luni, 29 iulie 2013

Truly Asia (3) - Kuala Lumpur, metropola pe verticala

Primele doua nopti ale excursiei sunt programate in Kuala Lumpur, dar in oras am doar o zi plina, dimineata urmatoare trebuie sa iau autobuzul spre Cameron Highlands.  Desi nu sunt pretentions la conditiile de cazare, de multe ori alegand cele mai ieftine variante, imi place sa studiez in prealabil  multe hoteluri si sa citesc comentariile lasate de alti oaspeti. Pentru Kuala Lumpur am ales Tune Hotel, 44RM camera single si pot spune ca am facut o alegere foarte buna: totul este curat, camera cu mobilier modern, multe oglinzi, nu e chiar in buricul orasului, dar nici departe, iar statia de Monorail e la 3 minute distanta.

 Buna dimineata Malaysia! Si ieri m-am plimbat cateva ore, dar stiti cum e dupa o noapte nedormita, esti obosit si nu poti sa te bucuri 100% de ceea ce vezi. In dimineata asta incepe adevarata explorare a Asiei. Prima tinta: Batu Caves. Ajung acolo folosing trenul urban  LRT care a fost extins recent pana la pesteri, iar biletul costa doar 2RM pentru cei aprox. 10km parcursi. Pesterile Batu au fost descoperite in urma cu vreo 120 de ani si la scurt timp in interiorul lor au fost amenajate temple hinduse. Odata pe an are loc un mare pelerinaj cand un million de indieni parcurg traseul intre templul Sri Mahamariamman, aflat in centru orasului si Pesterile Batu. Desi nu sunt cele mai frumoase pesteri pe care le-am vazut, locul merita vizitat. Aici este amplasata o statuie uriasa a lui Muruga, o zeitate caruia ii sunt dedicate pesterile. Mai sunt si alte statui ce reprezinta niste indivizi cu care n-ai vrea sa dai nas-in-nas.






Tot aici intalnesc pentru prima data maimute in libertate, dar nu salbatice, ci mai degraba maidaneze.


La plecare ma tocmesc un pic cu un Indian vanzator de suveniruri si imi cumpar o machete de avion AirAsia, 15RM. Cand sa iau trenul ca sa ma intorc inapoi in oras observ ca doamnelor li s-a pregatit ceva mare, lung si spatios.

Kuala Lumpur nu e tocmai cel mai prietenos oras din lume cu pietonii. Sunt zone ok, dar si zone in care te trezesti ca pentru a ajunge undeva trebuie sa treci de autostrazi, cladiri uriase, etc. Sau sa te trezesti ca nu esti pe nivelul pe  care trebuie, pentru ca aici nu exista un singur plan pe verticala. La subsol te lasa autobuzul, deasupra e o strada peste care trece trenul urcat pe niste piloni, iar deasupra vine autostrada suspendata la care se uita de sus oamenii aflati pe terasa unei cladiri si tot asa.
Incerc sa vizitez Muzeul de Arte Islamice, dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din Kuala Lumpur caci astazi e luni si muzeul e inchis. In drum spre el dau de niste cladiri cochete, din epoca coloniala.


Nici la Moscheea Nationala n-am prea mult noroc, inca nu e ora de vizita pentru turisti, asa ca pana se deschide planuiesc sa dau o raita intr-una dintre zonele verzi ale metropolei care contine un parc de pasari, unul de fluturi si o gradina de orhidee. Cred ca acasa planuisem sa vizitez parcul de pasari, cel mai mare din lume, dar la fata locului uit asta si il vizitez pe celalalt, de fluturi. Nu ca n-ar fi fost interesant, dar parc de fluturi era si in Cameron Highlands. Vegetatia si amenajarea parcului, complet acoperit cu o plasa, sunt interesante, dar pentru un parc de fluturi m-as fi asteptat sa vad mai multi fluturi. Intrarea costa 20RM.



 

Urmeaza gradina de orhidee, unde intrarea este libera.



