Iordania: Amman, capitala de piatra

Iordania era de mult timp in topul tarilor pe care vreau sa le vizitez. Aceasta tara e o oaza de liniste in Orientul Apropiat, inconjurata de vecini loviti de conflicte si instabilitate: Irak, Siria, Palestina, Egipt. De mult timp imi doream sa ajung aici, iar cand a aparut oferta cu 98 de euro de la Tarom n-am stat prea mult pe ganduri. Am ales sa fie doar 4 zile, prea putin pentru a vedeat toate atractiile principale ale acestei tari, dar suficient cat sa le vad pe cele mai importante: Petra si Wadi Rum. In aceasta calatorie am fost insotit doar de Mihai, fost coleg de facultate. Concluzia dupa aceasta scurta excursie a fost una singura: Iordania e o tara extraordinara care ar trebui sa fie in topul listei tuturor celor care iubesc calatoriile.

Zborul nostru e programat la miezul noptii si e ultimul al zilei, urmatorul fiind la primele ore ale diminetii. Dupa ce trecem de securitate gasim un aeroport gol, parca era doar al nostru. Night at the Airport. Senzatia nu e domolita nici macar cand ajungem la poarta de imbarcare, pentru ca toti pasagerii nu insumeaza mai mult de 30 de persoane, cel mai mic numar pentru vreun zbor efectuat de mine.

Dupa aproape trei ore de zbor in care survolam si niste orase israeliene foarte luminate, aterizam in toiul noptii pe aeroportul Queen Alia din Amman. Schimbam niste bani, dinarul iordanian(JD) fiind aproximativ 5 lei. Trebuie sa platim 20JD pentru viza, care se ia simplu si rapid la sosirea pe aeroport. Urmatorul pas: cautarea unei retele de Wi-Fi si verificarea scorului la meciul din turul 2 de la Australian Open ce se desfasoara in aceste momente. Gasesc netul, dar rezultatul nu e cel scontat: Varvara Lepchenko a castigat primul set in meciul cu Simona. Usor-usor o luam spre terminalul de plecari, unde patrulez cu tableta in mana incercand sa gasesc un loc in care streamu-ul sa nu se blocheze din 10 in 10 secunde. Din fericire Simonelul revine in meci, iar in setul decisiv nu-mi da emotii, castigandu-l cu 6-0. Aproape de ora 7 dimineata gasim niste microbuze galbene in fata aeroportului care fac legatura cu orasul. Ne urcam, platim biletul(3.75 JD) si pornim spre oras. Am mai avut nopti in care nu am dormit deloc, dar niciodata nu mi s-a mai intamplat ca acum. Eu, care adorm destul de greu si mai deloc in mijloace de transport, fac eforturi uriase sa-mi tin ochii deschisi. Pleoapele au capatat brusc o greutate uriasa si simt ca am nevoie de scobitorile din Tom si Jerry, pentru ca daca as inchide ochii as adormi in doua secunde. Reusesc totusi sa castig aceasta batalie cu Mos Ene iordanian si ne dam jos din microbuz intr-o statie care imi pare mie cat de cat aproape de centrul orasului, nefiind insa prea sigur unde ne aflam pentru ca ruta acestui microbuz nu e prea prietenoasa cu turistii.

Gasim un Amman monocolor, asezat pe dealuri, cu arhitectura specific araba si cu un frig demn de o locatie mai nordica. Somnorosi si zgribuliti o luam pe strazile aproape pustii in directia indicata de GPS-ul telefonului. Avem ceva de mers pana in centru. De fapt nici nu prea exista un centru propriu-zis, dar eu il consider ca fiind zona turistica cu Teatrul Roman si Citadela. Ammanul e o placinta uriasa, desi orasul propriu-zis are doar un milion de locuitori, aria metropolitana numara vreo cinci milioane. Noi suntem in centrul placintei, dar totusi la o ora de mers pe jos de Citadela. In drumul nostru trecem pe langa principala moschee, King Abdullah I, dar o admiram doar pe dinafara, nebinevoind sa o vedem si din interior.

La ora asta a diminetii, strazile sunt destul de goale, dar pare haos peste tot: diverse ateliere, intrari darapanate, circulatie bezmetica, mizerie. Peste tot doar localnici, nu zarim niciun european. Probabil pe o vreme mai calda si dupa ceva ore de somn, contrastul cu civilizatia europeana ar fi si mai interesant de admirat. Ajungem intr-un final la intrarea in Citadela, dupa ce ne cocotam pe dealul corespunzator, folosind poteci mai mult sau mai putin batute de turisti.

 Pe aceasta citadela sunt multe ruine din timpul diverselor civilizatii care au ocupat Ammanul de-a lungul istoriei. Ruinele si obiectele gasite aici dateaza incepand din epoca bronzului, apoi din timpul civilizatiilor  romana, bizantina, omeiada. Principalele ruine sunt Templul lui Hercule, o biserica bizantina si palatul omeiad, dar mare parte din ruine sunt inca neexcavate.

De la Citadela se poate vedea o parte a orasului plin de cladiri bej asezate peste tot de jur imprejur pe dealurile valurite, precum si uriasul steag iordanian, ridicat pe un stalp inalt de 128 m, acesta fiind record mondial la  momentul inaugurarii, in 2003.

Dupa ce dam ocol ruinelor si ajungem la concluzia ca vanturile reci de pe deal ne-au inghetat de tot,  iesim si coboram spre teatrul roman. Pe drum suntem abordati de un sofer care se ofera sa ne duca in diverse excursii prin imprejurimile orasului, atractia de top fiind Jerash, unul dintre cel mai bine conservate orase romane. Numai ca noi nu avem timp, urmand ca dupa amiaza sa plecam spre Wadi Musa. Dupa ceva insistente si explicatii repetate se convinge si prietenul nostru ca trebuie sa-si caute clienti in alta parte, desi nu prea erau multi turisti de unde sa poata alege. Ne continuam coborarea, luam ceva de mancat de pe drum, apoi ajungem la teatrul roman unde platim pretul biletului si suntem informati ca n-avem voie mancam in incinta sa. Aici sunt ceva mai multi turisti(de genul 10 in loc de 3), ne cocotam pe treptele abrupte si apoi vizitam muzeul cu vesminte traditionale aflat la baza sa.

Dupa ce plecam de la teatru oprim pe strada un taxi, ii cerem sa porneasca meter-ul si sa ne duca la autogara de unde pleaca microbuze spre Wadi Musa, aflata la o distanta prea mare pentru a merge pe jos si care oricum nu stim unde se afla pentru ca iese in afara hartii pe care o avem. Soferul ne ajuta sa gasim microbuzul care trebuie, autogara neparand a fi prietenoasa turistilor in ceea ce priveste marcajele. Ii dam taximetristului 3JD, iar pentru cei 300km pana in Wadi Musa platim 7JD de persoana. E mai ieftin decat autobuzul turistic, care circula insa doar o data pe zi si noi nu aveam cum sa-l prindem. Dar problema cu acest microbuz este ca e cam supraaglomerat si locul meu e extrem de incomod, neavand mult spatiu de a-mi misca picioarele, care nu dupa mult timp incep sa-mi amorteasca. Noroc cu oprirea care o face pe la mijlocul traseului. Drumul pana la Wadi Musa trece printr-un peisaj desertic, fiind un asfalt bun cu sensurile despartite, l-as numi autostrada daca n-ar lipsi marcajele.

Ajungem in Wadi Musa pe lumina si dupa ce ne cazam dam o mica tura pana la intrarea in Petra. Ne izbeste lipsa turistilor, strazi pustii, restaurante goale. Poate din cauza perioadei in care ne aflam, jumatatea lunii ianuarie, sau poate si mai mult din cauza razboiului civil din Siria, asa cum avea sa ne confirme si gazda de la hotelul nostru, unde de asemenea paream a fi singurii oaspeti. Petra mai are de asteptat pana sa o vizitam pentru ca a doua zi de dimineata plecam spre Wadi Rum, poate cel mai frumos desert din lume.

Truly Asia (12) - Hong Kong

Ultima destinatie a primei calatorii pe care am facut-o in Asia de Sud-Est se incheie in cea mai vie metropola a zonei: Hong Kong. Dupa aproximativ patru ore de zbor avionul companiei AirAsia ma lasa in modernul aeroport de pe insula. Trec rapid de vama, schimb niste bani si iau unul dintre multele autobuze care fac legatura intre aeroport si oras pentru echivalentul a vreo 2 euro. Pentru prima oara ma cazez intr-un dormitor comun, o camera de 3 persoane de la Dragon Hostel. Cazarea in Hong Kong e scumpa iar camerele sunt mici, de altfel pentru patul de la hostel am platit cel mai mult din toata calatoria, vreo 14 euro pe noapte. In prima noapte dau doar de un austriac care lucreaza la Beijing, venit in Hong Kong pentru visa run.

Am doar doua zile in stralucitoarea metropola asiatica, insuficient pentru a patrunde bine in atmosfera locului, dar macar pentru atractiile principale e timp, pentru ca astea nici nu sunt prea multe. Intr-adevar, ai ce face in Hong Kong si o saptamana, dar locuri care sa zici ca sunt de neratat sunt doar cateva, vederea asupra orasului de pe Victoria Peak fiind in topul topurilor. Modul traditional de a ajunge sus e cu asa-zisul tramvai, un funicular in care mai acum ceva vreame s-a batut si James Bond intr-unul dintre filmele sale. Eu aleg sa urc seara cand vederea e cea mai spectaculoasa. Cat de greu poate fi sa iei un tramvai pana in varful dealului si sa admiri orasul de acolo? Probabil destul de simplu ati zice. Asa am zis si eu. Numai ca statia din deal se termina intr-un mall, de unde bineinteles ca nici urma de priveliste asupra orasului. Sigur, problema se rezolva simplu daca iesi din mall. Numai ca oamenii de acolo s-au gandit sa nu faca o iesire vizibila. Dupa ce dau tarcoale minute bune printre standurile lor cu toale si alte chinezarii, reusesc sa detectez iesirea, prin niste usi care ai impresia ca duc in bucataria comerciantilor, nu spre atractia nr. 1 a metropolei. Bun, reusesc sa ies in aer liber. Numai ca in fata mea e o padure si in spate betoanele mallului, priveliste ioc! Nici macar oameni nu prea sunt. Ma gandesc eu ca trebuie sa o iau inainte pe alee. Si incep sa urc, si sa urc, si sa urc. Dupa 20 de minute in care depun un efort considerabil urcand o panta abrupta, ma prind ca sigur nu e drumul bun. Dupa faptul ca sunt singurul de pe strada. Si dupa faptul ca stalpii de iluminat se termina si incepe sa fie bezna. Totusi, daca tot m-am chinuit, mai urc ceva pana la niste luminite din varf. Acolo dau de un mic parculet care e si pustiu si fara priveliste. Fac cale intoarsa si ma dumiresc unde am gresit: de la asa-zisul mall trebuie mers in stanga pe langa cladire si pac: priveliste! La pachet cu puhoi de lume! Nu-i nimic, macar sunt singurul dintre ei care a vazut parcul pustiu din varful dealului :D 

Aici sunt si multi fotografi care iti fac poze la minut in schimbul a vreo 5 euro. In acesti bani sunt incluse si strigatele repetate si absolut necesare ale fotografului catre multimea de oameni asezata pe marginea balustradei, chiar in fata camerei. Iesiti domne din poza ca doar nu vreti sa apareti langa mine fara sa platiti!

O alta atractie renumita a metropolei este Big Buddha, aflat la ceva distanta de centrul orasului, langa aeroport. Se poate ajunge cu metrou + telecabina sau cu metrou + autobuz. Aleg varianta a doua, fiind mult mai ieftina. Dupa zeci de minute bune, autobuzul ma lasa sus pe deal, unde fac cunostinta cu marele Buddha. 

Hong Kong-ul e compus din mai multe insulite, dar buricul targului e pe insula cu acelasi nume. Peste o mica stramtoare este Kowloon-ul. In aceste doua orase sau cartiere, e o densitate a populatiei uriasa. Sunt o multime de zgarie-nori iar pe strada abia daca poti sa-ti croiesti loc prin multime. Se spune ca Hong Kong-ul ofera cel mai spectaculos peisaj urban din lume, cel mai bine fiind admirat de pe Victoria Peak, dar si de pe faleza Kowloon-ul, de pe promenada Avenue of Stars unde sunt statui si placi in trotuar dedicate actorilor locali, in frunte cu Bruce Lee si Jackie Chan. Seara de aici poate fi admirat spectacolul de lasere si lumini de pe zgarie-norii de peste stramtoare.  

Sunt si cateva temple interesante in HK. Eu aleg sa vizitez manastirea celor 10000 de Buddha. Pentru a ajunge la ea, urc pe o alee flancata de multi Buddha asezati in diverse pozitii si carora la tin companie niste carduri de maimute, care din fericire nu au de gand sa ma atace. La manastire sunt mai multe constructii, mai mici sau mai mari, inclusiv niste pagode. Intr-unul din temple sunt foarte multi Buddha mici, aurii, probabil de la numarul lor provine si numele locului. Dau si peste o familie de localnici curiosi sa vada ce e cu mine pe acolo si ce am in plan sa vizitez in orasul lor. Ma decreteaza ca avand interes in budism tinand cont ca pe langa manastirea de aici am mai vizitat si pe Big Buddha si urmeaza sa ma duc si la Nan Lian.

Gradinile Nan Lian sunt decorate frumos, aranjamentele imi par ca la japonezi, dupa ochiul meu de necunoscator, dar probabil si la chinezi e stilul asemanator. Aici sunt si cateva temple din lemn.

Nu puteam sa ratez o plimbare cu traditionalul tramvai supraetajat. Asa ceva mai exista doar aici, in Blackpool si aparent ar fi si in Egipt, in Alexandria. Cardul Octopus pe care-l folosesc la transportul in comun obisnuit nu functioneaza si aici, dar modul de plata e altfel decat ma asteptam: se plateste cash intr-o cutie langa sofer, dar nu la urcare, ci la coborare. Eu nu stiu asta asa ca bag banii la urcare. Dar soferul ma tine minte la coborare si imi face semn ca nu mai e nevoie sa platesc din nou. O mai fi dat el si peste alti turisti bezmetici.

Prima mea calatorie in Asia de Sud-Est se incheie seara, pe malul apei din Hong Kong, admirand spectacolul de lasere si zgarie norii. Imi vine greu sa intorc privirea si sa o iau spre aeroport. Mai aman cateva minute, apoi imi fac curaj si plec spre hostel sa-mi iau rucsacul lasat acolo. Ar fi de mentionat si o mica emotie cu ajunsul la aeroport, pentru ca prin puhoiul de lume si multitudinea de autobuze imi mai ia ceva timp pana sa ma urc unde trebuie. Nici la coborare nu mi-e clar unde trebuie sa cobor pentru ca sunt mai multe statii si aeroportul pare sa nu fie ultima. Ma iau dupa niste tineri care sunt din HK si aparent stiu unde trebuie sa coboram si cum sa ajungem la terminal. Numai ca odata dati jos din autobuz nu mai par asa siguri, dar mai pe bajbaite reusim sa ajungem la timp, nu pe poarta mare ca tot omul, ci pe o mica usa din lateral pe care nu mai intra nimeni, iesire de urgenta sau ceva de genul :D

