marți, 3 mai 2011

Idee de vacanta: Muntenegru-Dubrovnik-Belgrad + Istanbul

Day 1:

Tren Craiova-Belgrad 00:05-08:51

Tren Belgrad-Bar 10:10-20:02

Cazare Bar(sau Budva).

Day 2:

Autobuz Bar-Sveti Stefan

Balaceala in mare.

Autobuz Sveti Stevan - Kotor.

Day 3:

Vizitarea Kotorului.

Day 4:

Urcare pe muntii de deasupra Kotorului pana la mausoleul de pe Lovcen (1657m).

Day 5:

Autobuz Kotor-Dubrovnik(Croatia).

Vizita Dubrovnik.

Day 6:

Autobuz Dubrovnik-Kotor.

Autobuz Kotor-Bar.

Tren Bar-Belgrad 21:10-07:00 (cuseta).

Day 7:

Plimbare prin Belgrad.

Tren Belgrad-Craiova 15:50-02:52.


Day 1:

Tren Craiova-Istanbul 07:05-07:50 (cuseta).

Day 2:

Vizita Istanbul.

Day 3:

Vizita Istanbul.

Day 4:

Vizita Istanbul.

Tren Istanbul-Craiova 22:00-21:00 (cuseta).


Pret:

Transport:

Balkan FlexiPass 5 zile: 51 euro.

Cuseta Bar-Belgrad: 6 euro.

Cuseta Bucuresti-Istanbul-Bucuresti: 19 euro.

Busuri Muntenegru ~10 euro.

Bus Kotor-Dubrovnik-Kotor 25 euro.

Total transport: 111 euro.

Cazare:

1xBar: 12 euro.

3xKotor: 30 euro.

1xDubrovnik: 18 euro.

3xIstanbul: 45 euro.

Total cazare: 105 euro.

Total: 216 euro(173 fara Dubrovnik).

Drumul spre Muntenegru trece prin canionul Moraca:

Sveti Stefan:
Kotor:
Vedere de pe munte asupra golfului Kotor:
Dubrovnik:
Istanbul:

luni, 25 aprilie 2011

Cele mai spectaculoase calatorii cu trenul - Europa de Est

          Dintotdeauna mi-au placut trenurile, le consider cel mai placut mijloc de transport. Prin aer nu poti sa vezi nimic, pe sosea e incomod, mai periculos si de multe ori vezi doar camp, masini si asfalt. Doar trenul o taie prin mijlocul peisajului si se incadreaza perfect in acesta. Cautand pe net am observat un lucru, mai ales pe site-urile romanesti: face cineva un top 10 cu cele mai spectaculoase calatorii si apoi 100 de ziare citeaza aceelasi sursa. Eu nu fac vreun top, doar mentionez ce calatorii mi s-au parut mie interesante in urma cercetarilor efectuate, numerele din fata nereprezentand o clasificare dupa frumusetea rutei. Calatorii pe care le-as face cu mare placere daca as avea ocazia, fie numai pentru drumul in sine, desi de cele mai multe ori orasele de destinatie sunt la fel de interesante ca si traseul parcurs. Daca mai tarziu voi descoperi o ruta pe care inca nu o stiu o voi adauga la finalul articolului. Incep astazi cu cele mai spectaculoase calatorii pe calea ferata din Europa de Est.

          Daca stiti sau v-a placut o calatorie cu trenul care nu e mentionata aici va rog sa lasati un comentariu.