In momentul in care ma intorc la moschee, nori amenintatori se pravalesc peste oras. La intrare fiecare vizitator este rugat sa se semneze intr-o carte de oaspeti iar celor imbracati necorespunzator le sunt oferite vesminte. Ma plimb prin curtea interioara, dar inauntrul moscheii nu pot intra decat intr-un mic colt. Apoi incepe ploaia si sunt nevoit sa astept peste 30 de minute pana se opreste. Se pare ca n-o sa am timp sa vizitez tot ce mi-am propus.

De la moschee o iau pe jos pe trotoare acoperite spre piata Merdeka. Daca tot ploua zilnic la ei, oamenii s-au gandit sa-si acopere trotuarele. Nu toate, dar sunt destule. Piata Merdeka este inima colonialismului orasului si locul in care a fost declarata independenta tarii in 1957. Este un loc special care chiar imi place mult. Fostul teren de cricket este inconjurat de cladiri coloniale foarte frumoase, vedeta fiind cladirea Sultan Abdul Samad, cu ale sale cupole din cupru. Tot aici se gaseste unul dintre cei mai inalti piloni purtatori de drapel, 100 de metri inaltime.



Nu departe de piata Merdeka incepe cartierul Little India, care, surpriza, e populat de indieni. Pe strazi se vand tot felul de lucruri ieftine si probabil proaste. Imi iau si eu un tricou Nike cu 10 ringgit. Cu ghidul Loneley Planet pe telefon, urmez traseul descris acolo si intru intr-o moschee indiana, cu siguranta cea mai neturistica moschee in care am intrat vreodata. Multi ma saluta cu traditionalul Salamaleikum, multi se uita cu curiozitate la mine. Imi las adidasii la intrare alaturi de alte incaltari, dar sunt repede intors din drum si  indrumat sa-i iau si sa-i duc in interior, undeva la subsol, ca sa nu cumva sa raman fara ei. Ii las la un nene care se ocupa cu depozitarea lor si urc sus in moschee. Aici se pare ca nimeresc in mijlocul unei rugaciuni, sunt multi oameni, mai toti barbati, care fac tot felul de plecaciuni si se roaga cu voce tare. Fiind singurul strain, ma simt un pic stingher. Stau cateva minute sa ma uit apoi ma duc sa-mi iau adidasii de la nenea care mi i-a depozitat. Dau sa plec, dar se pare ca trebuie sa las ceva pentru acest serviciu. Ii intind un ringgit care pare sa-l multumeasca. 

Fiind trecut de ora pranzului incep sa arunc ochii in jur dupa un restaurant. Dau de unul cu specific indian care are ceva meniuri ale zilei afisate la intrare cu niste preturi pe care le gasesc acceptabile, vreo 25-30 de ringgit. Habar n-am ce contin, oricum e prima data cand mananc mancare indiana. Sper sa aiba si ceva Wi-Fi pe care sa-l folosesc in timp ce vine mancarea, dar raman doar cu speranta, n-au. Nu dupa mult timp ma trezesc cu niste farfurii in fata: un fel de ciorba groasa, niste frigarui si inca un fel de mancare cu niste carne inauntru.  Mananc ciorba si frigaruile, care sunt dupa standardele noastre destul de picante. De mancarea cu carne pur si simplu nu pot sa ma ating. De fiecare data cand pun putin pe limba imi ia gura foc. Auzisem ca indienii mananca picant, si mie imi place sa mananc picant, dar e peste puterea mea de intelegere cum ar putea cineva sa manance chestia asta.  Dupa ce termin ciorba vine un chelner la mine sa ma intrebe daca mi-a placut si daca mai vreau. Ii zic ca nu dar se pare cu nu prea ne intelegem, caci peste cateva secunde ma trezesc in fata cu castronul plin. Fie vorba intre noi, nici chestia asta nu e prea grozava, indienii baga in toate mancarurile un condiment care mie clar nu imi place. Ii intreb daca mai contine ceva meniul, parca vazusem ceva inghetata la desert, la inceput zic ca nu dar apoi isi amintesc ca mai era si asta. Chelnerul ma intreaba daca mai vreau ciorba. De data asta incerc sa-i arat cat se poate de clar ca NU. Mananc inghetata, singura care nu avea condimentul ala, si nici iuteala, apoi ma ridic si platesc. Nu scap fara sa primesc o portie de ciorba la pachet, intr-o punga, pe care sa o mananc mai tarziu.


