incepea sa se inopteze. O iau eu de-a lungul tarmului si... surpriza! Venise fluxul! Nivelul apei crescuse destul de mult si daca mai asteptam ceva timp nu stiu daca as mai fi reusit sa trec fara sa fac baie.

Dupa cateva minute in care ii caut pe plaja pe prietenii mei mai putin curajosi, pornim inspre port pentru a rezerva un tur cu barca pentru ziua urmatoare. Turul standard dureaza 6 ore si te duce la Maya Bay, la Laguna, ceva snorkeling, Bamboo Island si inca o insula sau Monkey Beach daca mai ramane timp.  Primii la care mergem nu vor sa lase pretul mai jos de 4000 de bahti, desi pe net vazusem ca ar face vreo 2500. Reusim sa batem palma cu cineva pentru 3000 de bahti, platim banii, luam o chitanta suspecta si stabilim intalnirea in acelasi loc la 7:30 dimineata.

Urmatoarea tinta e un internet cafe. Simona, deja calificata in semifinale la Singapore, juca meciul al treilea din grupe cu Ana Ivanovic. Internet cafe-uri sunt peste tot. Internet cafe-uri cu viteza decenta nu prea sunt deloc. Cand o intreb pe o cucoana daca as putea sa vad un meci la calculatoarele ei, imi zambeste in stil thai, numai ca in loc de "Da" ma trimite la vecinul. Vecinul cand aude ce vreau sa fac, imi zambeste si ma trimite la cucoana. Incerc sa-l conving ca as vrea totusi sa incerc si attunci incepe sa ma trimita si mai insistent la cucoana. Nu stiu de ce imi dau senzatia ca parca i-as fi intrebat daca ma lasa sa tranzactionez droguri la ei in cafenea, asa ma trimit de la unii la altii. Gasesc un al treilea pe care nu-l mai intreb nimic si ne asezam direct la calculator. Streamurile standad se blocheaza imediat, dar reusim  sa dam de unul care se blocheaza doar din cand in cand. Numai ca pentru a nu se bloca trebuie sa faci un compromis in alta parte si anume la calitatea imaginii. Compromis care presupune ca nu prea vezi mingea deloc si iti dai seama cine a castigat punctul dupa ce observi care jucatoare se bucura.  In asemenea conditii am reusit sa vad eu meciul, pe care din pacate Simona l-a pierdut Si care s-a intins pe doua ore si jumatate, iar internetul in Phi Phi e destul de scump. A fost aproape 10 dolari.

Am incheiat ziua la un restaurant, apoi ne-am mai plimbat pe insula incercand sa ajungem la cazare pe un drum alternativ pe care ne-am ratacit mai mult sau mai putin intentionat.  Pe plaje se incropeau mici petreceri la lumina focurilor de tabara.

Tot inainte de a merge la cazare ne ducem sa cumparam biletele de feribot pentru a doua zi spre Ao Nang, moment in care Costi are o relevatie si isi descopera talentele de mare negociator. Biletele se vindeau la mai multe magazine de pe strada, preturile fiind afisate mare afara. Spre Krabi City erau 250 de bahti insa spre Ao Nang peste tot scria 350. Se apuca femeia sa ne scrie chitanta cand Costi descopera tarasenia si incearca sa le scoata si pe ale noastre la 250, fara rezultat. Asa ca plecam lasand-o pe femeie cu o fata care sugera ca daca n-ar fi fost budista s-ar fi crucit. Ne prindem noi ca nu e rost de negociat la bilete de feribot asa ca mergem la urmatorul vanzator si le luam de acolo. Cu 350.

Dis-de-dimineata ne-am intalnit cu omul nostru si am pornit spre celebra Maya Bay. Cand am ajuns noi eram aproape singuri acolo, dar in scurt timp au ajuns foarte multe barci ticsite cu bipede, astfel incat dupa o ora si ceva, cand am plecat noi, plaja era plina. Locul e intr-adevar foarte frumos. Nisipul e alb  si chiar vegetatia din jur are ceva special, o puteti vedea si in filmul care a facut golful celebru. Se poate merge pe o poteca care duce dupa cateva sute de metri pe partea cealalta a insulei, intr-un golfulet stancos.








In golfulet aveam sa facem si noi urmatorul popas pentru o mica repriza de snorkeling. Nenea barcagiul avea ochelari speciali si niste paine pentru a putea sa atragem pestii.



Urmatoarea oprire e la laguna, un loc extrem de frumos, cu stanci abrupte ce inconjoara apa de o culoare deosebita. Mai facem o baie de cateva minute,  dar locul e atat de frumos incat merita sa stai aici ore bune.






De la laguna plecam spre Bamboo Island, un drum destul de long care ne ia cam o ora.

Bamboo Island nu are peisajul stancos din Phi Phi, insa are acelasi nisip si aceeasi culoare a apei.  Problema era ca n-aveam ochelari de soare si abia puteam sa tin ochii deschisi. 

E si locul in care Mari a cedat psihic pentru prima oara si a inceput sa planga.  Pseudomotivul a fost ca eu voiam sa mai stam vreo 20 de minute pe insula iar ei i se parea ca nu mai avem timp sa mancam pana pleca feribotul spre Ao Nang. Am plecat ceva mai repede si cum-necum i-a mai trecut.

Ultima oprire a fost pe o mica plaja din apropierea portului, plina de maimute.  O plaja din nou, foarte frumoasa si de dimensiuni reduse. Erau mai multe astfel de plaje mici de-a lungul tarmului. Daca m-as mai duce aici, as inchiria un kayak si m-as plimba de-a lungul insulei. Insa trebuie avut grija la maimute, nici de data asta nu pareau prea prietenoase.


luni, 26 octombrie 2015

Thailanda (1) - Phuket, prima zi in tara zambetelor

Dupa trei zile si jumatate petrecute  in Singapore, in dimineata zilei de joi, 23 octombrie 2014, ne imbarcam in avionul Tiger Air cu destinatia Phuket. Planul este ca pe 23 sa vizitam cat putem din Phuket, pe 24 sa plecam in Phi Phi, iar de pe 25 pana pe 27 sa stam in Ao Nang. Apoi urmeaza sa zburam spre nordul tarii, in Chiang Mai.

Phuket e cea mai populara insula a Thailandei, e  suficient de mare pentru a oferi servicii pe placul tuturor tipurilor de turisti. Insa nu aici se gasesc plajele cu nisip alb din ilustratele thailandeze. In schimb, in apropiere sunt multe alte insule mai mici catre care se pot face excursii de o zi, asa ca Phuket e in general folosit ca baza principala de unde se poate pleca spre ele. Noi ramanem aici o singura noapte, ne cazam la Nirvana Inn pentru vreo 220 de bahti de persoana, iar prin intermediul celor de la SrcTravel facem o excursie de 6 ore cu microbuzul pe la cateva obiective de pe insula.

Pentru Thailanda romanii au nevoie de viza, insa partea buna e ca se ia direct de pe aeroport in schimbul a 1000 de bahti. Si a unei poze. Poze pe care noi ni le facusem din Craiova. Costi a fost foarte amabil si se oferise sa le ridice el  de la fotograf si pe ale mele si pe ale lui Dragos, cand erau gata. Si le-a ridicat. Numai ca odata ajunsi pe aeroportul din Phuket realizeaza ca e in imposibilitatea de a ni le da, fiindca le bagase in bagajul de cala, iar noi ca sa ajungem la bagajul de cala trebuie sa luam viza. :) Pentru ca intotdeauna trebuie sa existe un plan B, fiecare l-a pus in aplicare cum a putut: eu am scos de la naftalina o poza de prin generala pe care o aveam in portofel, iar Costi si Dragos au scos de la naftalina vreo 14 dolari fiecare, cat costa sa faci o poza pe aeroport :D