1. Belgrad - Bar, Serbia-Muntenegru - din cei 476 kilometri, un sfert sunt parcursi prin intuneric. Construita in 1976, calea ferata cuprinde 254 de tuneluri cu lungime totala de 114,4 km si 435 de poduri cu lungime totala de 14,6 km. Dupa plecarea din Belgrad peisajul e monoton, dar dupa ce se trece de Valjevo spectacolul incepe: la inceput cu dealuri impadurite, pe care le traverseaza printr-un tunel de peste 6 km. Pe o bucata de 9 km drumul trece in Bosnia si Hertegovina, dar trenul nu opreste aici si nici nu sta la vama. Cu siguranta cea mai frumoasa parte e pe teritoriul Muntenegrului, cand trenul paraseste valea raului Lim pe care a urmat-o de la iesirea din Bosnia si isi continua drumul prin canionul Moraca. Aici trenul fie merge la nivelul raului, paralel cu soseaua, fie urca peste 1000 m altitudine pentru a oferi calatorului o priveliste incredibila asupra defileului. Toate astea printr-o inlantuire de tuneluri si viaducte, printre care viaductul Mala Rijeka, lung de 498 m si cu o inaltime de 198 m fata de suprafata raului. Sunt doua trenuri pe zi in fiecare sens, unul ziua si unul noaptea, iar pretul unei calatori este de 24 de euro la care se adauga inca 6 daca preferati cuseta de noapte. Drumul este electrificat pe tot parcursul sau, iar distanta de la Belgrad la Bar este parcursa in aproximativ 10 ore.

2. Sarajevo-Mostar-Ploce, Bosnia - partea cea mai interesanta a acestei cai ferate este intre Sarajevo si Mostar atunci cand sunt traversati muntii Bosniei prin intermediul a 102 tuneluri. La Konjic sinele intalnesc raul Neretva, pe care il urmeaza pana la sfarsitul calatoriei. La inceput raul formeaza lacul de acumulare Jablanica dar dupa ce trece de orasul cu acelasi nume valea raului se ingusteaza formand un defileu prin care soseaua si calea ferata sunt nevoite sa coabiteze. Dupa Mostar muntii raman in urma, dar trenul urmeaza constiincios raul pana la varsarea acestuia in Marea Adriatica, la Ploce, in Croatia. Doua trenuri pe zi urmeaza aceasta ruta, pretul unei calatorii intre Sarajevo si Mostar este de 5 euro (2h30m) iar daca vreti sa continuati pana la Ploce se mai adauga inca 7 (+1h30m).

3. Transalpina: Jesenice - Nova Gorica, Slovenia - Aceasta cale ferata a fost inaugurata in 1906 pentru a face legatura intre Europa Centrala si provinciile de la Marea Adriatica ale imperiului Austro-Ungar. Plecand din Nova Gorica trenul nu face nici trei kilometri pana sa traverseze raul Soca pe podul Solkan. Are 220m lungime si este construit din piatra, fiind cel mai mare din lume la categoria sa. Pe parcursul catorva zeci de kilometri trenul urmeaza drumul pe langa rau, dar apoi se indreapta direct spre superbul lac Bled traversand muntii printr-un tunel lung de cativa kilometri. De la Jesenice calea ferata continua spre Austria printr-un nou tunel de aproape 8 km. Drumul dureaza doua ore si costa 6.6 euro (sau 9.24 dus-intors in weekend). Pentru 83 de euro se poate opta pentru un tren de epoca tras de o locomotiva cu aburi, iar in pret sunt incluse vizita la lacul Bled, ghid si masa de pranz.

4. Septemvri-Dobrinishte narrow gauge line, Bulgaria - foarte multi romani au fost in vacanta la Bansko, dar oare cati dintre ei au ajuns pe calea ferata? Aceasta e si singura din Bulgaria cu ecartament ingust, de 760mm. De-a lungul drumului trenul trece prin peisaje variate cu paduri de foioase, conifere sau pajisti. Drumul porneste de la campie si ajunge la inaltimi de peste 1200 de metri, ruta sinelor fiind trasa parca cu acul ce masoara cutremurele. Traseul parcurge defileul Velingrad, trece de orasul cu acelasi nume si de sate musulmane dominate de minaretele moscheilor, atinge punctul cel mai inalt in apropierea localitatii Avramovo si ajunge la capat de linie dupa ce intalneste in calea sa muntii Rila. Cei 125 km sunt parcursi in aproximativ cinci ore iar pretul este sub 3 euro. La Septemvri se poate ajunge usor cu trenul din Sofia sau Plovdiv.