Plec spre templele din China Town cand deja incepe sa se lase seara. Dau de un templu chinezesc pe care il gasesc inchis, dar, aproape de el, gasesc deschis templul indian Sri Mahamariamman. Stiu, are un nume cam lung. Trebuie sa ma descalt, inclusiv de sosete, le depozitez intr-un loc special contra a 20 de sen,  apoi intru pe o poarta inalta de 22m, ornata cu sculpturi carora nu le lipsesc detaliile.


In interior e o curte in centrul careia se gaseste templul.

Plec mai departe, pe stradutele din cartier si reusesc sa dau de un templu chinezesc deschis in care se adunasera niste oameni pentru rugaciune. In loc de lumanarile noastre, ei aprind betisoare. Le lipesc de frunte intr-o mica plecaciune, apoi le infig in nisip.


Gasesc strada principala unde forfota este in toi. Tot felul de tarabe la care se vinde orice, la preturi ce trebuiesc negociate cu comerciantii chinezi. Surprind o scena in care un chinez se enerveaza cand o femeie incearca sa cumpere o geanta cu 3RM. Imi iau cateva suveniruri, ma uit la niste vanzatori de duriani, dar nu cumpar, desi cred ca ar fi trebuit incercat. Durianul este fructul national al Malaeziei si se pare ca pute ingrozitor. Peste tot in camerele de hotel sau in mijloacele de transport sunt afise cu No Durian!

Ultima oprire pe ziua de zi o fac la simbolurile orasului: Petronas Twin Towers. Cand au fost terminate, in 1998 au fost cele mai inalte cladiri din lume. Cu 452 metri inaltime, 88 de etaje, inca sunt cele mai inalte turnuri gemene din lume. Au fost construite in spiritul arhitecturii islamice, sunt sediul bogatei companii nationale de petrol si gas Petronas, dar gazduiesc si alte companii, iar la etajele inferioare este un mall plin de firme de lux. La etajul 41 este un Skybridge pe care se poate urca, dar nu gratuit ca pana acum cativa ani, ci in schimbul de 80 de ringgit. Am inteles ca privelistea e mai spectaculoasa din Menara TV Tower pentru ca poti ajunge la o inaltime mai mare si astfel cuprinzi in orizontul vizial si turnurile Petronas, dar din lipsa de timp si din cauza pretului piperat n-am urcat nici acolo. Intru putin in mallul de la parter unde gasesc net neparolat si reusesc sa urc cateva poze pe Facebook, apoi la dau ocol de la o distanta care imi permite sa le admir. Si chiar ai ce admira, sunt spectaculoase prin forma si imensitatea lor.


Dupa ce ma satur de admirat o iau pe jos spre hotel, la care ajung la o ora destul de tarzie, iar maine trebuie sa ma trezesc devreme ca sa iau autobuzul spre Cameroon Highlands. Scot punga cu ciorba de la indieni pe care ma chinui sa o mananc fara sa o imprastii pe jos.

