msji_g@yahoo.com
luni, 31 august 2009
joi, 27 august 2009
luni, 24 august 2009
In tara lui "A fost odata..."
Povestea incepe demult, tare demult, cand nu erau nici oameni, nici basme si nici zane. Cu milioane de ani in urma, vulcanii ce domina platoul Anatoliei au erupt, imprastiind in jurul lor cantitati mari de roca din maruntaiele Pamantului. Peisajul dezolant de atunci a fost modificat e catre timp, aceasta entitate misterioasa care face si desface fara intrerupere. Uneltele sale au fost apa, vantul si ploaia, iar rezultatul il reprezinta nenumaratele opere de arta ce pot fi azi admirate intr-o regiune numita Cappadocia. Natura… ce artist desavarsit! Dar priviti!… nu doar natura a lucrat aici! Aceste roci cu forme ciudate sunt goale pe dinauntru, au usi, au ferestre… omul si-a facut simtita prezenta si aici. De mii de ani le folosesc ca locuinte si adaposturi impotriva dusmanilor. Au construit chiar si biserici in ele, au sapat orase subterane. Ce rost avea sa-si construiasca alte case cand le aveau gata facute? Roca fiind usor de sculptat, dar in acelasi timp rezistenta, a fost ideala pentru construirea locuintelor. Aceste formatiuni ciudate au primit de la localnici denumirea de fairy chimney. Unele au palarie, aratand ca niste ciuperci. Partea e sus, palaria, este formata dintr-o roca mai dura care s-a erodat mai greu decat partea de jos, din roca mai moale.
Daca basmele au un loc unde s-au nascut, acela trebuie sa fi fost Cappadocia. Doar aici te plimbi in voie printre casute fermecate, fiecare cu alta forma, legate de poteci albe si inconjurate de iarba galbena, arsa de soare, pomi fructiferi si vita-de-vie din care poti sa te servesti in voie. Poti sa-ti iei zborul, sa privesti de sus vaile magice, si asta doar la o simpla atingere a baghetei. Aici te trezesti putin la realitate pentru ca pe post de bagheta sta portofelul. Il golesti de 120 de euro si continui basmul. Te urci intr-unul din multele baloane si admiri din cer opera naturii. Se spune ca e una dintre cele mai bune zone din lume sa te dai cu balonul.
Desi o minune a naturii, Cappadocia este putin cunoscuta publicului larg. Nu stiu daca am intalnit doua persoane care sa fi auzit de ea. Si eu am aflat destul de recent, odata cu aparitia primului numar de National Geographic Traveler, unde era descrisa situatia siturilor din patrimoniul UNESCO. Am dat search pe Google, am survolat zona cu Google Earth si am hotarat ca trebuie sa merg acolo.
Dupa patru zile de hoinareala prin Istanbul m-am imbarcat cu Mita in feribotul ce avea ca destinatie continentul vecin. Trenul nostru, Fatih Expres, era tras pe peronul impozantei gari Haydarpasa cu mult timp inainte de ora plecarii. Face sub 8 ore pana la Ankara, fiind cel mai rapid daca nu-l socotim si pe cel de mare viteza, aflat inca in constrictie (momentan circula doar intre Eskişehir si Ankara). Avand Balkan Flexi Pass, n-am mai platit nimic, am facut doar rezervarea de loc, care e gratuita in Turcia. In tren: nelipsitul vanzator de ceai, scaune pullman, mult loc la picioare, totusi e cam greu de dormit, dar timpul a trecut repede si dupa o intarziere de cateva zeci de minute ne-am trezit a doua zi dimineata in Ankara cautand statia de metrou Ulus. Sistemul subteran al capitalei are doua linii, dar se afla in expansiune, iar la capatul liniei verzi, numita Ankary, se gaseste uriasa autogara de unde pleaca autobuze spre toate colturile Turciei. Am ochit ghiseul nr. 50, am luat bilete spre Göreme, iar la 9:00 paraseam Ankara pentru a patrunde in adancul Anatoliei. Lacul sarat Tuz pe dreapta, dealurile cu iarba uscata pe stanga au fost privelistile oferite pe parcursul urmatoarelor patru ore. Din cand in cand, palcuri de case saracacioase cu nelipsitele antene prin satelit.
Ajunsi la Nevsehir, ne-am transferat intr-un microbuz pentru ultimii 10 km, pana in Göreme. Göreme e un orasel micut, plin de locuri de cazare si de turisti din toate colturile lumii. Probabil e un fel de Siem Reap al Cappadociei, la o alta scara. Daca vrei sa vezi Cappadocia aici e locul ideal sa te cazezi. E perfect integrat in peisajul local, are mai multe fairy chimney-uri decat case obisnuite si se afla aproape de cele mai frumoase vai ale Cappadociei.
Gazda noastra: Anatolian Cave Pension. L-am sunat pe Bekir, patronul, sa vina sa ne ia din statia de autobuz si dupa ce ne-a dat explicatii asupra regiunii si ne-a inmanat o harta, ne-a condus in pestera noastra. Afara – caldura mare (38 °C), inauntru – frig bocna (15 °C), ne inveleam cu plapuma. Usa de la baie, cam rabatabila, dusul, cam fantana arteziana, priza, cu matele pe-afara, dar la pretul platit si atmosfera traditionala, cazarea perfecta.
Dupa un pui de somn si o plimbare prin imprejurimi, ne-am refugiat seara la un internet café. Pica curentul din 5 in 5 minute, dar patronul era vesel, canta la tobe, iar Hagi era favoritul sau.
A doua zi, dupa ce am servit cel mai bun mic dejun din regiune – asa se lauda patronul – am plecat intr-un tur de o zi , 60 TRY. Include ghid profesionist, transport, intrari la obiective si masa de pranz. Prima oprire – pe un deal pentru fotografii japoneze; noi n-aveam nici un japonez in grup, spaniolii si italienii erau majoritari.
Dupa multe zeci de kilometri am ajuns in valea raului Ihlara unde am facut trekking 3.5 km. Este un canion lung de 14 km, cu stanci spectaculoase.
Manastirea Selime este de fapt un complex de manastiri, temple si probabil locuinte. Ne-am catarat usor pana spre partea superioara. Desi la prima vedere rocile din aceasta regiune par faramicioase si alunecoase, in realitate sunt destul de dure si te poti catara destul de usor pe ele.
Orasul subteran Derinkuyu este capul de afis al turului. Sunt multe orase subterane in Cappadocia, dar acesta este cel mai mare. Are 8 niveluri care se viziteaza, se coboara pana la 55 m sub pamant pe niste scari stramte pe care trebuie sa mergi aplecat. Dar gaura de ventilatie coboara la peste 80 m sub pamant, existand si alte niveluri neaccesibile vizitatorilor, sau care asteapta sa fie descoperite. Construit ca un labirint pentru a-i deruta pe dusmanii ce reuseau sa patrunda inauntru, orasul putea adaposti cel putin 1000 de oameni. Un tunel secret, lung de 9 km, facea legatura cu un alt oras subteran, iar in caz ca unul dintre ele era amenintat de dusmani, populatia putea fugi in celalalt. Biletul de intrare costa 15 TRY, dar pentru grupuri organizate e 7.5 TRY. La suprafata, multi vanzatori de suveniruri, mai ieftine decat in Goreme. M-am intors acasa cu o plasa de “pietroaie”, pentru care am platit mai putin de 5 euro.
La intoarcere am trecut pe langa Castelul Uchisar, un castel de-al locului: un munte de stanca in care au fost scobite o multime de locuinte, si ne-am oprit cateva minute pentru fotografii la Pigeon Valley.
La 18:30 eram inapoi in Göreme, de unde am luat-o pe jos in partea opusa, in directia muzeului in aer liber, unde am facut o scurta catarare printre casute si am urmarit apusul asupra imparatiei.
Ziua urmatoare ne-am lasat rucsacele la receptie si am pornit spre Rose Valley. Aici rocile sunt rosii, si sunt multe. Incredibila priveliste! Cappadocia e o minune a naturii, si ce face natura nu va putea face omul niciodata, nu-i asa?
Daca basmele au un loc unde s-au nascut, acela trebuie sa fi fost Cappadocia. Doar aici te plimbi in voie printre casute fermecate, fiecare cu alta forma, legate de poteci albe si inconjurate de iarba galbena, arsa de soare, pomi fructiferi si vita-de-vie din care poti sa te servesti in voie. Poti sa-ti iei zborul, sa privesti de sus vaile magice, si asta doar la o simpla atingere a baghetei. Aici te trezesti putin la realitate pentru ca pe post de bagheta sta portofelul. Il golesti de 120 de euro si continui basmul. Te urci intr-unul din multele baloane si admiri din cer opera naturii. Se spune ca e una dintre cele mai bune zone din lume sa te dai cu balonul.
Desi o minune a naturii, Cappadocia este putin cunoscuta publicului larg. Nu stiu daca am intalnit doua persoane care sa fi auzit de ea. Si eu am aflat destul de recent, odata cu aparitia primului numar de National Geographic Traveler, unde era descrisa situatia siturilor din patrimoniul UNESCO. Am dat search pe Google, am survolat zona cu Google Earth si am hotarat ca trebuie sa merg acolo.
Dupa patru zile de hoinareala prin Istanbul m-am imbarcat cu Mita in feribotul ce avea ca destinatie continentul vecin. Trenul nostru, Fatih Expres, era tras pe peronul impozantei gari Haydarpasa cu mult timp inainte de ora plecarii. Face sub 8 ore pana la Ankara, fiind cel mai rapid daca nu-l socotim si pe cel de mare viteza, aflat inca in constrictie (momentan circula doar intre Eskişehir si Ankara). Avand Balkan Flexi Pass, n-am mai platit nimic, am facut doar rezervarea de loc, care e gratuita in Turcia. In tren: nelipsitul vanzator de ceai, scaune pullman, mult loc la picioare, totusi e cam greu de dormit, dar timpul a trecut repede si dupa o intarziere de cateva zeci de minute ne-am trezit a doua zi dimineata in Ankara cautand statia de metrou Ulus. Sistemul subteran al capitalei are doua linii, dar se afla in expansiune, iar la capatul liniei verzi, numita Ankary, se gaseste uriasa autogara de unde pleaca autobuze spre toate colturile Turciei. Am ochit ghiseul nr. 50, am luat bilete spre Göreme, iar la 9:00 paraseam Ankara pentru a patrunde in adancul Anatoliei. Lacul sarat Tuz pe dreapta, dealurile cu iarba uscata pe stanga au fost privelistile oferite pe parcursul urmatoarelor patru ore. Din cand in cand, palcuri de case saracacioase cu nelipsitele antene prin satelit.
Ajunsi la Nevsehir, ne-am transferat intr-un microbuz pentru ultimii 10 km, pana in Göreme. Göreme e un orasel micut, plin de locuri de cazare si de turisti din toate colturile lumii. Probabil e un fel de Siem Reap al Cappadociei, la o alta scara. Daca vrei sa vezi Cappadocia aici e locul ideal sa te cazezi. E perfect integrat in peisajul local, are mai multe fairy chimney-uri decat case obisnuite si se afla aproape de cele mai frumoase vai ale Cappadociei.
Gazda noastra: Anatolian Cave Pension. L-am sunat pe Bekir, patronul, sa vina sa ne ia din statia de autobuz si dupa ce ne-a dat explicatii asupra regiunii si ne-a inmanat o harta, ne-a condus in pestera noastra. Afara – caldura mare (38 °C), inauntru – frig bocna (15 °C), ne inveleam cu plapuma. Usa de la baie, cam rabatabila, dusul, cam fantana arteziana, priza, cu matele pe-afara, dar la pretul platit si atmosfera traditionala, cazarea perfecta.
Dupa un pui de somn si o plimbare prin imprejurimi, ne-am refugiat seara la un internet café. Pica curentul din 5 in 5 minute, dar patronul era vesel, canta la tobe, iar Hagi era favoritul sau.
A doua zi, dupa ce am servit cel mai bun mic dejun din regiune – asa se lauda patronul – am plecat intr-un tur de o zi , 60 TRY. Include ghid profesionist, transport, intrari la obiective si masa de pranz. Prima oprire – pe un deal pentru fotografii japoneze; noi n-aveam nici un japonez in grup, spaniolii si italienii erau majoritari.
Dupa multe zeci de kilometri am ajuns in valea raului Ihlara unde am facut trekking 3.5 km. Este un canion lung de 14 km, cu stanci spectaculoase.
Manastirea Selime este de fapt un complex de manastiri, temple si probabil locuinte. Ne-am catarat usor pana spre partea superioara. Desi la prima vedere rocile din aceasta regiune par faramicioase si alunecoase, in realitate sunt destul de dure si te poti catara destul de usor pe ele.
Orasul subteran Derinkuyu este capul de afis al turului. Sunt multe orase subterane in Cappadocia, dar acesta este cel mai mare. Are 8 niveluri care se viziteaza, se coboara pana la 55 m sub pamant pe niste scari stramte pe care trebuie sa mergi aplecat. Dar gaura de ventilatie coboara la peste 80 m sub pamant, existand si alte niveluri neaccesibile vizitatorilor, sau care asteapta sa fie descoperite. Construit ca un labirint pentru a-i deruta pe dusmanii ce reuseau sa patrunda inauntru, orasul putea adaposti cel putin 1000 de oameni. Un tunel secret, lung de 9 km, facea legatura cu un alt oras subteran, iar in caz ca unul dintre ele era amenintat de dusmani, populatia putea fugi in celalalt. Biletul de intrare costa 15 TRY, dar pentru grupuri organizate e 7.5 TRY. La suprafata, multi vanzatori de suveniruri, mai ieftine decat in Goreme. M-am intors acasa cu o plasa de “pietroaie”, pentru care am platit mai putin de 5 euro.
La intoarcere am trecut pe langa Castelul Uchisar, un castel de-al locului: un munte de stanca in care au fost scobite o multime de locuinte, si ne-am oprit cateva minute pentru fotografii la Pigeon Valley.
La 18:30 eram inapoi in Göreme, de unde am luat-o pe jos in partea opusa, in directia muzeului in aer liber, unde am facut o scurta catarare printre casute si am urmarit apusul asupra imparatiei.
Ziua urmatoare ne-am lasat rucsacele la receptie si am pornit spre Rose Valley. Aici rocile sunt rosii, si sunt multe. Incredibila priveliste! Cappadocia e o minune a naturii, si ce face natura nu va putea face omul niciodata, nu-i asa?
La ora 14 asteptam autobuzul de Ankara. Peste 55 de ore urma sa fim acasa. Dintre care 4 in Ankara si 14 in Istanbul. Restul pe drum. Dar sunt si avantaje. Unul dintre ele e ca acum toate drumurile mi se par scurte.
Cum ajungi in Cappadocia?
Nimic mai simplu! Rotesti de trei ori bagheta fermecata, rostesti cuvintele magice si intr-o clipa vei fi teleportat in tara basmelor. Daca ai pierdut bagheta sau ai uitat cuvintele, nu te speria, mai ai o solutie: varianta pamanteana. In primul rand gasesti o cale sa ajungi la Istanbul. Daca nu te pierzi prin Marele Bazar si scapi de tentatia palatelor otomane, te vei indrepta fie spre aeroport, fie spre gara, fie spre autogara.
Cu avionul
Istanbulul are doua aeroporturi principale: Ataturk – in partea europeana si Sabiha Gökçen – in partea asiatica. Daca zbori cu Turkish iei metroul spre Ataturk. Dar mai bine iei un low cost de pe Sabiha Gökçen. Pegasus Air zboara spre Kayseri cu tarife incepand de la 40 TRY. Intre aeroportul din Kayseri si Göreme e un autobuz direct care costa 17 TRY. Daca avionul ajunge tarziu, autobuzul nu mai circula, dar majoritatea hotelurilor din Cappadocia asigura transferuri private la preturi rezonabile. Un alt aeroport ce deserveste regiunea este cel din Nevsehir.
Cu trenul
Nu exista tren direct spre Cappadocia. Sistemul feroviar turc nu este foarte extins, iar principalul mijloc de transport este autobuzul. Totusi se poate folosi o combinatie de tren+autobuz. Noi am folosit varianta trenului de noapte pana la Ankara + metrou intre gara si autogara + autobuz intre Ankara si Göreme (25 TRY, 4 - 4.5 ore). Se mai poate lua trenul pana la Kayseri si de acolo autobuzul, dar e mai complicat pentru ca intre gara si autogara din Kayseri e ceva distanta. Trenurile pleaca din gara asiatica, Haydarpasa, la care se ajunge luand feribotul transcontinental intre Eminönü si Karaköy.
Cu autobuzul
Face 12 ore din Istanbul si costa 50 TRY. Sunt autobuze care pleaca seara si ajung a doua zi dimineata. Sunt autocare noi, cu aer conditionat si serviciu de bord.
duminică, 2 august 2009
Give money, get visa!
No money, no visa!
Cateva poze facute astazi:
Dupa 24 de ore de mers cu trenul am ajuns pe malul Bosforului. CFR-ul ar fi avut alte planuri cu noi: trenul Craiova-Bucureşti a avut ıntarzıere 90 de minute dın motiv de locomotıva strıcata. Pana la urma am ajuns ın Gara de Nord cu 30 de mınute inaınte de plecare sı ne-am imbarcat intr-un vagon turcesc, nu foarte plin, nu acelaşi lucru putandu-se spune despre compartimentul nostru, pe care l-am impartit cu 4 olandezi, plecati hai-hui prin Europa cu un abonament Interrail. In toiul noptii a trebuit sa ne dam jos din tren, sa scoatem banii si sa luam viza.
Azi mi-am dat seama ca Istanbulul e urias, nu ar ajunge nıci 2 saptamani ca sa-l vizitezi, si asta doar locurile maı importante. Azi am intrat pentru prima data intr-o moschee, dar nu in uriasa Moschee Albastra. Pe ea si pe la fel de impunatoarea Hagia Sophia le lasam pe zilele urmatoare.
Cateva poze facute astazi:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
