Pe urmele Afroditei

          Cea mai trista zi a calatoriilor a venit si la noi. Ar trebui desfiintata, sa nu mai existe aceasta ultima zi! Ne luam bagajele si plecam spre Larnaca, la 16:05 avem avion. In drumul nostru spre aeroport mai avem timp de vizitat rocile Afroditei si situl arheologic Kourion. Iar mi-am pierdut foaia in care notasem cum ajungem in diverse locuri, dar ne descurcam si fara - am cautat-o prin toate locurile posibile, dar am gasit-o abia acasa printre niste foi.

          Rocile Afroditei sunt niste stanci situate in mare, aproape de tarm. Legenda spune ca pe aici a iesit din spuma marii zeita dragostei. In jurul lor e o faleza spectaculoasa, pamantul e alb, iar marea mai albastra. Nu e nicio localitate in apropiere asa ca plaja e pustie. In jurul stancilor indragostitii au construit din pietre inimi de diferite marimi ce indica faptul ca acest loc apartine Afroditei.

          In apropiere de Limasol se gasesc ruinele orasului Kourion. Abia acum realizez ca am ajuns si in teritoriile britanice de peste mari. Kourion e situat in Akrotiri, care impreuna cu Dhekelia din estul insulei formeaza cele doua baze britanice din Cipru. Acestea ocupa 254 km2 si au o populatie de 14000 de oameni, jumatate ciprioti si jumatate militari britanici si familiile lor.

         Vechiul Kourion se presupune ca a fost fondat inca din neolitic, dar a devenit o asezare permanenta in jurul secolului 13 i.Hr. cand colonistii micenieni s-au stabilit aici. Orasul a prosperat si in timpul romanilor cand a fost influentat de crestinism. La inceputul Evului Mediu acesta a decazut si a fost redescoperit in 1876 cand au inceput primele sapaturi. Situl e dominat de un amfiteatru care a fost restaurat. In apropiere pot fi vazute ruinele unor resedinte private care inca mai pastreaza urme ale mozaicurilor.

          Inainte de a preda masinile celor de la Autodirect trecem pe la benzinarie ca sa umplem pe jumatate rezervoarele asa cum le avusesem la inceput. Aici cei din Nissan au o mica problema, indicatorul nu se ridica, desi benzina bagata trebuia sa fie suficienta. Urmeaza cateva ture pe langa benzinarie menite sa zgaltaie acul in sus, dar fara rezultat. Mai baga de cativa euro si parca-parca se mai ridica. In momentul in care ajungem la Autodirect acul e aproape de trei sferturi. Cei de acolo ne dau si o explicatie, trebuia scoasa cheia din contact pentru a indica bine. Dam cheile, urcam bagajele in dube si in cateva minute suntem in aeroport. Aici cea mai vorbita limba pare a fi romana: pasageri, vamesi de la securitate, personal de la poarta de imbarcare. Daca nu ati apucat sa va cumparati suveniruri, o puteti face in aeroport, aveti de unde alege si sunt ieftine.

Concluzii

          Cipru nu e o tara cu obiective turistice spectaculoase, dar ca peste tot in lumea asta sunt destule locuri frumoase de vazut. Pentru a vizita toata insula trebuie stat macar o saptamana. E una dintre putinele tari in care nu te poti baza pe transportul in comun si cea mai buna varianta e inchirierea unei masini iar preturile si conditiile de inchiriere sunt atat de bune incat e chiar pacat sa n-o faceti. Desi se vede ca locuitorii insulei n-o duc rau, preturile sunt accesibile, cel putin in extrasezon. In perioada asta preturile hotelurilor sunt derizorii iar pretul suvenirurilor e la jumatate fata de tarile din vest. Sunt multi romani aici dar spre deosebire de alte tari, par ca au venit doar la munca si nu la cersit sau furat. Ca siguranta personala Cipru nu ridica probleme, probabil e una dintre cele mai sigure tari din Europa. Am citit undeva ca sunt destui care nu-si incuie casele sau masinile. Neaparat trebuie vizitat si Ciprul de Nord. Contrastul fata de sud se simte dar nu e atat de puternic cum poate v-ati inchipui. Se schimba steagul, limba si moneda, oamenii sunt altfel, strazile arata altfel, preturile scad, nu mult. Numai pisicile raman aceleasi. Dar cu toate astea par mai occidentali decat turcii de pe continent. Par mai greci. Asa cum si grecii din sud par mai turci.