Eurotrip de weekend din Craiova: Londra + Barcelona la 100 de euro

Pe unde mai pleaca oltenii intr-un weekend de iarna? Pai pe la Straja, pe la Ranca... De anul asta au ocazia sa dea o fuga pe la Londra si Barcelona, la preturi asemanatoare. Odata cu deschiderea noii baze Wizzair la Craiova, oltenii au liber sa viziteze Europa la preturi mici. Cele mai mici preturi sunt intotdeauna in lunile mai reci. Cum zborurile din Craiova sunt operate la o frecventa destul de redusa e  necesara mai mereu macar o zi de concediu. Dar am gasit si o varianta care exploateaza la maxim weekendul:

Sambata   6:00  -   7:30    Craiova - Dortmund                                    Wizzair 39 lei 

Sambata  10:15 - 10:35    Dortmund - Londra (Stansted)                   Ryanair 75 lei

Duminica   8:15 - 11:25    Londra (Stansted) - Barcelona (El Prat)    Ryanair 120 lei

Duminica 19:25 - 23:15    Barcelona (El Prat) - Craiova                     Wizzair 50 lei 

Total 284 lei

Se mai adauga o cazare in apropierea aeroportului din Londra (~ 130 lei un loc in camera dubla), transferurile de la aeroport in oras si sandvisurile de acasa. Desigur, exista si riscul sa fie ceata si avioanele sa nu poata ateriza la Craiova, pasagerii urman sa fie redirectionati la Bucuresti. Pentru o asemenea situatie se poate incheia o asigurare in valoare de 40 de lei pentru primul zbor, pasagerul urmand sa primeasca 100 de euro pentru intarzierea cu minim o ora a zborului din orice motiv.


O alta varianta:

Vineri      18:15 - 19:10     Craiova - Bologna                                         Wizzair     39 lei
Sambata    8:08 - 9:10     Bologna - Milano                                          Trenitalia   90 lei
Sambata  21:55 - 23:35    Milano (Bergamo) - Barcelona (El Prat)     Ryanair     90 lei
Duminica 19:25 - 23:15    Barcelona (El Prat) - Craiova                       Wizzair     50 lei

Total: 269 lei

Aceasta varianta presupune o noapte de cazare in Bologna si o alta in Barcelona. La pret asemanator, dar durata mai lunga a calatoriei cu trenul, se poate inlocui Milano cu Roma.

Preturile sunt valabile pentru mai multe weekenduri intre 17 ianuarie si inceputul lui martie.

Singapore, WTA Finals & Champion of Hearts

In urma cu un an ne urcam in masina si plecam spre Sofia, la micul turneu al campioanelor. Simona Halep castigase 5 trofee in acel an si urcase pana pe locul 14 in lume. Ea a facut un turneu superb si a castigat trofeul dupa reveniri spectaculoase in semifinala si finala. Devenise clar de atunci ca daca vrem sa o vedem si anul viitor nu o vom mai gasi la Sofia, ci la adevaratul turneu al campioanelor unde participa cele mai bune 8 jucatoare din lume, mutat de anul acesta tocmai la Singapore. La inceputul lui februarie am profitat de oferta la Qatar Airways si am cumparat biletele cu plecare pe 18 octombrie, imbinand Singapore cu Thailanda. Simona s-a calificat fara emotii, dupa rezultate foarte bune in cele mai mari turnee, culminand cu titlul de la Doha si finala de la Roland Garros. 

Aterizam in Singapore pe 19 octombrie, ora 3 dupa-amiaza, la 16 ore de la decolarea din Bucuresti. Zborul a inclus si cele mai puternice turbulente pe care le-am experimentat pana acum. Procedurile vamale decurg rapid si primim stampila pe pasaport la pachet cu zambetul vamesilor. Luam metroul pana in zona Geylang si dupa ceva rataciri reusim sa depistam hotelul, Emerald Sapphire, cu un raport pret-calitate foarte bun. De aici putem ajunge pe jos la stadion, de fapt la complexul sportiv ce cuprinde mai multe tipuri de arene, dispuse in jurul marelui stadion de fotbal. Seara o petrecem luand pulsul zonei din jurul arenei de tenis si din jurul Marina Bay unde asistam la ora 8 la spectacolul de lasere.