5. Izera railway, Polonia - situata in sudul Poloniei, porneste din orasul Jelenia Góra si ajunge la localitatea de granita Szklarska Poręba dar partea spectaculoasa continua si peste frontiera cu Cehia pana in orasul Tanvald. O plimbare pe acest traseu iti da senzatia ca strabati o lume de basm, esti doar tu, padurea si trenul lenes care avanseaza incet pe liniile ruginite. Cei 32 de kilometri pana in Szklarska Poręba sunt parcursi intr-o ora iar costul biletului este de 2 euro. De aici pornesc trenuri peste granita spre localitatea Harrachov si de aici altele mai departe spre Tanvald - cate 30 de minute pe fiecare sectiune .6. Šargan Eight, Serbia - aceasta este o bucata din fosta cale ferata cu ecartament de 760mm ce lega Belgradul de Sarajevo. Un rol important in refacerea caii ferate l-a jucat regizorul Emir Kusturica care a construit in apropiere oraselul Drvengrad, localitatea in care are loc actiunea din filmul "Life is a miracle". Denumirea acestei cai ferate vine de la faptul ca traiectoria sa contine forma cifrei 8. Aici drumul de fier urca 300 de metri pe parcursul a doar 3.5 kilometri. Partea de baza a caii ferate are 13.5 km si face legatura intre Sargan-Vitasi si Mokra Gora dar se continua si mai departe, unde pe o bucata de cativa kilometri trenul intra in Bosnia.

7. Čierny Hron Railway, Slovacia - aceasta cale ferata forestiera cu ecartament ingust a fost construita in 1909. Pe parcursul urmatorilor ani a fost extinsa pentru a transporta lemnele din padure ajungand la jumatatea secolului la un total de 131km. In 1982 calea ferata a fost inchisa dar peste cativa ani a capatat statutul de patrimoniu national si a fost redeschisa in 1992 ca obiectiv turistic. Acum linia are 17km si leaga localitatile Chvatimech si Vydrovo. Trenuletele ce circula regulat din mai pana in septembrie sunt trase de locomotive diesel sau cu aburi. Vagoanele sunt mici si nu pot satisface intreaga cerere a turistilor, din acest motiv se are in vedere suplimentarea acestora intr-un viitor apropiat.

8. Oravita – Anina, Romania - aceasta este cea mai veche cale ferata din Romania, fiind data in functiune in anul 1863 cu scopul de a transporta carbunele extras din mina Anina. Datorita frumusetii traseului si performantei constructiei, linia a fost supranumita "Semmeringul banatean", dupa cunoscuta cale ferata austriaca, mai batrana cu doar noua ani. Pe parcursul celor 33.4 kilometri linia strabate 14 tuneluri, 10 viaducte si urca in altitudine 339m. Constructia a fost cu atat mai dificila cu cat la vremea respectiva nu existau mijloacele tehnice disponibile astazi: tunelurile au trebuit sapate manual iar la construirea viaductelor nu au fost folosite macarale. Raza curbelor este mai mica decat in mod obisnuit, fiind necesare vagoane speciale, mai scurte si mai rotunjite la colturi pentru a incapea in tunelurile de piatra. Astazi, trenul este tras de o locomotiva diesel iar vagoanele vechi de aproape 100 de ani au bancute de lemn si sobe cu lemne. Vechea locomotiva cu aburi este retrasa in depou, asteapta vremuri mai bune in care sa fie restaurata si sa-si conduca turistii pe batranul drum de fier.

Tunelul Garliste este cel mai lung de pe traseu, cu 660m. Acesta are si o poveste tragica. Arhitectul Johann Ludwig Dollhoff-Dier a gresit calculele cu 3m la perforarea tunelului si neputad suporta rusinea, s-a sinucis aruncandu-se in gol de pe unul dintre viaductele liniei. Trei trenuri pe zi parcurg distanta pana la Anina si inapoi, durata pe un singur sens fiind de aproape doua ore. Odata cu inchiderea minei si traficul pe calea ferata a avut mult de suferit, putinii calatori nereusind sa acopere costurile de utilizare ale trenului. Astfel, in toamna anului trecut linia a fost aproape sa fie inchisa, punand astfel capat unei istorii de 147 de ani si dand frau liber hotilor sa duca inca un monument al Romaniei la fiare vechi. Deocamdata, inca mai circula trenuri dar nu se stie cat o vor mai face, asa ca nu pierdeti ocazia sa calatoriti pe cea mai spectaculoasa cale ferata din Romania, duceti-va sa vedeti aceasta parte frumoasa din istoria tarii.

9. Mocanita, Romania - tara noastra avea multe cai ferate forestiere cu ecartament ingust, dar marea majoritatea au fost abandonate. Mocanita de pe valea Vaserului e singura care e inca folosita in scopul pentru care a fost creata: transportul de lemne, fiind din acest punct de vedere unica in Europa. Pe langa garniturile cu busteni, pe aceasta cale ferata circula si trenuri pentru turisti. O calatorie cu mocanita este o calatorie in timp: la scurt timp dupa plecarea din Viseul de Sus telefonul nu mai are semnal, trenul e tras de o locomotiva cu aburi, mirosul de lemn proaspat taiat si salbaticia locurilor te trimit departe de agitatia civilizatiei. Trenul turistic merge 21 de kilometri pana la Paltin, dar vagoanele cu lemne se duc si mai adanc spre izvoarele raului. Un bilet dus-intors costa aproximativ 10 euro si trebuie sa va planificati cam cinci ore pentru aceasta calatorie.

duminică, 10 aprilie 2011

Palilula - intr-o continua lupta cu timpul si ... spatiul

Astazi am facut o plimbare cu bicicleta pana in satul Palilula. Apartine de comuna Bucovat, dar e bine ascuns intr-o vale, la ceva distanta de comuna. Nu degeaba se spune ca nemtii nu l-au gasit in al doilea razboi mondial. E un sat specific oltenesc in care timpul curge altfel. Ciudat e ca si spatiul e folosit altfel...


Omul nu economiseste doar spatiu, ci si timp si combustibil. Da trei metri inapoi si e in strada! De aici s-or fi inspirat si cei de la primaria Craiovei cand s-au decis sa construiasca pasajul suprateran din centru.

Vad ca s-a facut si un film care i-a cam suparat pe sateni.

joi, 7 aprilie 2011

Muzica dedicata unor orase


Marrakech


Istanbul


Lisabona



Casablanca


Venezia


Barcelona


New York


Budapesta



Paris


Beijing


Bucuresti

Hangzhou - The city of leisure


Daca mai stiti alte astfel de cantece, lasati un comentariu.

luni, 4 aprilie 2011

Insula pisicilor


Le vezi peste tot in Cipru, la greci sau la turci, singure sau in grup, blande sau sperioase, aproape intotdeauna grase si pufoase.

joi, 31 martie 2011

Pe urmele Afroditei

          Cea mai trista zi a calatoriilor a venit si la noi. Ar trebui desfiintata, sa nu mai existe aceasta ultima zi! Ne luam bagajele si plecam spre Larnaca, la 16:05 avem avion. In drumul nostru spre aeroport mai avem timp de vizitat rocile Afroditei si situl arheologic Kourion. Iar mi-am pierdut foaia in care notasem cum ajungem in diverse locuri, dar ne descurcam si fara - am cautat-o prin toate locurile posibile, dar am gasit-o abia acasa printre niste foi.
          Rocile Afroditei sunt niste stanci situate in mare, aproape de tarm. Legenda spune ca pe aici a iesit din spuma marii zeita dragostei. In jurul lor e o faleza spectaculoasa, pamantul e alb, iar marea mai albastra. Nu e nicio localitate in apropiere asa ca plaja e pustie. In jurul stancilor indragostitii au construit din pietre inimi de diferite marimi ce indica faptul ca acest loc apartine Afroditei.



          In apropiere de Limasol se gasesc ruinele orasului Kourion. Abia acum realizez ca am ajuns si in teritoriile britanice de peste mari. Kourion e situat in Akrotiri, care impreuna cu Dhekelia din estul insulei formeaza cele doua baze britanice din Cipru. Acestea ocupa 254 km2 si au o populatie de 14000 de oameni, jumatate ciprioti si jumatate militari britanici si familiile lor.
         Vechiul Kourion se presupune ca a fost fondat inca din neolitic, dar a devenit o asezare permanenta in jurul secolului 13 i.Hr. cand colonistii micenieni s-au stabilit aici. Orasul a prosperat si in timpul romanilor cand a fost influentat de crestinism. La inceputul Evului Mediu acesta a decazut si a fost redescoperit in 1876 cand au inceput primele sapaturi. Situl e dominat de un amfiteatru care a fost restaurat. In apropiere pot fi vazute ruinele unor resedinte private care inca mai pastreaza urme ale mozaicurilor.


          Inainte de a preda masinile celor de la Autodirect trecem pe la benzinarie ca sa umplem pe jumatate rezervoarele asa cum le avusesem la inceput. Aici cei din Nissan au o mica problema, indicatorul nu se ridica, desi benzina bagata trebuia sa fie suficienta. Urmeaza cateva ture pe langa benzinarie menite sa zgaltaie acul in sus, dar fara rezultat. Mai baga de cativa euro si parca-parca se mai ridica. In momentul in care ajungem la Autodirect acul e aproape de trei sferturi. Cei de acolo ne dau si o explicatie, trebuia scoasa cheia din contact pentru a indica bine. Dam cheile, urcam bagajele in dube si in cateva minute suntem in aeroport. Aici cea mai vorbita limba pare a fi romana: pasageri, vamesi de la securitate, personal de la poarta de imbarcare. Daca nu ati apucat sa va cumparati suveniruri, o puteti face in aeroport, aveti de unde alege si sunt ieftine.

Concluzii
          Cipru nu e o tara cu obiective turistice spectaculoase, dar ca peste tot in lumea asta sunt destule locuri frumoase de vazut. Pentru a vizita toata insula trebuie stat macar o saptamana. E una dintre putinele tari in care nu te poti baza pe transportul in comun si cea mai buna varianta e inchirierea unei masini iar preturile si conditiile de inchiriere sunt atat de bune incat e chiar pacat sa n-o faceti. Desi se vede ca locuitorii insulei n-o duc rau, preturile sunt accesibile, cel putin in extrasezon. In perioada asta preturile hotelurilor sunt derizorii iar pretul suvenirurilor e la jumatate fata de tarile din vest. Sunt multi romani aici dar spre deosebire de alte tari, par ca au venit doar la munca si nu la cersit sau furat. Ca siguranta personala Cipru nu ridica probleme, probabil e una dintre cele mai sigure tari din Europa. Am citit undeva ca sunt destui care nu-si incuie casele sau masinile. Neaparat trebuie vizitat si Ciprul de Nord. Contrastul fata de sud se simte dar nu e atat de puternic cum poate v-ati inchipui. Se schimba steagul, limba si moneda, oamenii sunt altfel, strazile arata altfel, preturile scad, nu mult. Numai pisicile raman aceleasi. Dar cu toate astea par mai occidentali decat turcii de pe continent. Par mai greci. Asa cum si grecii din sud par mai turci.

marți, 29 martie 2011

De la plaja la ski

          Ultima zi plina din Cipru o petrecem vizitand muntii Troodos, cei mai inalti din tara. Vf. Olympus are 1952m si se poate ajunge pana sus cu masina. Dar pana sa o luam spre munte mergem intai aproape de malul marii, la Mormintele Regilor. Contrar numelui, aici n-au fost ingropati niciodata regi, ci doar aristocrati si oficiali de rang inalt, dar au fost numite asa datorita grandorii lor. Au fost sapate pe parcursul a mai bine de 6 secole, intre 300 i.Hr. si 300 d.Hr. dar timpul si mai ales pradatorii si-au lasat amprenta asupra lor. Cel mai spectaculos este mormantul nr.3, cu multe incaperi, coloane dorice si unele ramasite le frescelor de pe pereti. Aparent asta e cel mai important obiectiv turistic din Paphos, fiind si in patrimoniul UNESCO, si totodata singurul pe care il vizitam. Orasul e departe de a fi compact, la cei 50 000 de locuitori ai sai se intinde pe o suprafata destul de mare. E plin peste tot de hoteluri ceea ce face ca pe parcursul verii populatia de britanici veniti la trandaveala sa creasca foarte mult.