miercuri, 12 iunie 2013

Truly Asia (2) - Putrajaya, noua capitala a Malaeziei

       23 Februarie 2013. Ziua marii plecari incepe devreme. La 15:35 am avionul, la 10:10 trenul spre Bucuresti, dar inainte de toate, la 9:00 am examen. Ultimul meu examen ca student inaintea disertatiei din vara. In noiembrie, cand am cumparat biletele de avion, nu m-am mi gandit sa verific cand se termina sesiunea. Credeam ca va fi la fel ca in toti ceilalti 5 ani, dar se pare ca de anul asta cineva a pus de o reforma si pentru ca atunci cand se proclama reforma trebuie sa se schimbe ceva, s-a ales schimbarea structurii anului. Asa ca la ora 9:00 ma infiintez la universitate, cu rucsacul in masina, hotarat sa o sterg pe la 9:40. Inceputul nu e tocmai stralucit, profesoara vine la si 15, la si 20 aveam subiectele. Lungesc gatul la grile, povestesc ceva la celelalte subiecte, dau foaia si fug spre gara.
           La ora zece fara cateva minute sunt pe peronul garii, cu rucsacul in spate si cu 700 USD in buzunar care trebuie sa-mi ajunga pentru cazare, mancare, intrari, tururi, transport intern  in urmatoarele doua saptamani. Sunt imbracat intr-un tricou si o geaca subtire de primavara, care nu sunt prea potrivite pentru temperatura putin peste 0 grade, dar mai bine o jumatate de ora de tremurat decat haine carate inutil intr-un rucsac aproape plin.
        Dupa obisnuita intarziere de 20 de minute a trenului, iau expresul 780 pana la aeroport. Aici se pregatesc de plecare delegatiile de pusti care participasera la olimpiada tineretului european de la Brasov. Am check-in online facut, n-am bagaj de cala, dar ma duc totusi sa intreb la ghiseul Qatar, daca mai am nevoie de ceva (in Marrakech ne-au trimis la ghiseu ca sa ne mai puna nu stiu ce stampila).   Dupa ce pana acum mi-am cumparat bilete de avion doar la companii low-cost, e trimpul sa incerc cea mai buna companie din lume a ultimilor doi ani.  Probabil nu arat a clientul standard Qatar, caci fata de la ghiseu ma intreaba la ce companie am bilet.  Imi verifica zborul, zice ca totul e ok si dupa ce trec de securitate urc ca de obicei la etaj de unde vanez aterizarea avionului. 
          Zborul pana la Doha dureaza patru ore si ceva, am escala doua ore si un pic, apoi inca sapte ore pana in Kuala Lumpur. Aleg ca intotdeauna sa stau la geam. Partea cea mai interesanta a zborului spre Doha este tranzitarea spatiului aerian al Irakului. Monitorul de pe spatele scaunului din fata imi arata pozitia avionului in timp real si vad ca desi trecem destul de aproape de Baghdad, sunt pozitionat pe partea cealalta a avionului.
         Vad insa fulgerele ce isi fac de cap deasupra muntilor dinspre granita cu Iranul, precum si zgarie norii din Doha la aterizare. Ce mi se pare ciudat e ca sunt zone mari ale orasului aflate in bezna totala, strabatute de o sosea perfect luminata, nu stiu daca e vorba doar de o pana de curent sau asa e mereu. Suntem urcati in autobuze care opresc prima data la o poarta unde coboara cei a caror destinatie finala este Doha, putina lume coboara, apoi opresc la poarta de tranzit unde trebuie sa trecem printr-un control de securitate. Desi e lume multa, controlul merge foarte repede. Cred ca nu a durat mai mult de 30 de minute din momentul aterizarii pana ce ajung la poarta de imbarcare spre zborul de Kuala Lumpur. De mentionat ca in aeroport exista Wi-Fi gratuit. Avionul spre Malaezia este un A330, configurat 2-4-2. E pentru prima data cand zbor cu un avion mare. Reusesc cu greu sa fur cateva minute de somn.
          In jurul orei doua incepem coborarea spre aeroportul KLIA peste plantatii nesfarsite de palmieri. La coborarea din avion ma izbeste caldura plina de umezeala specifica zonelor ecuatoriale. Auzisem multa lume plangandu-se de aceasta umiditate ridicata, cu tricouri ce odata udate nu se mai usuca, dar credeam ca se exagereaza putin. Ei bine, nu! E exact ca in serele cu plante tropicale  din gradinile botanice.  Iau un trenulet care trece pe sub pista si ajung la oficiile de imigrare. Spre deosebire de vecinii thailandezi, malaezienii sunt mai prietenosi cu cu romanii si nu ne cer viza. Mi se iau amprentele pe un suport digital, apoi nenea de la ghiseu imi tranteste o stampila in pasaport si asta-i tot. Ma uit la panoul cu "Welcome in Malaysia!" si nu imi vine sa cred, pare ireal. In sfarsit am ajuns in Malaezia!
          Mai am la dispozitie cam 6-7 ore din prima zi dintre cele 13 pe care o sa le petrec in Asia. Schimb niste bani in aeroport, dar nu prea multi fiindca cursul e prost. Moneda Malaeziei este ringgit-ul(RM). 1RM = 1.1 RON sau 4RM = 1 EUR. Pentru a strabate cei 57 de kilometri pana in Kuala Lumpur sunt trei variante principale: autobuz(10-13 RM), KLIA Express(tren de viteza, direct, 35RM) sau KLIA Transit(are opriri pe parcurs, 35RM). De stiut ca la KLIA Transit, daca iei bilet pe bucati, KLIA-Putrajaya si Putrajaya-KL, pretul total e vreo 15RM. Eu iau bilet pana la Putrajaya pentru ca vreau sa-i fac o scurta vizita noii capitale malaeziene. Nu inainte insa de a pierde cateva zeci de minute bune incercand sa captez Wi-Fi-ul aeroportului. Cosmote-ul meu pe cartela nu vrea sub niciun chip sa se conecteze la vreo retea locala asa ca singurul mijloc de comunicare cu Romania ramane internetul.
         Iau trenul de la nivelul inferior al aeroportului si ma uit cu multa curiozitate pe marginea drumului: pentru prima data sunt inconjurat de vegetatie ecuatoriala, care acum mi se pare foarte exotica. La fel de exotic e si numele urmatoarei statii, anuntat la difuzuare: Putrajaya Cyberjaya.  Cobor in gara mica si cocheta si ma uit dupa semnele ce ma indruma spre statia de autobuz. Centrul orasului e la vreo 3-4 kilometri distanta si chiar daca in alte conditii mi-ar fi parut putin, timpul limitat si oboseala noptii nedormite ma determina sa aleg ca doar intoarcerea sa o fac pe jos. Pretul biletului: 50 sen, adica vreo 55 de bani. Eu dau dublu pentru ca nu am schimbat si rest nu se da. Cand urci in autobuz, fie validezi cu un card magnetic, fie bagi bani intr-o cutie care numara singura daca ai bagat corect si iti tipareste biletul. Dupa ce ca merge pe partea gresita a drumului, ca doar au trecut britanicii pe aici, autobuzul imi da impresia ca merge oarecum in zig-zag, nu rateaza nicio straduta. La un moment dat o ia pe o strada care se infunda, cu statia de autobuz in punctul terminus, ca sa aiba de unde se intoarce. Cum ma benoclam eu asa pe geam incercand sa-mi dau seama cand trebuie sa cobor, vad ca se pravalesc peste oras niste nori care numai prietenosi nu par. In scurt timp incepe sa toarne cu un debit ce rar l-am mai vazut. Multe masini se opresc pe marginea drumului, insa viteazul nostru dom' sofer se avanta cu grija inainte. Imi dau seama repede ca o umbrela pe vremea asta te ajuta cam asa: te uzi pana la piele in cinci seunde in loc de doua. Acum ca tot nu stiam eu unde sa cobor, problema se simplifica: cobor cand se opreste ploaia... adica cam peste 25 de minute.. la periferia orasului. Care periferie e probabil cea mai moderna si frumoasa pe care am vazut-o pana acum. Arata cam asa: 