De la plaja la ski

          Ultima zi plina din Cipru o petrecem vizitand muntii Troodos, cei mai inalti din tara. Vf. Olympus are 1952m si se poate ajunge pana sus cu masina. Dar pana sa o luam spre munte mergem intai aproape de malul marii, la Mormintele Regilor. Contrar numelui, aici n-au fost ingropati niciodata regi, ci doar aristocrati si oficiali de rang inalt, dar au fost numite asa datorita grandorii lor. Au fost sapate pe parcursul a mai bine de 6 secole, intre 300 i.Hr. si 300 d.Hr. dar timpul si mai ales pradatorii si-au lasat amprenta asupra lor. Cel mai spectaculos este mormantul nr.3, cu multe incaperi, coloane dorice si unele ramasite le frescelor de pe pereti. Aparent asta e cel mai important obiectiv turistic din Paphos, fiind si in patrimoniul UNESCO, si totodata singurul pe care il vizitam. Orasul e departe de a fi compact, la cei 50 000 de locuitori ai sai se intinde pe o suprafata destul de mare. E plin peste tot de hoteluri ceea ce face ca pe parcursul verii populatia de britanici veniti la trandaveala sa creasca foarte mult.

          Asta e cea mai calduroasa zi pe care am prins-o asa ca pe parcursul celor aproape doua ore de vizita a mormintelor putem sta fara probleme in tricou. Ca mai peste tot intrarea costa 1.7 euro si vizitatorii sunt putini. Asta pana cand vedem un grup de cateva zeci de persone venite la pachet, gata sa atace mormantul cel mare, pe care noi inca nu l-am vizitat. Dar observam repede ca nu e rost de graba, ghidul le turuie cate un sfert de ora pana sa-i bage la subsol.

          Drumul spre munte trece printr-o regiune viticola si pe marginea strazii sunt multe magazine de vinuri unde poti testa marfa locala. Sfarsim prin a cumpara doua sticle pe care sa le consumam cand ajungem la hotel. Un satuc viticol e si Omodos, unde ne chinuim ceva ca sa ajungem fiindca GPS-ul ne baga pe un drum de munte cu panta suficient de mare incat sa fie potrivit pentru un funicular. Asta nu-i nimic dar dupa cateva sute de metri dam de un crater cat sa incapa jumatate de masina in el. De intors nu merge ca drumul e stramt asa ca ramane sa coboram inapoi cu spatele si sa ajungem in Omodos pe un alt drum, mai ocolit dar fara sa fie nevoie de sporturi extreme.

          Omodos e un sat pitoresc cu stradute inguste, din piatra, cu o biserica langa piata centrala, seamana cu Lefkara. Numai ca aici in locul broderiilor sta vinul. Oprim masinile in afara centrului vechi, la o intersectie. Soferii se uita dupa indicatoare, incotro o luam acum? Pai nu mai e nevoie ca am ajuns. Lor nu li se pare nimic interesant aici si nu au de gand sa mearga mai departe sa vada ce e cu o strada mai incolo. Asa ca ma duc cu Toni si ii lasam sa ne astepte. Dupa doua minute doi romani care nush ce faceau la o masina ne indica directia spre centru. Intram imediat printr-un labirint de stradute unde din loc in loc sta cate un localnic ce te imbie sa-i degusti vinul. Aici degustarea se face cu paharul plin asa ca daca vrei intai sa sondezi piata o sa sfarsesti prin a fi deja beat in momentul cand cumperi marfa aleasa. Vanzatorul de la care a cumparat Toni cred ca se cinsta si el cu cateva pahare dupa ce reusea sa vanda o sticla.

