vineri, 24 aprilie 2015

Iordania: Petra - minunea din piatra

E deja dimineata tarziu cand microbuzul, la fel de gol ca in ziua precedenta, ne lasa in fata hotelului din Wadi Musa. Nu pierdem mult timp si coboram cei 2-3 kilometri pana la intrarea in Petra. In ultimii ani biletul s-a scumpit foarte mult, fiind acum una dintre cele mai scumpe atractii turistice din lume: 50JD pentru o zi, 55JD pentru doua zile sau 60JD pentru trei zile. Cum noi aveam sa plecam spre Amman a doua zi spre seara, alegem varianta de doua zile si intram in cetatea de piatra.

Prima parte, pana la intrarea in canion, e un drum pietruit unde te intampina diversi proprietari de cai si magari care vor sa transporte vizitatorii cu animalele lor. Mai tarziu apar si proprietarii de camile. Desi teoretic  transportul ar fi inclus in pretul biletului, nu veti scapa nicidecum fara sa platiti, iar pretul cerut nu e tocmai mic. Nici nu prea are rost pentru ca e mult mai simplu sa admirati cei doi kilometri pana la Tezaur pe jos. Canionul e ingust, iar peretii de stanca inalti lasa sa se vada foarte putin din cer. Din cand in cand trebuie sa ne ferim de trasurile si de magarii care transporta turistii.


Apoi, la un moment dat, apare el, Tezaurul. Celebra imagine a Petrei, mormantul urias al regilor nabateeni sculptat in piatra. E o singura bucata, niciun pilon sau ornament n-a fost taiat separat si apoi plasat acolo. In interior nu se poate intra, mormintele oricum au fost jefuite cu mult timp in urma.

In afara de tezaur, Petra mai are doua locuri importante: The Monastery si The High Place of Sacrifice. Drumul pana la acestea e deosebit, din loc in loc sunt presarate morminte mai mici sau mai mari, roci de diferite forme si culori, ruine romane si carari cu multe trepte si privelisti pe masura.
Pentru prima zi ne propunem sa mai vizitam Manastirea, cu o arhitectura asemanatoare cu Tezaurul. Drumul pana acolo are cativa kilometri buni, iar diferenta de divel e apreciabila. Ne uitam cu mila la magarusii care urca treptele abrupte cu turisti pe spatele lor. Din loc in loc sunt tarabe cu produse traditionale ce au preturi care se negociaza cum poate fiecare mai bine.




Ajungem dupa ceva timp la Manastire. V-am zis ca seamana cu Tezaurul, poate e chiar mai mare, dar totusi nu are acea pozitionare intre stanci. Insa are avantajul ca poate fi privita de pe un deal pe care ne cocotam si asteptam sa admiram apusul.



Drumul pana la Manastire e lung, iar de aici si pana la iesirea din Petra se fac doua-trei ore. Turistii, oricum putini, nu prea mai ramasesera niciunul in sit, aveam Petra doar pentru noi. Din loc in loc, beduinii faceau focuri de-a lungul drumului. Asta era casa lor, dormeau sub cerul liber la protectia stancilor care pastrau caldura pe timpul noptii. Cand ajungem la Tezaur e deja  bezna totala. Ne asezam pe bancile din fata lui si stam sa il contemplam cufundat in intuneric, forma zarindu-ise foarte palid cu ajutorul luminii unui foc pe care il facusera cativa beduini. Desi dormeau tot fara vreun acoperis deasupra capului ei erau un fel de locatari ai celui mai ales cartier, stand chiar in buricul cetatii de piatra. Ne vad si ne invita la un ceai langa foc, unde schimbam impresii pret de cateva minute. Strabatem apoi canionul intunecat, ajutati din cand in cand de lumina telefonului. O noua experienta magica dupa seara precedenta petrecuta in desertul Wadi Rum.

Seara mancam la un local ce pare mai prapadit dar dam pe o mancare cu humus si un suc 12 JD. Banuiesc ca trebuie sa scoata si ei banii cumva in zilele astea mai neaglomerate. Ziua urmatoare ne intoarcem in cetate, si mergem la High Place of Sacrifice. Sunt doua cai de acces, asa ca alegem sa ne ducem pe cea mai scurta si sa ne intoarcem pe cea mai lunga. In total, drumul e ceva mai scurt decat cel facut ziua trecuta, dar e si aici vorba de o distanta apreciabila, cu o mare diferenta de nivel. Locul nu are vreun monument special, dar e situat la inaltime si se poate admira Petra de sus.