               Putrajaya este noua capitala administrativa a Malaeziei si un "Intelligent Garden City", asa cum spune Wikitravel. Constructia sa a inceput in 1995 si in zece ani cel mai mare proiect al Malaeziei era in mare parte gata. Vazand oamenii ca economia tarii "duduie", s-au gandit ca nu le-ar sta rau sa isi mute capitala din mult prea aglomerata Kuala Lumpur. Au mers ei vreo 25 de kilometri pana au dat de un loc care le-a placut si au zis: aici va fi viitoarea capitala. Au creat un lac artificial in jurul caruia avea sa graviteze orasul, au construit peste el o duzina de poduri, iar pe mal cele mai importante palate ale guvernului. Centrul este strabatut de un bulevard larg si lung de cativa kilometri pe marginea caruia sunt construite palate administrative, fiecare intr-un stil cat mai diferit si mai futurist. Printre ele au fost presarate niste moschei uriase. Mai la periferie sunt palcuri de cartiere rezidentiale formate blocuri inalte realizate intr-un stil arhitectural de mult bun gust. Peste toate astea sunt presarate multe spatii verzi ce reprezinta cam 40% din suprafata orasului. Langa Putrajaya a mai fost construit un alt oras, Cyberjaya, pe post de parc IT, un fel de Silicon Valley al Malaeziei.
              Prin construirea orasului intr-un timp atat de scurt a aparut o problema: este sub-populat. Desi a fost proiectat pentru o populatie de peste 300.000 de oameni, in acest moment e locuit de putin peste 60.000. Acest lucru il observ si eu, cu multa uimire. Asadar, dupa ce ploaia se opreste si autobuzul pare ca a cam ajuns la capat de linie, il intreb pe sofer de unde iau altul inapoi, ca pe partea cealalta nu vad nicio statie. Imi spune ca e cateva sute de metri mai in fata si ma duce pana in dreptul ei. Dupa vreo 15 minute de plimbat prin cartierele rezidentiale cu celalalt autobuz, ajung in centru. O fi avut si ploaie o contributie, dar orasul pare complet pustiu, pare doar al meu. Imi face tara asta un oras cadou in semn de bun venit si eu nu stiu? Pret de vreo 15 minute sunt singurul pieton de pe strada. trec podul si pozez minunea asta de moschee:
            Nu-mi scapa nici palatul primului ministru:
            Abia in apropierea moscheii Putra, de un roz impresionant, gasesc cativa oameni iesiti la plimbare pe care ii rog sa-mi faca niste poze. Dupa ce vizitez si interiorul, cu nimic mai prejos decat exteriorul, pornesc pe bulevardul principal. Sunt impresionat de largimea sa, de modernitatea sa si a cladirilor care il flancheaza dar si la fel de uimit sunt ca pe toata lungimea sa de vreo trei kilometri sunt singurul om de pe strada! Cu alte cuvinte avem asa: sunt in capitala unei tari  de 30 de milioane de locuitori, pe bulevardul ei principal, pe Champs-Élysées-ul ei cum ar spune francezul, care pe mijloc are o alee pietonala lata de vreo 10 metri, si cat vad cu ochii, de la un capat la altul, nu mai e nimeni. Incredibila senzatie, sa ai o capitala numai pentru tine. Si nu orice capitala, ci un oras al viitorului. 
           Ma uit in fata, nimeni:
          Ma uit si in spate, tot nimeni:
           Dupa ce parcurg bulevardul intorcand capul cand in stanga, cand in dreapta, ajung la o alta moschee impresionanta, Moscheea de Fier. Are si un nume mai complicat, dar daca nu esti bastinas, greu de crezut ca poti tine minte Tuanku Mizan Zainal Abidin Mosque. Cu o capacitate de 20.000 de oameni, este de departe cea mai SF moschee pe care am vazut-o. O adevarata opera a secolului 21. Marginile laterale sunt incadrate de niste bazine de apa, iar peretii sunt inexistenti pe alocuri.

