sâmbătă, 21 mai 2011

Cheile Nerei

          In weekendul cu 1 mai am fost pe Cheile Nerei impreuna cu colegii de facultate. La dus am luat-o pe Clisura Dunarii, iar la intors pe la Cheile Minisului si Valea Almajului. Ambele rute sunt frumoase, numai ca in prima varianta drumul cel bun e ocolul pe la Moldova Noua si Ciuchici, nu scurtatura abordata de noi in prima faza, pe la satul de cehi Garlic si Carbunari.

          Cheile Nerei sunt pozitionate intr-o regiune salbatica si mai putin vizitata a Romaniei. Singurele locuri viabile de cazare sunt in Sasca Montana sau Sasca Romana, dar pensiunile de aici se pot numara pe degete. Distanta de la un capat la altul al cheilor este de 20km si se parcurge in aproximativ 8 ore, asa ca e ceva mai dificil de parcurs acest traseu intr-o singura zi. Solutia pe care am adoptat-o noi a fost sa mergem cu masinile din Sasca pana dincolo de Carbunesti, pana la cantonul din poiana Logor. De aici am luat-o pe jos 1h20m pana la Lacul Dracului. Drumul e prin padure, marcat, relativ usor si in coborare, asa ca la intors se face mai mult. Acest lac a fost initial ascuns de peretii unei pesteri, dar acestia s-au prabusit si acum sta in aer liber, dar intr-o vagauna de cativa metri. Are o legenda interesanta, dar cu adevarat de remarcat e culoarea sa albastru-inchis.

          De la Lacul Dracului drumul pe chei nu o ia direct pe malul apei, ci se intoarce pret de 15 minute prin padure pana la o mica intersectie marcata de indicatoare. Pana la Cantonul Damian se fac in jur de 4 ore, iar durmul este spectaculos. La inceput apare ca o poteca prin padure, apoi o ia pe malul apei si se continua prin poteci sapate in stanca si cateva tuneluri. Drumul nu e foarte dificil dar dupa o ploaie de 30 de minute a devenit mult mai dificil si a fost nevoie sa ma tin de plantele din jur si sa ma sprijin in bat ca sa nu alunec la vale. Pe la mijlocul drumului e o punte suspendata peste rau spre o casa izolata. Pare un pic periculoasa, dar e rezistanta. Ca sa va faceti o idee de cat de circulate sunt Cheile Nerei, va spun ca pe tot drumul asta ne-am intalnit doar cu un grup de turisti. Totusi, la cantonul Damian erau destui veniti cu cortul. Desi drumul pana aici e destul de prost, reusisera sa ajunga cu masinile venind dinspre podul Bei. Am ajuns si noi la pod dupa inca o ora si cam dupa inca atat am ajuns in Sasca dupa ce am parcurs zona spectaculoasa numita "La Tunele", care nu are degeaba numele asta. Din pacate am ajuns inainte sa se lase intunericul si nu am avut ocazia sa-mi pun lanterna la treaba :)







6 comentarii:

Traveling Hawk spunea...

Ma bucur ca ai ajuns pe acolo, George! Turistii sunt putini fiindca, din nu stiu ce motive, cheile sunt mai mult de interes local. Zona aceasta carstica ascunde insa si alte chei sau lacuri frumoase, care merita cate o excursie, chiar daca sunt mai mici decat Cheile Nerei. Ma refer la Cheile Carasului, Cheile Garlistei,Cascadele Beusnita.Cam peste tot la inceputul primaveriui gasesti liliac salbatic inflorit.

George2210 spunea...

Da, e o zona foarte frumoasa si mai salbatica a Romaniei. Am fost si la Cascadele Beusnita si Lacul Ochiul Beiului, foarte frumoase de asemenea.

Liliana spunea...

Si mie mi-a placut zona si mi-am promis ca ma voi reintoarce!

Apollo spunea...

Frumoasa excursie at ales, George.

@Traveling Hawk: turistii sunt putini pentru ca zona e salbatica si izolata. Trenul nu ajunge in zona, si nici vreun autobuz spre Sasca sau Sopotul nou nu stiu sa fie. Oamenii se duc cu masina, dar daca parcurgi cheile trebuie sa te intorci dupa ea, ceea ce inseamna inca o zi de mers.
Si ar mai fi un aspect: zona e populata de o anumita specie de taratoare :-(

Anonim spunea...

Lumea nu are cum sa afle de sutele de locuri nestiute din Romania pt. ca nu exista promovare. Singura metoda prin care se poate promova ceva este prin internet, cu ajutorul turistilor obisnuiti ca la minister sunt prea ocupati sa fure fonduri europene. Eu de pe net am aflat despre cheile astea superbe

Madalina spunea...

O zona cu adevarat superba, insa din pacate prea putin promovata! Mi-ar placea sa revin aici.