miercuri, 14 octombrie 2015

Vidin, atmosfera unui oras de la capatul lumii

Port la Dunare, situat in coltul de nord-vest al Bulgariei, Vidin are aerul unui oras de la capatul lumii. Constructia recenta a noului pod peste Dunare, l-a adus insa ceva mai mult in atentia lumii.  Iar o plimbare de cateva ore prin centru si pe faleza este chiar placuta.

Vidinul are un obiectiv turistic de prima mana: fortareata Baba Vida. Situata pe malul Dunarii, la 20 de minute de mers de centru, cetatea a fost restaurata recent si se prezinta in conditii foarte bune. E aparata de ziduri groase, turnuri si un sant adanc, iar in interior are vreo trei niveluri. Nu este foarte mare, dar e compacta, o fortareata in adevaratul sens al cuvantului. A fost construita in urma cu aproximativ 1000 de ani, iar de-a lungul timpului a fost controlata, asediata si cucerita de mai multe popoare. A jucat un rol important pentru turci, care au controlat multa vreme zonele dunarene.
Taxa de intrare este de 4 leva pentru adulti sau 2 leva pentru copii si studenti.



In apropierea cetatii se gaseste o veche sinagoga, astazi in ruine. Construita in 1894, era a doua sinagoga a Bulgariei ca marime. Dupa al doilea razboi mondial, aceasta a decazut. Acum sigagoga nu mai are acoperis, peretii sunt crapati, iar vegetatia si-a cerut drepturile. Viitorul ei este incert, s-a avut in vedere restaurarea sa, dar singurele lucrari intreprinse au fost scarile interioare.


De la sinagoga se poate face o plimbare spre est pe faleza Dunarii, locul preferat de localnici atunci cand vor sa se relaxeze.

Dupa aproximativ un kilometru, faleza se termina, iar la dreapta apare centrul orasului, cu o atmosfera specifica oraselor comuniste. Acesta se continua cu o strada paraela cu faleza, cu mici magazine de-o parte si de alta si care se termina la piata de legume si fructe. Pentru 1.5 leva se pot cumpara doua bucati de pizza.




In apropiere de centru se gaseste si un mini mall, dar si cea mai importanta catedrala a orasului.
In jurul Vidinului traieste si o importanta comunitate romaneasca.

0 comentarii: