Indian Wells 2022 - cel mai frumos turneu de tenis

Este martie 2022. Razboiul din Ucraina abia a inceput. In Romania oamenii formeaza cozi uriase la benzinarii, speriati ca benzina va ajunge sa coste 11 lei. Eu sunt in Suedia si imi petrec noaptea intr-un vapor ancorat la tarmul unui golf inghetat din Stockholm. Ce caut aici? Pai ma duc in California si uneori drumul cel mai scurt trece pe aici. Sau cel mai ieftin. Am gasit un zbor super ieftin din Gotheborg, 180 de euro pana la Los Angeles. Am mai legat cu WizzAir, 10 euro pe sens. Iar pe vapor? Pai l-au transformat in hotel si era o optiune ieftina de petrecut noaptea. 

A doua zi am luat un tren pana in Goteborg, unde m-am programat sa fac un test Covid din saliva. Inca se mai cerea asa ceva la imbarcare, trebuia facut cu maxim o zi inainte, asa ca nu aveam cum sa il fac in Romania. Din fericire, am iesit negativ si, dupa inca o noapte petrecuta in acest oras rece, m-am imbarcat spre zborul de Los Angeles. Cu escala la Copenhaga.

Trebuia sa ajung la Indian Wells din 2020, dar atunci am ajuns doar pana la poarta de intrare, fiindca turneul s-a anulat din cauza pandemiei. A trebuit sa ne intoarcem mai devreme acasa dupa ce zborurile incepusera sa se anuleze si riscam sa ramanem blocati acolo. Simona oricum se retrasese cu putin inainte de start din cauza unei accidentari. 

Fata de 2020 preturile pentru inchirierea unei masini au crescut destul de mult. Desi aterizez pe aeroportul principal(LAX), inchiriez o masina la un pret mai bun de pe aeroportul din Hollywood. Transportul in comun nu e tocmai cel mai prietenos in zona asta, dar dupa oarecare bataie de cap ajung la centrul de inchiriere si primesc un Mitsubishi Outlander pentru care platesc vreo 450 de dolari pentru cele 8 zile. Pana in Palm Springs am de condus aproape doua ore pe un drum care deja imi era cunoscut dupa ce l-am mai parcurs de cateva ori in 2020.

Indian Wells Tennis Garden, denumit si Tennis Paradise, este poate cel mai frumos complex de tenis din lume. Este amplasat in desertul californian, in apropiere de Palm Springs, inconjurat de munti si decorat cu palmieri, flori si multa verdeata. Desi este un turneu de 1000 de puncte, categorie imediat sub cele 4 turnee de Mare Slem, detine a doua arena ca marime din lume si oamenii i-au acordat titulatura neoficiala de Al cincilea Slam.

Turneul este situat intr-un oras mic si cazarile sunt foarte scumpe in zona. Asa ca ma cazez la vreo 60 de kilometri distanta si fac zilnic naveta cu masina. In schimb, biletele la turneu sunt accesibile, 50-60 de dolari pe zi. La care se mai adauga 25 de dolari daca vrei sa iti parchezi masina. Si cum toata lumea vine cu masina, au niste parcari uriase in jurul complexului. Eu am gasit o alta varianta, gratis. Am parcat masina in parcarea unui centru comercial aflat la 30 de minute de mers pe jos. Mai aproape nu e bine sa te duci, ca e posibil sa ti-o ridice, dar la distanta asta e safe. Oricum as fi pierdut acest timp in trafic fiindca se formau ambuteiaje in apropierea complexului.

Spre deosebire de pustietatea din urma cu doi ani, acum oamenii roiau ca in vremurile bune, arenele erau pline. Singura problema era ca fiind situat in desert, ziua era prea cald iar seara era prea racoare. Trebuia sa ai la tine o haina.

Pot spune ca este turneul la care m-am simtit cel mai bine. Stiam ca este un turneu amplasat intr-un cadru deosebit. Dar oamenii pe care i-am intalnit acolo au fost extraordinari. Si in special Simona.

Remus si familia lui, ne stiam de pe grupul de fani "Simona Halep Top 10 WTA" de multi ani si acum am reusit sa ne vedem. Mi-a facut placere sa vorbim, sa bem o bere si sa o sustinem impreuna pe Simona. Intr-o pauza intre meciuri am fost impreuna la un concurs in care trebuia sa lovim niste mingi cu racheta astfel incat sa nimerim jaloane.

Iulia, ne-am intalnit in sfarsit la a treia incercare, dupa Stuttgart 2015, unde trebuia sa ne vedem la finala, dar Simo a pierdut un meci mai devreme si nu am mai mers, si Indian Wells 2020, care s-a anulat din cauza pandemiei. Ma bucur ca ne-am intalnit in sfarsit, ca am putut sa stam de vorba si sa vedem meciuri impreuna.

Andreia si Ion de la Hai Hui In 2, cei mai buni vlogari de travel din Romania, va invit sa va uitati la vlogurile lor filmate prin toata lumea, sunt foarte interesante. Iar ei sunt super draguti.

Claudiu si Florin, oameni cu vechime la Indian Wells, care abia m-au cunoscut si s-au oferit sa ma ajute cu intrarea la turneu ca sa nu mai dau bani pe bilete. 

Narcis, un oltean mutat la Timisoara care in final s-a stabilit in America. Mai rar oameni atat de calzi ca el.

Doamna de la verificarea certificatului de vaccinare, care era incantata de faptul ca europenii sunt atasati de jucatorii lor favoriti si ii urmeaza in locuri departate. 

Doamna de la intrarea in complex care m-a lasat sa intru mai devreme decat imi permitea biletul cand i-am spus ca as vrea sa vad antrenamentul Simonei. 

Plus altii cu care am schimbat doar cateva cuvinte dar au fost toti amabili.

Cu Andreia si Ion, de la Hai Hui in 2, am petrecut mai mult timp. Ii urmaream de mai mult timp, chiar fusesem in avion cu ei cand ne-a prins tulpina Omicron in Maroc in decembrie 2021 si a trimis guvernul Romaniei un avion la Marrakech sa repatrieze toti romanii blocati acolo. Dar atunci nu am intrat in vorba cu ei. 

Ne-am intalnit dupa victoria Simonei cu Coco Gauff. Am fost impreuna la meciul de dublu al Irinei Begu si al Monicai Niculescu apoi ne-am dus sa o asteptam pe Simona la iesire. Ziua urmatoare am urmarit impreuna meciul Simonei cu Petra Martic iar apoi m-au invitat sa luam masa in casa in care locuiau, unde prietenul lor Florin ne-a gatit un somon delicios.

Simo a facut un turneu foarte bun. Un prim meci mai disputat cu Alexandrova, apoi victorii clare cu Sorana Cirstea, Coco Gauff si Petra Martic. Dupa victoria cu Gauff, in timp ce o asteptam la iesire a aparut undeva la o terasa din apropiere ca sa dea un interviu. Dupa ce a terminat, am strigat-o si am rugat-o sa vina si la noi inainte de a pleca spre hotel. Pana la urma s-a luat cu altele si nu a mai venit. Insa a fost foarte draguta, seara mi-a dat mesaj, si-a cerut scuze ca a uitat si mi-a zis sa vin a doua zi la antrenamentul de dinainte de meci. 

Iar apoi, la interviul dupa victoria cu Petra Martic si calificarea in semifinale, mi-a multumit pentru sustinere. De prisos sa mai spun ca m-am simtit in al noualea cer :)

Am avut timp si sa vizitez putin imprejurimile turneului. Desi pe timpul zilei erau 30 de grade, in jur se vedeau munti cu piscurile inzapezite. Contrastul era atat de mare incat m-am intrebat de cateva ori daca nu cumva e o iluzie optica. Dar am ajuns la concluzia ca era chiar zapada.

Am dat o tura prin Palm Springs, locul in care se retrag bogatii Californiei pentru relaxare.

Din Palm Springs am urcat pe un traseu, Andreas Canyon Trail, spre niste izvoare.

Cu parere de rau, a trebuit sa ma imbarc pe zborul care ma aducea acasa. Meciurile Simonei m-au prins de multe ori in ipostaze neprevazute. Dar niciodata nu vazusem un meci al ei deasupra Groenlandei. Desi capitanul ne anunta ca pe acest zbor nu functioneaza internetul, eu reusesc sa ma conectez. Si nu doar sa vad scorul, ci chiar sa vad meciul live pe un stream. Cu multe intreruperi, desigur. Prietenii de la Hai Hui in 2 sunt in arena si mai schimbam impresii. Simona e aproape sa ia primul set, dar cumva Swiatek reuseste sa intoarca si sa castige meciul. De aici incepea si ascensiunea polonezei spre locul 1 mondial.

Bye-Bye Indian Wells! You'll never be forgotten!

De la California Dreamin' la Pandemic U.S.A.

Era 7 martie 2020 cand ne urcam in avionul British Airways cu destinatia Los Angeles. Cu cateva luni in urma se petrecea un eveniment pe care nu l-am luat in calcul: un chinez mancase lililac. Desi incepusera sa apara cazuri in majoritatea tarilor, la plecare nu ne trecea prin cap ca asta ne va afecta calatoria. Singura temere a fost ca la intoarcere era posibil sa ne bage doua saptamani in izolare. Iar Raluca mai avea o temere sa nu ne intalnim cu ursul. Dar s-a mai linistit cand a citit pe net ca ursii negri sunt mai prietenosi, iar daca le zici "Go bear, go!", pleaca. Trebuia sa ne intoarcem pe 28 martie cu British Airways via Londra. Am aterizat la Bucuresti pe 19 martie, cu Turkish-ul din Istanbul. Cu o masca pe fata si cu promisiunea ca vom reveni sa terminam ce ne-a ramas.

Totul incepuse prost. Cum se intampla de obicei, printr-o miraculoasa coincidenta, in perioada in care mergeam noi se desfasura un turneu de tenis: Indian Wells. Sau, ma rog, trebuia sa se desfasoare. In dimineata plecarii aflu ca Simona s-a retras din turneu din cauza unei accidentari. Mai in gluma, mai in serios, intreb: Pai ce rost are sa mai mergem? Eh, lasa ca mergem sa vizitam.

Primele zile au decurs lin. Seara mai intram pe net sa vedem stirile de acasa, sa ne uitam pe clasamentul cu cazuri nou aparute. Dar nivelul nostru de alerta era inca scazut. Ceva s-a schimbat insa cand ajunsi la frumoasa cazare de langa Yosimite, il vedem pe Trump la tv anuntand ca suspenda toate zborurile spre Europa, cu exceptia celor de UK. Bai ce tari suntem noi, ne-am luat zbor fix prin Londra. Stiam noi ce stiam! Ce or face fraierii ceilalti care se intorceau prin alte tari? Ce ne pasa noua... Ce fraieri!

Mai vedem niste cascade, vizitam niste sequoia si vine timpul sa plecam spre Los Angeles. Intre timp Trump se suceste si se gandeste ca frate, frate dar branza e pe bani. Dragi prieteni britanici, taiem si zborurile spre voi, ca prea aveti cazuri multe si nu stiti sa controlati pandemia. Luati exemplu de la noi, doar cateva sute de cazuri! Hopa, stai bai nene, noi cu ce ne mai intoarcem acasa? Haha, ce tare, pierduti printre straini! Dar de ce sa ne facem noi griji de acum, vedem cand o veni timpul sa plecam. In cel mai rau caz sigur trimite statul roman un avion privat sa ne salveze. 

Mai trec doua zile, primele efecte ale covidului incepusera sa se faca simtite: o casa bantuita si orasul-fantoma Calico, pe care voiam sa le vizitam, erau inchise. Hmm... daca corona a bagat frica si in fantome e cam nasol. Ajungem in frumosul parc national Joshua Tree, ne plimbam toata ziua prin peisajele de pe alta planeta, apoi vine timpul spre seara sa mergem la supermarket sa facem cumparaturi. Aici, surpriza, americanii se pregateau de razboi. Acelasi magazin in care mai fusesem cu doua zile in urma avea acum rafturile aproape goale. 

Seara este convocat la hotel primul Consiliu de Coroana.  ̶B̶r̶a̶t̶i̶a̶n̶u̶ Costi considera ca este mai prudent sa cedam. Dusmanul, spune el, ne-a inconjurat, suntem atacati din toate partile. Primeste sustinere din partea sotilor  ̶M̶a̶r̶g̶h̶i̶l̶o̶m̶a̶n̶  Sandu. Dupa ample negocieri, ajungem la un acord sa schimbam intoarcerea, sa ne intoarcem peste 3 zile. 

In cele 3 zile ramase incercam sa vizitam cat mai multe: Valley of Fire, Bryce Canyon si parcul Zion. Dupa ce il vizitam pe primul, o adevarata minune a naturii, ne cazam in Las Vegas si plecam sa luam pulsul orasului. Cazinourile tocmai se inchisesera, restaurantele pareau sa aiba ultima seara de functionare. Pe la 11 seara, dupa o scurta tura suplimentara prin oras, eu, Gabi si Sandeii ne intoarcem la hotel, ii lasam la camera lor si ramane sa ne vedem la 8 dimineata ca sa plecam spre Bryce Canyon. Costi, ramas singur in camera de vreo doua ore, avusese timp sa faca nazbatii. Mai precis, sa surfeze tot internetul si sa citeasca stiri apocaliptice. Drept pentru care, cand ajungem in camera convoaca imediat Al doilea Consiliu de Coroana. Pretinde sa cedam numaidecat. Ca nu mai e de trait cu americanii, ca nu vom mai avea cu ce sa ne intoarcem. Primim ultimatum sa schimbam din nou biletele pentru a doua zi, ca daca nu, el oricum pleaca fara noi. Sandeii il sustin mai puternic de aceasta data, iar cand il conving si pe Gabi, balanta se inclina in favoarea acestora. Doar eu si Silviu mai doream sa rezistam cu orice pret, sa nu cedam. Cum ar spune Neagu Djuvara, ma intreb daca nu cumva tocmai acesti doi viteji aveau dreptate. Nu cedezi o palma de pamant fara un foc de arma!

Iata-ne a doua zi urcati in masini pregatiti sa depunem armele. Ca la orice capitulare, atmosfera era incarcata. Pe timpul noptii, cei de la British ne-au anulat zborul intre Londra si Bucuresti. Astfel ca momentan doar pana la Londra avem bilet. La British nu raspunde nimeni, la Expedia nici atat. Cautam pe net sa vedem ce variante avem. Urmatorul zbor spre Bucuresti e dupa 3 zile si costa 500 de euro. 

Ajunsi la aeroport ne asezam cuminti la coada British, sperand intr-o solutie-minune. Cand ne vine randul, ii spun povestea unei doamne cam intepate si o intreb cum putem ajunge la Bucuresti. Good question - zice ea. Are insa o idee, ne intreaba care sunt relatiile Romaniei cu Turcia. Pai cum sa fie, ne-au pus sa platim tribut, dar nu ne-au facut pasalac. De cand cu Hagi si Lucescu, chiar suntem prieteni. Va trebuie viza? Nu ne trebuie! Pai atunci ia sa vedem daca va pot gasi ceva la Turkish. Vreti prin Istanbul? Daaa, vrem! Asteptam cu mare emotie sa vedem ce ne gaseste tanti. Semnele par bune, cica ar fi zboruri. Uraaa! 

Leti si Silviu primesc primii biletele, avand o rezervare separata. La noi, ceilalti 5, incepe sa se termine norocul. Ne zice ca nu mai are decat cu escala de vreo 19 ore in Istanbul. Confruntati inainte cu varianta de a ramane blocati in Londra, inca ni se parea o solutie foarte buna. Numai ca, ce se vezi, dupa ce ne emite biletele observam ca plecarea din Los Angeles nu e astazi, ci maine! Ne ducem inapoi la ea sa verificam. Cu un aer cam acru ne zice ca da, asa se pare, maine plecati. Eu v-am ajutat, fiti multumiti, mai sunt si altii la coada! 

Costi insista sa mergem la cei de la Turkish sa vedem daca chiar nu mai sunt locuri. Asa ca ne mutam in sala alaturata si ne punem si acolo la coada, de data asta a turcilor. Cu ochii pe ceas, fiindca nu mai e mult pana cand avionul Turhish trebuie sa decoleze. O cucoana mai sperioasa ne atrage atentia sa ne dam mai in spate ca poate o infectam. Ajungem la ghiseu, ne ia turcul biletele si se duce in spate sa verifice. Aflam ca mai sunt destule locuri, britanica acra ne-a vandut gogosi cautand sa-si acopere greseala. Dar ca fiind emise de British ei nu pot sa ni le schimbe, ci trebuie sa apelam la insulari. Fuga inapoi! De data asta alegem alt ghiseu, o evitam pe cucoana acra. Timpul pana decola avionul se reducea tot mai mult. O rugam pe o fata din fata noastra sa ne cedeze locul la coada si prin amabilitatea ei avansam un loc. Mai sunt in fata noastra doua romance care incearca si ele sa ajunga la Bucuresti. Pleaca fara o solutie si le aud facand planuri cum sa scape din Londra. Le opresc si le spun sa ceara varianta prin Istanbul, ca pe noi asa ne-au rezolvat. Refuza, spunand ca mai bine raman in Londra decat in Istanbul. Treaba voastra, dar cred ca ati ramas ceva vreme blocate pe acolo. Noi reusim in sfarsit sa luam biletele cele bune, avem zbor prin Istanbul care decoleaza peste o ora, cu escala scurta. Uraa! hai la poarta de imbarcare! Dar nu atat de repede, ca descopar ca nu mai am pasaportul! Dupa secunde de panica ma gandesc ca e posibil sa il fi uitat la ghiseul British. Fuga inapoi la ghiseul British! E acolo, il cer, il primesc, ne imbarcam intr-un avion destul de gol si in 12 ore suntem in Istanbul, iar peste ceva timp ajungem acasa! 

 

Roland Garros 2020 - tenis in vremea molimei

Anul 2020 nu a fost prietenos nici cu sportul, nici cu calatoriile. Nici pentru mine nu a fost cu mult diferit, desi am incercat sa mai evadez atunci cand am gasit o portita disponibila. Inceputurile pandemiei m-au prins departe de casa, tocmai pe coasta de vest a Statelor Unite. Am plecat pe 7 martie, alaturi de cinci prieteni, cu planul de a vizita timp de 3 saptamani aceasta parte a lumii, iar eu voiam sa ma duc cateva zile si turneul de tenis de la Indian Wells. La plecare pandemia abia se intrevedea, nu ne gandeam ca vom fi nevoiti sa ne intoarcem dupa numai 10 zile sau ca turneul de tenis va fi anulat. Dar despre asta voi povesti data viitoare. De atunci, am fost nevoit sa anulez mai multe excursii pe care le planificasem si a trebuit sa ma multumesc cu plecari de weekend prin Romania. Tenisul a avut si el mult de suferit. Din martie pana in august nu s-a mai jucat niciun turneu important. Wimbledon s-a anulat, US Open a stat mult timp sub semnul intrebarii, iar Roland Garros s-a mutat din mai in septembrie. 

Dupa reluarea circuitului, Simona a participat la trei turnee: Praga, Roma si Roland Garros. Primele doua s-au desfasurat fara spectatori si in tari care nu permiteau romanilor sa calatoreasca fara restrictii. Asa ca decizia a fost simpla: ma duc la Roland Garros! Numai ca socotelile facute din timp nu prea sunt potrivite pe timpul pandemiei, cand totul se poate schimba de la o zi la alta. Pe masura ce se apropia data turneului, numarul cazurilor de coronavirus crestea de la o zi la alta. Initial, organizatorii au pus in vanzare 20.000 de bilete pe zi. Cam jumatate din capacitate. Numai ca, pe masura ce cazurile se inmulteau, au inceput sa anuleze din cele pe care le vandusera. Intai au redus la 11.500. Apoi, cu o saptamana inainte de turneu, la 5.000. Eram deja plecat din tara cand, cu doua zile inainte de start, au redus la doar 1000 de spectatori pe zi. Pentru ca vandusera mai multe bilete, au anuntat ca vor trage la sorti care dintre ele raman valabile. Ultima speranta s-a dus cand am primit mailul prin care ma anuntau ca in urma extragerii, toate biletele mele au fost anulate si vor fi rambursate. Asa ca iata-ma plecat la Roland Garros ca sa vad tenis din tribuna si sfarsind prin a ma uita la meciuri din camera unui hotel din Paris.

Norocul meu a fost ca inceputul acestui Grand Slam a coincis cu ziua de nastere a unei campioane foarte dragute.  27 septembrie este ziua de nastere a Simonei. De obicei in aceasta zi ea se afla plecata departe, tocmai in China. In 2016 m-am dus pana la Wuhan pentru a-i transmite urarile, la implinirea celor 25 de ani. Am povestit aici. Patru ani mai tarziu aveam din nou ocazia sa-i urez personal un "La multi ani" calduros, de data asta la Paris si intr-o zi mai putin calduroasa. Cum nu puteam sa vad meciul din complex, l-am urmarit pe telefon iar dupa ce s-a terminat am asteptat-o rabdator afara. As fi vrut sa-i dau un buchet de flori, dar m-am gandit atunci ca poate nu e potrivit in aceasta perioada in care sportivii trebuie sa pastreze distantarea sociala si sa stea izolati ca intr-o bula. Nici macar nu eram sigur daca o pot intalni. In schimb, m-am ales eu cu un cadou de la ea. Afland ca mi-au fost anulate biletele, Simo s-a oferit sa imi lase un bilet pentru meciul urmator pe care il va juca. Ieeei, ce bucurie! Aveam sa pot merge la turneu si puteam sa o vad chiar pe Simona jucand!  Hai, ca pana la urma 2020 n-a fost chiar atat de rau :) 

Meciul din turul doi al ei avea sa fie impotriva unei alte romance, Irina Begu. Urma sa fie a 3-a intalnire dintre ele la care voi lua parte, dupa ce mai fusesm la meciurile din 2016 de la Madrid si Wuhan. M-am dus pe jos la complex, destul de devreme. Eram cazat undeva la 2 km sud de turnul Eiffel, asa ca distanta nu era foarte mare. De fiecare data cand m-am mai dus, pe masura ce te apropiai, cozi mari de oameni curgeau catre arene. Nu si acum. Am trecut prin vreo 4 check-point-uri la care pe langa traditionalul "Bienvenue à Roland Garros", de data asta trebuia sa le dau explicatii legate de bilet. Intr-un final ajung la poarta X, intreb de bilet, dar in nerabdarea mea ajunsesem prea devreme. Simo urma sa joace abia al treilea meci al zilei si inca nu venise la arene. Asa ca ma duc sa ma plimb prin gradinile Auteuil, care sunt lipite de complex. Stateam pe o banca acolo in momentul in care am auzit o mare bubuiala. M-am temut sa nu fi fost vreun atentat. S-a dovedit ulterior ca fusese un avion care depasise bariera sunetului.

Ma intorc dupa ceva timp la poarta de intrare. De data asta, de cum ma vede, doamna de acolo imi arata bucuroasa biletul. Bonjour Roland Garros! Se joaca meciuri pe majoritatea arenelor, lumea e putina, sunt mai multi oficiali de la turneu decat spectatori propriu-zisi. Mai sunt vreo doua ore pana cand incepe meciul, adica momentul in care de obicei se face antrenamentul premergator. Si intr-adevar, o vad pe Simo pe un teren de antrenament, unde o urmaresc pret de vreo jumatate de ora. Dupa ce termina ma duc pe terenul 14 unde asist la un meci epic intre Sara Errani si Kiki Bertens. Realizarile tehnice nu sunt deosebite, insa suspansul si tensiunea sunt la cote maxime. Bertens intre puncte abia se mai taraste, acuzand crampe, dar in timpul jocului se misca bine, contrast care o scoate din sarite pe Sara Errani. La un moment dat, italianca incepe sa o imite provocator cum schiopateaza. Meciul se termina cu victoria olandezei si cu tipetele de frustrare ale italiencei care o acuza pe Bertens ca s-a prefacut accidentata. Olandeza paraseste terenul in carucior cu rotile, dar ulterior reuseste sa mai castige meciuri.

Ma mut pe arena Suzanne Lenglen pentru ca se apropie meciul mult asteptat. Prind un set din meciul lui Thiem, care il invinge relativ usor pe Sock. Mi-e frica sa nu se prelungeasca prea mult, fiindca norii devenisera amenintatori. In acest sfarsit de septembrie ploua mult si vremea este destul de rece. Ultima data cand o vedeam pe Simona live se intampla la US Open 2019, trecuse mai mult de un an de atunci. Asa ca abia asteptam sa o vad din nou. Nu a fost un meci usor, Irina Begu si-a vandut scump pielea. Desi au fost doar doua seturi, au fost seturi intense, mai ales al doilea. Insa aceasta zi frumoasa nu se putea termina altfel decat cu victoria Simonei. Spectatori erau foarte putini. Eu eram singurul echipat in culorile Romaniei si din cand in cand incercam sa strig incurajari pentru Simo. Ma bucur mult ca am avut posibilitatea sa fiu in tribune in acest an atat de diferit. Multumesc mult, Simo!

Mai jos o parte din conferinta Simonei, unde e intrebata de fanul roman din tribune :)

Simo la antrenament si in timpul meciului:

Inchei aceasta zi pe noua arena, Simonne Mathieu, o adevarata bijuterie. Construita in mijlocul serelor Auteuil, este una dintre cele mai frumoase arene din lumea tenisului. Are marimea optima pentru pentru acest sport, nici prea mare, nici prea mica. Si este inconjurata de verdeata. Nici meciul disputat nu dezamageste, italianta Trevisan reuseste surpriza si o invinge pe tanara americanca Gauff.

A Simo Superfan ❤️@Simona_Halep #RolandGarros pic.twitter.com/3osPp01w5x

— Roland-Garros (@rolandgarros) September 30, 2020

Gardens by the Bay

Singapore este probabil cel mai frumos oras modern pe care l-am vizitat. Mi-a placut mai mult decat New York, Sydney, San Francisco, Hong Kong sau Dubai. Iar Gardens by the Bay este probabil cel mai frumos parc amenajat de om pe care l-am vizitat. Am fost in Singapore in 2014 si in 2018. Se intampla de multe ori ca prima data sa iti placa mult un loc, iar a doua oara cand vii sa il revezi sa nu ti se mai para chiar atat de wow. Cu Singapore nu a fost asa. Mi-a placut mult in 2014 si mi-a placut si mai mult in 2018. Este un oras al viitorului, al constructiilor moderne, al curateniei, al armoniei intre oameni. Si are atat de multa verdeata incat nu mai este numit "Garden City", ci "City in a Garden".

Din 2010, de cand a fost construit, simbolul orasului a devenit Marina Bay. Un hotel urias, format din 3 turnuri conectate deasupra, la aproape 200 de metri altitudine, de o constructie in forma de vapor, pe care se gaseste o uriasa piscina. 

Gardens by the Bay au reprezentat o continuare a proiectului Marina Bay, dar si o continuare a planului de a face din Singapore un oras cat mai verde. Si chiar le-a iesit. 

Gradinile au fost deschise in anul 2012, au 101 hectare si au costat in jur de un miliard de dolari. De la Marina Bay ai pe o parte priveliste asupra zgarie-norilor din golf, iar pe cealalta parte ai vedere asupra acestor minunate gradini. 

Gradinile trebuie vizitate atat pe timpul zilei, cat si seara. In 2014 nu am avut timp decat seara, dar patru ani mai tarziu le-am vizitat si pe timpul zilei, dupa o ploaie torentiala. Erau foarte putini oameni dupa acea ploaie, iar asta plus umezeala au facut ca gradinile sa para magice.

Seara este cu totul altceva. Un spectacol fascinant de lumini si muzica in care super-copacii sunt in centrul atentiei. Acesti super-copaci sunt niste structuri artificiale, inalte intre 25 si 50 de metri, dar perfect integrate intre vegetatia naturala. Sunt 18 cu totul, iar cativa sunt conectati de o punte suspendata pe care te poti urca si de unde ai priveliste asupra gradinilor.

Alte puncte de atractie din gradini sunt Cloud Forest si Flower Dome. Sunt doua sere uriase, pe mai multe niveluri. Cloud Forest reproduce o padure tropicala montana, iar in interior se gaseste o cascada de 35 de metri inaltime. Flower Dome, asa cum sugereaza numele, contine foarte multe flori. Ambele sunt deosebite, dar daca ar fi sa vizitez doar una dintre ele as alege Cloud Forest.

Am sa las mai jos fotografiile sa vorbeasca, cu mentiunea ca in realitate gradinile aratau mult mai frumos decat am reusit eu sa le imortalizez.