luni, 26 octombrie 2015

Thailanda (1) - Phuket, prima zi in tara zambetelor

Dupa trei zile si jumatate petrecute  in Singapore, in dimineata zilei de joi, 23 octombrie 2014, ne imbarcam in avionul Tiger Air cu destinatia Phuket. Planul este ca pe 23 sa vizitam cat putem din Phuket, pe 24 sa plecam in Phi Phi, iar de pe 25 pana pe 27 sa stam in Ao Nang. Apoi urmeaza sa zburam spre nordul tarii, in Chiang Mai.

Phuket e cea mai populara insula a Thailandei, e  suficient de mare pentru a oferi servicii pe placul tuturor tipurilor de turisti. Insa nu aici se gasesc plajele cu nisip alb din ilustratele thailandeze. In schimb, in apropiere sunt multe alte insule mai mici catre care se pot face excursii de o zi, asa ca Phuket e in general folosit ca baza principala de unde se poate pleca spre ele. Noi ramanem aici o singura noapte, ne cazam la Nirvana Inn pentru vreo 220 de bahti de persoana, iar prin intermediul celor de la SrcTravel facem o excursie de 6 ore cu microbuzul pe la cateva obiective de pe insula.

Pentru Thailanda romanii au nevoie de viza, insa partea buna e ca se ia direct de pe aeroport in schimbul a 1000 de bahti. Si a unei poze. Poze pe care noi ni le facusem din Craiova. Costi a fost foarte amabil si se oferise sa le ridice el  de la fotograf si pe ale mele si pe ale lui Dragos, cand erau gata. Si le-a ridicat. Numai ca odata ajunsi pe aeroportul din Phuket realizeaza ca e in imposibilitatea de a ni le da, fiindca le bagase in bagajul de cala, iar noi ca sa ajungem la bagajul de cala trebuie sa luam viza. :) Pentru ca intotdeauna trebuie sa existe un plan B, fiecare l-a pus in aplicare cum a putut: eu am scos de la naftalina o poza de prin generala pe care o aveam in portofel, iar Costi si Dragos au scos de la naftalina vreo 14 dolari fiecare, cat costa sa faci o poza pe aeroport :D

Microbuzul de la SrcTravel ne astepta la iesirea din aeroport. Pentru 1800 de bahti avea sa ne asigure transportul de la aeroport, care e la vreo 40 de kilometri de Patong, principalul oras, si apoi trebuia sa ne duca in turul de 6 ore pe insula. Stiam dinainte ca soferul doar ne duce unde trebuie, nu e si ghid, dar acum urmeaza sa aflam ca el doar zambeste si nu pricepe nimic din ce-i zicem. Si nu-i zicem chestii precum teoria relativitatii, ci unde sa ne duca. Ii zicem sa ne duca intai la cazare si apoi sa plecam in tur. Dupa zambete, datul din cap si "Yes"-uri credeam ca a priceput, dar se vede treaba ca nu e asa cand dupa cativa kilometri o coteste spre un Outlet, care era prima oprire din turul standard. Problema e rezolvata dupa ce ni-l da la telefon pe seful lui, care apoi ii traduce planul nostru.

Ne cazam, reusim sa-l facem pe sofer sa priceapa ca mergem sa infulecam ceva si ne intoarcem peste o ora, iar apoi vom pleca in turul stabilit. Gasim un restaurant mai modern care se lauda cu note mari pe Tripadvisor si primim niste mancare bunicica. Doar Mari e cam nemultumita fiinca precizase sa nu fie picant si tocmai mancarea ei era cea mai picanta.

Prima oprire: Kata View Point , un deal cu priveliste asupra plajelor.

La scurt timp incepe ploaia. O ploaie tropicala, adica torentiala. Partea buna e ca astfel de ploi nu tin la nesfarsit, asa ca pana ajungem noi la templul Chalong, aceasta se mai domoleste. De fapt e un complex de temple, mari si frumos decorate. Din cand in cand se aduceau niste ofrande lui Buddha, care sunau ca un ropot de mitraliera.


O alta oprire a fost la Big Buddha, o statuie uriasa,  ati ghicit: a lui Buddha. Care si el era in varful unui deal, pentru a putea fi vazut de la distanta.


Ultima oprire e la plaja Kata, pentru a face prima baie in mare. Nisipul e auriu, plaja e mare, apa e foarte calda. O prima balaceala reusita.


Ne intoarcem in camera unde pe usa scrie mare ceva de genul: "Patarea cearceafurilor cu sange constituie o ofensa grava si se pedepseste cu o taxa de 2000 de bahti!". Haha, la voi s-o intampla destul de des daca v-ati gandit voi sa scrieti. La cateva minute dupa, ma uit pe patul meu si shock-shock!!! Portofelul meu e din piele de camila, luat in urma cu ceva ani din Marrakech. Dar bag eu seama ca in mod natural pielea camilei n-are o culoare foarte atragatoare, fiindca marocanii  tin sa le mai coloreaze cu ceva vopseluri. De asemenea, aceste vopseluri nu sunt foarte rezistente la ploi tropicale, precum cea pe care tocmai o infruntasem. Toate astea, combinate cu asezarea portofelului pe pat, au dat nastere la niste pete rosii de toata frumusetea pe cearceaful meu. Asa ca spre amuzamentul celorlalti am luat cearceaful la chiuveta din baie si am inceput sa frec la el. Dupa lupte titanice de cateva zeci de minute, grosul s-a dus, dar tot a mai ramas ceva acolo.

Seara o petrecem facand o tura prin oras.  E multa animatie, mai ales pe o anumita strada unde muzica resuna tare, fetele danseaza mai mult sau mai putin imbracate. Din loc in loc sunt saloane de masaj cu avangarda de femei care vor sa te convinga sa le treci pragul, dar si diversi alti sacaitori care te invita la ping-pong sau incearca sa iti vanda tot ce nu-ti trece prin cap. Pentru masa de seara alegem un restaurant dintr-o zona mai linistita. Mari, dupa ce are grija sa inchida o usa de sticla de langa noi ca sa nu fie curent, isi comanda mancarea aleasa si mentioneaza insistent sa nu fie picanta. Noi luam ceva mai mult sau mai putin la nimereala. Solutia asta nu s-a dovedit prea eficace pentru mine, pentru ca au fost destul de putine mese care mi-au placut pe care le-am servit in Thailanda. Bucataria asiatica nu prea e de mine, cel putin mare parte din ea. Ne vine mancarea. A noastra nu e picanta, in schimb a lui Mari zici ca a fost preparata de Master Hot Pepper Chef. Prima zi in Thailanda pare sa nu-i priasca si dupa cum avea sa-si dea seama mai tarziu, ce incepe prost se termina si mai prost.

La un moment dat auzim o bubuitura langa noi si cateva cioburi aterizeaza pe masa. Unul dintre chelneri intrase in coliziune frontala cu usa inchisa de Mari. Fiind obisnuit cu ea deschisa si fiind din sticla, n-a observat ca cineva o inchisese.  

miercuri, 14 octombrie 2015

Vidin, atmosfera unui oras de la capatul lumii

Port la Dunare, situat in coltul de nord-vest al Bulgariei, Vidin are aerul unui oras de la capatul lumii. Constructia recenta a noului pod peste Dunare, l-a adus insa ceva mai mult in atentia lumii.  Iar o plimbare de cateva ore prin centru si pe faleza este chiar placuta.

Vidinul are un obiectiv turistic de prima mana: fortareata Baba Vida. Situata pe malul Dunarii, la 20 de minute de mers de centru, cetatea a fost restaurata recent si se prezinta in conditii foarte bune. E aparata de ziduri groase, turnuri si un sant adanc, iar in interior are vreo trei niveluri. Nu este foarte mare, dar e compacta, o fortareata in adevaratul sens al cuvantului. A fost construita in urma cu aproximativ 1000 de ani, iar de-a lungul timpului a fost controlata, asediata si cucerita de mai multe popoare. A jucat un rol important pentru turci, care au controlat multa vreme zonele dunarene.
Taxa de intrare este de 4 leva pentru adulti sau 2 leva pentru copii si studenti.



In apropierea cetatii se gaseste o veche sinagoga, astazi in ruine. Construita in 1894, era a doua sinagoga a Bulgariei ca marime. Dupa al doilea razboi mondial, aceasta a decazut. Acum sigagoga nu mai are acoperis, peretii sunt crapati, iar vegetatia si-a cerut drepturile. Viitorul ei este incert, s-a avut in vedere restaurarea sa, dar singurele lucrari intreprinse au fost scarile interioare.


De la sinagoga se poate face o plimbare spre est pe faleza Dunarii, locul preferat de localnici atunci cand vor sa se relaxeze.

Dupa aproximativ un kilometru, faleza se termina, iar la dreapta apare centrul orasului, cu o atmosfera specifica oraselor comuniste. Acesta se continua cu o strada paraela cu faleza, cu mici magazine de-o parte si de alta si care se termina la piata de legume si fructe. Pentru 1.5 leva se pot cumpara doua bucati de pizza.