             Pe la 7 seara deja incepe sa se lase intunericul si eu o iau usor catre gara, desi mai erau destule locuri interesante de vazut in capitala SF a Malaeziei. Imi pare rau ca nu pot sa ajung si la Gradina Botanica, despre care am auzit ca e spectaculoasa, dar timpul nu imi permite. Poate altadata.





















joi, 23 mai 2013

Craiova vs Apocalipsa

     O fotografie facuta de mine astazi pe la pranz. Cerul senin a fost atacat brusc de nori negri care fierbeau amenintator. Spre norocul nostru au fost mai mult nori migratori, ploaia nu a fost atat de devastatoare precum se parea.

miercuri, 22 mai 2013

Truly Asia (1) - Prefata

       Eram in vacanta de vara in 2007. Pentru prima data incepeam sa ma gandesc serios la calatorii. Geografia mi-a placut dintotdeauna, calatoream demult prin lume cu ajutorul atlasului geografic si a enciclopediei statelor lumii. Imi placeau foarte mult si excursiile organizate cu scoala, sau cu familia in fiecare vara. Dar pana in vara lui 2007 nu ma gandisem ca as putea sa ma duc in ce tara vreau eu, ca poate fi simplu sa calatoresti, ca nu e exorbitant de scump. Stiam inaltimea multelui Fuji, capitala Burkinei Faso sau cat la suta din suprafata Malaeziei e acoperita cu padure, dar nu stiam foarte bine detalii care ajunta un calator. Nu stiam ca Africa de Sud e periculoasa, ca Asia de Sud-Est e ieftina sau ca Istanbulul are atat de multe atractii interesante. Pana pe 1 octombrie am stat la tara asa ca noua mea sete de cunoastere putea fi hranita doar prin intermediul televizorului. Insa internetul era cel care avea sa-mi raspunda la cele mai multe intrebari. Pot spune ca in urmatoarele 3-4 luni am absorbit o multitudine de informatii, aveam deja bazele pe care trebuie sa le aiba un calator.
      Cea mai interesanta sursa de informatie era sectiunea de calatorii a forumului Softpedia. Urmaream in special discutiile despre zonele exotice, iar sfaturile date de Imperator erau absolut fascinante. Prin partea de Sud-Est a Asiei pe vantura pe atunci si Varu' Cristea. Plecand de pe forum, i-am descoperit si blogul, unul dintre putinele bloguri de calatorii la acea vreme. Varu' Cristea era in Malaezia, iar din cand in cand dadea si ture prin tarile din jur. De fiecare data povestea pe blog calatoriile sale. Si o facea foarte frumos, are cu certitudine talent la scris. Din pacate intre timp s-a suparat pe blogherit si si-a sters blogul, dar cateva dintre articolele sale le-a publicat mai tarziu pe blogul lui Imperator. Puteti citi aici articolele malaeziene , precum si cele despre destinatia sa favorita, Laos. De atunci Asia de Sud-Est si Malaezia in special, a urcat in varful locurilor in care vreau sa ajung. E o zona cu foarte multe locuri frumoase, e ieftin, nu e periculos, e totul simplu de aranjat, e exotic. 
      Am avut o prima tentativa esuata in 2009, Air Asia tocmai deschisese ruta spre Londra la preturi promotionale, dar cum n-am gasit pe nimeni care sa ma insoteasca, am renuntat. Banii i-am cheltuit pe alte excursii, euro a crescut, asa ca in urmatorii ani nu se intrevedea nimic. Dupa terminarea facultatii m-am angajat si am putut sa ajung din nou la suma necesara indeplinirii visului. A mai trecut un an pana am hotarat ca e timpul sa plec, chiar daca si de data asta nimeni nu se arata destul de curajos sa ma insoteasca pe cealalta parte a hartii. Asteptasem destul.  

sâmbătă, 23 februarie 2013

In drum spre Malaezia

La ora aparitiei acestui articol sunt in avionul Qatar Airways in drum spre Kula Lumpur. Dupa 5 ani in care am visat si mi-am facut planuri sa ajung in Asia de Sud-Est, a venit in sfarsit momentul sa  ajung acolo.

Programul o sa fie urmatorul:
23 feb  -  avion Bucuresti - Kuala Lumpur cu o scurta escala in Qatar
24 feb  - ajung la 2PM in Kuala Lumpur si iau trenul spre Putrajaya pentru o tura de 2-3 ore, apoi iau trenul spre Kuala Lumpur
25 feb  -  Kuala Lumpur
26 feb  - de dimineata iau autobuzul spre Cameron Highlands. Dupa-masa dau o tura prin imprejurimi/jungla.
27 feb  - dimineata tur organizat la Mossy Forest. Dupa-masa iau busul spre Ipoh, iar de acolo trenul spre Kuala Lumpur
28 feb  - zbor dis de dimineata in Langkawi. Inchiriez masina si ma dau pe insula.
1 mar  - Langkawi. La 3 PM zbor in Kuala Lumpur apoi peste doua ore iau avionul spre Siem Reap, Cambodgia.
2 mar  - Siem Reap
3 mar  - Siem Reap
4 mar  - Siem Reap 
5 mar - de dimineata ma intorc in Kuala Lumpur si fug in Melaka
6 mar - Melaka sau KL. Seara zbor spre Hong Kong
7 mar - Hong Kong
8 mar - Hong Kong
9 mar - zbor spre casa cu Qatar Airways cu o scurta escala in Doha.

marți, 8 ianuarie 2013

Valea Prahovei

      Desi in ultima vreme am scris mai mult despre calatoriile in strainatate, am avut din cand in cand si mici escapade prin Romania. Imi place tara noastra si vreau sa descopar tot ce are de oferit. Am sa scriu astazi despre locurile vizitate in august in zona Moieciu - Busteni - Sinaia, impreuna cu mama si fratele meu, precum si de locuri pe care nu am apucat sa le vad dar sunt trecute pe lista unei viitoare excursii.
     Am plecat din Craiova spre Moieciu, unde aveam cazare, pe traseul Pitesti-Campulung-Rucar. Prima oprire am facut-o la Mausoleul de la Mateias, dedicat eroilor din primul razboi mondial. Mai fusesem aici cu mult timp in urma, intr-o excursie cu scoala, dar amintirile mele erau destul de vagi. Este un monument care mie mi-a placut, are un aer solemn, iar sus in turn ti se pune o mica simulare a razboiului.
     Dupa scurte opriri pentru poze pe traseul Rucar-Bran, am ajuns la Moieciu de Jos, la pensiunea Casa Bunicii, pe care o recomand. Este o zona foarte frumoasa, cu multa liniste. Am dat o mica tura pe dealurile din spatele satului de unde am avut parte de o priveliste superba a Bucegilor.
    Un alt obiectiv de neratat pentru oricine ajunge in zona este Castelul Bran. Prima data il vezi de pe sosea, frumos cocotat pe panta dealului, printre copaci. Este un adevarat castel medieval, probabil cel mai frumos din tara noastra, si cu siguranta cel mai renumit. Dovada, multitudinea de turisti din toate colturile lumii pe care i-am gasit acolo.
    Nu foarte departe, in Sinaia, este celalalt castel celebru al nostru. Am ajuns la Castelul Peles dupa un mic blocaj in trafic, plus 1-2 km de mers pe aleea pietonala ce leaga DN1 de castel. Desi pretul pentru turul complet este 75 de lei, un pic cam mult pentru Romania, ca student am platit doar 17,5 lei. Mi-au placut mult incaperile sale si pot spune ca este la nivelul marilor palate europene. Am fost placut surprins sa vad ca avem asa ceva in Romania. Am vizitat si Pelisorul, dar venind dupa Peles, nu m-a impresionat. Singurul inconvenient a fost ploaia torentiala care ne-a prins pe drumul spre masina :)
    Din pacate am avut la dispozitie doar 3 zile si nici acelea complete si am ratat multe locuri frumoase din zona. Data viitoare am sa ma opresc cu siguranta in Busteni de unde am vazut privelisti impresionante ale Bucegilor. De aici se pleaca spre platoul unde se gasesc Sfinxul si Babele. Se poate ajunge atat cu telecabina, cat si cu masina + pe jos, daca aveti dispozitia necesara. Un alt loc interesant ce poate fi vizitat daca va aflati in zona este Manastirea Caraiman, care are o poveste foarte interesanta, pe care va invit sa o cititi aici: Manastirea Caraiman. As spune ca Busteniul are o pozitie strategica in zona, fiind situat intre principalele altactii ale zonei, ceea ce-l face un loc perfect de a va stabili baza: Castelul Bran si Brasovul la nord, Castelul Peles si Sinaia la sud si Platoul Bucegilor in imediata apropiere, la vest. Plus ca preturile sunt mai mici decat in Predeal sau Poiana Brasov. Puteti arunca o privire  pe cazare10.ro unde vad camere ce pornesc de la 40 de lei.
     La intoarcere am luat-o pe Transfagarasan, pe care mai fusesem o singura data. De data asta, l-am prins in culori aurii.