Truly Asia (3) - Kuala Lumpur, metropola pe verticala

Primele doua nopti ale excursiei sunt programate in Kuala Lumpur, dar in oras am doar o zi plina, dimineata urmatoare trebuie sa iau autobuzul spre Cameron Highlands.  Desi nu sunt pretentions la conditiile de cazare, de multe ori alegand cele mai ieftine variante, imi place sa studiez in prealabil  multe hoteluri si sa citesc comentariile lasate de alti oaspeti. Pentru Kuala Lumpur am ales Tune Hotel, 44RM camera single si pot spune ca am facut o alegere foarte buna: totul este curat, camera cu mobilier modern, multe oglinzi, nu e chiar in buricul orasului, dar nici departe, iar statia de Monorail e la 3 minute distanta.

 Buna dimineata Malaysia! Si ieri m-am plimbat cateva ore, dar stiti cum e dupa o noapte nedormita, esti obosit si nu poti sa te bucuri 100% de ceea ce vezi. In dimineata asta incepe adevarata explorare a Asiei. Prima tinta: Batu Caves. Ajung acolo folosing trenul urban  LRT care a fost extins recent pana la pesteri, iar biletul costa doar 2RM pentru cei aprox. 10km parcursi. Pesterile Batu au fost descoperite in urma cu vreo 120 de ani si la scurt timp in interiorul lor au fost amenajate temple hinduse. Odata pe an are loc un mare pelerinaj cand un million de indieni parcurg traseul intre templul Sri Mahamariamman, aflat in centru orasului si Pesterile Batu. Desi nu sunt cele mai frumoase pesteri pe care le-am vazut, locul merita vizitat. Aici este amplasata o statuie uriasa a lui Muruga, o zeitate caruia ii sunt dedicate pesterile. Mai sunt si alte statui ce reprezinta niste indivizi cu care n-ai vrea sa dai nas-in-nas.

Tot aici intalnesc pentru prima data maimute in libertate, dar nu salbatice, ci mai degraba maidaneze.

La plecare ma tocmesc un pic cu un Indian vanzator de suveniruri si imi cumpar o machete de avion AirAsia, 15RM. Cand sa iau trenul ca sa ma intorc inapoi in oras observ ca doamnelor li s-a pregatit ceva mare, lung si spatios.

Kuala Lumpur nu e tocmai cel mai prietenos oras din lume cu pietonii. Sunt zone ok, dar si zone in care te trezesti ca pentru a ajunge undeva trebuie sa treci de autostrazi, cladiri uriase, etc. Sau sa te trezesti ca nu esti pe nivelul pe  care trebuie, pentru ca aici nu exista un singur plan pe verticala. La subsol te lasa autobuzul, deasupra e o strada peste care trece trenul urcat pe niste piloni, iar deasupra vine autostrada suspendata la care se uita de sus oamenii aflati pe terasa unei cladiri si tot asa.

Incerc sa vizitez Muzeul de Arte Islamice, dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din Kuala Lumpur caci astazi e luni si muzeul e inchis. In drum spre el dau de niste cladiri cochete, din epoca coloniala.

Nici la Moscheea Nationala n-am prea mult noroc, inca nu e ora de vizita pentru turisti, asa ca pana se deschide planuiesc sa dau o raita intr-una dintre zonele verzi ale metropolei care contine un parc de pasari, unul de fluturi si o gradina de orhidee. Cred ca acasa planuisem sa vizitez parcul de pasari, cel mai mare din lume, dar la fata locului uit asta si il vizitez pe celalalt, de fluturi. Nu ca n-ar fi fost interesant, dar parc de fluturi era si in Cameron Highlands. Vegetatia si amenajarea parcului, complet acoperit cu o plasa, sunt interesante, dar pentru un parc de fluturi m-as fi asteptat sa vad mai multi fluturi. Intrarea costa 20RM.

 

Urmeaza gradina de orhidee, unde intrarea este libera.

In momentul in care ma intorc la moschee, nori amenintatori se pravalesc peste oras. La intrare fiecare vizitator este rugat sa se semneze intr-o carte de oaspeti iar celor imbracati necorespunzator le sunt oferite vesminte. Ma plimb prin curtea interioara, dar inauntrul moscheii nu pot intra decat intr-un mic colt. Apoi incepe ploaia si sunt nevoit sa astept peste 30 de minute pana se opreste. Se pare ca n-o sa am timp sa vizitez tot ce mi-am propus.

De la moschee o iau pe jos pe trotoare acoperite spre piata Merdeka. Daca tot ploua zilnic la ei, oamenii s-au gandit sa-si acopere trotuarele. Nu toate, dar sunt destule. Piata Merdeka este inima colonialismului orasului si locul in care a fost declarata independenta tarii in 1957. Este un loc special care chiar imi place mult. Fostul teren de cricket este inconjurat de cladiri coloniale foarte frumoase, vedeta fiind cladirea Sultan Abdul Samad, cu ale sale cupole din cupru. Tot aici se gaseste unul dintre cei mai inalti piloni purtatori de drapel, 100 de metri inaltime.

Nu departe de piata Merdeka incepe cartierul Little India, care, surpriza, e populat de indieni. Pe strazi se vand tot felul de lucruri ieftine si probabil proaste. Imi iau si eu un tricou Nike cu 10 ringgit. Cu ghidul Loneley Planet pe telefon, urmez traseul descris acolo si intru intr-o moschee indiana, cu siguranta cea mai neturistica moschee in care am intrat vreodata. Multi ma saluta cu traditionalul Salamaleikum, multi se uita cu curiozitate la mine. Imi las adidasii la intrare alaturi de alte incaltari, dar sunt repede intors din drum si  indrumat sa-i iau si sa-i duc in interior, undeva la subsol, ca sa nu cumva sa raman fara ei. Ii las la un nene care se ocupa cu depozitarea lor si urc sus in moschee. Aici se pare ca nimeresc in mijlocul unei rugaciuni, sunt multi oameni, mai toti barbati, care fac tot felul de plecaciuni si se roaga cu voce tare. Fiind singurul strain, ma simt un pic stingher. Stau cateva minute sa ma uit apoi ma duc sa-mi iau adidasii de la nenea care mi i-a depozitat. Dau sa plec, dar se pare ca trebuie sa las ceva pentru acest serviciu. Ii intind un ringgit care pare sa-l multumeasca. 

Fiind trecut de ora pranzului incep sa arunc ochii in jur dupa un restaurant. Dau de unul cu specific indian care are ceva meniuri ale zilei afisate la intrare cu niste preturi pe care le gasesc acceptabile, vreo 25-30 de ringgit. Habar n-am ce contin, oricum e prima data cand mananc mancare indiana. Sper sa aiba si ceva Wi-Fi pe care sa-l folosesc in timp ce vine mancarea, dar raman doar cu speranta, n-au. Nu dupa mult timp ma trezesc cu niste farfurii in fata: un fel de ciorba groasa, niste frigarui si inca un fel de mancare cu niste carne inauntru.  Mananc ciorba si frigaruile, care sunt dupa standardele noastre destul de picante. De mancarea cu carne pur si simplu nu pot sa ma ating. De fiecare data cand pun putin pe limba imi ia gura foc. Auzisem ca indienii mananca picant, si mie imi place sa mananc picant, dar e peste puterea mea de intelegere cum ar putea cineva sa manance chestia asta.  Dupa ce termin ciorba vine un chelner la mine sa ma intrebe daca mi-a placut si daca mai vreau. Ii zic ca nu dar se pare cu nu prea ne intelegem, caci peste cateva secunde ma trezesc in fata cu castronul plin. Fie vorba intre noi, nici chestia asta nu e prea grozava, indienii baga in toate mancarurile un condiment care mie clar nu imi place. Ii intreb daca mai contine ceva meniul, parca vazusem ceva inghetata la desert, la inceput zic ca nu dar apoi isi amintesc ca mai era si asta. Chelnerul ma intreaba daca mai vreau ciorba. De data asta incerc sa-i arat cat se poate de clar ca NU. Mananc inghetata, singura care nu avea condimentul ala, si nici iuteala, apoi ma ridic si platesc. Nu scap fara sa primesc o portie de ciorba la pachet, intr-o punga, pe care sa o mananc mai tarziu.

Plec spre templele din China Town cand deja incepe sa se lase seara. Dau de un templu chinezesc pe care il gasesc inchis, dar, aproape de el, gasesc deschis templul indian Sri Mahamariamman. Stiu, are un nume cam lung. Trebuie sa ma descalt, inclusiv de sosete, le depozitez intr-un loc special contra a 20 de sen,  apoi intru pe o poarta inalta de 22m, ornata cu sculpturi carora nu le lipsesc detaliile.

In interior e o curte in centrul careia se gaseste templul.

Plec mai departe, pe stradutele din cartier si reusesc sa dau de un templu chinezesc deschis in care se adunasera niste oameni pentru rugaciune. In loc de lumanarile noastre, ei aprind betisoare. Le lipesc de frunte intr-o mica plecaciune, apoi le infig in nisip.

Gasesc strada principala unde forfota este in toi. Tot felul de tarabe la care se vinde orice, la preturi ce trebuiesc negociate cu comerciantii chinezi. Surprind o scena in care un chinez se enerveaza cand o femeie incearca sa cumpere o geanta cu 3RM. Imi iau cateva suveniruri, ma uit la niste vanzatori de duriani, dar nu cumpar, desi cred ca ar fi trebuit incercat. Durianul este fructul national al Malaeziei si se pare ca pute ingrozitor. Peste tot in camerele de hotel sau in mijloacele de transport sunt afise cu No Durian!

Ultima oprire pe ziua de zi o fac la simbolurile orasului: Petronas Twin Towers. Cand au fost terminate, in 1998 au fost cele mai inalte cladiri din lume. Cu 452 metri inaltime, 88 de etaje, inca sunt cele mai inalte turnuri gemene din lume. Au fost construite in spiritul arhitecturii islamice, sunt sediul bogatei companii nationale de petrol si gas Petronas, dar gazduiesc si alte companii, iar la etajele inferioare este un mall plin de firme de lux. La etajul 41 este un Skybridge pe care se poate urca, dar nu gratuit ca pana acum cativa ani, ci in schimbul de 80 de ringgit. Am inteles ca privelistea e mai spectaculoasa din Menara TV Tower pentru ca poti ajunge la o inaltime mai mare si astfel cuprinzi in orizontul vizial si turnurile Petronas, dar din lipsa de timp si din cauza pretului piperat n-am urcat nici acolo. Intru putin in mallul de la parter unde gasesc net neparolat si reusesc sa urc cateva poze pe Facebook, apoi la dau ocol de la o distanta care imi permite sa le admir. Si chiar ai ce admira, sunt spectaculoase prin forma si imensitatea lor.

Dupa ce ma satur de admirat o iau pe jos spre hotel, la care ajung la o ora destul de tarzie, iar maine trebuie sa ma trezesc devreme ca sa iau autobuzul spre Cameroon Highlands. Scot punga cu ciorba de la indieni pe care ma chinui sa o mananc fara sa o imprastii pe jos.