 Drumul de intoarcere e aproape pustiu, in decurs de aproape o ora intalnim doar doi turisti. De-a lungul lui sunt multe morminte de piatra, iar din cand in cand sunt postati copii si femei care vand pietre, monede si alte vechituri, desi nu prea inteleg cui.



Am iesit la ruinele romane unde camilele si peisajul din jur iti dadeau impresia ca esti in jocul Age of Empires.

Ajungem si la niste morminte mari, aflate pe stanga cum ne ducem spre Tezaur, de unde avem o priveliste foarte frumoasa. Pe drum ne intalnim cu doamna si copilul din Cluj pe care ii cunoscusem in desert, iar nu mult mai tarziu dam si de neamtul nostru. Mai sa zici ca sunt atat de putini turisti in perioada asta in Iordania ca incepi sa ii cunosti :D  

La 4 dupa-amiaza luam autobuzul oficial, 9.5 JD, pana in Amman. Pentru a ajunge la aeroport ne ducem o parte din drum pe jos, apoi cu taxiul. Excursia se termina asa cum incepuse, cu verificarea scorului la meciul Simonei, de data asta in optimile de finala contra lui Jankovic. Cu ocazia asta am aflat ca se prinde semnal la telefon cu ceva timp inainte de aterizare, cat avionul e inca in aer :D Pana sa trecem de securitate, excursia in aceasta tara minunata se incheie cu un scor pe masura: 6-0 in decisiv.





vineri, 6 martie 2015

Iordania: Wadi Rum - cel mai frumos desert din lume

"Vast, echoing and God-like!"  Lawrence of Arabia

Nu stiu cum sunt toate celelalte deserturi din lume, dar Wadi Rum e cu adevarat dumnezeiesc, asa cum l-a descris Lawrence al Arabiei in timpul calatoriei sale acolo. E cu siguranta unul dintre cele mai frumoase locuri in care am fost si pot spune ca mi-a placut chiar mai mult decat Petra, la randul sau un loc extraordinar.

Am luat microbuzul turistic care pleaca dimineata devreme din Wadi Musa si ne lasa in micul sat de la marginea desertului. Biletul costa 7 dinari si se rezerva la hotelul la care esti cazat. Am fost doar noi si inca 1-2 persoane pe langa sofer si taxator, atat la dus cat si la intors. La cati turisti erau in perioada asta in Iordania, daca s-ar fi umplut microbuzul probabil se golea tot orasul.

Planul e sa mergem intr-un tur cu jeepul de cateva ore, sa dormim in cort in desert, apoi a doua zi sa ne intoarcem in sat si sa luam autobuzul inapoi in Wadi Musa. Drumul pana la Wadi Rum e si el interesant: intai se urca pe niste serpentine de unde se pot admira de sus spectaculoasele roci ale Petrei, iar pe masura ce ne apropiem de celebrul desert, de-a lungul drumului rasar formatiuni stancoase inalte. La intrarea in parcul national microbuzul e nevoit sa opreasca pentru un ritual ciudat. Vanzatorul de bilete ne informeaza din timp ca paznicul o sa vrea sa ne ceara bani pentru biletul de intrare in parc, 5JD de persoana, dar ca nu trebuie sa ne dam jos si sa platim precum o sa zica el, pentru ca avem rezervat un tur si vom plati acolo. Microbuzul opreste, paznicul ne zice sa ne dam jos sa platim, cel din microbuz ii spune ca avem deja tur, celalalt ca sa ne dam jos, apoi asteptare si de o parte si de cealalta. Noi stam pe scaun si contemplam. Mai insista paznicul de vreo doua ori, apoi se lasa pagubas si plecam mai departe. Ajunsi in sat suntem lasati la sediul agentiei unde ni se spune ca turul nostru incepe pe la 10 si ceva, adica in vreo doua ore. Suntem indrumati spre niste trasee pe care sa le facem prin imprejurimi pana la ora placarii. O luam pe jos prin micul sat asezat in pustiu, inconjurat de roci uriase. Casele sunt saracacioase dar interesante de admirat. Dupa cum vedeti in poza de mai jos, au si mijloace de transport la discretie. Voi pe care l-ati alege? :D

Ne cocotam pe niste stanci de langa sat unde pare sa fie un mic izvor, precum si niste mici ruine. 

La ora stabilita ne intoarcem la sediul agentiei Beduin Meditation Camp, cumparam pachet pentru masa de pranz pentru doar 2,5JD si apoi ne urcam in jeepul nostru. Am rezervat un tur in care sa impartim masina cu alti oameni, pretul fiind de 30JD de persoana care include plimbare de vreo 5 ore cu jeepul prin diverse locuri ale desertului, cina, micul dejun si cazarea in cort pe timpul noptii. Un pret mic pentru ce ofera. Si evident ca turul s-a transformat in tur privat la cat de putini turisti erau in zona.

Ne urcam pe bancheta improvizata in spatele jeepului, in aer liber, si pornim prin desert, inconjurati de stanci uriase cu diferite forme. Prima oprire e la izvorul lui Lawrance. Soferul opreste la baza muntelui, unde sunt improvizate si niste tarabe cu suveniruri, aparent mai autentice decat chinezariile obisnuite. Noi trebuie sa ne cocotam vreo 10-15 minute pana la un copac unde ni se spune ca vom gasi izvorul. Care el nu e cine stie ce, dar privelistea pe care o avem de acolo merita tot efortul.


Coboram, ne urcam in masina si pornim din nou la drum. Urmatoarea oprire e la un canion. E foarte ingust si trebuie sa ne cataram pe diverse pietre pentru a inainta prin el. Dupa cateva minute dam de un baraj natural si nu-mi dau seama daca se presupune ca trebuie sa ne cataram mai departe sau sa ne intoarcem. Incerc sa vad daca reusesc sa ma catar peste stanca care ne bareaza drumul, dar e foarte inalta, nu prea am puncte de sprijin, iar ca bonus, in caz ca alunci si cazi la baza lui, te asteapta o balta sanatoasa. Pare intelept sa ne intoarcem. Pietrele de aici formeaza o feerie de culori, gasesti toate nuantele de rosu. Stiu ca defileul de la Petra e renumit pentru asta, dar vazandu-le pe amandoua, culorile pietrelor din acest mic canion sunt si mai spectaculoase. 

Inapoi in masina, slalom printre roci uriase, intram pe niste culoare mai inguste si ne oprim langa o duna mare de nisip pe care sa ne cataram. Parca imi pare rau sa calc pe duna aparent neatinsa de nimeni, am impresia ca o stric. Ajunsi sus, ne tolanim pe nisip si admiram noul peisaj, total diferit fata de cel de la izvor. Dupa ceva timp mai opreste o masina si urca spre noi un tanar, care aflam ca e din Germania, lucreaza la Londra si vine aici dupa ce vizitase Tel Aviv-ul. Pe parcursul turului avem sa ne mai intalnim cu el pentru ca jeepurile noastre merg cam pe acelasi traseu. Jos, soferii nostri se pun pe taclale, dar cum noua nu ne mai vedea sa coboram, incep sa ne faca semne ca trebuie sa mergem mai departe.


Urmeaza sa luam masa de pranz. A lunch with a view. Ne urcam pe o stanca plata, scoatem pachetul si infulecam inconjurati de cea mai frumoasa priveliste pe care am avut-o vreodata la o masa.

Ultimul popas e la unul dintre podurile naturale. Stancile se unesc la o inaltime considerabila deasupra solului. Urcusul pare un pic periculos, dar daca o femeie mai in varsta a reusit sa ajunga sus, cu siguranta putem si noi. Lasam un aparat foto la sofer ca sa ne faca poze de jos si incepem sa ne cocotam incet pana sus. Cu pozele apare o mica problema, dar ne salveaza amicul nostru german care tocmai ajunsese si se vede nevoit sa navigheze prin meniul in limba romana incercad sa stearga cateva poze pentru ca nu mai era memorie libera. Pana la urma se descurca si apoi ni se alatura si el sus, impreuna cu o doamna din Israel care ne povesteste cum pana acum putini ani era imposibil pentru israelieni sa treaca granita in Iordania. Unii dintre ei mituiau granicerii pentru a putea ajunge sa vada minunea numita Petra. 

E soarele inca sus in momentul in care ajungem la locul unde vom inopta. Corturile sunt ceva mai high-tech decat ne asteptam, cu paturi si prize inauntru. Si lucru important, avem o liniuta de semnal la telefon. Cei de acolo ne comunica ora la care trebuie sa luam cina si pentru ca mai sunt vreo doua ore pana atunci, plecam de capul nostru pe jos prin desert. Pe drum vedem mai multe zone in care sunt instalate corturi, dar par pusii, parca tot desertul e doar al nostru. Ne cocotam pe niste roci inalte si admiram apusul peste Wadi Rum.

E deja intuneric cand ajungem inapoi la corturi si suntem chemati imediat la masa, intr-un cort mare unde luam o cina traditionala, preparata intr-un vas ingropat in pamant sub care a fost asezat jeratic. La masa ne asezam jos, pe niste pernute. In toata tabara suntem doar noi si inca doua fete din Australia care sosisera cu putin timp inainte. Dupa ce terminasera facultatea au plecat sa calatoreasca prin lume, si se apropia perioada in care trebuia sa se intoarca acasa, dupa un an de pribegie. Nu se cunosteau de la inceput, se intalnisera cu ceva timp in urma intr-un anumit loc din Europa si de atunci calatoreau impreuna. Fusesera si in Romania vreo doua saptamani.

E inca devreme pentru somn, asa ca plecam din nouhai-hui prin desert, de data asta lumina soarelui fiind inlocuita cu cea a lunii pline. O experienta minunata, sa te plimbi prin desertul pustiu cu lumina alba a lunii cazand peste formatinile stancoase de toate tipurile. Ne indepartam cam un kilometru si ceva de tabara noastra. E asa frumos ca imi vine chef sa alerg printre roci. Imi pun castile cu muzica si fac un jogging de vreo 10 minute printre umbrele desertului.

Deja se lasase simtitor frigul in momentul intoarcerii in cort. Daca pe timpul zilei statusem si in tricou, noaptea asta am petrecut-o infofolit cu geaca, cu plapuma peste mine si tot simteam ca mi-e frig. Daca vazusem apusul, voiam sa vedem si rasaritul, asa ca planul era sa ne trezim pe la 6 dimineata si sa mergem iar in locul in care fusesem pana acum. Dar telefonul il pun sa sune la ora 2, pentru ca pana atunci mai e ceva: joaca Simonica in turul 3 la Australian Open si am rugat pe cineva sa-mi trimita SMS-uri cu evolutia scorului. Adversara e necunoscuta Diyas, o tanara kazaha care atunci isi incepea ascensiunea. Primul set se termina rapid, 6-1 pentru Simo, iar desi al doilea pare a fi mai disputat, se termina si el cu 6-4, asa ca pe la 3 si jumatate ma bag din nou la somn, mai bucuros si mai inghetat. La 6 dimineata plecam sa vedem rasaritul, a meritat efortul de a ne trezi devreme.

Cand ne intoarcem sa luam micul dejun vedem ca in timpul noptii mai ajunsese cineva in tabara noastra, o doamna cu un copil. Poate parea ciudat ca au ajuns in timpul noptii, dar nu asta ne-a surprins, cu faptul ca... vorbeau in romana. Erau din Cluj, venisera cu Wizzair-ul la Tel Aviv si dupa ce i-au puricat vamesii la granita vreo 3 ore, luasera taxiul pana in Iordania. Erau mai in criza de timp decat noi asa ca timpul alocat pentru Wadi Rum era de la miezul noptii pana dimineata devreme cand aveau sa plece spre Petra. Australiencele se pare ca nu au inteles prea bine ce au rezervat pentru ca aveau impresia ca azi o sa se duca cu jeepul in desert, dar dimineata au aflat ca de fapt ce au platit presupune doar cazarea in tabara. Ne intoarcem si noi in micul sat de la intrare si plecam cu microbuzul inapoi in Wadi Musa. Dupa incredibila experienta a desertului, Petra ne astepta sa o descoperim.