De la California Dreamin' la Pandemic U.S.A.

Era 7 martie 2020 cand ne urcam in avionul British Airways cu destinatia Los Angeles. Cu cateva luni in urma se petrecea un eveniment pe care nu l-am luat in calcul: un chinez mancase lililac. Desi incepusera sa apara cazuri in majoritatea tarilor, la plecare nu ne trecea prin cap ca asta ne va afecta calatoria. Singura temere a fost ca la intoarcere era posibil sa ne bage doua saptamani in izolare. Iar Raluca mai avea o temere sa nu ne intalnim cu ursul. Dar s-a mai linistit cand a citit pe net ca ursii negri sunt mai prietenosi, iar daca le zici "Go bear, go!", pleaca. Trebuia sa ne intoarcem pe 28 martie cu British Airways via Londra. Am aterizat la Bucuresti pe 19 martie, cu Turkish-ul din Istanbul. Cu o masca pe fata si cu promisiunea ca vom reveni sa terminam ce ne-a ramas.

Totul incepuse prost. Cum se intampla de obicei, printr-o miraculoasa coincidenta, in perioada in care mergeam noi se desfasura un turneu de tenis: Indian Wells. Sau, ma rog, trebuia sa se desfasoare. In dimineata plecarii aflu ca Simona s-a retras din turneu din cauza unei accidentari. Mai in gluma, mai in serios, intreb: Pai ce rost are sa mai mergem? Eh, lasa ca mergem sa vizitam.

Primele zile au decurs lin. Seara mai intram pe net sa vedem stirile de acasa, sa ne uitam pe clasamentul cu cazuri nou aparute. Dar nivelul nostru de alerta era inca scazut. Ceva s-a schimbat insa cand ajunsi la frumoasa cazare de langa Yosimite, il vedem pe Trump la tv anuntand ca suspenda toate zborurile spre Europa, cu exceptia celor de UK. Bai ce tari suntem noi, ne-am luat zbor fix prin Londra. Stiam noi ce stiam! Ce or face fraierii ceilalti care se intorceau prin alte tari? Ce ne pasa noua... Ce fraieri!

Mai vedem niste cascade, vizitam niste sequoia si vine timpul sa plecam spre Los Angeles. Intre timp Trump se suceste si se gandeste ca frate, frate dar branza e pe bani. Dragi prieteni britanici, taiem si zborurile spre voi, ca prea aveti cazuri multe si nu stiti sa controlati pandemia. Luati exemplu de la noi, doar cateva sute de cazuri! Hopa, stai bai nene, noi cu ce ne mai intoarcem acasa? Haha, ce tare, pierduti printre straini! Dar de ce sa ne facem noi griji de acum, vedem cand o veni timpul sa plecam. In cel mai rau caz sigur trimite statul roman un avion privat sa ne salveze. 

Mai trec doua zile, primele efecte ale covidului incepusera sa se faca simtite: o casa bantuita si orasul-fantoma Calico, pe care voiam sa le vizitam, erau inchise. Hmm... daca corona a bagat frica si in fantome e cam nasol. Ajungem in frumosul parc national Joshua Tree, ne plimbam toata ziua prin peisajele de pe alta planeta, apoi vine timpul spre seara sa mergem la supermarket sa facem cumparaturi. Aici, surpriza, americanii se pregateau de razboi. Acelasi magazin in care mai fusesem cu doua zile in urma avea acum rafturile aproape goale. 

Seara este convocat la hotel primul Consiliu de Coroana.  ̶B̶r̶a̶t̶i̶a̶n̶u̶ Costi considera ca este mai prudent sa cedam. Dusmanul, spune el, ne-a inconjurat, suntem atacati din toate partile. Primeste sustinere din partea sotilor  ̶M̶a̶r̶g̶h̶i̶l̶o̶m̶a̶n̶  Sandu. Dupa ample negocieri, ajungem la un acord sa schimbam intoarcerea, sa ne intoarcem peste 3 zile. 

In cele 3 zile ramase incercam sa vizitam cat mai multe: Valley of Fire, Bryce Canyon si parcul Zion. Dupa ce il vizitam pe primul, o adevarata minune a naturii, ne cazam in Las Vegas si plecam sa luam pulsul orasului. Cazinourile tocmai se inchisesera, restaurantele pareau sa aiba ultima seara de functionare. Pe la 11 seara, dupa o scurta tura suplimentara prin oras, eu, Gabi si Sandeii ne intoarcem la hotel, ii lasam la camera lor si ramane sa ne vedem la 8 dimineata ca sa plecam spre Bryce Canyon. Costi, ramas singur in camera de vreo doua ore, avusese timp sa faca nazbatii. Mai precis, sa surfeze tot internetul si sa citeasca stiri apocaliptice. Drept pentru care, cand ajungem in camera convoaca imediat Al doilea Consiliu de Coroana. Pretinde sa cedam numaidecat. Ca nu mai e de trait cu americanii, ca nu vom mai avea cu ce sa ne intoarcem. Primim ultimatum sa schimbam din nou biletele pentru a doua zi, ca daca nu, el oricum pleaca fara noi. Sandeii il sustin mai puternic de aceasta data, iar cand il conving si pe Gabi, balanta se inclina in favoarea acestora. Doar eu si Silviu mai doream sa rezistam cu orice pret, sa nu cedam. Cum ar spune Neagu Djuvara, ma intreb daca nu cumva tocmai acesti doi viteji aveau dreptate. Nu cedezi o palma de pamant fara un foc de arma!

Iata-ne a doua zi urcati in masini pregatiti sa depunem armele. Ca la orice capitulare, atmosfera era incarcata. Pe timpul noptii, cei de la British ne-au anulat zborul intre Londra si Bucuresti. Astfel ca momentan doar pana la Londra avem bilet. La British nu raspunde nimeni, la Expedia nici atat. Cautam pe net sa vedem ce variante avem. Urmatorul zbor spre Bucuresti e dupa 3 zile si costa 500 de euro. 

Ajunsi la aeroport ne asezam cuminti la coada British, sperand intr-o solutie-minune. Cand ne vine randul, ii spun povestea unei doamne cam intepate si o intreb cum putem ajunge la Bucuresti. Good question - zice ea. Are insa o idee, ne intreaba care sunt relatiile Romaniei cu Turcia. Pai cum sa fie, ne-au pus sa platim tribut, dar nu ne-au facut pasalac. De cand cu Hagi si Lucescu, chiar suntem prieteni. Va trebuie viza? Nu ne trebuie! Pai atunci ia sa vedem daca va pot gasi ceva la Turkish. Vreti prin Istanbul? Daaa, vrem! Asteptam cu mare emotie sa vedem ce ne gaseste tanti. Semnele par bune, cica ar fi zboruri. Uraaa! 

Leti si Silviu primesc primii biletele, avand o rezervare separata. La noi, ceilalti 5, incepe sa se termine norocul. Ne zice ca nu mai are decat cu escala de vreo 19 ore in Istanbul. Confruntati inainte cu varianta de a ramane blocati in Londra, inca ni se parea o solutie foarte buna. Numai ca, ce se vezi, dupa ce ne emite biletele observam ca plecarea din Los Angeles nu e astazi, ci maine! Ne ducem inapoi la ea sa verificam. Cu un aer cam acru ne zice ca da, asa se pare, maine plecati. Eu v-am ajutat, fiti multumiti, mai sunt si altii la coada! 