          Dupa Omodos incepe cu adevarat urcusul. Palcurile de copaci iau locul dealurilor aride. Sunt niste conifere cu forme ciudate. De la o anumita altitudine peisjul incepe sa devina alb, zapada inca nu s-a topit aici. Ba mai mult, aproape de varful Olympus se schiaza. Cu toate astea nu e prea frig, nu ne trebuie mai mult de o geaca peste tricou. Ne jucam putin cu zapada apoi urcam pana aproape de varful cel mare. Chiar sus de tot nu putem ajunge pentru ca astia s-au gasit sa-si puna o baza militara fix acolo, dar suntem suficient de aproape. De jur imprejur sunt numai nori. Suntem cu mult deasupra lor. Probabil vara vizibilitatea e destul de buna incat sa se vada marea.

          Dam o fuga si la Kakopetria dar cand ajungem deja incepe sa se insereze. Partea veche e destul de greu de gasit asta si pentru ca nu e niciun om pe strada. Nici macar masini nu trec, e aproape pustiu. Ne lamurim la un hotel dar cand ajungem e deja intuneric si nu zabovim prea mult. Ajungem la hotel pe la opt si ceva si deja nicio surpriza - receptionerul din tura asta e roman. Are chef de vorba dar o tine numai pe politica, e fan Vadim.

Republica Turca a Ciprului de Nord

         La opt dimineata plecam spre Nicosia. Dupa ce scapam de mall ii cerem GPS-ului sa ne duca la punctul de frontiera Metehan. Dar ne dam seama ca nu stie el de-astea dupa ce ne baga intr-o infundatura langa o baza militara. Il luam cu incetisorul, mai prin centrul orasului si folosindu-ne si de indicatoare ajungem la granita. Aceeasi poveste, grecii dorm in front fara nicio treaba, ne oprim direct la turci. Aici trebuie sa facem alta asigurare la masina pentru ca asigurarea noastra nu acopera nimic in partea de nord. Desi pe net gasisem ca ar costa 10 lire, la granita realitatea e alta, de patru ori mai scumpa si se pare ca de mult timp e in vigoare pretul asta. Asigurarea asta e un fel de RCA asa ca trebuie condus cu grija. Pornim spre Girne, trecem pe sub un pasaj pe care e afisat mesajul "How happy to say I'm a turk!" si o luam pe drumul ce se indreapta fix spre munte. Norii de ieri au disparut complet, e o zi perfecta de urcat sus.

Castelul St. Hilarion

          Pe autostrada spre Girne facem stanga la scurt timp dupa ce incepem traversarea muntelui si urcam spre castelul St. Hilarion. Drumul trece pe langa o baza militara si incercarea noastra de a face poze nu e vazuta cu ochi buni de soldati. Dupa vreo 5 km de la iesirea de pe autostrada ajungem in parcarea de la baza castelului. Intrarea standard e de 7 lire dar pentru studenti e doar 2 asa ca mai recuperam din prejudiciul adus de asigurare. St. Hilarion e unul dintre cele trei castele din Ciprul de Nord construite pe varful muntilor. Celelalte doua sunt Buffavento si Kantara. Au fost construite in urma cu o mie de ani pentru a proteja impotriva raidurilor arabe. Pentru ca Buffavento are vedere directa cu celelalte doua, castelele puteau comunica intre ele prin semnale. St. Hilarion e cel mai mare si mai spectaculos dintre ele, de la el s-a inspirat Walt Disney cand a creat sigla cu castelul. De la intrare si pana in varf sunt multe incaperi, ziduri, cisterne de pastrat apa si chiar o veche biserica. Dar cea mai spectaculoasa dintre toate e privelistea asupra litoralului.

Girne si Bellapais

          Girne, sau Kyrenia in greaca, e unul dintre cele mai importante orase ale Ciprului de Nord, principalele sale obiective turistice sunt fortul si vechiul port. Prima impresie e ca este un oras aglomerat: strazile sunt inguste si parcarile sunt pline. Intr-un final gasim una, dar care are poarta de intrare prost pusa. Ati mai intrat in vreo parcare cu spatele? Nici noi pana acum. Venind de pe straduta e imposibil de luat virajul spre intrarea parcarii care e orientata spre centrul unei intersectii de stradute inguste, asa ca am fost nevoiti sa inaintam pana in intersectie si apoi sa intram cu spatele. E cu plata dar pretul e neglijabil si baietii de acolo ne indruma la cererea noastra spre un loc de mancat bun. Si intr-adevar, carnea e mult mai buna decat cea mancata ieri in Nicosia si primim si bonus un ... ayran. Suntem in intarziere, avem timp doar de o tura pe digul portului pentru a admira cladirile care-l inconjoara. E un port foarte pitoresc.

         La Bellapais mergem doar pentru zece minute, cat sa vedem de afara ruinele abatiei si sa urcam putin pe stradute. Satul a fost facut celebru de abatia construita in secolul 13, iar mai tarziu de scriitorul Lawrence Durrell, care a stat aici cativa ani si a scris romanul "Lamai amare" a carui actiune are loc aici.

Castelul Buffavento la lumina lunii

          E deja noapte de-a binelea cand plecam din Bellapais. Dupa cateva incercari nereusite in care sfarsim pe drumuri ce se infunda, ajungem pe soseaua principala care merge paralel cu litoralul o anumita bucata, apoi o taie peste munti pentru a se intalni cu autostrada de Famagusta. Cam in punctul in care ajunge la altitudinea maxima se face un drum la dreapta, marcat de un indicator vechi cu castelul Buffavento. Drumul e acoperit cu ceva ce pare o combinatie de pietris si asfalt. E atat de ingust incat are loc doar o singura masina. Pe partea dreapta e peretele de stanca, pe partea stanga e o prapastie de cateva sute de metri si nu e nicio bariera pe marginea drumului. Luminile Nicosiei ofera o priveliste splendida. Avem de mers vreo 8 kilometri pe drumul asta. La poalele potecii ce urca spre castel e o mica parcare unde lasam masinile. Ne dam jos, admiram privelistea, hai sa urcam la castel. Toata lumea: "??!! ... care castel?". Pai vedeti varful muntelui de deasupra noastra? - acolo e castelul. Sunt niste scari la intrarea in parcare, trebuie sa duca acolo. Se pare ca ei se asteptau la un alt fel de castel pentru ca urmeaza un bombardament : "pe bezna asta?" - nu e chiar bezna, e luna plina, "aluneci si cazi in prapastie" - pai sunt scari, nu te catari printre pietroaie, "ne ataca cineva", "faci o ora pana acolo". Asa ca doar Toni se incumeta la ascensiune, ceilalti ne asteapta la masini. Urcam noi cateva trepte si auzim ca ne striga Andrei, vine si el - e mai putin periculos in trei decat in doi. Avem mare noroc ca prindem luna plina, e mai multa lumina decat ne trebuie. Doar aproape de varf cand incep primele anexe ale castelului; acolo trecem prin niste pasaje in care nu se vede nimic si suntem nevoiti sa folosim ecranele telefoanelor, dar e bine ca pasajele sunt scurte. Drumul pana sus ne-a luat cam 30 de minute, cu tot cu pauzele de odihna pentru Toni. Castelul e mult mai mic si mai in paragina decat St. Hilarion dar e distribuit la fel, are unele incaperi mai jos, altele mai sus, nu e dintr-o singura bucata. In varf, la aproape 1km inaltime, privelistea asupra Nicosiei e si mai spectaculoasa, plus ca vedem si in partea cealalta a muntelui: orasul Girne si luminile de-a lungul coastei. Spre vest niste ziduri serpuiesc la lumina reflectoarelor, semn ca acolo se afla castelul vizitat la pranz. Incerc sa fac niste poze dar nu iese mai nimic. Vantul si anuntul prin statie ca cei de jos se plictisesc ne fac sa nu zabovim mult timp in varful muntelui, plus ca avem o intreaga insula de strabatut seara asta. Interesant e faptul ca prin statie prindem din cand in cand semnalul altora, posibil al bazei militare de la steag. Ni-i si inchipuim plecati in cautarea spionilor de pe Buffavento.