In apropiere de centru se gaseste si un mini mall, dar si cea mai importanta catedrala a orasului.
In jurul Vidinului traieste si o importanta comunitate romaneasca.

duminică, 27 septembrie 2015

La multi ani, Simona!

Campioana inimilor


În vremuri tulburi, în zorii noii ere,
Se plămădea pe-ascuns ceva divin.
Substanțe dure, extract din praf de stele,
Şi-un strop din Pontus Euxin.

Cu râs zglobiu vrea mingea s-o lovească,
Pare un semn prea fin, dar negreşit arată
Ca lumea-ntreagă avea s-o cucerească
Micuța zgâtie de fată.

Tentațiile-s multe în lumea schimbătoare,
Nimic nu poate privirea să-i clintească.
Ce antrenează lupta tinerei junioare?
Un țel înalt, voința armãneascã!

O toamnă ruginie într-un tărâm vecin,
O revenire ireală, un moment sublim!
Cu ochii verzi si zâmbet ştrengăresc
Rosteşte-n limba noastră: "Mulțumesc!"

Trimfu-i luptă grea, nesfârşit maraton,
Însă oricâte cupe ai aduna pe masă,
Minunat e sa fii acelaşi campion
Cortina când se lasă.

Nori roşii fumegă sub tălpile rapide,

Vreme de măretie la maximul nivel!
Oraşul luminilor cu mândrie decide
Intrarea-n elită să i-o facă chiar el.

Un steag, un strigăt, o față fericită.
Nu-i doar un simplu joc ce face ea.
Experți convinși ca fanii-ar apărea
Şi-n anticul Timbuktu de-ar juca.

În deşertul arid caravana se-nchină,

Ecuatorul, uimit, şah mat la regină!
Acasă e locul pentru captat energie,
Ce urmează de mâine pare pură magie!

Chiar de nu-l poți atinge si nu îl poți privi,
Ceva mai prețios nu vom putea găsi.
Un cadou sincer pentru clipele măiastre,
Primeşte-n dar trofeu de campioană
A inimilor noastre!



luni, 14 septembrie 2015

Belogradchik Rocks - minunea de langa noi

La doar 150 de kilometri de Craiova se gaseste un peisaj spectaculos, cu roci de piatra uriase ce rasar in spatele unei fortarete medievale. 
S-au format cu milioane de ani in urma, cand locul reprezenta fundul unei mari. Insa ca orice loc cu o frumusete deosebita, rocile au legendele lor. Din aceste legende provin denumirile celor mai spectaculoase dintre ele.

Am ajuns la Belogradchik de trei ori, prima data in vara lui 2013, impreuna cu mai multi prieteni. Atunci am si inoptat in mica localitate, la pensiunea Geto, care s-a dovedit a avea un raport pret-calitate excelent. Apoi, de doua ori am venit vara aceasta, in doua saptamani consecutive: prima data cu mama si fratele, apoi cu verisoara si sotul ei care dupa ce au vazut pozele au dorit sa vina si ei sa vada acest peisaj spectaculos. De fiecare data am combinat vizita rocilor cu cea a orasului Vidin, iar in 2013 am fost si la Pestera Magurata.

Atractia principala este fortareata, nu neaparat datorita constructiei propriu-zise, ci mai ales pentu ca  e situata la inaltime si ofera posibilitatea celei mai  bune vederi asupra rocilor. Dupa intrarea in fortareata, drumul pana in varf nu e lung, dar are trei niveluri de dificultate: la inceput se merge lin pe teren plat, apoi se urca scari pe o panta medie pana la primele roci, apoi urmeaza o catarare ceva mai abrupta, dar cu putin efort oricine poate ajunge sus. Intrarea costa 5 leva.
































Pe langa vizitarea fortaretiei, este obligatorie si o plimbare pe traseul din spatele pietei principale. Aici sunt doua drumuri: fie poteca din dreapta, care duce la un amfiteatru si ofera posibilitatea catararii pe stanci, fie pajistea din vale pentru o plimbare mai lejera.



Pestera Magurata este situata la 25 de kilometri de Belogradchik. Intrarea se face la ore fixe, cu ghid, iar dupa un traseu de aproximativ o ora prin pestera se iese prin alta parte de unde exista posibilitatea intoarcerii la intrare cu un trenulet ce merge pe sosea. Pestera e interesanta dar nu peste ce avem noi in Romania. E cunoscuta pentru niste mici picturi rupestre, dar care abia se observa.