Costi insista sa mergem la cei de la Turkish sa vedem daca chiar nu mai sunt locuri. Asa ca ne mutam in sala alaturata si ne punem si acolo la coada, de data asta a turcilor. Cu ochii pe ceas, fiindca nu mai e mult pana cand avionul Turhish trebuie sa decoleze. O cucoana mai sperioasa ne atrage atentia sa ne dam mai in spate ca poate o infectam. Ajungem la ghiseu, ne ia turcul biletele si se duce in spate sa verifice. Aflam ca mai sunt destule locuri, britanica acra ne-a vandut gogosi cautand sa-si acopere greseala. Dar ca fiind emise de British ei nu pot sa ni le schimbe, ci trebuie sa apelam la insulari. Fuga inapoi! De data asta alegem alt ghiseu, o evitam pe cucoana acra. Timpul pana decola avionul se reducea tot mai mult. O rugam pe o fata din fata noastra sa ne cedeze locul la coada si prin amabilitatea ei avansam un loc. Mai sunt in fata noastra doua romance care incearca si ele sa ajunga la Bucuresti. Pleaca fara o solutie si le aud facand planuri cum sa scape din Londra. Le opresc si le spun sa ceara varianta prin Istanbul, ca pe noi asa ne-au rezolvat. Refuza, spunand ca mai bine raman in Londra decat in Istanbul. Treaba voastra, dar cred ca ati ramas ceva vreme blocate pe acolo. Noi reusim in sfarsit sa luam biletele cele bune, avem zbor prin Istanbul care decoleaza peste o ora, cu escala scurta. Uraa! hai la poarta de imbarcare! Dar nu atat de repede, ca descopar ca nu mai am pasaportul! Dupa secunde de panica ma gandesc ca e posibil sa il fi uitat la ghiseul British. Fuga inapoi la ghiseul British! E acolo, il cer, il primesc, ne imbarcam intr-un avion destul de gol si in 12 ore suntem in Istanbul, iar peste ceva timp ajungem acasa! 

 

Roland Garros 2020 - tenis in vremea molimei

Anul 2020 nu a fost prietenos nici cu sportul, nici cu calatoriile. Nici pentru mine nu a fost cu mult diferit, desi am incercat sa mai evadez atunci cand am gasit o portita disponibila. Inceputurile pandemiei m-au prins departe de casa, tocmai pe coasta de vest a Statelor Unite. Am plecat pe 7 martie, alaturi de cinci prieteni, cu planul de a vizita timp de 3 saptamani aceasta parte a lumii, iar eu voiam sa ma duc cateva zile si turneul de tenis de la Indian Wells. La plecare pandemia abia se intrevedea, nu ne gandeam ca vom fi nevoiti sa ne intoarcem dupa numai 10 zile sau ca turneul de tenis va fi anulat. Dar despre asta voi povesti data viitoare. De atunci, am fost nevoit sa anulez mai multe excursii pe care le planificasem si a trebuit sa ma multumesc cu plecari de weekend prin Romania. Tenisul a avut si el mult de suferit. Din martie pana in august nu s-a mai jucat niciun turneu important. Wimbledon s-a anulat, US Open a stat mult timp sub semnul intrebarii, iar Roland Garros s-a mutat din mai in septembrie. 

Dupa reluarea circuitului, Simona a participat la trei turnee: Praga, Roma si Roland Garros. Primele doua s-au desfasurat fara spectatori si in tari care nu permiteau romanilor sa calatoreasca fara restrictii. Asa ca decizia a fost simpla: ma duc la Roland Garros! Numai ca socotelile facute din timp nu prea sunt potrivite pe timpul pandemiei, cand totul se poate schimba de la o zi la alta. Pe masura ce se apropia data turneului, numarul cazurilor de coronavirus crestea de la o zi la alta. Initial, organizatorii au pus in vanzare 20.000 de bilete pe zi. Cam jumatate din capacitate. Numai ca, pe masura ce cazurile se inmulteau, au inceput sa anuleze din cele pe care le vandusera. Intai au redus la 11.500. Apoi, cu o saptamana inainte de turneu, la 5.000. Eram deja plecat din tara cand, cu doua zile inainte de start, au redus la doar 1000 de spectatori pe zi. Pentru ca vandusera mai multe bilete, au anuntat ca vor trage la sorti care dintre ele raman valabile. Ultima speranta s-a dus cand am primit mailul prin care ma anuntau ca in urma extragerii, toate biletele mele au fost anulate si vor fi rambursate. Asa ca iata-ma plecat la Roland Garros ca sa vad tenis din tribuna si sfarsind prin a ma uita la meciuri din camera unui hotel din Paris.

Norocul meu a fost ca inceputul acestui Grand Slam a coincis cu ziua de nastere a unei campioane foarte dragute.  27 septembrie este ziua de nastere a Simonei. De obicei in aceasta zi ea se afla plecata departe, tocmai in China. In 2016 m-am dus pana la Wuhan pentru a-i transmite urarile, la implinirea celor 25 de ani. Am povestit aici. Patru ani mai tarziu aveam din nou ocazia sa-i urez personal un "La multi ani" calduros, de data asta la Paris si intr-o zi mai putin calduroasa. Cum nu puteam sa vad meciul din complex, l-am urmarit pe telefon iar dupa ce s-a terminat am asteptat-o rabdator afara. As fi vrut sa-i dau un buchet de flori, dar m-am gandit atunci ca poate nu e potrivit in aceasta perioada in care sportivii trebuie sa pastreze distantarea sociala si sa stea izolati ca intr-o bula. Nici macar nu eram sigur daca o pot intalni. In schimb, m-am ales eu cu un cadou de la ea. Afland ca mi-au fost anulate biletele, Simo s-a oferit sa imi lase un bilet pentru meciul urmator pe care il va juca. Ieeei, ce bucurie! Aveam sa pot merge la turneu si puteam sa o vad chiar pe Simona jucand!  Hai, ca pana la urma 2020 n-a fost chiar atat de rau :) 

Meciul din turul doi al ei avea sa fie impotriva unei alte romance, Irina Begu. Urma sa fie a 3-a intalnire dintre ele la care voi lua parte, dupa ce mai fusesm la meciurile din 2016 de la Madrid si Wuhan. M-am dus pe jos la complex, destul de devreme. Eram cazat undeva la 2 km sud de turnul Eiffel, asa ca distanta nu era foarte mare. De fiecare data cand m-am mai dus, pe masura ce te apropiai, cozi mari de oameni curgeau catre arene. Nu si acum. Am trecut prin vreo 4 check-point-uri la care pe langa traditionalul "Bienvenue à Roland Garros", de data asta trebuia sa le dau explicatii legate de bilet. Intr-un final ajung la poarta X, intreb de bilet, dar in nerabdarea mea ajunsesem prea devreme. Simo urma sa joace abia al treilea meci al zilei si inca nu venise la arene. Asa ca ma duc sa ma plimb prin gradinile Auteuil, care sunt lipite de complex. Stateam pe o banca acolo in momentul in care am auzit o mare bubuiala. M-am temut sa nu fi fost vreun atentat. S-a dovedit ulterior ca fusese un avion care depasise bariera sunetului.

Ma intorc dupa ceva timp la poarta de intrare. De data asta, de cum ma vede, doamna de acolo imi arata bucuroasa biletul. Bonjour Roland Garros! Se joaca meciuri pe majoritatea arenelor, lumea e putina, sunt mai multi oficiali de la turneu decat spectatori propriu-zisi. Mai sunt vreo doua ore pana cand incepe meciul, adica momentul in care de obicei se face antrenamentul premergator. Si intr-adevar, o vad pe Simo pe un teren de antrenament, unde o urmaresc pret de vreo jumatate de ora. Dupa ce termina ma duc pe terenul 14 unde asist la un meci epic intre Sara Errani si Kiki Bertens. Realizarile tehnice nu sunt deosebite, insa suspansul si tensiunea sunt la cote maxime. Bertens intre puncte abia se mai taraste, acuzand crampe, dar in timpul jocului se misca bine, contrast care o scoate din sarite pe Sara Errani. La un moment dat, italianca incepe sa o imite provocator cum schiopateaza. Meciul se termina cu victoria olandezei si cu tipetele de frustrare ale italiencei care o acuza pe Bertens ca s-a prefacut accidentata. Olandeza paraseste terenul in carucior cu rotile, dar ulterior reuseste sa mai castige meciuri.

Ma mut pe arena Suzanne Lenglen pentru ca se apropie meciul mult asteptat. Prind un set din meciul lui Thiem, care il invinge relativ usor pe Sock. Mi-e frica sa nu se prelungeasca prea mult, fiindca norii devenisera amenintatori. In acest sfarsit de septembrie ploua mult si vremea este destul de rece. Ultima data cand o vedeam pe Simona live se intampla la US Open 2019, trecuse mai mult de un an de atunci. Asa ca abia asteptam sa o vad din nou. Nu a fost un meci usor, Irina Begu si-a vandut scump pielea. Desi au fost doar doua seturi, au fost seturi intense, mai ales al doilea. Insa aceasta zi frumoasa nu se putea termina altfel decat cu victoria Simonei. Spectatori erau foarte putini. Eu eram singurul echipat in culorile Romaniei si din cand in cand incercam sa strig incurajari pentru Simo. Ma bucur mult ca am avut posibilitatea sa fiu in tribune in acest an atat de diferit. Multumesc mult, Simo!

Mai jos o parte din conferinta Simonei, unde e intrebata de fanul roman din tribune :)

Simo la antrenament si in timpul meciului:

Inchei aceasta zi pe noua arena, Simonne Mathieu, o adevarata bijuterie. Construita in mijlocul serelor Auteuil, este una dintre cele mai frumoase arene din lumea tenisului. Are marimea optima pentru pentru acest sport, nici prea mare, nici prea mica. Si este inconjurata de verdeata. Nici meciul disputat nu dezamageste, italianta Trevisan reuseste surpriza si o invinge pe tanara americanca Gauff.

A Simo Superfan ❤️@Simona_Halep #RolandGarros pic.twitter.com/3osPp01w5x

— Roland-Garros (@rolandgarros) September 30, 2020

Gardens by the Bay

Singapore este probabil cel mai frumos oras modern pe care l-am vizitat. Mi-a placut mai mult decat New York, Sydney, San Francisco, Hong Kong sau Dubai. Iar Gardens by the Bay este probabil cel mai frumos parc amenajat de om pe care l-am vizitat. Am fost in Singapore in 2014 si in 2018. Se intampla de multe ori ca prima data sa iti placa mult un loc, iar a doua oara cand vii sa il revezi sa nu ti se mai para chiar atat de wow. Cu Singapore nu a fost asa. Mi-a placut mult in 2014 si mi-a placut si mai mult in 2018. Este un oras al viitorului, al constructiilor moderne, al curateniei, al armoniei intre oameni. Si are atat de multa verdeata incat nu mai este numit "Garden City", ci "City in a Garden".

Din 2010, de cand a fost construit, simbolul orasului a devenit Marina Bay. Un hotel urias, format din 3 turnuri conectate deasupra, la aproape 200 de metri altitudine, de o constructie in forma de vapor, pe care se gaseste o uriasa piscina. 

Gardens by the Bay au reprezentat o continuare a proiectului Marina Bay, dar si o continuare a planului de a face din Singapore un oras cat mai verde. Si chiar le-a iesit. 

Gradinile au fost deschise in anul 2012, au 101 hectare si au costat in jur de un miliard de dolari. De la Marina Bay ai pe o parte priveliste asupra zgarie-norilor din golf, iar pe cealalta parte ai vedere asupra acestor minunate gradini. 

Gradinile trebuie vizitate atat pe timpul zilei, cat si seara. In 2014 nu am avut timp decat seara, dar patru ani mai tarziu le-am vizitat si pe timpul zilei, dupa o ploaie torentiala. Erau foarte putini oameni dupa acea ploaie, iar asta plus umezeala au facut ca gradinile sa para magice.

Seara este cu totul altceva. Un spectacol fascinant de lumini si muzica in care super-copacii sunt in centrul atentiei. Acesti super-copaci sunt niste structuri artificiale, inalte intre 25 si 50 de metri, dar perfect integrate intre vegetatia naturala. Sunt 18 cu totul, iar cativa sunt conectati de o punte suspendata pe care te poti urca si de unde ai priveliste asupra gradinilor.

Alte puncte de atractie din gradini sunt Cloud Forest si Flower Dome. Sunt doua sere uriase, pe mai multe niveluri. Cloud Forest reproduce o padure tropicala montana, iar in interior se gaseste o cascada de 35 de metri inaltime. Flower Dome, asa cum sugereaza numele, contine foarte multe flori. Ambele sunt deosebite, dar daca ar fi sa vizitez doar una dintre ele as alege Cloud Forest.

Am sa las mai jos fotografiile sa vorbeasca, cu mentiunea ca in realitate gradinile aratau mult mai frumos decat am reusit eu sa le imortalizez. 

Plovdiv on the run

Plovdiv a fost anul trecut Capitala Culturala Europeana, impreuna cu orasul italian Matera. Este al doilea oras ca marime al Bulgariei, ducand in acest clasament o lupta la baioneta cu Varna. Dar destul de putina lume stie un detaliu surprinzator: Plovdiv pretinde ca este cel mai vechi oras al Europei, cu o istorie intinsa de-a lungul a 8000 de ani.

Am vizitat acest frumos oras in doua randuri: prima data in vara anului 2017, iar a doua oara in mai 2019, cu ocazia maratonului organizat aici. Se fac 6 ore cu masina din Craiova.

Ce e de vazut in Plovdiv? E suficient de mare incat sa ai ce face 1-2 zile, deci se potriveste perfect pentru o escapada de weekend. In ambele ocazii in care am fost aici, am participat la turul gratuit care se organizeaza de doua ori pe zi, cu plecare din fata primariei. Dureaza doua ore si mi s-a parut unul dintre cele mai interesante tururi de acest tip la care am participat.

Strada principala din Plovdiv, centrul centrului, este ulita Knyaz Alexander I. Plina de lume de dimineata pana seara, aici e locul ideal din care se incepi explorarea orasului. La capatul nordic al strazii se gaseste stadionul roman, iar la cel sudic, un frumos parc. Este o strada pietonala, iar fatadele cladirilor sunt recent restaurate si te imbie sa le fotografiezi.

Stadionul roman este situat sub nivelul strazii, iar ceea ce se vede reprezinta doar 10% din dimensiunea sa. Restul nu a fost excavat si sta ascuns sub cladirile orasului. Lung de 240 metri si lat de 50, putea gazdui pana la 30000 de oameni.

Langa stadionul roman se gaseste o constructie dintr-o alta era. Moscheea Dzhumaya a fost construita in secolul 14, la scurt timp dupa ce orasul a cazut in mainile otomanilor. Se poate vizita, dar ca in orice moschee, trebuie sa te descalti inainte.

Mergand pe strada principala, pe la mijlocul ei veti gasi niste scari care urca spre una dintre colinele orasului. Iar la baza lor se afla statuia lui Milio, un personaj carismatic al anilor 60, care obisnuia sa stea pe aceasta strada si sa le spuna povesti trecatorilor.

Daca urmati scarile, ajungeti la un parc si la un turn cu ceas. Merita urcat, mai ales ca poti avea o perspectiva de sus asupra centrului. Dar aceasta este doar una dintre cele sapte coline ale orasului. Sau sase, fiindca una dintre ele a avut o soarta tragica. La fel ca Roma, Istanbul sau Iasi, Plovdiv este un oras situat pe sapte coline. Una dintre coline, cea mai mica, a fost insa rasa de pe fata pamantului. Piatra din care era formata a fost folosita in constructii, iar pe locul sau se afla acum un mall.

Mergand putin mai jos pe strada principala, se ajunge intr-o mica piata, unde se gasesc primaria, o fantana arteziana si cateva terase.

La capatul strazii se afla un parc micut dar interesant, Gradina Tarului Simeon. Merita vizitat mai ales seara dupa ce se lasa intunericul. Aici se afla mici fantani arteziene, dar si o fantana mare, muzicala. Am vazut-o in 2017, dar in 2019 nu mai era pornita. Sper ca a fost oprita doar temporar.

Dar cartierul vechi din Plovdiv e situat in alta parte. Ok, si ce a fost pana acum era destul de vechi, dar se poate si mai vechi. Daca ne intoarcem pana la stadionul roman si facem dreapta, ajungem pe o strada pietruita care trece pe langa o biserica mare ortodoxa: The Assumption of the Holy Virgin. De aici incep stradute inguste, in panta, pietruite, iar in jurul lor se afla o multime de case interesante. Multe dintre ele sunt muzeu si se pot vizita. In 2017 chiar am fost cazati intr-o astfel de casa, la un pret rezolabil si in conditii foarte bune, dar in acelasi timp cu aer medieval. Hotel Evmolpia se numeste, daca ajungeti pe aici vi-l recomad. In plus, ne-au asteptat cu un mesaj de bun venit scris in  limba romana pe o tablita de la receptie.

Una dintre cele mai interesante astfel de case gazduieste Muzeul Etnografic. In fata are o gradina micuta dar cocheta. Cladirea merita din plin vizitata fiindca este mult mai mult decat un muzeu in care admiri exponate. Exponata principala este casa in sine. Iar acest lucru este valabil si pentru alte case din zona care se viziteaza.

Vecina cu muzeul etnografic este mica dar frumoasa biserica Sf. Constantin si Elena. In curtea sa este un turn cel putin la fel de interesant.

Am vizitat si casa Hindliyan. Si ea merita din plin cei 10 leva platiti la intrare.

In capatul nordic al orasului vech, pe deal, se gasesc ruinele unei fortarete care are origini incepand cu anul 4000 inainte de Hristos. De-a lungul timpului au tot fost construite si reconstruite ziduri. Nebet Tepe este numele acestei coline a orasului. De aici ai poate cele mai frumoase privelisti asupra Plovdivului.

O alta statuie a orasului il reprezinta pe Sasho, un muzicant local care canta in baruri si restaurante, celebru si iubit in oras pentru veselia sa. La inceputul anilor 60 a venit in Plovdiv liderul partidului comunist. La restaurantul la care acesta lua masa se intampla sa cante muzicantul nostru. Insa muzica acestuia nu ii era pe plac comunistului. La un moment dat l-a chemat la el si l-a intrebat cand are de gand sa plece. Atunci Sasho i-a raspuns: "Intrebarea nu este cand voi pleca eu, ci cand veti pleca voi.", facand referire la conducerea comunista din Bulgaria. Cateva zile mai tarziu muzicantul a disparut si nu s-a mai stiut nimic de el. Dupa revolutia din 1989 s-a descoperit ca el a fost arestat si a murit la scurt timp in inchisorile comuniste.

In Plovdiv se gasesc destul de multe pisici. Lenese, asa cum ii sta bine unei pisici.

Mai sunt si alte vestigii romane in Plovdiv. Unul dintre ele este teatrul roman de la capatul orasului vechi. Este asezat strategic, in varful dealului, astfel incat spectatorii sa poata avea vedere asupra vaii. In anumite zile aici inca se tin spectacole.

Pe o alta colina a orasului, una mai inalta, se gaseste Alyosha. Acest monument sovietic, construit intre 1954 si 1957, ii comemoreaza pe soldatii rusi care si-au pierdut viata in al doilea razboi mondial prin partile locului. Exista destule pareri ca monumentul ar trebui dat jos, dar momentan inca rezista.

Mai exista un cartier in Plovdiv, numit Kapana, care in traducere inseamna Capcana. Este o zona cu restaurante, dar si cu diverse ateliere de mestesugari. Pe langa turul standard pe care l-am luat noi se organizeaza si un tur dedicat special acestui cartier.

Unul dintre principalele motive pentru care am revenit in 2019 a fost Maratonul din Plovdiv. Dupa ce am fost in 2017 la maratonul din Plevna, am zis sa revin in Bulgaristan, mai ales ca orasul Plovdiv e foarte frumos si in plus e anul in care orasul este capitala culturala europeana. De data asta, colegii din echipa de Libra Energize nu au vrut sa vina, asa ca am concurat singur. Am participat la proba de semimaraton si am reusit sa scot un timp de 2 ore si 3 minute. In plus, am reusit sa fac cei 21 de kilometri fara sa ma opresc din alergare, cu exceptia micilor opriri la punctele de hidratare. Startul s-a dat de langa primarie, am pornit spre orasul vechi, apoi am ajuns prin cartierele ceva mai periferice, am trecut printr-un parc, apoi ne-am intors inapoi pe langa raul Marita. Nu a fost teren plat mereu, am avut ceva de urcat, mai ales in prima parte a cursei. La final, m-am ales cu o medalie si cu amintiri din acest frumos oras.