         Nicosia se vedea mult mai frumos decat in poza asta:

Ce cautati voi la hotelul nostru?

          Se face 20:30 cand plecam cu masinile. Ajungem la cateva sute de metri de marele steag de pe deal, acum luminat intermitent de mii de beculete. Facem cateva poze si incepem coborarea pana la autostrada, apoi ne indreptam spre granita. Desi e principalul punct de frontiera dintre cele doua parti ale Ciprului se vede treaba ca traficul nu e foarte intens. Acum seara nu e nimeni in afara de noi si nici in timpul zilei nu era foarte multa aglomeratie. Vamesul ne pune plictisit stampila de iesire din asa-zisa lor republica, iar de greci trecem in viteza. Ce viata mai duc si vamesii astia greci!

          Pe autostrada lasam pilotul automat sa-si faca treaba la vreo 107 km/k si intr-un final ajungem aproape de miezul noptii la Louis King Jason Hotel din Paphos. Inauntru ne intampina doi receptioneri de prin Bangladesh, vizibil mirati ca le-am calcat pragul. "Cine sunteti?" - Pai uite astia suntem, avem rezervare le voi. "Nu, noi n-avem nicio rezervare cu numele vostru". Ma duc la masina sa iau foile cu rezervarea ca le-am uitat acolo. Sta omul si se uita la ele cateva minute si ma intreaba daca n-am cumva voucherul... pai asta e voucherul! Da el un telefon, vorbeste ce vorbeste acolo si ii zice celuilalt sa ne serveasca cu sucul de bun venit, se pare ca lucrurile evolueaza spre bine. Pana la urma ne conduce la apartamente si a doua zi aveam sa aflam si explicatia: rezervarea noastra nu a fost acceptata pentru ca a fost respins cardul de credit cu care am facut rezervarea, trebuia sa ma informeze booking.com de asta. Se pare ca am fost norocosi pentru ca au avut camere libere. Cand am ajuns acasa le-am dat mail celor de la booking sa-i intreb care-i treaba. I-au sunat pe cei de la hotel si mi-au raspuns ca hotelul nu a respectat procedura corecta de transmitere a faptului ca nu a fost acceptat cardul.

         Mai multe poze:

Castelul St.Hilarion:Abatia Bellapais:

Cel mai ieftin hotel in care am stat vreodata

          Hotelurile in Cipru sunt foarte ieftine in perioada asta, in special cele din Larnaca si Paphos. Si intr-un oras cu hoteluri ieftine, sa stai la cel mai ieftin posibil nu suna tocmai tentant. Dar in Larnaca nu-i asa, pentru ca cel mai ieftin e Easyhotel , face parte din grupul Easy care detine printre multe altele celebra companie aeriana lowcost Easyjet. Easyhotel detine hoteluri in Londra, Basel, Zurich, Sofia, Budapesta si Berlin. Si pentru ca patronul companiei se pare ca e cipriot, si-au deschis unul si in Larnaca in urma cu mai putin de un an. Totul este curat si modern, ai baie proprie si chiar un televizor, pentru care trebuie insa sa platesti daca vrei sa-l folosesti. E pozitionat perfect, la 5 minute de port si 10 de biserica St. Lazarus. Au si o parcare gratuita sub hotel, dar cam mica si e un pic mai greu de parcat masina acolo. Asta la 15 euro camera dubla.

          Stie cineva un hotel mai bun in Europa la acelasi pret?

Intre greci si turci

          A doua zi ne intampina cu un cer amenintator dar cu o temperatura placuta. Plecarea e stabilita pentru ora noua insa somnul ma paraseste cu mult inainte de ora asta si cum nici Toni nu doarme mai mult, plecam pe la opt si ceva pe malul marii. Facem cinci minute de la hotel pana la portul de iahturi, timp in care invatam si cum se traverseaza strada. La ei e un pic diferit, seara trecuta nu vazusem sa existe treceri de pietoni, zebre sau semafoare pentru pietoni. Acum, cu ceva mai multa lumina, observ ca ar avea ceva semafoare pentru pietoni la intersectii, dar numai in cateva locuri ale intersectiilor. Portul e situat langa Piata Europei, aproape pustie la ora asta a diminetii, cum de altfel e si portul, populat in special de pisici si porumbei.