          Asta e cea mai calduroasa zi pe care am prins-o asa ca pe parcursul celor aproape doua ore de vizita a mormintelor putem sta fara probleme in tricou. Ca mai peste tot intrarea costa 1.7 euro si vizitatorii sunt putini. Asta pana cand vedem un grup de cateva zeci de persone venite la pachet, gata sa atace mormantul cel mare, pe care noi inca nu l-am vizitat. Dar observam repede ca nu e rost de graba, ghidul le turuie cate un sfert de ora pana sa-i bage la subsol.
          Drumul spre munte trece printr-o regiune viticola si pe marginea strazii sunt multe magazine de vinuri unde poti testa marfa locala. Sfarsim prin a cumpara doua sticle pe care sa le consumam cand ajungem la hotel. Un satuc viticol e si Omodos, unde ne chinuim ceva ca sa ajungem fiindca GPS-ul ne baga pe un drum de munte cu panta suficient de mare incat sa fie potrivit pentru un funicular. Asta nu-i nimic dar dupa cateva sute de metri dam de un crater cat sa incapa jumatate de masina in el. De intors nu merge ca drumul e stramt asa ca ramane sa coboram inapoi cu spatele si sa ajungem in Omodos pe un alt drum, mai ocolit dar fara sa fie nevoie de sporturi extreme.
          Omodos e un sat pitoresc cu stradute inguste, din piatra, cu o biserica langa piata centrala, seamana cu Lefkara. Numai ca aici in locul broderiilor sta vinul. Oprim masinile in afara centrului vechi, la o intersectie. Soferii se uita dupa indicatoare, incotro o luam acum? Pai nu mai e nevoie ca am ajuns. Lor nu li se pare nimic interesant aici si nu au de gand sa mearga mai departe sa vada ce e cu o strada mai incolo. Asa ca ma duc cu Toni si ii lasam sa ne astepte. Dupa doua minute doi romani care nush ce faceau la o masina ne indica directia spre centru. Intram imediat printr-un labirint de stradute unde din loc in loc sta cate un localnic ce te imbie sa-i degusti vinul. Aici degustarea se face cu paharul plin asa ca daca vrei intai sa sondezi piata o sa sfarsesti prin a fi deja beat in momentul cand cumperi marfa aleasa. Vanzatorul de la care a cumparat Toni cred ca se cinsta si el cu cateva pahare dupa ce reusea sa vanda o sticla.
          Dupa Omodos incepe cu adevarat urcusul. Palcurile de copaci iau locul dealurilor aride. Sunt niste conifere cu forme ciudate. De la o anumita altitudine peisjul incepe sa devina alb, zapada inca nu s-a topit aici. Ba mai mult, aproape de varful Olympus se schiaza. Cu toate astea nu e prea frig, nu ne trebuie mai mult de o geaca peste tricou. Ne jucam putin cu zapada apoi urcam pana aproape de varful cel mare. Chiar sus de tot nu putem ajunge pentru ca astia s-au gasit sa-si puna o baza militara fix acolo, dar suntem suficient de aproape. De jur imprejur sunt numai nori. Suntem cu mult deasupra lor. Probabil vara vizibilitatea e destul de buna incat sa se vada marea.

          Dam o fuga si la Kakopetria dar cand ajungem deja incepe sa se insereze. Partea veche e destul de greu de gasit asta si pentru ca nu e niciun om pe strada. Nici macar masini nu trec, e aproape pustiu. Ne lamurim la un hotel dar cand ajungem e deja intuneric si nu zabovim prea mult. Ajungem la hotel pe la opt si ceva si deja nicio surpriza - receptionerul din tura asta e roman. Are chef de vorba dar o tine numai pe politica, e fan Vadim.

vineri, 18 martie 2011

Republica Turca a Ciprului de Nord

         La opt dimineata plecam spre Nicosia. Dupa ce scapam de mall ii cerem GPS-ului sa ne duca la punctul de frontiera Metehan. Dar ne dam seama ca nu stie el de-astea dupa ce ne baga intr-o infundatura langa o baza militara. Il luam cu incetisorul, mai prin centrul orasului si folosindu-ne si de indicatoare ajungem la granita. Aceeasi poveste, grecii dorm in front fara nicio treaba, ne oprim direct la turci. Aici trebuie sa facem alta asigurare la masina pentru ca asigurarea noastra nu acopera nimic in partea de nord. Desi pe net gasisem ca ar costa 10 lire, la granita realitatea e alta, de patru ori mai scumpa si se pare ca de mult timp e in vigoare pretul asta. Asigurarea asta e un fel de RCA asa ca trebuie condus cu grija. Pornim spre Girne, trecem pe sub un pasaj pe care e afisat mesajul "How happy to say I'm a turk!" si o luam pe drumul ce se indreapta fix spre munte. Norii de ieri au disparut complet, e o zi perfecta de urcat sus.

Castelul St. Hilarion

          Pe autostrada spre Girne facem stanga la scurt timp dupa ce incepem traversarea muntelui si urcam spre castelul St. Hilarion. Drumul trece pe langa o baza militara si incercarea noastra de a face poze nu e vazuta cu ochi buni de soldati. Dupa vreo 5 km de la iesirea de pe autostrada ajungem in parcarea de la baza castelului. Intrarea standard e de 7 lire dar pentru studenti e doar 2 asa ca mai recuperam din prejudiciul adus de asigurare. St. Hilarion e unul dintre cele trei castele din Ciprul de Nord construite pe varful muntilor. Celelalte doua sunt Buffavento si Kantara. Au fost construite in urma cu o mie de ani pentru a proteja impotriva raidurilor arabe. Pentru ca Buffavento are vedere directa cu celelalte doua, castelele puteau comunica intre ele prin semnale. St. Hilarion e cel mai mare si mai spectaculos dintre ele, de la el s-a inspirat Walt Disney cand a creat sigla cu castelul. De la intrare si pana in varf sunt multe incaperi, ziduri, cisterne de pastrat apa si chiar o veche biserica. Dar cea mai spectaculoasa dintre toate e privelistea asupra litoralului.

Girne si Bellapais

          Girne, sau Kyrenia in greaca, e unul dintre cele mai importante orase ale Ciprului de Nord, principalele sale obiective turistice sunt fortul si vechiul port. Prima impresie e ca este un oras aglomerat: strazile sunt inguste si parcarile sunt pline. Intr-un final gasim una, dar care are poarta de intrare prost pusa. Ati mai intrat in vreo parcare cu spatele? Nici noi pana acum. Venind de pe straduta e imposibil de luat virajul spre intrarea parcarii care e orientata spre centrul unei intersectii de stradute inguste, asa ca am fost nevoiti sa inaintam pana in intersectie si apoi sa intram cu spatele. E cu plata dar pretul e neglijabil si baietii de acolo ne indruma la cererea noastra spre un loc de mancat bun. Si intr-adevar, carnea e mult mai buna decat cea mancata ieri in Nicosia si primim si bonus un ... ayranMad Emoticons. Suntem in intarziere, avem timp doar de o tura pe digul portului pentru a admira cladirile care-l inconjoara. E un port foarte pitoresc.

         La Bellapais mergem doar pentru zece minute, cat sa vedem de afara ruinele abatiei si sa urcam putin pe stradute. Satul a fost facut celebru de abatia construita in secolul 13, iar mai tarziu de scriitorul Lawrence Durrell, care a stat aici cativa ani si a scris romanul "Lamai amare" a carui actiune are loc aici.

Castelul Buffavento la lumina lunii

          E deja noapte de-a binelea cand plecam din Bellapais. Dupa cateva incercari nereusite in care sfarsim pe drumuri ce se infunda, ajungem pe soseaua principala care merge paralel cu litoralul o anumita bucata, apoi o taie peste munti pentru a se intalni cu autostrada de Famagusta. Cam in punctul in care ajunge la altitudinea maxima se face un drum la dreapta, marcat de un indicator vechi cu castelul Buffavento. Drumul e acoperit cu ceva ce pare o combinatie de pietris si asfalt. E atat de ingust incat are loc doar o singura masina. Pe partea dreapta e peretele de stanca, pe partea stanga e o prapastie de cateva sute de metri si nu e nicio bariera pe marginea drumului. Luminile Nicosiei ofera o priveliste splendida. Avem de mers vreo 8 kilometri pe drumul asta. La poalele potecii ce urca spre castel e o mica parcare unde lasam masinile. Ne dam jos, admiram privelistea, hai sa urcam la castel. Toata lumea: "??!! ... care castel?". Pai vedeti varful muntelui de deasupra noastra? - acolo e castelul. Sunt niste scari la intrarea in parcare, trebuie sa duca acolo. Se pare ca ei se asteptau la un alt fel de castel pentru ca urmeaza un bombardament Free Smileys: "pe bezna asta?" - nu e chiar bezna, e luna plina, "aluneci si cazi in prapastie" - pai sunt scari, nu te catari printre pietroaie, "ne ataca cineva", "faci o ora pana acolo". Asa ca doar Toni se incumeta la ascensiune, ceilalti ne asteapta la masini. Urcam noi cateva trepte si auzim ca ne striga Andrei, vine si el - e mai putin periculos in trei decat in doi. Avem mare noroc ca prindem luna plina, e mai multa lumina decat ne trebuie. Doar aproape de varf cand incep primele anexe ale castelului; acolo trecem prin niste pasaje in care nu se vede nimic si suntem nevoiti sa folosim ecranele telefoanelor, dar e bine ca pasajele sunt scurte. Drumul pana sus ne-a luat cam 30 de minute, cu tot cu pauzele de odihna pentru Toni. Castelul e mult mai mic si mai in paragina decat St. Hilarion dar e distribuit la fel, are unele incaperi mai jos, altele mai sus, nu e dintr-o singura bucata. In varf, la aproape 1km inaltime, privelistea asupra Nicosiei e si mai spectaculoasa, plus ca vedem si in partea cealalta a muntelui: orasul Girne si luminile de-a lungul coastei. Spre vest niste ziduri serpuiesc la lumina reflectoarelor, semn ca acolo se afla castelul vizitat la pranz. Incerc sa fac niste poze dar nu iese mai nimic. Vantul si anuntul prin statie ca cei de jos se plictisesc ne fac sa nu zabovim mult timp in varful muntelui, plus ca avem o intreaga insula de strabatut seara asta. Interesant e faptul ca prin statie prindem din cand in cand semnalul altora, posibil al bazei militare de la steag. Ni-i si inchipuim plecati in cautarea spionilor de pe Buffavento.

         Nicosia se vedea mult mai frumos decat in poza asta:

Ce cautati voi la hotelul nostru?

          Se face 20:30 cand plecam cu masinile. Ajungem la cateva sute de metri de marele steag de pe deal, acum luminat intermitent de mii de beculete. Facem cateva poze si incepem coborarea pana la autostrada, apoi ne indreptam spre granita. Desi e principalul punct de frontiera dintre cele doua parti ale Ciprului se vede treaba ca traficul nu e foarte intens. Acum seara nu e nimeni in afara de noi si nici in timpul zilei nu era foarte multa aglomeratie. Vamesul ne pune plictisit stampila de iesire din asa-zisa lor republica, iar de greci trecem in viteza. Ce viata mai duc si vamesii astia greci!

          Pe autostrada lasam pilotul automat sa-si faca treaba la vreo 107 km/k si intr-un final ajungem aproape de miezul noptii la Louis King Jason Hotel din Paphos. Inauntru ne intampina doi receptioneri de prin Bangladesh, vizibil mirati ca le-am calcat pragul. "Cine sunteti?" - Pai uite astia suntem, avem rezervare le voi. "Nu, noi n-avem nicio rezervare cu numele vostru". Ma duc la masina sa iau foile cu rezervarea ca le-am uitat acolo. Sta omul si se uita la ele cateva minute si ma intreaba daca n-am cumva voucherul...Mad Emoticons pai asta e voucherul! Da el un telefon, vorbeste ce vorbeste acolo si ii zice celuilalt sa ne serveasca cu sucul de bun venit, se pare ca lucrurile evolueaza spre bine. Pana la urma ne conduce la apartamente si a doua zi aveam sa aflam si explicatia: rezervarea noastra nu a fost acceptata pentru ca a fost respins cardul de credit cu care am facut rezervarea, trebuia sa ma informeze booking.com de asta. Se pare ca am fost norocosi pentru ca au avut camere libere. Cand am ajuns acasa le-am dat mail celor de la booking sa-i intreb care-i treaba. I-au sunat pe cei de la hotel si mi-au raspuns ca hotelul nu a respectat procedura corecta de transmitere a faptului ca nu a fost acceptat cardul.

         Mai multe poze:

Castelul St.Hilarion:Abatia Bellapais: