marți, 17 septembrie 2013

Truly Asia (6) - Langkawi, plaje si cascade

Deja a inceput sa se lase seara cand autobuzul luat din Tanah Rata ma lasa in KL Sentral. Mananc ceva repede la McDonalds - blasfemie, stiu, dar nu sunt tocmai cel mai mare gurmand, plus ca in felul asta nu pierd mult timp, iar malaezienii au meniuri complete la pretul de 6RM. Am rezervare la Travel Hub Hostel, in China Town si incerc sa ajung acolo pe jos, lucru nici pe departe usor. Asa cum ziceam intr-un articol anterior, Kuala Lumpur e un oras pe verticala, strabatut de autostrazi suspendate, si daca apuci la nivelul la care nu trebuie, un drum de 5 km se face in doua ore. In momentul in care ajung la hostel, tanarul hipiot de culoare de la receptie imi zice ca nu am camera pregatita, ca cel care a stat pana acum in ea nu a eliberat-o, ca a fost pana de curand pe aici, dar acum a disparut si ca trebuie sa-l asteptam sa se intoarca. Toate astea pe la 9 seara. In fine, astept ceva mai mult de o ora pana se gaseste o camera. Si lucru ciudat si zic eu nu foarte inspirat, toata lumea trebuie sa-si lase pantofii langa receptie si sa mearga peste tot desculta.

Zborul meu spre Langkawi pleaca pe la 7 dimineata. Ma trezesc la cateva minute dupa 3 pentru ca pana la aeroport trebuie sa ajung cumva la KL Sentral, preferabil mai rapid decat seara trecuta, de unde sa iau autobuzul pret de o ora pana la LCCT, terminalul low-cost al aeroportului din Kuala Lumpur. Receptionerul hipiot imi zisese ca la o asemenea ora un taxi pana la KL Sentral ar costa cam 30RM, dar ca unii au reusit totusi sa ia direct de pe strada cu 25RM. Sa o iau pe jos in toiul noptii nu parea prea atragator, zona mi s-a parut aseara nu tocmai primitoare. Dupa vreo 300 de metri de la hostel, un taximetrist vigilent ma dibuieste si se ofera sa ma duc la gara cu 20RM. Ne punem de acord la 15RM si in cateva minute sunt la unul dintre nivelurile inferioare ale KL Sentral, de unde pleaca autobuzele spre aeroport. Inca 10RM pentru biletul de autobuz si ajung chiar devreme in aeroport. Primul meu zbor cu AirAsia, declarata cea mai buna companie low-cost din lume, ma intampina cu un aer conditionat de zici ca a luat foc avionul.


Langkawi este un arhipelag de insule in nord-vestul Malaeziei, in Marea Andaman, cu o insula principala care ocupa majoritatea teritoriului. Se remarca in special prin biodiversitate, fiind declarat geoparc. Din punct de vedere al plajelor este sub insulele de pe coasta de est, dar am ales sa vin aici pentru ca este mai usor de ajuns si pentru ca in perioada asta in est este sezon ploios.

M-am gandit ceva vreme cum o sa ma deplasez pe insula. Transportul in comun e aproape inexistent. Taxiurile sunt destul de scumpe, mai ales ca nu am cu cine sa impart costurile. Aproape ca ma decisesem sa inchiriez o bicicleta. Problema e ca distantele sunt totusi mari, de zeci de kilometri, iar timpul pe care il am la dispozitie e foarte scurt. A mai ramas doar varianta sa inchiriez masina, ceea ce am si facut pana la urma. Am rezervat pe net la Kasina pentru o zi cu 110RM.

Avionul aterizeaza la timp pe insula si este singurul care tulbura linistea aeroportului. In interior sunt vreo 10 ghisee de inchiriat masini situate unul langa altul, iar angajatii lor striga si aproape ies pe geam gesticuland cum stiu ei mai bine ca sa atraga potentialii clienti. La un singur ghiseu e liniste, cel al firmei Kasina. In momentul in care ma indrept spre el ceilalti de langa isi intensifica strigatele si gesturile incercand cu toate mijloacele sa ma redirectioneze. Omul meu e foarte politicos, formalitatile decurg repede, las 100$ garantie pentru ca nu am card de credit si mergem in parcare sa-mi dea masina: un Proton nici prea nou, nici prea vechi, masina lor nationala. A doua zi trebuie sa aduc masina de dimineata intre 8:30 si 9. Avionul meu pleaca pe la 17. As fi vrut ca in timpul asta sa ma duc intr-un tur foarte popular pe insula: Island Hopping Tour. Inconvenientul e ca in tur se pleaca la ora 9, de la cativa kilometri de aeroport. Problema este rezolvata rapid de reprezentantul firmei de inchiriere: stie el pe cineva care face turul, 35RM - pret OK. Trebuie sa las masina in parcarea de  langa acvariul Underwater World si o sa fiu preluat de prietenul lui care ma duce la barca cu care se pleaca pe mare.