Lefkara

          Plecam din parcarea subterana a hotelului, de data asta cu mine la volan, fapt ce nu trece neremarcat in special datorita franelor bruste pe care le pun la primele intersectii spre disperarea celorlalti. Ii lasam pe ceilalti in fata pentru ca Dragos si-a pus in functiune GPS-ul, dar la prima intersectie ei prind verde, noi rosu, statiile ies din raza de actiune, asa ca ramane sa ne regasim in Lefkara. Drumul l-am facut in mai putin de o ora , mare parte din el pe autostrada, unde totusi limita de viteza e doar de 100 km/h, si am observat ca marea majoritate o si respecta. Poate nu si conducatorul unui automobil pe care il vedem rasturnat pe marginea drumului. Intre timp se pune si o ploaie care din fericire se opreste cand ajungem la destinatie. Urma sa vedem ca nu de tot. Am vazut pe Google Earth ca e mai usor sa ajungem in Pano Lefkara daca facem dreapta spre Kato Lefkara, asa ca o luam pe acolo si parcam pe marginea drumului la mica distanta de piata centrala, unde se afla biserica. GPS-ul nu stia asta asa ca le-a bagat Nissanul pe strazile orasului, care se vede in filmuletul facut de Vio ca nu sunt tocmai bulevarde spatioase:

         Nu stiu cum e Lefkara in alte conditii dar in dimineata asta de dupa ploaie ne da senzatia ca prin venirea noastra si-a dublat populatia. Case de piatra, stradute inguste pietruite incadrate peste tot de flori, niciun om, niciun zgomot. Statiile functioneaza din cand in cand, reusim sa le transmitem unde suntem si asteptam sa gaseasca drumul prin labirint pana la noi in timp ce vizitam biserica. O luam la pas pe stradute, pe la intersectiile mai importante observam mici magazine de dantelarii dar cu preturi destul de ridicate. La un moment dat dam de un indicator spre un muzeu si pornim in directia sa. Il gasim intr-o curte interioara foarte pitoresca, luam bilete, 1.70 euro. Numarul asta e unitatea de masura pentru pretul biletelor la muzeele din Cipru, toate intrarile sunt multipli sau submultipli de 1.70. Fotografiatul interzis, toate aparatele trebuiesc lasate in sertarele cu chei de la intrare. Eu il las depozitat in buzunar si intru in muzeu. Se pare ca muzeul asta consta in niste poze puse pe un perete si ca ne-am luat o teapa groasa. Mai incepe si ploaia. Dar pana la urma se pare ca nu e chiar asa, mai sunt niste incaperi si inca cu unelte si mobilier vechi, destul de interesante. Asa ca si-a meritat banii mai ales ca ne-a tinut si de adapost impotriva ploii, care se opreste aproape imediat dupa ce terminam cu muzeul. Lefkara e intr-o zona de deal si sunt destule strazi in panta, care dupa ploaie se transforma in paraie in toata regula asa incat in drumul nostru spre masini luam ceva umezeala la picioare.

Nicosia

         Nicosia-Lefkosia-Lefkoşa, intr-o tara atat de impartita si orasele au diverse denumiri. A ramas singura capitala divizata din lume, fix pe mijloc trece zona de tampon a Natiunilor Unite, demarcata cu ziduri, butoaie, sarma ghimpata.