Luni mergem la gradina zoologica, foarte renumita, multi spunand ca este printre cele mai bune din lume. E interesanta, nu zic nu, dar nu mi s-a parut ca e peste cea din Praga. Ca pret, da, e de 3 ori mai scumpa. E una dintre gradinile ce au ursi panda, numai ca nu pot fi vazuti cu programul obisnuit. Gradina zoologica are 4 tipuri diferite de bilete, cele mai renumite fiind biletul standard de vizitare pe timpul zilei si cel de night safari. Panda intra pe la varianta a 3-a, cu raurile. La zoo se ajunge cu MRT + autobuz. Sunt doua doua statii de metrou diferite care sunt legate de autobuz cu gradina zoologica: Choa Chu Kang si Ang Mo Kio.

De la zoo am plecat spre tenis, ca se apropia deja ora deschiderii. Pe la 5:30 avea si Simona antrenament. Ne ducem noi la poarta de intrare si dam peste doi romani care se certau cu paznicele, ca nu-i lasau sa intre. Motivul pare a fi ca dupa ora 5 publicul nu mai are acces. Pentru a urmari jucatoarele programate dupa aceasta ora trebuia ca publicul sa intre mai devreme de 5 si sa stea acolo. Logica nu o dibuim, dar romanii nostri sunt insistenti. Intre timp se mai aduna lume la coada, inclusiv un localnic simpatic, mai in varsta si venit pe bicicleta, fan al Simonei, care pune gaz pe foc si atata lumea cu scopul de a obtine permiterea accesului. Intram in cele din urma, dupa ce un oficial de rang mai inalt vine si ne explica ca de data asta ne face o concesie. Simona se antrena acompaniata din tribune de rudele si prietenii veniti din Constanta sa o sustina. Dar dupa vreo 10 minute antrenamentul se termina, am intarziat si noi din cauza angajatilor ce nu ne lasau sa intram, a avut si ea antrenament scurt pentru ca peste 2-3 ore urma sa intre pe teren la meci.

Turneul debuteaza cu o scurta festivitate de deschidere la care invitata principala este Na Li, proaspat retrasa din activitate si numita ambasador al turneului. Dupa cateva artificii si schimburi de mingi in rochie de seara e timpul pentru primul meci al zilei: S. Williams vs Ana Ivanovic. Intrarea in arena a jucatoarelor e spectaculoasa, intuneric peste tot cu exceptia unui cerc in jurul jucatoarei, flacari la marginile tunelului de intrare si focuri de artificii. Serena isi respecta statutul de favorita si o invinge pe Ana cu 6-4 6-4.

In scurt timp urmeaza meciul mult asteptat, Simona vs Genie Bouchard, cele mai tinere jucatoare, calificate in premiera la turneul campioanelor. Meciul decurge de la un capat la altul in favoarea Simonei care o invinge pe canadianca cu 6-2 6-3 . In tribuna multi romani, nu chiar ca la Sofia, dar suficient de multi incat Simona sa fie jucatoarea cea mai incurajata dinte cele prezente si drapelul Romaniei sa fie cel mai fluturat. 

A doua zi dimineata, S̶p̶u̶f̶! Cioc-Cioc! Mari se infiinteaza la usa camerei noastre si ne intreaba de ce nu mai suntem gata, pentru ca, shok-shok, e 10 si jumatate! Imposibil, zic eu, gandindu-ma ca am pus telefonul sa sune la 9 si ceva. Descopar insa ca atunci cand l-am bagat la incarcat n-am verificat daca butonul care porneste priza e ON si telefonul meu a ramas fara baterie. Bine macar ca am reusit sa dorm, in prima noapte nu prea am dormit bine, mi se intampla asta uneori la inceputul excursiilor.

Ziua debuteaza cu vizita la Gradina Botanica. Gradinile astea sunt foarte mari, de la un capat la altul sunt 3 km si merita din plin vizitate. La intrare ne intampina preferatii mei, bambusii.

Continuam mai departe pe diverse alei printre flori si plante exotice, intram in padurea ecuatoriala, iar pe la mijlocul parcului e partea cea mai interesanta, gradina de orhidee. Aici nu mai e gratuit, dar costa doar 5 dolari. Gasim flori in diferite culori, mici fantani arteziene, dar si plante din zone mai reci, inchise intr-o sera care ne mai racoreste si pe noi dupa caldura umeda de afara. 

Dupa aproape 3 ore in care nu am apucat sa vad toata gradina botanica, ma despart de ceilalti si o iau catre complexul sportiv: incepe antrenamentul Simonei. Sper ca de data asta sa reusesc sa fac o poza cu ea si sa-i dau micul cadou pe care i l-am pregatit. Ajung la terenurile de antrenament cu ceva timp inainte de ora 5 pentru a nu mai intampina problemele din ziua precedenta. Agat pe perete micul banner adus din tara. La designul sau m-a ajutat un fan francez de pe tennisforum.com , cel care a realizat un filmulet foarte frumos pentru ziua ei in urma cu o luna.

 Ma intalnesc cu doi dintre romanii de ieri ce locuiesc in Singapore. Antrenamentul Simonei dureaza o ora si partea buna e ca e programata pe terenul 1, unde tribunele sunt foarte aproape de teren. In momentul in care se termina antrenamentul toata lumea se aseaza de-a lungul culoarului spre iesire pentru poze si autografe. Simona e rabdatoare si le face pe plac tuturor. Reusesc sa fac selfiul mult dorit.

Ma intalnesc cu Costi si Dragos pentru meciurile din seara asta: Wozniacki-Screampova si Radwanska-Kvitova. Primul meci e un thriller. Avem 3 ore si jumatate de joc frumos si suspans, condimentate cu fondul sonor asigurat de urletele rusoaicei si de protestele polo-danezei in legatura cu instalatia de iluminat a arenei care i se pare ca atenteaza la ochii ei atunci cand serveste. Spre bucuria noastra,  dar si a unei trupe de polonezi care scandeaza din toti plamanii "Caro, Caro, Caro ... Go! Go! Go!" , dusmanul public nr.1 paraseste terenul cu capul plecat. Cel de-al doilea meci nu incepe cu mult inainte de miezul noptii, dar se termina mai rapid, in doua seturi ce dureaza cam o ora si jumatate. Polonezii canta aceeasi melodie, dar cu alte versuri. "Ani, Ani, Ani ... Go! Go! Go!" Se produce o alta mica surpriza si Radwanska reuseste sa o invinga pe cehoaica. La ora 1 noaptea parasim si noi arena impreuna cu ceilalti spectatori care au mai ramas. Fiind atat de tarziu, cina e inlocuita cu cipsuri si biscuiti.

Miercuri, 22 octombrie 2014, ultima zi in Singapore, ziua mea de nastere.  Plec de la hotel in alta directie decat ceilalti, ei se duc pe insula Sentosa, eu prin China Town. E o ploaie usoara si persistenta. Ma plimb pe stradutele decorate cu specific chinezesc, dau peste un templu indian si cateva chinezesti, iau cateva mici suveniruri de la tarabe, apoi cand ploaia se inteteste nimeresc intr-un complex cu tarabe cu mancare de toate felurile, dar parca cele care ma fac sa-mi lase gura apa sunt mai putine decat cele care imi intorc stomacul pe dos. Reusesc sa gasesc si un exchange, ceva rar in Singapore pentru ca in afara de cele de la capatul cartierului chinezesc eu n-am mai dat cu ochii de niciunul. 