Microbuzul de la SrcTravel ne astepta la iesirea din aeroport. Pentru 1800 de bahti avea sa ne asigure transportul de la aeroport, care e la vreo 40 de kilometri de Patong, principalul oras, si apoi trebuia sa ne duca in turul de 6 ore pe insula. Stiam dinainte ca soferul doar ne duce unde trebuie, nu e si ghid, dar acum urmeaza sa aflam ca el doar zambeste si nu pricepe nimic din ce-i zicem. Si nu-i zicem chestii precum teoria relativitatii, ci unde sa ne duca. Ii zicem sa ne duca intai la cazare si apoi sa plecam in tur. Dupa zambete, datul din cap si "Yes"-uri credeam ca a priceput, dar se vede treaba ca nu e asa cand dupa cativa kilometri o coteste spre un Outlet, care era prima oprire din turul standard. Problema e rezolvata dupa ce ni-l da la telefon pe seful lui, care apoi ii traduce planul nostru.

Ne cazam, reusim sa-l facem pe sofer sa priceapa ca mergem sa infulecam ceva si ne intoarcem peste o ora, iar apoi vom pleca in turul stabilit. Gasim un restaurant mai modern care se lauda cu note mari pe Tripadvisor si primim niste mancare bunicica. Doar Mari e cam nemultumita fiinca precizase sa nu fie picant si tocmai mancarea ei era cea mai picanta.

Prima oprire: Kata View Point , un deal cu priveliste asupra plajelor.

La scurt timp incepe ploaia. O ploaie tropicala, adica torentiala. Partea buna e ca astfel de ploi nu tin la nesfarsit, asa ca pana ajungem noi la templul Chalong, aceasta se mai domoleste. De fapt e un complex de temple, mari si frumos decorate. Din cand in cand se aduceau niste ofrande lui Buddha, care sunau ca un ropot de mitraliera.


O alta oprire a fost la Big Buddha, o statuie uriasa,  ati ghicit: a lui Buddha. Care si el era in varful unui deal, pentru a putea fi vazut de la distanta.


Ultima oprire e la plaja Kata, pentru a face prima baie in mare. Nisipul e auriu, plaja e mare, apa e foarte calda. O prima balaceala reusita.


Ne intoarcem in camera unde pe usa scrie mare ceva de genul: "Patarea cearceafurilor cu sange constituie o ofensa grava si se pedepseste cu o taxa de 2000 de bahti!". Haha, la voi s-o intampla destul de des daca v-ati gandit voi sa scrieti. La cateva minute dupa, ma uit pe patul meu si shock-shock!!! Portofelul meu e din piele de camila, luat in urma cu ceva ani din Marrakech. Dar bag eu seama ca in mod natural pielea camilei n-are o culoare foarte atragatoare, fiindca marocanii  tin sa le mai coloreaze cu ceva vopseluri. De asemenea, aceste vopseluri nu sunt foarte rezistente la ploi tropicale, precum cea pe care tocmai o infruntasem. Toate astea, combinate cu asezarea portofelului pe pat, au dat nastere la niste pete rosii de toata frumusetea pe cearceaful meu. Asa ca spre amuzamentul celorlalti am luat cearceaful la chiuveta din baie si am inceput sa frec la el. Dupa lupte titanice de cateva zeci de minute, grosul s-a dus, dar tot a mai ramas ceva acolo.

Seara o petrecem facand o tura prin oras.  E multa animatie, mai ales pe o anumita strada unde muzica resuna tare, fetele danseaza mai mult sau mai putin imbracate. Din loc in loc sunt saloane de masaj cu avangarda de femei care vor sa te convinga sa le treci pragul, dar si diversi alti sacaitori care te invita la ping-pong sau incearca sa iti vanda tot ce nu-ti trece prin cap. Pentru masa de seara alegem un restaurant dintr-o zona mai linistita. Mari, dupa ce are grija sa inchida o usa de sticla de langa noi ca sa nu fie curent, isi comanda mancarea aleasa si mentioneaza insistent sa nu fie picanta. Noi luam ceva mai mult sau mai putin la nimereala. Solutia asta nu s-a dovedit prea eficace pentru mine, pentru ca au fost destul de putine mese care mi-au placut pe care le-am servit in Thailanda. Bucataria asiatica nu prea e de mine, cel putin mare parte din ea. Ne vine mancarea. A noastra nu e picanta, in schimb a lui Mari zici ca a fost preparata de Master Hot Pepper Chef. Prima zi in Thailanda pare sa nu-i priasca si dupa cum avea sa-si dea seama mai tarziu, ce incepe prost se termina si mai prost.

La un moment dat auzim o bubuitura langa noi si cateva cioburi aterizeaza pe masa. Unul dintre chelneri intrase in coliziune frontala cu usa inchisa de Mari. Fiind obisnuit cu ea deschisa si fiind din sticla, n-a observat ca cineva o inchisese.  

miercuri, 14 octombrie 2015

Vidin, atmosfera unui oras de la capatul lumii

Port la Dunare, situat in coltul de nord-vest al Bulgariei, Vidin are aerul unui oras de la capatul lumii. Constructia recenta a noului pod peste Dunare, l-a adus insa ceva mai mult in atentia lumii.  Iar o plimbare de cateva ore prin centru si pe faleza este chiar placuta.

Vidinul are un obiectiv turistic de prima mana: fortareata Baba Vida. Situata pe malul Dunarii, la 20 de minute de mers de centru, cetatea a fost restaurata recent si se prezinta in conditii foarte bune. E aparata de ziduri groase, turnuri si un sant adanc, iar in interior are vreo trei niveluri. Nu este foarte mare, dar e compacta, o fortareata in adevaratul sens al cuvantului. A fost construita in urma cu aproximativ 1000 de ani, iar de-a lungul timpului a fost controlata, asediata si cucerita de mai multe popoare. A jucat un rol important pentru turci, care au controlat multa vreme zonele dunarene.
Taxa de intrare este de 4 leva pentru adulti sau 2 leva pentru copii si studenti.



In apropierea cetatii se gaseste o veche sinagoga, astazi in ruine. Construita in 1894, era a doua sinagoga a Bulgariei ca marime. Dupa al doilea razboi mondial, aceasta a decazut. Acum sigagoga nu mai are acoperis, peretii sunt crapati, iar vegetatia si-a cerut drepturile. Viitorul ei este incert, s-a avut in vedere restaurarea sa, dar singurele lucrari intreprinse au fost scarile interioare.


De la sinagoga se poate face o plimbare spre est pe faleza Dunarii, locul preferat de localnici atunci cand vor sa se relaxeze.

Dupa aproximativ un kilometru, faleza se termina, iar la dreapta apare centrul orasului, cu o atmosfera specifica oraselor comuniste. Acesta se continua cu o strada paraela cu faleza, cu mici magazine de-o parte si de alta si care se termina la piata de legume si fructe. Pentru 1.5 leva se pot cumpara doua bucati de pizza.




In apropiere de centru se gaseste si un mini mall, dar si cea mai importanta catedrala a orasului.
In jurul Vidinului traieste si o importanta comunitate romaneasca.

duminică, 27 septembrie 2015

La multi ani, Simona!

Campioana inimilor


În vremuri tulburi, în zorii noii ere,
Se plămădea pe-ascuns ceva divin.
Substanțe dure, extract din praf de stele,
Şi-un strop din Pontus Euxin.

Cu râs zglobiu vrea mingea s-o lovească,
Pare un semn prea fin, dar negreşit arată
Ca lumea-ntreagă avea s-o cucerească
Micuța zgâtie de fată.

Tentațiile-s multe în lumea schimbătoare,
Nimic nu poate privirea să-i clintească.
Ce antrenează lupta tinerei junioare?
Un țel înalt, voința armãneascã!

O toamnă ruginie într-un tărâm vecin,
O revenire ireală, un moment sublim!
Cu ochii verzi si zâmbet ştrengăresc
Rosteşte-n limba noastră: "Mulțumesc!"

Trimfu-i luptă grea, nesfârşit maraton,
Însă oricâte cupe ai aduna pe masă,
Minunat e sa fii acelaşi campion
Cortina când se lasă.

Nori roşii fumegă sub tălpile rapide,

Vreme de măretie la maximul nivel!
Oraşul luminilor cu mândrie decide
Intrarea-n elită să i-o facă chiar el.

Un steag, un strigăt, o față fericită.
Nu-i doar un simplu joc ce face ea.
Experți convinși ca fanii-ar apărea
Şi-n anticul Timbuktu de-ar juca.

În deşertul arid caravana se-nchină,

Ecuatorul, uimit, şah mat la regină!
Acasă e locul pentru captat energie,
Ce urmează de mâine pare pură magie!

Chiar de nu-l poți atinge si nu îl poți privi,
Ceva mai prețios nu vom putea găsi.
Un cadou sincer pentru clipele măiastre,
Primeşte-n dar trofeu de campioană
A inimilor noastre!



luni, 14 septembrie 2015

Belogradchik Rocks - minunea de langa noi

La doar 150 de kilometri de Craiova se gaseste un peisaj spectaculos, cu roci de piatra uriase ce rasar in spatele unei fortarete medievale. 
S-au format cu milioane de ani in urma, cand locul reprezenta fundul unei mari. Insa ca orice loc cu o frumusete deosebita, rocile au legendele lor. Din aceste legende provin denumirile celor mai spectaculoase dintre ele.

Am ajuns la Belogradchik de trei ori, prima data in vara lui 2013, impreuna cu mai multi prieteni. Atunci am si inoptat in mica localitate, la pensiunea Geto, care s-a dovedit a avea un raport pret-calitate excelent. Apoi, de doua ori am venit vara aceasta, in doua saptamani consecutive: prima data cu mama si fratele, apoi cu verisoara si sotul ei care dupa ce au vazut pozele au dorit sa vina si ei sa vada acest peisaj spectaculos. De fiecare data am combinat vizita rocilor cu cea a orasului Vidin, iar in 2013 am fost si la Pestera Magurata.

Atractia principala este fortareata, nu neaparat datorita constructiei propriu-zise, ci mai ales pentu ca  e situata la inaltime si ofera posibilitatea celei mai  bune vederi asupra rocilor. Dupa intrarea in fortareata, drumul pana in varf nu e lung, dar are trei niveluri de dificultate: la inceput se merge lin pe teren plat, apoi se urca scari pe o panta medie pana la primele roci, apoi urmeaza o catarare ceva mai abrupta, dar cu putin efort oricine poate ajunge sus. Intrarea costa 5 leva.
































Pe langa vizitarea fortaretiei, este obligatorie si o plimbare pe traseul din spatele pietei principale. Aici sunt doua drumuri: fie poteca din dreapta, care duce la un amfiteatru si ofera posibilitatea catararii pe stanci, fie pajistea din vale pentru o plimbare mai lejera.



Pestera Magurata este situata la 25 de kilometri de Belogradchik. Intrarea se face la ore fixe, cu ghid, iar dupa un traseu de aproximativ o ora prin pestera se iese prin alta parte de unde exista posibilitatea intoarcerii la intrare cu un trenulet ce merge pe sosea. Pestera e interesanta dar nu peste ce avem noi in Romania. E cunoscuta pentru niste mici picturi rupestre, dar care abia se observa.