duminică, 6 decembrie 2015

Let's play, girls! - WTA Stuttgart 2015

Daca in urma cu un an trebuise sa plec in Germania tocmai cand se desfasura turneul WTA de la Bucuresti, de data asta am plecat cand se desfasura turneul de la Stuttgart. Prin urmare, nu aveam cum sa nu profit de ocazie si sa fiu prezent in tribune. Distanta dintre Rodgau si Stuttgart fiind totusi considerabila, am putut veni doar in weekenduri. In primul se desfasurau calificarile, iar in cel de-al doilea am fost prezent la semifinale. Imi luasem bilet si la finala, dar daca in prima sambata am innoptat in Stuttgart, in cea de-a doua planuisem sa ma intorc in Rodgau si sa revin din nou duminica. Pana la urma n-am mai venit la finala fiindca distanta mare nu mai parea imbietor de parcurs odata ce Simona parasise competitia.

Turneul de la Stuttgart este sponsorizat de Porsche, care alaturi de Mercedes face parte dintre cele mai cunoscute branduri ale orasului. Se desfasoara indoor, pe trei terenuri ce au ca suprafata o  zgura sintetica. Aceste terenuri sunt situate in sali diferite, care comunica intre ele prin niste culoare in care sunt instalate diverse standuri cu materiale promotionale sau cu birouri de informare.  Terenul central e perla coroanei, aici desfasurandu-se majoritate meciurilor de pe tabloul principal. Terenul nr. 1 e improvizat intr-o sala alaturata, mult mai mare, aici desfasurandu-se meciuri din calificari sau meciuri mai putin importante din primele tururi ale tabloului principal. Terenul nr. 2 e folosit doar penru calificari si antrenamente, nu are tribune si este amplasat in centrul unei alte sali aflata ceva mai jos.

Biletele la turneu se pot cumpara online, dar trebuie ridicate de la ghiseul salii sau pot fi trimise prin curier la o adresa din Germania. Studentii au reducere 50%, ceea de face ca pentru fazele finale biletul sa coste vreo 35 de euro in loc de 70. E recomandat sa fie achizitionate cu ceva zile inainte, cel putin la semifinale si finala, fiindca de obicei tribunele sunt pline. Eu am reusit sa stau pe un loc liber din fata, dar de obicei se respecta numarul locului de pe bilet.

Pe terenul nr. 1, Petra Martic a jucat foarte bine si s-a impus lejer in primul tur al calificarilor.


De Alexa Glatch nu mai auzisem pana atunci, la fel ca de o mare parte a celor care jucau in calificari. Desi pe tabloul principal competitia este foarte puternica, fiind prezente 7 din primele 10 jucatoare ale lumii, in calificari tabloul este destul de diluat.

La un moment dat pe marginea terenului nr. 2 a aparut un om imbracat in iepuras. O aparitie extrem de amuzanta. O fata care urmarea meciul nu se mai putea opri din ras cand a vazut cine s-a asezat langa ea.

Am intrat prima data pe terenul central sambata, cand Mona Barthel participa la un mic Kids Day. De altfel, ea a fost prezenta mai tot timpul la turneu, chiar si dupa ce a pierdut am vazut-o weekendul urmator pe langa terenul de antrenament schimband impresii cu fanii sau cu organizatorii.

Porsche Arena este foarte moderna, iar ecranul urias se remarca alaturi de masina Porsche care va fi oferita castigatoarei, pe langa premiul de aproximativ 100.000 de euro.

Ana Konjuh, o tanara promitatoare a circuitului.

Seara m-am cazat in Stuttgart si a doua zi dimineata am revenit la arene. Duminica a venit randul lui Caroline Wozniacki sa joace tenis cu copiii.

Pe terenul nr. 1 se desfasoara turul al doilea al calificarilor. Terenul era improvizat intr-o latura a unei arene mult mai mari, motiv pentru care a fost montata o cortina pe una dintre laturi pentru a acoperi partea nefolosita a arenei.

La sfarsitul zilei, dupa ce se terminasera toate meciurile si lumea pleca spre casa, ma mai plimbam putin prin sali, cand aud pe cineva lovind mingea pe terenul mic de jos. Cum nu mai era niciun meci programat, nu putea fi decat cineva antrenandu-se, iar grunt-ul suna cunoscut. Era chiar Dragalasenia Sa, mica printesa a Romaniei. Probabil de dimineata ajunsese la Stuttgart si acum seara iesise la primul antrenament, de acomodare cu zgura sintetica a turneului.

Simo era doar cu antrenorul ei, Victor Ionita, Teo Cercel fiind plecat in Canada cu echipa de Fed Cup. Ea a luat decizia inteleapta de a nu participa la confruntarea de la Montreal, diferenta mare de fus orar si suprafata diferita de joc i-ar fi putut afecta serios pregatirea. Din pacate unele persoane mai mult sau mai putin cunoscatoare de tenis nu au inteles acest lucru si n-au gasit altceva mai bun de facut decat sa critice.

Antrenamentul Simonei a durat cam o ora, suficient cat sa nu mai prind trenul spre Frankfurt si sa trebuiasca sa-mi iau alt bilet. Insa nu intotdeauna am ocazia sa asist la antrenamentele ei, mai ales fara multimea de oameni de pe margine. Fiindca in afara de mine mai ramasesera doar 3-4 persoane. Ca de obicei, Simo a exersat mai toate tipurile de lovituri, de la serviciu pana la jocul la fileu. Cand antrenamentul se apropia de final, unul dintre oamenii de la paza vine si ne spune ca trebuie sa plecam fiindca se inchide sala. What?!! Tocmai acum vrei sa ne dai afara?! Pana la urma s-a induplecat si ne-a mai lasat cateva minute pana cand Simo a iesit de pe teren.

I-am lasat pe ceilalti sa-si ia autografele iar apoi m-am dus sa schimb cateva cuvinte cu ea si am rugat-o sa mai facem o poza. Din cauza emotiilor nu stiu cat de bine mi-a iesit. Poza sigur nu mi-a iesit foarte bine fiindca am uitat telefonul pe zoom si priviti ce selfie de toata frumusetea am facut:

Victor s-a prins ca nu iese bine si s-a oferit sa ne faca el poza. Insa nu si-a dat seama de ce nu a iesit bine si a lasat telefonul tot pe zoom:

Cateva poze cu Simo la antrenament si un scurt filmulet:





In weekendul urmator am revenit la Stuttgart. Intre timp, Simona reusise sa se califice in semifinale dupa ce le invinsese pe Muguruza si pe Errani.  Astfel ca prima semifinala era Simo vs Wozniacki, urmata de Kerber vs Brengle.

Echipat cu tricoul Halepeno, am iesit in evidenta si am interactionat cu alti romani veniti la meci. Unii veniti special din Franta, altii din Arad, dar cei mai multi erau stabiliti in Germania. Romanii au fost prezenti in numar mare dar majoritatea au ramas tacuti in timpul meciului, nealaurandu-se celebrei scandari Si-mo-na, Si-mo-na. Din pacate a fost primul meci al unui turneu la care sunt prezent in tribune si pe care Simona il pierde. 5-7 7-5 2-6 dupa 3 ore de lupta crancena in care Wozniacki returna toate mingile. Dupa un asemenea meci esti trist, epuizat de la atata incordare, dar nu poti fi dezamagit. Lucru pe care l-am mentionat si celor de la Digi care au venit dupa meci sa-mi ia un interviu.

In competitia de dublu, Lucie Safarova facea pereche cu Bethanie Mattek-Sands.

Inainte de meciuri organizatorii realizau un show de lumini si sunete, foarte interesant. Spectatorii luau si ei parte, facand zgomot cu niste evantaie pe care si le-au confectionat din cartoanele ce fusesera distribuite pentru fiecare scaun.

Si un video inainte de inceputul celei de-a doua semifinale, dintre Angelique Kerber si Madison Brengle.



Biletele la meciuri includeau si intrarea gratuita la muzeul Porsche. Intr-o vizita anterioara la Stuttgart vizitasem muzeul Mercedes, insa de data asta nu am avut timp sa vizitez si altceva, fiind intr-o alta zona a orasului decat arena sportiva. In urma cu un an Simona l-a vizitat si s-a jucat cu masinutele :)

2 comentarii:

shakuka spunea...

frumos reportaj
totusi e ceva timp de atunci, turneul s-a jucat prin aprilie sau mai, din cate tin minte.
cat era intrarea?

George2210 spunea...

5 euro in calificari si vreo 70 de euro la semifinale.