Incursiune blitz in capitala Maghrebului

               Am ajuns in Tanger pe o vreme urata, motiv pentru care pilotul a dat cateva ture orasului inainte de aterizare. Februarie e o luna ploioasa pentru Maroc, prin nord erau inundatii mari. Am schimbat bani in aeroport dupa ce l-am trezit pe functionarul care dormea dus si am luat un grand taxi pana la hotel pentru 120 de dirhami. Am dat o mica tura prin oras seara, iar a doua zi ne-am trezit devreme si am luat un taxi pana la gara; seara urma sa fim in Marrakech. Poate din cauza inundatiilor, poate din alt motiv, ni s-a spus ca trebuie sa luam autobuzul Supratours pana in Kenitra si de acolo trenul spre Rabat.

                Datorita acestui fapt am ajuns in capitala cu o ora mai devreme decat era trecut in orarul de pe internet si in cele sase ore pe care le aveam la dispozitie am incercat sa vedem punctele esentiale ale Rabatului. Mi s-a parut un oras ceva mai civilizat, mai modern si mai linistit decat celelalte mari orase marocane. Trenul ne-a lasat fix in centrul orasului. Am luat-o in jos pe bulevardul-parc in directia oceanului. Dupa parlament si alte cladiri oficiale am intrat in partea veche a orasului, in medina colorata unde toti vindeau cate ceva, dar fara acea agresivitate specifica altor locuri. Oceanul ne-a intampinat cu ape tulburi si valuri uriase, n-am mai vazut pana atunci apa marii atat de maronie, iar valurile erau numai bune pentru surferi, era si o scoala pentru ei pe faleza.

                   Kasbah Oudaias a fost urmatoarea tinta, cu locuinte vopsite in alb-albastru. Intrarea e gratuita dar ca mai peste tot in Maroc, in locatii turistice labirintice, au sarit pustii locului cum ca in directia in care mergem noi e inchis si ca stiu ei drumul cel bun. Inselaciuni de-ale locului ce trebuiesc ignorate! Ceva mai jos de kasbah sunt niste gradini interesante, populate cu pisici si cu o fabricanta de tatuaje cu henna. De aici se vedea turnul Hassan spre care am pornit traversand inca o portiune din medina.          Doi ostasi, imbracati frumos si  calare pe cai albi stateau postati la intrarea in curtea monumentelor. Turnul Hassan s-a dorit a fi cel mai mare minaret din lume in momentul inceperii constructiei (1195), dar intre timp sultanul care ordonase construirea mosheei a murit si turnul a ramas cu jumatate din inaltimea proiectata. In partea opusa turnului se gaseste mausoleul lui Mohamed al V-lea, ingropat aici impreuna cu cei doi fii ai sai. El este pentru marocani un fel de Ataturk pentru turci. Nu stiu daca la fel de iubit, dar macar la fel de pomenit. Strazi, aeroporturi, universitati au fost botezate cu numele sau. Aproape in orice oras din Maroc e o strada care-i poarta numele si de obicei aceea e bulevardul principal.

               Am oprit un taxi pe strada si am pornit-o spre Cellah. Pronuntia mea n-a fost inteleasa de sofer, un adevarat abdelah cu barba mare, asa ca poza facuta paginei de pe wikipedia mi-a fost folositoare. Cellah e un sit arheologic, ruinele unui oras roman si locul in care s-au instalat mai tarziu contemporanii dinastiei Almohad, in prezent vizitat de turistii straini si populat de berze. Am platit intrarea de 10 dirhami si am coborat in jos prin parculet, printre cactusi si ruine. Cum ora plecarii trenului de Marrakech se apropia, de la Cellah am luat-o spre gara pe langa palatul si moscheea regala, pe o strada plina cu portocali, loc prielnic pentru Miţa sa se convinga ca nu-s bune de mancat.

               Inainte sa parasim capitala am avut parte de un spectacol mai putin placut. Detalii maine.