M-as fi incumetat si prin Little India, descris de Mari drept un loc in care mai bine nu se ducea seara trecuta, cu multa mizerie, dar sunt sigur ca eu as si descoperit si partea interesanta a acestui loc, numai ca n-am timp. La ora 4 Simona joaca marele meci cu Serena Williams si nu pot rata nici antrenamentul de dinainte, care e mult mai scurt decat in ziua precedenta, cu mai putine autografe si concentrare pentru meciul ce urmeaza. In metrou, vazandu-ma cu steagul, ma abordeaza doi rusnaci get-beget, fani ai Sharapovei. Inca se gandeau daca sa vina si ei la meci, dar mai tarziu ii vad ca se aseaza la coada de bilete.  Cu putin timp inainte sa inceapa jocul ma suna Dragos, o sa vina si el cu Costi la meci, e sarbatoare nationala (or fi decratat-o pentru ca au prezis victoria Simonei sau pentru ca e ziua mea de nastere :D) si parcul de distractii de pe Sentosa e inchis. Mai dureaza pana isi iau bilete asa ca debutul meciului ma gaseste  singur, dar in scurt timp vin si ei dar si fanii care locuiesc in Filipine pe care i-am intalnit si luni. 1-0, 2-0, 3-0, 4-0, 5-0, 6-0 Meciul e ireal. Simona joaca perfect, Serena se chinuie. Dupa o ora de joc meciul se incheie, 6-0 6-2, cea mai dura infrangere a americancei din ultimii 16 ani. Frumos mod de a-mi sarbatori ziua de nastere :)  

In al noualea cer, plec spre Marina Bay unde trebuie sa ne intalnim cu un fost coleg de liceu al lui Dragos care locuieste in Singapore. 

Dupa ce-i asteptam destul de mult la metrou pe Mari si Tudor, ramasi la Sentosa cat am fost noi la meci, ne indreptam spre Gardens by the Bay, nu inainte de a admira inca o data zgarie norii din jurul golfului si de a vedea de la mare distanta Merlionul, statuia leului care scuipa apa, simbolul orasului. De aproape nu am avut timp sa-l vad, poate altadata. Pentru a ajunge la gradini trebuie sa trecem prin Marina Bay, care gazduieste un mall la etajele de jos. Se vede si scena unde au fost prezentate jucatoarele si s-a facut extragerea pentru turneu. Se lasa intunericul cand ajungem la gradini, numai bine pentru a le vedea in toata splendoare lor. Probabil sunt interesante si ziua, dar noaptea trebuie vazute neaparat. Super copacii, niste structuri artificiale frumos ornate, sunt luminati in diverse culori. La crearea unei atmosfere SF contribuie si Marina Bay, Singapore Flyer, cladirile din departare dar si vegetatia luxurianta. Exista o punte suspendata care leaga cativa super copaci, dar coada pentru a urca era foarte mare si voiam sa ma intorc la sesiunea de seara a meciurilor.

Ana Ivanovic o invinge lejer pe Bouchard. Stau si la meciul urmator de dublu si plec dupa ce vad primele schimburi din meciul demonstrativ al legendelor unde participa si Martina Navratilova. Arunc o ultima privare asupra arenei, cu parere de rau ca episodul Singapore 2014 de incheie pentru mine. O iau pe jos catre hotel pe drumul deja cunoscut, cu 'celebrul' siret-sarpe de pe scarile ce duc la stadion. Ziua urmatoare ne trezim de dimineata pentru a prinde zborul spre Phuket de la ora 8. Luam taxi pentru ca Mari are marea inspiratie sa intrebe de la ce ora incepe sa circule metroul si baga de seama ca nu ne incadram. Platim mai putin decat ne asteptam, 20 de dolari, si aflam la final ca soferul nostru indian e fostul detinator al recordului de cel mai inalt om din Singapore. Nu prea mi-am dat seama daca era mai inalt sau nu decat mine. In aeroport ne intalnim cu un roman venit din Londra cu care ne intalniseram la meciuri si care e in acelasi avion cu noi. Pe culoarul aeroportului aud o familie vorbind despre meciul Simonei cu Serena si nu ma pot abtine sa nu le arunc o replica: "Simona Halep is the best!"