          Ajungem purtati de GPS aproape de zidurile venetiene ale orasului, insa dam ceva ture in cerc in cautarea unei parcari pe care o gasim pana la urma la baza zidurilor si, surpriza, se pare ca pentru masinile inchiriate nici nu e necesara plata. Urcam scarile zidurilor, dam de singurul cersetor pe care aveam sa-l vedem in Cipru si ne indreptam spre celebra Ledra Street, dar nu inainta de a lua o harta de la oficiul de informare turistica, harta care arata un mare gol in partea nordica a orasului. Pentru ca e ora mesei si la turci se pare ca se umple matul mai ieftin, pornim direct spre punctul de frontiera, cu o mica oprire la Observator. Adica in varful celei mai inalte cladiri din zona care are panorama de 360 de grade si panouri pe care iti explica ce vezi. Intrarea: o jumatate de unitate, adica 85 de centi. Orasul se vede frumos de sus, la fel si muntii din partea turca cu marele steag de la baza lor. Ziua urmatoare aveam sa ne cocotam pe varfurile lor si speram ca norii negri cu care sunt impodobiti acum nu vor mai fi prezenti. Coborarea se poate face fie pe scari, fie cu liftul. Aici am facut o mare gresala: m-am urcat in lift. N-am incaput toti asa ca restul au coborat pe scari. Nu, nu s-a blocat liftul, dar am omis un aspect: la etajele inferioare ale cladirii salasluieste un mall, asa ca am asteptat aproape o jumatate de ora afara pana sa iesa si restul lumii.

          Trecerea frontierei se face cam asa: treci de politistii greci care n-au nico treaba cu tine, mergi o suta de metri printre panouri albastre puse sa ascunda cladirile in paragina din spatele lor, apoi ajungi la vamesii turci care te pun sa completezi un cartonas pe care-ti arunca o stampila. Merhaba din cealalta Nicosie, din Republica Turca a Ciprului de Nord!

Nicosia de Nord

          Ok, foame ne este. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne golim buzunarele la bucatarii turci asa ca incepem inventarul teraselor si restaurantelor. Asa sfarsim dupa o ora la restaurantul Umutlar de pe Girne Cadessi. Pentru 12 lire(odata cu trecerea frontierei s-a schimbat si moneda) avem parte de meniul zilei compus dintr-o supa cu gust de fasole, o farfurie cu carne, orez, cartofi, salata si nelipsitul Ayran - un fel de lapte batut cu gust oribil.

          Cu stomacul plin, mergem sa vedem principalele obiective ale bucatii asteia de Nicosie. Buyuk Han este cel mai mare caravanserai de pe insula, construit de otomani in secolul 16, dupa ce le-au luat insula venetienilor. A fost construit pentru a-i gazdui pe calatori, dar mai tarziu britanicii l-au folosit ca inchisoare iar astazi cateva incaperi sunt ocupate de magazine de suveniruri.

          In drum spre moscheea Selimiye dam de un mare magazin de rahat turcesc. Imi facusem planuri sa iau o cantitate mai mare de rahat dar se pare ca preturile cu care ma obisnuisem la Istanbul sunt de trei ori mai mici decat cele din Cipru, iar de negociere se pare ca n-au prea auzit cipriotii, fie ei si nord-ciprioti. Plus ca majoritatea era ambalat in cutii si n-am gasit rahat varsat mic, cu alune care e cu tonele in patria-mama. Ajungem si la marea moschee, care a fost initial biserica crestina Ayia Sofia - exact ca la Istanbul. Ne descaltam si pasim pe uriasul covor rosu, foarte pufos - o placere pentru picioare. Moscheea e uriasa si nu prea era nimeni in ea, Allah era un pic dezamagit.

          Inainte sa ne intoarcem inapoi in UE o luam pe drumuri ceva mai secundare, sau cel putin necirculate la ora asta a apusului, spre piata de fructe si legume. Cladirile sunt in paragina pe aici, aparent cu cat esti mai aproape de granita cu atat cladirile arata mai rau. In piata, la fel de putina lume si cativa comercianti care probabil se pregatesc de plecare. Aici portocalele costa doar o jumatate de lira.

Inapoi in partea greaca

          Stam prea putin in Nicosia ca sa putem vedea altceva decat esentialul, deja se lasa intunericul si din partea greaca am vazut doar strada Ledra. Caut harta luata mai devreme si pornim pe stradute spre Moscheea Omeriyye singura ce serveste ca loc de rugaciune in Nicosia de Sud, si ea fiind tot o fosta biserica. E mult mai mica decat Selimiye, dar e mult mai populata, credinciosii sunt mai toti cam colorati - ii suspectez ca sunt pakistanezi. Mergem mai departe spre patriarhie unde descoperim intr-o curte de peste strada zeci de pisici, n-am vazut nicaieri mai multe pisici pe metru patrat. Oprim si la Monumentul Libertatii pentru cateva poze, apoi o luam usor de-a lungul zidurilor venetiene pana la masini.

          Nu stiu cui i-a venit ideea sa traga mall pe marginea autostrazii si sa mai puna si firma mare. Atat de mare incat a fost numaidecat reperat din masinile noastre cand am venit de la Lefkara. Partea buna e ca mergem acum tarziu dupa vizita in Nicosia, partea proasta e ca fiind tarziu constatam ca s-a inchis. Noua solutie vine imediat - mergem maine dimineata ca tot trecem pe aici, sustinuta de argumente solide: s-a terminat mancarea, in Craiova n-ai de unde sa iei camasi, stam doar o ora, etc. Sa fie mall, primesc, dar atunci plecam mai de dimineata!

Insula Afroditei

          Am ales Cipru pentru ca este ieftin, cald si putin exotic. Prima data m-am uitat la mult mai tentanta dar si mult mai mancatoarea de timp si bani Siria. Cipru e la 100 km de Siria dar la ani lumina distanta daca ne raportam la culltura. Cipru e mai aproape de Asia si Africa decat de orice alt pamant european, dar este o tara europeana, iar ca dezvoltare depaseste orice tara est europeana. Desi e impartit intre greci si turci, este si un avanpost al Marii Britanii in cealalta parte a continentului.

        Cipru e cat doua judete mici ale Romaniei si are sub un milion de locuitori. Cu toate astea e impartit in patru parti: greci, turci, britanici si ONU.

        Am fost opt oameni, majoritatea colegi de facultate, numar numai bun de inchiriat doua masini, mai ales ca transportul in comun este foarte putin dezvoltat. Trenuri nu exista, iar autobuzele sunt rare si fara statii bine marcate. Cautand pe net am gasit compania economycarrentals.com, cu preturi extrem de mici (50 de euro pentru patru zile), asigurare full, doi soferi inclusi in pret si fara sa fie nevoie de card de credit sau garantie. Ei sunt de fapt intermediari, compania din Larnaca la care ne-au trimis este Autodirect, care au sediul la vreo 3 kilometri de aeroport, dar ne-au dus si adus cu niste microbuze. La cateva zeci de minute eram in posesia unui Ford Focus si a unui Nissan Note. In ordinea numerelor de pe tricou ne-am distribuit asa: eu, Sandu, Raluca si Toni in Ford, respectiv Andrei, Dragos, Vio si Ana in Nissan. Cele doua masini au fost legate prin walkie-talkie-urile lui Dragos in cea mai mare parte a timpului. Cutia automata a Focusului m-a facut sa aman pentru a doua zi condusul si sa-l las pe la volan pe Sandu, mai experimentat in ale masinilor. Drumul pana la easyHotel l-am facut ceva mai lung decat era prognozat, in prima faza ne-am trezit la aeroport pentru ca am luat-o inainte in loc sa facem stanga spre un giratoriu un pic cam subteran, iar in a doua faza am dat ceva ture prin centru pana sa gasim strada spre hotel din cauza ca pe Google Earth nu se vede ca drumul paralel cu marea, pe care prestabilisem sa o luam, are sens unic si nu era cel care ne trebuia noua. Ceilalti erau deja parcati langa hotel, dar spre deosebire de noi, inca nu vazusera marea :) .

          Seara am dat o mica tura prin oras pana pe plaja, apoi la fort si la biserica St. Lazarus. Evident la ora asta tarzie am putut sa le vedem doar pe dinafara. Neavand ce are Miță, pozele pe intuneric au iesit cam slabute.

Si aterizarea la Larnaca: