World Traveller: Truly Asia (7) - Templele Angkor din Cambodgia : Prima Zi

Reusesc sa prind in extremis avionul spre Cambodgia. Am zbor de seara, doua ore intre Kuala Lumpur si Siem Reap. Desi se afla in aceeasi parte a lumii, e o diferenta uriasa din punct de vedere economic intre Malaezia si Cambodgia. In timp ce prima are o infrastructura la care Romania ar putea doar sa viseze, cea de-a doua si-a asfaltat de curand prima sosea a tarii. Siem Reap e o oaza mai bogata care s-a dezvoltat fulminant in ultimii ani datorita maretelor temple Angkor, aflate in apropierea orasului. E practic un mare dormitor pentru cele doua milioane de turisti care vin anual sa vada orasul pierdut din jungla. Templele au fost constrite de civilizatia khmera intre anii 800 si 1400, iar in perioada de varf se estimeaza ca aici locuiau un milion de oameni, fiind cel mai mare oras din lume.

Nicio lumina nu tradeaza apropierea avionului de sol. Aeroportul e mic, linistit si nu prea bine organizat. Ne-au dat in avion sa completam niste fise, am viza deja cumparata online(25 USD), dar cand dau sa trec de securitate mi se spune ca mai trebuie sa completez un formular. Au avut doar cateva, primii pasageri le-au apucat, restul stau si se uita unii la altii ca n-au ce completa. Mai trec 10-15 minute si apare un functionar cu un nou set de formulare scoase de la cuptor. Insfac unul, completez repede si in sfarsit reusesc sa ies din aeroport. Afara o multime de soferi cu pancarte isi asteapta clientiii. Aici cand faci rezervare la cazare ti se asigura de obicei transportul gratuit de la aeroport, probabil si o masura a lor ca sa nu le fie deturnati oaspetii. Ma uit o data, ma uit de doua ori si nimic. Numele meu nu apare scris pe nicaieri. Abia cand fac al treilea tur se gandeste si omul meu ca daca nu ridica pancarta nu poate nimeni sa citeasca ce scrie pe ea. Ma urc in tuk-tuk si plecam spre cazare, Ta Som Guesthouse.

Partea asta a orasului e in bezna, se luase curentul, o intamplare deloc rara aici. La receptie e un bec aprins, lumineaza destul de slab si e alimentat de un generator. Mi se explica cum sta treaba cu electricitatea pe aici: doar hotelurile mari au generatoare puternice care sa asigure suficient curent pentru toate camerele cand se intample asemenea pene. Camera mea costa 8 dolari pe noapte, are tot ce-i trebuie, ba chiar si mic dejun si aer conditionat, desi nu rezervasem camera cu AC, dar nu-i problema, oricum n-aveam sa-l folosesc pentru ca in 3 din cele 4 nopti n-am avut curent. Proprietarii ma inarmeaza cu o mica lanterna chioara. Imi luasem si eu una la fel de mica de acasa, fusesem destul de inspirat. Problema orbecaielii fiind rezolvata, mai ramanea doar teama ca n-o sa pot face poze pentru ca n-aveam unde sa incarc telefonul si aparatul foto. Pana atunci sa vedem cum o sa vizitez templele in cele 3 zile pline pe care le am in Cambodgia. Complexul de temple se intinde pe sute de kilometri patrati, cele mai importante sunt situate la vreo 10 km de oras dar pentru a ajunge de la unul la altul sunt de multe ori kilometri buni de mers. Cea mai comuna varianta este inchirierea unui tuk-tuk cu tot cu sofer pentru intreaga zi. Costa intre 12 si 25 de dolari in functie de cate temple se viziteaza si de distanta pana la ele. Alte variante sunt motocicleta, tot cu sofer - e ceva mai ieftina decat un tuk-tuk, fiind buna daca esti singur, bicicleta - daca ai timp mult la dispozitie si conditie fizica, sau taxi - destul de rare, daca nu-ti plac mijloacele de transport locale. Eu am ales tuk-tuk-ul, preturile practicate la pensiune fiind de 12 USD pentru circuitul mic, ce cuprinde templele cele mai importante, grupate in centru, 14 USD pentru circuitul mare, cuprinde temple mai mici care le inconjoara oarecum pe cele din circuitul mic, si mai mult pentru templele departate. Pentru cele 3 zile sofer imi va fi baiatul care a venit sa ma ia de la aeroport.

E cam 9 seara cand ies sa iau pulsul orasului. Pe aici se intuneca cam pe la 7. Pana in centrul orasului am de mers vreo 20 de minute. Peste tot sunt soferi de tuk-tuk si motociclete care nu pierd ocazia sa se ofere sa te transporte. Aleg un restaurant unde mananc ceva, mai dau o tura mica prin centru, apoi intru intr-un supermarket de unde iau apa si ceva de rontait. Moneda folosita peste tot este dolarul american. Rialul cambodgian se foloseste doar pentru a da rest mai mic de un dolar.

A doua zi iau micul dejun, destul de bun si consistent, si ma intalnesc cu soferul meu ca sa plecam spre temple. Astazi urmeaza sa fac circuitul mare, cu templele mai mici, dar si templele mai departate: Banteay Srei si Kbal Spean, ultimul aflat la peste 50 km de Siem Reap. Ne intelegem la 25 de dolari. Cam asa arata tuk-tuk-ul meu:

Primul templu pe care il vizitez e Pre Rup. Este mic in comparatie cu altele, dar fiind primul, imi pare impresionant. Ma cocot pe toate scarile si ma plimb pe toate potecile. Desi e dimineata, soarele incepe sa-si arate coltii si devine din ce in ce mai clar ca pielea mea va avea mult de suferit astazi.

Plec mai departe spre Banteai Srei, un templu destul de mic, dar care s-a pastrat bine, fiind renumit pentru sculpturile sale si pentru culoarea rosiatica. Pana acolo sunt vreo 30 de kilometri si pe drum am ocazia sa admir Cambodgia rurala. Aproape de templu dau si peste o orezarie:

La templu destul de multa lume si un soare arzator ce vrea sa ridice temperatura peste 35 de grade.

Plecam mai departe spre nord inca 20 de kilometri pana la Kbal Spean. Aici nu este un templu, ci sculpturi in albia unui rau care dateaza din aceeasi perioada cu templele. Pentru a ajunge acolo se urca 1,5 kilometri pe un deal. Daca in zona centrala a templelor minele anti-personal au fost curatate, pe aici nu e bine sa te abati de la drumul batatorit pentru ca e posibil sa calci pe vreuna. In Cambodgia au ramas milioane de mine neexplodate din perioada khmerilor rosii. 40000 de oameni au ramas mutilati din cauza lor, foarte multi au fost ucisi, si in fiecare an inca mai cad victime sute de persoane. Drumul pana la sculpturi e interesant, cu roci mari si radacini care ies pe afara.