Lacul Ochiul Beiului si Cascada Beusnita

          Dimineata zilei de 1 mai a inceput cu o vreme mohorata, cerul era incarcat de nori si picura usor. Dupa ploaia zdravana din ziua precedenta care ne-a adus tururor alunecari mocirloase prin padure, unii dintre colegi nu se mai incumeta sa experimenteze ceva asemanator pe valea Beusnitei, asa ca plecam la drum doar o parte dintre noi.

          Beusnita e un afluent al Nerei care se intalneste cu aceasta in apropierea podului Bei, deci chiar la intrarea in Parcul National Cheile Nerei-Beusnita. Pentru a ajunge aici plecand din Sasca Montana sunt doua variante: fie pe jos 5 km prin zona "La Tunele", drum pe care l-am facut in seara trecuta, fie cu masina 15 km, cu un ocol prin satul Potoc. De data asta am ales varianta a doua, iar dincolo de Potoc drumul este spectaculos: pana la pod e asfaltat, dar ingust si prin padure, iar dincolo de pod se face la stanga un drum forestier care merge vreo 4 kilometri de-a lungul Beusnitei pana la o pastravarie.

          De la pastravarie se merge o jumatate de ora prin padure, pe un drum usor, pana la Lacul Ochiul Beiului. E mai mic si mai putin adand decat Lacul Dracului dar e mult mai limpede si are o culoare demna de tinuturi tropicale. Pana si raul in care se varsa are pe alocuri culori asemanatoare. E incredibil de curat, nu se vede nicio frunza, niciun bat plutind pe suprafata sa. Bineinteles ca trebuie sa aiba si el legenda sa, chiar si sub forma de poezie. Lacul nu ingheata niciodata si iarna e casa pentru numeroase specii de pasari.

          Chiar langa lac sunt cateva cascade care m-au facut sa cred ca tot aici e si cascada Beusnita, dar un indicator din apropiere ne arata ca mai aveam 15 minute de mers pana acolo, asa ca am pornit la drum pe o poteca mai mica in cautarea cascadei. Am gasit-o sub forma unei stanci de 15 metri inaltime, acoperita de muschi, cu niste mici pesteri sapate in interior, protejata de cursuri de apa pe toata latimea sa.