Acum e acum... trebuie sa conduc o masina cu care nu sunt obisnuit, cu volanul pe dreapta, pe partea stanga a drumului, in timp ce incerc sa ma uit pe GPS-ul de pe telefonul pe care n-am de ce sa il agat asa ca il pun in poala. Rezultatul: dupa 50 de metri, la prima intersectie, nu-l observ pe unul care vine din partea dreapta si nu-i  dau prioritate. Noroc ca ma obeserva el la timp si opreste - probabil sunt obisnuiti cu turisti care conduc bezmetic. Nu e deloc simplu sa conduc dracia asta. La toate cele enumerate mai sus se adauga schimbatorul de viteze care nu e deloc schimbat, ci e la fel ca la o masina de la noi. Asta inseamna ca vitezele trebuiesc schimbate cu mana stanga - rezultatul fiind ca de foarte multe ori dintr-a-ntaia bag direct intr-a patra. Rasuflu usurat cand ajung in parcarea de la Oriental Villange, un sat artificial construit pentru turisti.

De aici se ia telecabina pana in varful muntelui. Costa 30RM dus-intors, are o lungime de 2.2 km si te urca la o inaltime de peste 700 de metri deasupra nivelului marii, de unde ai o panorama extraordinara asupra intregii insule, ba chiar se vede si Thailanda. Sus este Sky Bridge, un pod suspendat deasupra junglei, inchis pentru restaurare in perioada asta.


Iau telecabina pana la platforma de la nivelul mijlociu, dar cum privelistea nu ofera nimic in plus fata de ce era mai sus, nu zabovesc mult. Astept telecabina care sa ma duca jos si dau sa urc in prima care vine si in care sunt un barbat si o femeie, arabi. Cand imi vede arabu intentia profanatoare incepe sa arate disperat spre femeie: "My wife, my wife". In prima secunda nu pricep ce vrea sa insemne asta, o vrea sa mi-o prezinte pe nevasta-sa? Dar se pare ca nu, el vrea sa-mi transmita ca aia e nevasta-sa si ca eu sa nu ma urc in acceasi telecabina ca poate i-o profanez uitandu-ma la singura parte a corpului care i se vede - ochii. Pun pariu ca n-a cumparat 6 bilete ca sa aiba dreptul la cabina privata. Il las in plata lui Allah si urc in cabina urmatoare.

In apropiere este o frumoasa cascada pe care am putut-o vedea partial si din telecabina. Merg pana la ea pe jos pe, iar acolo pe langa privelistea cascadei dau si de un card de maimute.


Cum e deja ora pranzului ma duc la masina cu intentia de a ma duce la cazare. Am rezervat pe booking.com o camera intr-o casuta cu doar 23RM. Ma urc in masina si plec. Dupa vreo doi kilometri trebuie sa fac dreapta pe un drum pe care sensurile sunt separate de un scuar. La ei ca sa faci dreapta trebuie sa traci de centrul intersectiei si sa te bagi pe banda stanga. Eu fac ca la noi, dreapta pe prima bifurcatie, adica pe contrasens. Nu mica ii e mirarea soferului din fata cand ma vede ca vin spre el. Opreste pe margine si lasa nebunul sa treaca. E bine ca pe insula traficul nu e prea intens. Ajung fara incidente notabile in locul in care ar trebui sa fie cazarea. Ar trebui. Am uitat sa marchez locul pe Google Maps, iar din memorie nu imi dau seama cu niciun chip unde ar trebui sa fie. Ma invart pe acolo o jumatate de ora apoi plec in orasul din apropiere ca sa caut un loc cu WiFi ca sa vad unde trebuie sa ajung. Un oras destul de linistit si o caldura ce bate spre canicula. Localizez un KFC si cum oricum mi-e foame decid ca oraselul asta de la capatul lumii sa fie locul in care am mancat prima data la KFC. Pui, condimentat, bun. Surpriza e ca n-au WiFi. Dupa ce mananc si pentru ca tot sunt i zona ma duc la statuia uriasa a vulturului, simbolul insulei.

Nu departe de vultur e un mic mall, sau ceva de genul. Si acolo gasesc Wi-Fi ul salvator. Ma intorc la masina si plec din nou in cautarea cazarii. Harta ma duce la o poarta mare care da intr-o curte. Nu scrie nicaieri numele cazarii, dar in schimb scrie cu litere mari: Accesul interzis! Dupa cateva secunde de reflectie las masina la intrare si intru pe jos in recunoastere. Fac stanga si ma intalnesc cu un om echipat cam ca Dorel din reclama. Spre surprinderea mea vorbeste engleza, ii arat ce caut, pare ca a auzit de numele cazarii dar se duce sa-i intrebe pe niste oameni de langa o casa. Da e chiar pe aci, de la poarta cu pricina trebuie sa fac dreapta in loc de stanga. Proprietara foarte amabila, imbracata in stil musulman, imi arata camera mea de la primul etaj al unei casute de lemn pozitionata in mijlocul unei gradini pline de verdeata. Primesc din partea casei o bucata de lubenita si o sticla de apa rece.

In scurt timp ma urc iar in masina si ma duc in partea de nord-est a insulei unde se afla o plaja frumoasa, lunga si linistita. De-a lungul celor doi kilometri ai plajei nu sunt mai mult de 5 persoane. Din loc in loc sunt si niste mici resorturi. Fac baie in apa foarte calda si din senin vad nori negri cum invaluiesc varfurile insulei.




Incerc sa ajung la o alta cascada, aflata intr-o zona izolata din nord-vestul insulei. Ajung pe inserat, iar pana la cascada sunt cateva sute de metri de mers pe o alee prin padure. Nu mai este nimeni in zona, dar in schimb sunt foarte multe maimute care strajuiesc aleea. Mari, grase si mi se pare mie, puse pe scandal. Decid sa nu-mi incerc norocul cu ele si renunt sa ma duc singur pe jos pana la cascada. Cobor in schimb pe cealalta parte pana pa malul marii, care se pregateste de furtuna.

Sunt inca in partea asta de insula, aproape complet nelocuita, cand se dezlantuie potopul. Intunericul s-a lasat deja, iar farurile nu reusesc mai deloc sa razbata prin peretele de apa din fata mea. Inaintez cu viteza de 20km/h dar cu greu reusesc sa urmaresc traiectoria drumului. La un moment dat apare si un motociclist. Nu-mi dau seama cum reuseste sa reziste pe o asemenea ploaie. Ajung in sudul insulei dupa mai bine de o ora, exact cand se opreste ploaia. Ma duc sa mananc ceva si trece iar de miezul noptii in momentul in care adorm in casuta de lemn din gradina.

Plec devreme de dimineata si ma indrept spre locul in care trebuie sa las masina, nu inainte de a trece pe la benzinarie sa fac plinul. Aparent chestie simpla, dar se dovedeste a fi complicata in momentul in care nu ma prind cu niciun chip cum desfac usita de la rezervor. Problema se rezolva doar dupa ce ma duc in interiorul benzinariei sa cer ajutor. Se pare ca pe podea, langa scaunul soferului, exista un buton pe care se apasa si se desface usita. Cei peste 200 de kilometri parcursi ma costa 27RM. La un pret de sub 2RM litrul de benzina sa te tot plimbi! Ma intalnesc la locul stabilit cu un baiat care ma duce la locul de imbarcare. Ii dau cheile de la masina, las rucsacul in duba lui pana ma intorc, apoi primesc un abtibild pe care trebuie sa-l lipesc in piept ca sa nu nimeresc in alta barca.

Langkawi Island Hopping Tour dureaza vreo patru ore si cuprinde trei etape: O insula cu un lac cu apa dulce, vizitarea unui loc in care se hranesc vulturii si o alta insula cu o plaja extrem de exotica. Ma urc pe o barca rapida impreuna cu vreo 10-12 turisti, malaezieni si chinezi. In prima oprire avem o ora la dispozitie pe insula cu lacul miracol: Pregnant Maiden Lake. Minunea consta in faptul ca desi e despartit de mare doar printr-o limba de pamant, lacul are apa dulce. Se poate face baie in el, se pot inchiria hidrobiciclete sau barci cu panouri solare. Pentru a ajunge la lac se merge vreo 15 minute pe o poteca prin padure. Maimutele nu lipsesc nici de aici si la sfatul pilotului barcii las plasa cu apa in barca pentru ca altfel ar deveni tinta lor.    

In golful in care vulturii vaneaza pesti nu stam mult.

In ultima oprire avem la dispozitie o ora pe o insula care face toti banii.



Cand ne intoarcem inapoi pe insula principala, mai am trei ore si jumatate la dispozitie pana pleaca avionul, timp suficient pentru a ma duce la biroul Kasina din apropiere ca sa-mi recuperez depozitul de 100$, sa mananc ceva si sa beau o nuca de cocos pe plaja cea mai cunoscuta a insulei, Long Beach.

Iau un taxi pana la aeroport, 18RM, si in timp ce ma rog ca avionul sa nu intarzie vorbesc cu un malaezian de origine indiana care stie mai multe lucruri despre Nadia Comaneci decat mine. Iata care e problema cu intarziatul avionului: initial rezervasem un zbor care pleca cu o ora si jumatate mai devreme, dar cu o saptamana in urma am primit mail cum ca zborul meu a fost anulat si sunt reprogramat pe urmatorul, care pleaca la 16:55 din Langkawi si ajunge la 18:00 in Kuala Lumpur. Eu la 19:00 aveam zbor din KL spre Siem Reap. Optiunile erau sa accept zborul, sa il iau pe cel de dinainte, care pleca pe la 12 si nu mai aveam timp sa fac turul, sau sa iau banii inapoi (am platit 18 euro dus-intors :D). Am decis sa risc si sa las doar o ora pentru transfer. In caz ca pierdeam avionul spre Siem Reap eram nevoit sa cumpar alt bilet pentru zborul de dimineata, care, din cercetarile mele, luat din scurt costa cam 100 de euro.

Spre disperarea mea, avionul are intarziere. Pleaca din Langkawi cu 20 de minute mai tarziu decat ar fi trebuit. In timpul zborului oscilez intre speranta ca o sa ajung la timp si impacarea cu faptul ca nu mai prind avionul. Din cauza traficului intens, pilotul ne informeaza ca nu o sa aterizeze direct, ci o sa mai faca un ocol pana primeste permisiunea. In cele din urma aterizeaza la 18:25. O intreb pe stewardesa daca pot sa ma duc direct la poarta de imbarcare, fara sa mai trec prin securitate. Raspunsul e nu: fiind zbor international, nu pot sa fac asta. Urmeaza un slalom prin aeroport. Venind cu un zbor domestic nu mai exista controlul pasapoartelor la aterizare. Il intreb pe un paznic pe unde sunt plecarile internationale, nu mai am timp sa ma uit dupa panouri. Bag viteza. Apropo, sunt in slapi. Dobor un stalp care face zig-zagurile prin care trec pasagerii la controlul pasapoartelor. Il las asa, n-am timp sa-l ridic. Nu e coada deloc la control, nu puteam sa am doar ghinion. Trebuie sa fi trecut si prin scanarea bagajului, dar nu-mi mai amintesc. Bag viteza. Unul dintre slapi cedeaza si se desprinde chestia care intra in talpa printre degete. Ma opresc 5 secunde si il indes la loc. Bag viteza. Ajung la poarta de imparcare la 18:38, cu doua minute inainte de inchiderea oficiala a portii si ma pun ultimul la o coada la care mai ramasera vreo 10 persoane. Noaptea asta dorm in Cambodgia.



















9 comentarii:

alicee spunea...

Frumoase peripetii :)
Mai ales cele de pe ultima suta de metri :)

Traveling Hawk spunea...

Bine ca nu te-ai pus cu maimutele. Sunt agresive, la mine s-au repezit la un fort, in India.

www.flysky.ro spunea...

Ma bucur ca am dat peste blogul tau in timp ce cautam informatii despre un alt loc pe care as putea sa-l vizitez:)

Cristina spunea...

Buna George,

Voi calatori in Malaysia in Septembrie si planuiesc sa ajung in Langawi. Am citit ca nu exista transport public pe insula si singura modalitate de transport ar fi inchirierea unei masini sau scooter. Am citit ca permisul european nu este valid si daca te opreste politia nu prea esti in regula. Tu cum ai condus? Te-a oprit politia?

George2210 spunea...

Buna Cristina, Nu m-a oprit politia. Dar nu cred sa fie vreo problema, permisul romanesc e valid acolo.

Cristina spunea...

Este destul de ciudat. Permisul romanesc este limba romana,daca te opreste politia chiar nu ii poti dovedi ca ceea ce ii arati tu este un permis valid.
Multumesc de info!

George2210 spunea...

Nu e doar in Limba romana, campurile sunt descrise si in engleza.

Anonim spunea...

Buna,

Iti mai amintesti numele cazarii din Langawi?Multumesc!

George2210 spunea...

Ocean Front Estate, dar nu mai au oferta pe care am prins-o eu. http://goo.gl/CqN1RC